Îmi place să vizionez filme. Nu mă consider un cinefil pasionat, nu mă pretind a fi critic de film. Nu am o “normă” de filme pe care să o parcurg într-un interval definit de timp, etc. Îmi suscită un interes deosebit genurile thriller şi dramă, filme ce pun accent pe latura psihică a personajelor şi sunt inspirate din viaţa cotidiană. Cu toate acestea, nu refuz un film bun de acţiune sau o comedie decentă.

Voi încerca să explic de ce am ales să abordez acest subiect. Filmele fac parte din viaţa noastră, sunt un mijloc de relaxare, de petrecere a timpului liber, de socializare şi, totodată, oferă motive de reflecţie. Aşteptăm sfârşitul de săptămână cu înfrigurare, urmărim cu atenţie site-urile de specialitate, doar-doar mai apare vreun film tare, un block-buster, de preferat, acţiune, cu cât mai multă violenţă, arme şi sânge sau o comedie, dar una să ne crape fălcile de râs – este musai să conţină numeroase scene de sex, dar nu oricum; actorii trebui să fie surprinşi în ipostaze cât mai stânjenitoare. Mai nou, sunt la modă comediile romantice, cu o ea în rol de gâsculiţă cam naivă şi un el introvertit, ghinionist într-ale amorului, dar dornic să înveţe; dragostea triumfă la final şi ei rămân împreună, probabil până la adânci bătrâneţi. În fine, tipologia personajelor poate să difere, însă deznodământul, în majoritatea cazurilor, este identic.

Bun, mergem la mall, urcăm calmi până la ultimul etaj, ne prezentăm tacticos la unul dintre ghişeele cinematografului, îi zâmbim candid domnişoarei şi îi solicităm două sau mai multe bilete, căci am fost prevăzători şi am făcut dinainte rezervare on-line. Suntem întrebaţi dacă avem card de fidelitate. Desigur, doar suntem mari amatori de filme! Ne uităm la ceas, mai avem trei sferturi de oră până la film. Timpul este aliatul nostru, mergem să mâncăm la un fast-food ultracunoscut, stăm de vorbă, trebuie să înceapă filmul. Ne îndreptăm grăbiţi spre sala unde rulează respectiva peliculă, cumpărăm din fugă floricele şi suc la suprapreţ şi ne aşezăm comod pe scaune. Ne uităm în jur şi ne rugăm în gând să nu fie şi mujici printre ceilalţi spectatori; nu ne place să fim deranjaţi în timpul spectacolului! Vedem filmul şi ne întoarcem acasă, fericiţi că am bifat încă o producţie americană care face furori în box-office.

Întrebarea mea este: cu ce rămânem după vizionarea unui astfel de film? Suntem mai culţi, mai reflexivi, mai preocupaţi de ceea ce se petrece în jurul nostru? Răspunsul este personal, nu coincide pentru toţi. Mă atrage cinematografia europeană. În ultimul timp, am vizionat destul de multe producţii ruse, franceze, germane şi sârbe. Adaug la acestea un film finlandez şi unul olandez. Ce am observat la producţiile europene: primo, subiectele sunt complexe şi foarte bine ancorate în realitate, iar efectele speciale sunt foarte reduse ca amploare şi mult mai greu sesizabile decât în producţiile de peste ocean. Secundo: fără a beneficia de bugete atât de generoase precum cele produse la Hollywood, aceste filme mi-au captat atenţia, însă este vorba de o atenţie vie, activă, nu de una pasivă şi predictivă. Interpretarea actorilor este mai profundă şi mai expresivă. În fine, nu vreau să perorez prea mult. De asemena, nu doresc să fiu înţeles greşit, am văzut foarte multe filme americane excelente, atât prin subiectele tratate, cât şi datorită actorilor. Totuşi, rămân cu impresia că majoritatea producţiilor turnate în SUA sunt axate pe consumul de masă, fără să aibă un mesaj anume. Îl invit pe Vacitim sau pe oricine altcineva să ne vorbească şi despre filmele asiatice sau produse de alte naţiuni extraeuropene.

Voi ce preferaţi, Hollywood sau restul lumii, ori poate ambele? Vă rog să argumentaţi opţiunea!

1. Daca vi s-ar propune sa va scrieti biografia, carui scriitor i-ati incredinta sarcina aceasta?

Radu Tudoran.

2. Care sunt motivele pentru care i-ati incredinta lui sarcina aceasta?

Mi-a dat impresia unui scriitor rabdator, care poate face o poveste pe cinste din orice intâmplare anosta. Cum eu nu ma pot lauda cu o viata tumultoasa, asta ar fi sansa mea…

3. Este sfarsitul lumii. Ce carte ati pune in capsula cosmica pentru a pastra o « urma» a umanitatii?

Daca as zice ‘Biblia” as parea bigot, nu-i asa? Daca as zice “Zohar” as parea mult prea intelectual pentru un inginer…asa ca votul meu se duce catre “Oamenii cartii”. Personal, chiar m-a impresionat. Si ai acolo de toate. Inclusiv un mesaj-avertisment de toata frumusetea.

