N-am mai evadat demult din cartierul meu gri. Indiferent de starea de spirit, cufundata in ganduri ori cu mintea ravasita, usor rupta de realitate sau, dimpotriva, extrem de atenta la tot ce se intampla langa mine, n-am cum sa nu observ peisajul deprimant din jur. Blocurile cenusii, increngatura de cabluri de deasupra capului ce ma impiedica sa vad cerul senin, gunoaiele de pe trotuare, cersetorii, cainii comunitari, mizeria, saracia, claxoanele, alarmele, aglomeratia, lumea pestrita, toate sunt prea evidente ca sa le ignor. Un prieten a exclamat uimit cand a vazut zona unde locuiesc, “dar chiar ca e urat, acum inteleg mai bine de ce vorbesti tu toata ziua de insule exotice si orase medievale!”

Nimic nu-mi gadila simtul esteticului, nici armonia, nici gratia sau echilibrul, nevoia mea de frumos e aproape imposibil de satisfacut. Primul pas spre nefericire e deja facut. Dar pe langa frumusetea exterioara, o apreciez la fel de mult si pe cea interioara.

Ma fascineaza, ma intriga, trezeste in mine emotii si perceptii unice. Sufletul meu are mare nevoie de el pentru a se putea dezvolta. Cred ca o doza de mister nu trebuie sa lipseasca din viata nimanui pentru ca el o face mai captivanta, cu adevarat interesanta. Imi place sa investighez eu, sa cercetez, sa descopar profunzimi si adevaruri si, trebuie sa recunosc ca satisfactia e uriasa atunci cand izbutesc prin forte proprii sa elucidez enigme ce par de nepatruns. Imi plac subtilitatile si prefer sa citesc printre randuri decat sa obtin totul de-a gata, fara niciun efort, sa mi se serveasca raspunsul pe tava. De aceea nu pun etichete si nu-mi plac sfaturile si povestirile moralizatoare.

Dincolo de nevoia de frumos si cea de mister, mereu mai apriga si mai vie este nevoia de corectitudine. Spiritul justitiar ma anima in permanenta, nu suport nedreptatea, rautatile gratuite, minciuna si lasitatea. A gresi e omeneste, si mereu m-am intrebat, oare de ce este atat de greu sa ne recunoastem micile scapari? De ce ne lipseste curajul?

In momentul de fata, care sunt cele mai stringente nevoi ale voastre (le excludem pe cele fiziologice, de siguranta si protectie)?

1. Nevoia de integrare sociala (nevoi sociale, apartenenta si dragoste, acceptare, comunicare)

2. Nevoia de apreciere si stima (nevoia de a te realiza, de a castiga aprobarea si aprecierea celorlalti)

3. Nevoia de actualizare (autorealizare, valorificarea propriului potential)

4. Nevoia de stimulare senzoriala (varietate, distractie, joc, relaxare)

5. Nevoia de cunoastere (nevoia de a sti, dorinta de a intelege, de a studia, de a explora)

6. Nevoia de afirmare sociala (ambitia, dorinta de a depasi propriile limite, de a concura impotriva altora, de a-i conduce pe altii)

7. Nevoi estetice (nevoia de frumos, de ordine, simetrie).

1 decembrie a fost o zi a revelatiilor, a premierelor, dar si a dezamagirilor. O zi presarata cu cateva raze de soare stinghere dis-de-dimineata, cu ger din belsug si o vreme inchisa, cu un cer mohorat pe dupa amiaza si ceva arome exotice spre seara.

Pentru prima data in viata am vizitat o rezervatie naturala, Vama Buzaului, foarte aproape de unul din polii neoficiali ai frigului din tara noastra, Intorsura Buzaului. Citisem despre el in adolescenta, in Fratii Jderi, parca. De atunci imi doream enorm sa vad pe viu cel mai greu animal european de pe uscat, mai ales ca aflasem ca este pe cale de disparitie.

La Vama Buzaului, una din cele patru rezervatii de zimbrii din tara noastra, pe o imensa pasune ce se intindea pe 12 ha, am facut cunostinta initial cu cerbul Petrica, ce privea un pic intrebator in jur.

 In departare se zareau zimbrii…

La un moment dat animalele au pornit spre locul unde ma situam eu cu aparatul foto. Petrica, caprioara Ralu si cei 15  zimbrisori, adevarate forte ale naturii.

Ralu era tare cuminte si blajina, m-a lasat s-o mangai pe botic si s-o fotografiez de aproape.

In schimb, zimbrisorii nu pareau deloc maleabili si dispusi la un tete-a-tete cu mine. Am surprins unele priviri cam amenintatoare…

Zimbrisorul din imaginea de mai jos, cel din prim plan care infuleca tacticos un brat de fan, cantareste cca 1 tona si traieste in jur de 25 de ani.

Emotionata, infrigurata (imi inghetasera mainile pe aparatul foto) am pornit spre o noua premiera in viata mea,  cel mai vechi monument gotic din Transilvania, aflat la 17 km de Brasov. Biserica fortificata Prejmer, cea mai mare din sud-estul Europei, a fost construita în sec. XIII si fortificata doua secole mai tarziu. Foarte bine conservata, pentru valoarea sa deosebita, Cetatea a fost inclusa in patrimoniul U.N.E.S.C.O. in anul 1999. Din pacate era inchis (concediu de odihna) si nu am putut fotografia decat zidurile exterioare…

In jur de ora 3 am ajuns in centrul Brasovului.

Pe strada Republicii forfota mare, deh, zi de sarbatoare, lume pestrita iesita la plimbare si nelipsitii porumbei.

Se serveau diferite bucate mai mult sau mai putin traditionale: kurtos, galuste cu prune, porumb fiert, hot dog si, evident, covrigi. Toate stropite cu bere sau vin fiert din belsug. Mi-ar fi placut sa intru la o gustare in Casa Clatitelor.

Cu mic cu mare se grabeau sa vada senzatia serii, bradutul de Craciun, dar si biserica Neagra. Cel din Brasov mai e cum mai e, dar sa-l vedeti pe cel din Bucuresti! O adevarata splendoare…

Am mancat si noi un covrig, mai mult de curiozitate decat de foame si am plecat spre casa. Odata ajunsi aici ne-am infruptat pentru prima data in viata din niste fructe exotice, numite kaki. Initial le-am confundat cu niste rosii, pentru ca au aspect de tomata si culoare galben-orange spre rosu, dar imediat am dat peste un gust dulce-usor acrisor, aromat, ca o combinatie intre caisa, piersica si pepene galben. Se consuma doar la maturitate, cand sunt foarte coapte (atunci cand devin moi la atingere, grele), iar pulpa lor are consistenta unui jeleu. Este un fruct bogat in antioxidanti, fiind considerat de chinezi un adevarat medicament pentru bolile de stomac, hipertensiune, tumori, infectii. In unele regiuni ale lumii, din fructele de kaki se prepara budinca, salate, prajituri, fursecuri, inghetata, jeleuri, dulceata sau gem.

Si tot in premiera absoluta am incheiat ziua de 1 decembrie cu o cafea din cereale, un fel de ness fara cofeina, ce contine orz integral, este bogat in proteine, are o aroma placuta, se numeste orzo si mi-a fost recomandat cu insistenta de Dragos.

Oare ce premiere imi va rezerva viitorul? :tongue:

Va tenteaza sa experimentati lucruri, arome sau locuri noi? Sa intalniti oameni noi? Sunteti deschisi la nou, la schimbare?