Ca m-am mutat la tara, cred ca v-am mai spus. Unul din motivele pentru care am facut acest pas periculos in existenta mea a fost ca n-am avut rude apropiate la tara. N-am avut pe cineva care sa traiasca din lucrarea pamântului sau din cresterea animalelor, un taran adevarat. Simteam ca sunt incomplet, ca am sarit o etapa importanta, voiam sa vad cum e, sa traiesc si eu munca grea de care am fost invatat la scoala când studiam poeziile lui Goga sau de care ne tot povestea Sergiu Nicolaescu si alti pupincuristi si lingai ai regimului comunist in filmele lor de doi bani, alea cu ingineri, doctori sau mai  stiu si eu ce intelectuali care aleg ei liber sa construiasca socialismul in cadrul satului plin de lipsuri, nu in cadrul orasului plin de tentatii mic  burgheze. Sa ma scol cu noaptea in cap, sa muncesc pe brânci zi-lumina si seara abia sa ma mai târasc de atâta dat la sapa.

Asadar….

Luni dis-de-dimineata ies sa-mi curat un pic livada de salcâmii care tind sa mi-o invadeze. Numa’ bine ce-mi duc la locul cu pricina uneltele, ca aud:

– Salutare vecine!

– Sa traiesti nea Vasile!

– Ce faci?

– Pai….vreau sa curat un pic pe-aici, s-a cam umplut de acâți…

– Si vrei sa-i scoti azi?

– Pai da, ca mâine mi-am programat sa…

– Pai nu se poate!

– De ce?

– E sarbatoare!

– Zau? Ce sarbatoare?

– Intrarea Sfântului Ieronim in Biserica! E sarbatoare mare!

– Asaaaa…si nu pot sa lucrez?

– D’apai….nu se face. Daca toata lumea sarbatoreste…

– Of, bine…Am sa-i scot mâine.

– Si mâine e sarbatoare. Se sarbatoreste iesirea Sfântului Ieronim din Biserica!

Mda, sarbatoare mare, incep sa intuiesc mesajul. Oricum, are dreptate omul. Daca a intrat, era logic sa si iasa. Asta e.

– Bine, fie. Miercuri atunci.

– Pai miercuri e ziua comunei…nu se poate sa lucrezi, ne-a invitat primarul sa bem un paharel de tuica la Casa de Cultura.

– Asa importanta e chestia asta?

– Nu mai e la fel de importanta ca pe vremuri, dar acum e campanie electorala, no…si apai, daca da omul un pahar de tuica, de ce sa nu-l bem?

– Deci nici miercuri nu ma pot apuca de munca. O las pe joi.

– Joi o sa ploua.

– Cum de stiti chestia asta? Azi e luni, pâna joi mai trece apa pe Ampoi…

– No…vezi tu ca in partea dinspre stâna ceriul e mai asa, mai ca laptele?  No, asta inseamna schimbare de vreme dupa 3 zile. Nu numa’ ca o sa ploua, o sa fie furtuna.

– Si vineri?

– Vineri ce? A…vineri n-o sa fie furtuna, dar e ziua lui Sf. Macarie Hirotonisitul…sarbatoare mare!

Imi fac socotelile. Luni, marti, miercuri, joi si vineri deja s-au dus … si sâmbata s-au anuntat niste prieteni la un gratar. Iar duminica…e duminica.

– Vecine?

– Da.

– No, te vad cam necajit ca nu poti munci….hai pân’ la mine sa-ti dau un paharel de jinars.

Ahhhhh….ce ghinion am domnule si cum comploteaza Universul impotriva mea! Taman de azi ziceam ca ma las de bautura. Dar nu e bine sa refuzi ospitalitatea traditionala a românului. Ma las altadata.

Pe drumul de intoarcere gândurile nu-mi dau pace.  Oare de ce trebuie sa tin toate sarbatorile astea de care n-am auzit pâna acum? Ce treaba am eu cu Ieronim si Macarie, ca la urma urmei sunt catolic?

Ajuns acasa imi deschid o bere, ies pe terasa si ma mai linistesc. Daca sunt sarbatori trebuie totusi tinute. Si in fond nici nu e prea bine sa se stie in sat ca sunt catolic. Numai unuia singur i-am spus, acum juma’ de an, si nici pâna in ziua de azi n-am reusit sa-l fac sa inteleaga ca nu sunt ungur.

Contemplu câteva minute clar-obscurul boltei stelare, privesc melancolic profilul muntilor pe care ma voi urca in urmatoarele zile in lipsa de alta activitate, adulmec mirosul de flori proaspete de salcâm, trag aerul curat adânc in piept si ma pregatesc de culcare. S-a mai dus o zi de munca…

(acest articol e un pamflet)

Voi cum procedati cu zilele de sarbatoare? Intreprindeti diferite activitati casnice, mergeti la serviciu sau  va odihniti, va relaxati intreaga zi? Le respectati cu sfintenie?