4. Cum arata pentru dvs pauza ideala pentru a citi o carte?

E duminica dupa-amiaza, am terminat de mâncat si ma intind in balansoar. E primavara, sunt 24 de grade, un vânticel molcom adie prin padurea de salcâmi scotând un zumzet odihnitor. Atipesc putin si am sa citesc imediat ce ma trezesc.

5. Daca ati avea puterea de a « sterge » un personaj de roman care ar fi acesta?

Ups! Stop joc! N-as sterge niciun personaj din nicio carte.

6. Care sunt motivele pentru care ati scoate acest personaj?

Reinterpretând putin intrebarea, consider ca autorul a avut motivele lui sa introduca personajele pe care le-a introdus in carte. Fara unul din ele, povestea n-ar mai fi completa, nu s-ar mai trage concluziile pe care si le doreste autorul. Desi…parca imi vine sa sterg personajele pe care le consider inutile din cartile lui James Clavell. Multe, multe personaje domnule! Si, trebuie sa recunosc, nu prea le vad rostul chiar tuturor, nu mi se pare ca povestea s-ar altera fara prezenta lor. La imaginatia mea deloc bogata, e un adevarat chin sa-mi inchipui fiecare personaj in parte.

7. Cati kilometri ati merge pentru a gasi o carte ?

Paaaaaaaai….n-am calculat niciodata, dar la târgurile de carte de la Piata Presei traversez parcul Herastrau pe jos si tinând cont si de cât ma plimb pe acolo, pe la târg…cred ca ar fi 10 kilometri. As fi in stare si de mai mult in caz ca mi se garanteaza ca gasesc in mod sigur cartea pe care o caut.

8. Daca ar fi posibil sa va intoarceti in trecut ce scriitor ati vrea sa intalniti ?

Sa inteleg ca e vorba de un scriitor deja mort….Pai as vrea sa-l intâlnesc pe Marx, sa-l intreb la ce naiba s-a gândit când a scris toate tâmpeniile alea si daca chiar a crezut ce a scris, sau daca a facut-o doar la misto. Vorbind mai serios…Einstein. A scris si el, deci poate fi considerat scriitor, nu? As vrea sa-l intreb cum de i-a venit ideea cu relativitatea, sa-mi spuna el, personal.

9. Care ar fi primele cuvinte pe care i le-ati adresa (In afara de « Buna ziua ») ?

“E adevarat ca ati fost un elev foarte slab”? M-ar ajuta tare mult daca ar zice ca da….

10. Descrieti biblioteca visurilor voastre

Aerisita. Luminata. Sa miroasa a flori de salcâm, nu a imbâcseala. Cartile sa fie protejate de geamuri. Rafturile sa fie drepte, nu arcuite de greutatea cartilor, ca-mi da impresia de depozit suprasaturat, nu de biblioteca. Sa aiba doar câteva mese si la una din ele sa stea o fata foarte frumoasa. Eventual bibliotecara. Nu de altceva, dar sa ai in pauzele de citit cu ce sa-ti clatesti ochii. Poate te inspira si o poti vizualiza ca personaj. Apoi…mereu când iti vei aminti de carte, vei zâmbi. Si numai tu stii de ce.

Multumesc pentru leapsa, QED, Ada, Iulia!

Cum arata pentru voi pauza ideala pentru a lectura o carte? Unde va place cel mai mult sa cititi?

Motto: “Din durere vin cele mai mari binecuvântari”

Titlu:     Grace

Autor:  Richard Paul Evans

Editura Reader’s Digest, 2010

In 1993 Richard a scris o poveste induiosatoare, care aducea pe undeva cu “Fetita cu chibrituri”, si s-a hotarât s-o dea in dar de Craciun unor persoane apropiate. Ce n-a intuit in acel moment a fost impactul povestirii sale extraordinare. Rudele si prietenii  care au primit cadoul au fost atât de impresionati incât cele 20 de exemplare ale povestii, scoase la imprimanta de acasa, au circulat din mâna in mâna ca un manifest, pâna când autorul s-a pomenit cu un telefon de la o librarie, care voia sa-i comande “cartea”….

Actiunea se intâmpla la inceputul anilor ’60, când, amanunt important, amenintarea razboiului nuclear parea extrem de serioasa. URSS voia sa plaseze rachete cu focoase nucleare in Cuba, iar SUA raspundea printr-o blocada curajoasa. Un licean isi ascunde o colega de scoala intr-un adapost construit de el, in spatele curtii casei lui. Fata plecase de acasa de frica abuzurilor tatalui vitreg. Relatia dintre cei doi n-a durat mai mult de doua luni si a fost platonica. O teribila greseala de sistem (intrucât societatea a considerat ca fetei ii este mai bine lânga tatal vitreg, betiv si abuziv decât lânga colegul care i-a oferit adapost, hrana si intelegere) duce la moartea fetei, ucisa de tatal vitreg.

