De-a lungul timpului am intalnit tot felul de barbati. Cei mai multi mi-au fost indiferenti. Pe unii i-am simpatizat si chiar indragit pentru felul lor de-a fi, pe altii am ajuns, in timp, sa-i iubesc, pe cativa i-am judecat gresit si am regretat apoi, dar au existat si cazuri, cand, in final, pe unii i-am ignorat sau chiar detestat. Sau, ca sa nu para prea dur termenul, sa zicem ca nu i-am placut atat de mult. Sa vedem mai exact in ce conditii s-a intamplat asta:

1. Cand am remarcat intransigenta in sensul de inflexibilitate. Sunt barbati care nu vor recunoaste ei ca au gresit sau ca s-au pripit cu o anumita judecata sau concluzie nici in ruptul capului. Barbatii sunt mult mai orgoliosi decat femeile. Eu insami sunt o femeie orgolioasa (din pacate, pentru ca nu e motiv de lauda) si doua nuci tari rar se pot intelege. Dar cand imi aduci argumente zdrobitoare, de necontestat, admit ca nu am avut dreptate. Si nu mi se pare deloc o umilinta. Un barbat poate merge pana in panzele albe pentru ideea sustinuta. Se cred detinatorii adevarului absolut, nu au pareri ci doar convingeri si nu ar renunta la ele nici cu pretul vietii.

2. Cand am sesizat idei putine si fixe. Asta s-ar incadra tot la punctul 1. Am intalnit barbati care nu fac altceva decat sa repete la infinit doua trei lucruri pe care le-au invatat ei de prin carti sau ca urmare a catorva experiente traumatizante si care in mintea lor echivaleaza cu marile adevaruri despre viata, om si univers. In rest nu mai stiu nimic. Nici morti nu-i scoti din ale lor, nu cedeaza, nu se lasa impresionati de argumente, iar cand incerci initierea unei discutii pe marginea unui subiect care nu le convine, pe care nu-l stapanesc, dau bir cu fugitii, te lasa cu buza umflata in drum. Si, culmea, tot ei se supara. Sunt unii care nici nu se sinchisesc sa se certe cu o femeie. Considera ca nu merita osteneala…

3. Cand am fost mintita si nu oricum ci cu zambetul pe buze, fara remuscari, fara sa se realizeze penibilul situatiei.  Pentru ca nimeni nu e asa de prost sa creada in baliverne, ca uneori preferam sau suntem nevoite din anumite motive sa inghitim gogosile lor, temporar, e partea a doua. Vin cu scuza clasica: “mintim sa va protejam”, cand in fapt, o fac sa iasa ei cu basmaua curata, sa nu trebuiasca sa dea explicatii, sa nu-si stirbeasca aura de om corect si responsabil, de barbat de casa. Mint dintr-un egoism pur si un tupeu dus la extrem.

Aroganta, prepotenta, sfatosenia, afisarea ostentativa a aerului de superioritate, tupeul si inselaciunea sunt naravuri specifice mai degraba barbatilor. Mai sunt si altele, dar acestea ma deranjeaza pe mine in mod deosebit. Mai ales cand sunt extrem de evidente, se manifeste plenar cu orice ocazie si vin la pachet.

Pe voi ce va deranjeaza cel mai mult la sexul opus?