Duminică dimineață trebuia să fie prima noastră întâlnire. Chiar dacă este doar o legendă, sau poate tocmai din acest motiv, căci nici monstrul din Loch Ness nu există și cu toate astea nu cred că este cineva care să refuze o vizită la celebrul lac din Scoția, dorința mistuitoare de a-l vedea, de a fotografia peisaje idilice din poate cea mai pitorească zonă din țară, Culoarul Rucar-Bran, de a surprinde imagini romantice cu cel mai faimos castel din România, învăluit de ruginiul specific lunii noiembrie, se întețea pe măsură ce timpul se scurgea leneș, entuziasmul și emoțiile mele atingând cote nebănuite.

Eram atât de aproape de obiectivul meu, la doar câțiva zeci de kilometri. Îi simtem chemarea, îi adulmecam farmecul de netăgăduit. Toată noaptea visasem la el, mi-l imaginam așteptându-mă de secole pe stâncă lui solitară, nerăbdător să-mi dezvăluie încântat tainele sale prin care atrage turiștii curioși de pretutindeni. Nicio clipă nu am prevăzut dezastrul. Care până la urmă a venit. Ceasul rău, căci un apel nemilos m-a anunțat că planul noastru a picat. Și nu va pot descrie în cuvinte amărăciunea ce-a pus stăpânire pe întreagă mea ființă. Dezamăgirea era totală și mi-a fost imposibil să-mi mai revin din șoc ziua aceea.

Mi-am luat aparatul şi m-am grabit să ajung printre dealurile subcarpatice domoale, golașe sau împodobite cu păduri pictate în nuanțele toamnei târzii, am urcat până aproape de culmile lor înverzite, am pătruns intempestiv prin curțile și livezile localnicilor, am coborât în vâlcele străbătute de firicele sfioase de apa, și peste tot, în jurul meu, oamenii mă priveau lung, intrigați de prezența mea insolita, îmi dădeau binețe și mă întrebau dacă sunt de la presă, unii răsuflau ușurați, alții erau ușor decepționați când aflau că nu fac un reportaj despre comuna lor, că nu vor apărea nici în ziar și nici la televizor.

Acesta a fost weekendul meu în imagini, pe aici am colindat de zor. Un weekend din care a lipsit muntele, aventura și motivul pentru care plecasem, Castelul lui Dracula. La primăvară nu-l mai ratez!

Însă, am avut parte de multă mișcare, grătar și un strop de răsfăț, am iubit fiecare minut petrecut acolo, mi-a plăcut la nebunie liniștea și detașarea, atmosfera bucolică, aerul puternic ozonat, hrana sănătoasă. Luni dimineață am simțit un imens regret că trebuie să mă întorc în oraș, la serviciu. Presărat cu regrete si decepţii, a fost totuşi frumos!