Aici se termina partea importanta a povestii. Dar extrem de interesant e ce s-a intâmplat mai departe. Eric, baiatul care a avut grija de Grace, nu s-a prabusit. Ar fi fost comod. Nu.  Mesajul  intrat in viata lui odata cu Grace l-a contaminat pentru intreaga existenta. Din baiatul plapând si batjocorit la scoala de baietii mai smecheri a devenit un luptator. Ma rog…la scoala n-a avut nevoie decât de o singura demonstratie de forta, dupa care nu s-a mai legat nimeni de el, niciodata.  A facut Dreptul. A devenit procuror. Si, din aceasta postura, a luptat pe viata si pe moarte contra adultilor care abuzeaza minorii. A luat fiecare caz in parte extrem de personal si l-a dus pâna in pânzele albe. Nu s-a lasat pâna nu i-a vazut pe vinovati dupa gratii.

Moartea lui Grace n-a fost in zadar. A reusit, in doar doua luni, sa influenteze atât de mult un om incât, datorita lui, multi alti minori au scapat de chinuri fizice si psihice. Si, ce e cu adevarat important, potentialii adulti violenti i-au luat frica. S-au linistit nu din proprie initiativa, ci pentru ca le era teama de confruntarea cu el.

Nu e deloc de neglijat efectul terapeutic al groazei.

Nu se stie ce s-ar fi intâmplat cu cei doi daca lucrurile ar fi stat altfel. Fara o durere care sa-l motiveze in asemenea hal, probabil ca Eric ar fi devenit un cetatean mediocru dintr-un oras mediocru. “Ar fi trait fericiti pâna la adânci batrâneti”.

Poate ca undeva, adânc ascuns in subconstientul nostru, exista ceva care se activeaza doar in cazul unei jertfe umane, mostenire ancestrala. Altfel nu-mi explic de ce, de exemplu, au trebuit sa moara Romeo si Julieta ca cele doua roze sa se impace. Sau de ce a trebuit sa moara Paunescu pentru ca un imn al unei echipe sa fie aplaudat de galeria adversa, pe terenul acesteia. Ca sa dau un exemplu din realitatea imediata.

Exista persoane straine care, chiar daca le-ati pierdut (si nu neaparat in sensul ca ar fi murit), v-au influentat cumva decisiv?

Walk of life. Sa terminam intr-o nota optimista.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kd9TlGDZGkI]

Apoi le-au agatat niste banane deasupra si au pus o scara.

Daca una din maimute incerca sa urce pe scara ca sa ajunga la banane, se declansa un jet de apa rece pe toate  maimutele.

Si tot asa pâna când nicio maimuta n-a mai avut curaj sa urce pe scara.

Acum, s-a trecut la faza a doua. S-a inlocuit una din maimutele din cusca. Nou-venita nu stia despre ce e vorba, prin urmare s-a grabit sa urce scara. S-a pomenit trasa in jos de celelalte maimute, fara sa mai fie nevoie de jetul de apa.

A urmat inlocuirea unei alte maimute din grupul initial, care si ea a incercat sa urce scara si a fost trasa in jos de celelalte maimute, inclusiv de cea care nu fusese udata de apa rece.

Si tot asa pâna când nicio maimuta din grupul initial n-a mai ramas in cusca.

Cu toate ca noile maimute nu traisera din proprie experienta experimentul cu dusul, n-au mai urcat scara. Daca ar fi fost intrebate „de ce?”, ar fi raspuns, probabil, „nu stim; asa a fost intotdeauna aici”.

Aveti un desen animat aici:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KZeiSKnhOBc]

Cei care s-au ocupat cu disecarea experimentului cu pricina au tras concluzii foarte interesante, de genul „asta inseamna cultura organizationala” si cum de anumite reguli reusesc sa sufoce activitatea firmei (cum ar veni, s-a comentat negativ). Sau au inceput sa bata câmpii in legatura cu mentalitati, obiceiuri si traditii. Sau au vorbit despre regulile din orice societate.

Mi-am adus aminte de acest experiment citind pe un anume blog ceva legat de constiinta, dorinte, instincte, despre principii, despre ce e bine si ce e rau.

Noi sa retinem doar atât, deocamdata:  o reactie instinctuala, venita din interior, a fost stopata de o reactie artificiala (mai degraba a fost inlocuita cu o non-reactie), dobândita ca urmare a unei constrângeri din exterior. Chiar daca maimutele din setul al doilea habar n-aveau de ce nu trebuie sa urce scara, ele nefiind cele care au luat contact direct cu apa rece, au ramas supuse. Evenimentul initial s-a pierdut, a ramas doar mesajul.

Concluzii, va rog!