Zilele trecute am fost la banca sa-mi platesc blogul. Acolo, ma astepta o casiera, care in timp ce imi incasa banii, citea factura pentru a identifica contul, xeroxa documentele, introducea date in calculator, reusea cu o dezinvoltura demna de invidiat sa vorbesca la telefon cu o prietena careia ii povestea cate-n luna si-n stele. O priveam fascinata…

Toata copilaria, adolescenta si tineretea am fost complexata, strivita chiar de personalitatea lui Napoleon. Banuiesc ca sunteti la curent cu legenda care circula odata si care povestea ca omul putea sa faca sapte lucruri deodata. Niciodata nu ni s-a spus concret care erau acele lucruri si nici cat de bine ii reuseau. Presupun ca era capabil sa dicteze mai multe scrisori concomitent sau se dea mai multe ordine in acelasi timp. Un adevarat geniu…  :alien:

Sincer, pana de curand ii priveam cu admiratie netarmurita pe adolescentii din ziua de azi care parca s-au nascut cu telefonul in mana, pentru care calculatoarele nu mai reprezinta cel mai de nepatruns mister al lumii (asa cum se intampla in cazul meu), care in timp ce vorbesc la mobil, raspund la mesaje pe facebook sau pe blog, rezolva teme si se uita si la televizor. Eu nu ma simt capabila nici macar sa vorbesc cu doua persoane pe mess simultan. Cand vad ca mi se deschid doua ferestre deodata, ma panichez brusc. :silly:

Probabil ca societatea moderna e de vina, pentru ca suntem asfixiati zilnic de informatii din toate partile, iar sarcinile si obligatiile de la scoala sau serviciu ne preseaza in mod constant, ne pandesc atatea tentatii in jur, incat avem tendinta de-a ne imparti atentia concomitent spre diferite de zone de interes.

Cand am realizat ca nu sunt buna la multitasking, adica la a executa mai multe task-uri in acelasi timp? La prima mea intalnire cu un baiat. Eram pe strada cu el si imi era greu sa spun lucruri inteligente si sa si merg. As fi vrut sa-i strig, “hei, hai sa ne oprim, sa stam mai bine la o cafea…”

Apoi m-am mai documentat si m-am linistit. Este dovedit stiintific ca nu suntem  facuti pentru multitasking, ca aceasta nu sporeste eficienta, dimpotriva scade productivitatea si creativitatea, nu ne permite sa terminam treaba mai repede, dimpotriva, ne face sa pierdem mai mult timp, creierul uman nu este conceput pentru a performa mai mult de doua activitati in mod simultan. Atentia distributiva scade capacitatea de concentrare, incetineste gandirea, multitasking-ul poate dauna sanatatii pentru ca desfasurat pe o perioada indelungata poate duce la stres cronic. Mai multe despre efectele multitasking-ului gasiti aici.

Cand citesc, doar citesc, cand ma uit la televizor, ma uit doar la televizor, cand invat, doar invat, cand pregatesc un proiect pentru la serviciu ma concentrez exclusiv pe acesta, nu imi verific si mailul, si facebook-ul, nu trimit sms-uri sau scriu pe blog, nu merg in bucatarie din 5 in 5 minute sa controlez mancarea din cuptor. Am incercat sa vorbesc pe mess si sa urmaresc in acelasi timp un meci (de fotbal, de tenis) la televizor. Ce credeti? Nu am inteles nimic din acesta. Eu abia pot executa un lucru bine, daramite mai multe!

Voi sunteti buni la multitasking? Sunteti tentati sa-l practicati? Cate lucruri reusiti sa excutati simultan?

Cat ne costa sa spunem o vorba buna? De ce a devenit dintr-o data atat de greu sa le zambim celorlalti? Suntem prea grabiti, prea obosititi, prea suparati pe viata in general?

Si a trecut si prima zi la noul loc de munca. Impresii (sper din toata inima sa le schimb pe parcurs): cladire cu aspect dezolant, oameni reci, indiferenti, conditii de munca vitrege. Va puteti imagina ca in secolul 21 nu avem internet, toner pentru imprimanta, coli de scris si nici macar sapun la toaleta? Mi s-a spus ca trebuie sa venim cu ele de acasa sau sa le cumparam noi. Institutia nu-ti pune la dispozitie nimic.

Mi se pare mie sau cei din jur au uitat sa fie draguti, amabili, politicosi? Sa fie umani in definitiv… Am realizat ca pe unde merg, desi incerc sa fiu cat mai prietenoasa posibil, ma lovesc sistematic de un zid de nepasare din partea celorlalti. In ciuda eforturilor mele aproape disperate, nu reusesc sa le smulg nici macar un zambet timid, artificial, de complezenta. Mai toti imi raspund cu voce de gheata, ton neutru si ma privesc cu ochi straini si goi. :alien: La telefon, cand sun, sunt rapid expediata, mai ca mi se inchide telefonul in nas. Nimeni nu are chef si timp de mine.

Acum, eu am incercat sa gasesc cateva explicatii pentru tratamentul la care sunt supusa:

1. Oamenii sunt prea ocupati, ingandurati, solicitati si nu au timp de amabilitati.

2. Pe de o parte, eu sunt o persoana mult prea neinteresanta, stearsa, insignifianta, iar pe de alta, ei sunt adevarate personalitati, oameni importanti si nu au timp de pierdut cu oricine.

3. Sunt paranoica. Cei din jur sunt oameni bine intentionati doar ca eu, din diverse motive, nu reusesc sa vad asta. Si am si prea multe pretentii. Ar trebui sa-mi vad lungul nasului!

Va invit sa alegeti varianta corecta. Pe voi v-ar deranja o astfel de atitudine? Cum sunt oamenii din jurul vostru, oamenii cu care intrati in contact zilnic, in magazine, pe strada, in mijloacele de transport in comun, la job, la scoala? Calzi, afabili, binevoitori, zambitori sau dimpotriva pasivi, indiferenti, uneori chiar ostili?