Piazza San Pietro vazuta din Domul bazilicii

In primul rand trebuie sa va marturisesc ca niciodata nu am visat ca voi ajunge la Vatican. De aceea poate nici nu m-am informat foarte bine cu privire la comorile pe care le detine si chiar daca, cu cateva zile inainte de plecarea la Roma am citit in graba cateva lucruri despre ce si cum trebuie vizitat acolo, nu a fost suficient.

De obicei, un turist normal (nu un calator, caci sunt notiuni distincte) se bazeaza pe faptul ca se descurca el cumva la fata locului. Pentru ca desi citeste pe net sfaturi, recomandari, pareri si relatari ale celor care au fost inaintea lui la respectivul obiectiv pana nu vede el cu ochii lui realitatea, pana nu-si traieste propria experienta, tot nu intelege mare lucru. Sa zicem ca stie in mare ce are de facut, doar ca, de cele mai multe ori, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Si cum blogul de fata nu este nici unul turistic, nici unul istoric, nu va voi povesti despre ce inseamna Vaticanul, ci, mai degraba, ce ar trebui sa faceti pentru ca vizita la Muzeele Vaticanului si la Bazilica San Pietro sa nu fie un esec. Cu alte cuvinte, va voi spune care au fost greselile mele si cum ar fi trebuit sa actionez. Si, totodata, va voi destainui ce anume m-a fascinat, ce m-a derutat, ce m-a socat, care sunt, practic, cele mai vii si puternice amintiri acumulate intr-o zi plina, nebuna, de neuitat. Pe scurt, aventura mea in cel mai mic stat independent din lume.

Vaticanul mi-a fost laudat de parintii mei cu cativa ani in urma, ei dand un verdict foarte interesant cu ocazia excursiei in Roma din septembrie 2009: nu ne mai intereseaza sa vizitam muzee de acum inainte, am vazut Vaticanul si ne-a fost suficient. Atunci am facut ochii mari de uimire si dezaprobare. Acum, dupa ce am fost si eu, tind sa le cam dau dreptate. Din pozele lor am aflat despre conul urias de pin si despre globul poleit cu aur, simbolurile Vaticanului, care te incita sa descifrezi misterul creat in jurul lor.

Concret, cum ar fi trebuit sa procedez pentru a nu avea ulterior regrete:

1.  Trebuia sa-mi rezerv o zi intreaga pentru Muzeele Vaticane care au intrare separata de cea care da in Piazza si Bazilica San Pietro.

2. Trebuia sa-mi achizitionez biletul online, de pe site-ul Vaticanului, pentru a evita coada infernala de la intrare. Chiar daca e mai scump cu 4 euro, merita.

3. Era imperios necesara inchirierea unui audio-guide pentru ca asa, fara nicio explicatie, m-am simtit  cam “pierduta” prin salile ticsite de obiecte de arta. Mai greu mi se pare daca vrei sa faci si poze si sa asculti si informatiile despre exponate.

4. Si acum problema pozelor. Pentru ca in interior este destul de intunecos, e recomandat mai degraba sa filmezi decat sa fotografiezi in absenta unui aparat performant.  De exemplu, DSLR-ul meu entry-level nu a facut fata si mi-a scos niste imagini catastrofale.

5. Daca totusi nu va tin picioarele sa umblati o zi intreaga prin muzee (sunt totusi 8 km de galerii) ideal ar fi sa ajungeti spre finalul programului, sa zicem putin inainte de ora 16 cand turistii se mai “evapora”, spatiul devine mai putin sufocant si te poti plimba in voie, aproape singur, prin salile care te pasioneaza in mod deosebit.

Filmul evenimentelor pe scurt:

Vineri dimineata, pe 12 februarie, am plecat spre Vatican. Aveam in plan sa vizitam Bazilica San Pietro, apoi Muzeele si spre seara Castelul Sant Angelo. Acum, dupa ce am vazut ce si cum, spun ca ideal este sa vizitezi muzeele intr-o zi si in urmatoarea sa cuplezi Bazilica San Pietro cu castelul Sant Angelo care este in zona.

Am luat metroul, am coborat la statia Ottaviano si pe drum cineva ne-a indicat sa o luam la dreapta sa intram mai intai la muzee, dar noi nu am ascultat sfatul si am mers drept inainte pana am ajuns in Piazza San Pietro.

Am trecut de colonada lui Bernini, am stat cca jumatate de ora la coada la perchezitia bagajelor (exact ca la aeroport) si ne-am indreptat rapid spre locul unde de unde trebuia sa cumparam biletele pentru a urca in Domul bazilicii, proiectat de Michelangelo, 132 m inaltime. Citisem ca scara de acces e foarte ingusta, abrupta si in spirala, ca sunt foarte multe trepte (537), ca e foarte dificil, dar ca panorama de sus merita tot efortul. Asa ca m-am gandit ca acum, cat sunt inca fresh, ar trebui sa urc, ca mai incolo nu se stie daca mai am resurse fizice. Ceea ce va sfatuiesc si pe voi daca chiar va doriti sa urcati in cupola. Aveti aici un clip edificator.

Si aici a inceput golgota. Supliciul. Asa am denumit eu urcatul acelor scari care pareau ca nu se mai termina. Am ales biletul de 6 euro, am mers doar pe jos (mai e varianta de 8 euro, cu liftul care va duce o portiune, insa e usor de urcat deci nu se merita), aparatul foto incepuse sa cantareasca din ce in ce mai greu pentru ca in final, gafaiam din ce in ce mai rau, tot corpul ma durea, iar cand in  sfarsit am ajuns sus, sa descopar, cu mare mahnire, ca totul era inconjurat de gratii. Un spatiu extrem de stramt, aglomerat, practic nu aveai loc sa te strecori sa faci si tu o poza.

Deci, clar, eu nu recomand nimanui aceasta experienta. Nicio panorama din lume nu merita sa-ti dai sufletul in asa hal pentru ea. Am crezut ca cei care descriau aventura pe net exagerau, dar dimpotriva, au minimalizat efortul depus mai ales de persoanele…mai sedentare.

Colonada gigantica a lui Bernini formata din 284 de coloane

Piazza San Pietro

Coada de asteptare spre intrarea (gratuita) in Bazilica San Pietro

Garda Elvetiana Pontificala

Poarta de Bronz, intrarea principala in Palatul apostolic din Vatican

Piata actuala, de forma eliptica, proiectata de marele Bernini

Terasa exterioara de la baza cupolei

In interiorul cupolei Bazilicii San Pietro

In sfarsit in “Loggia Panoramica” din varful Domului

Gradinile Vaticanului

Stiati ca scris invers numele Romei este AMOR?

Predestinat, nu?

Va urma