Am observat că pensionarii militari şi-au coordonat acţiunile la nivel naţional, iar acestea au coincis cu festivităţile dedicate unirii Principatelor. Un prim fapt condamnabil, ruşinos şi nedemn, a fost huiduirea imnului naţional de către respectivii militari. Nu se cade, domnilor, ca cetăţeni care aţi jurat să apăraţi şi să respectaţi însemnele oficiale ale ţării, să vă pretaţi la un astfel de comportament. Înţeleg, vă nemulţumeşte profund clasa politică aflată la conducerea ţării, în frunte cu matelotul rămas fără şuviţă; îl apostrofaţi pe acesta, este dreptul dumneavoastră democratic, însă nu înţeleg ce vină are imnul naţional, care nu se confundă cu persoana aflată acum la conducerea statului. Probabil ar trebui să aruncaţi o privire la aliaţii noştri actuali, foştii dumneavoastră inamici, ştiţi prea bine, de pe vremea când patria dragă era membră a Pactului de la Varşovia, şi să observaţi atitudinea acestora în momentul intonării imnului naţional al SUA. În fine, ce să învăţăm noi, popor cu o tradiţie multimilenară, de la un stat ce există de doar câteva sute de ani……

România, ca multe alte state de pe mapamond, a fost afectată de criza financiară, provenită, da, aveţi dreptate, de la yankeii pe care i-aţi urât până în decembrie 1989 apoi, peste noapte, româneşte, aţi început să îi aclamaţi. Primele măsuri de redresare a economiei naţionale au vizat protejarea bugetului – s-au diminuat salariile angajaţilor statului cu 25%. N-a fost bai, dumneavoastră sunteţi pensionari, v-aţi făcut datoria faţă de ţară, acum vă odihniţi şi vă bucuraţi de pensia pentru care aţi muncit din greu. Păi cum, doar ştie toată lumea că armata a contribuit decisiv la realizarea canalului Dunăre – Marea Neagră, la Transfăgărăşan, la metrou, la Casa Poporului, etc. Mai mult decât atât, brava noastră armată română a oferit un ajutor ferm, hotărât socialist, agriculturii, grăbind anual recoltarea cerealelor, cartofilor, sfeclei, a strugurilor, la inundaţii, ş.a.m.d. Sunt perfect de acord, doamnelor şi domnilor militari pensionari, dar mă simt obligat să fac o precizare. Nu dumneavoastră, ofiţerii şi subofiţerii activi la vremea respectivă, aţi stat în arşiţă, ploaie şi frig, ci amărâţii de trupeţi, da, cei care mâncau fasole cu pietricele şi viermişori, cei ale căror raţii erau ajustate în mod constant, căci deh, ce le trebuie soldaţilor prea multă hrană, ei trebuie să fie supli şi să fie oricând pregătiţi să lupte pentru patrie. “Surplusul” îl luau bucătării, cu voia dumneavoastră. Cine spune că militarii nu se pricep la afaceri?

Ce se aude din mulţime? Un domn în vârstă se recomandă ferm, colonel X, fost comandant al regimentului Y, din cadrul armatei Z. Ce ne spune domnul? Că dânsul, în august 1968, se instalase ferm pe malul Prutului, fiind pregătit să respingă un eventual atac al sovieticilor, deranjaţi de celebrul discurs al lui Ceauşescu, cel ce acuzase intervenţia URSS şi a câtorva ţări aliate în Cehoslovacia. Zâmbesc cu dispreţ şi îi aduc aminte domnului că Marele Cârmaci, temerarul acuzator al ursului de la răsărit, în cazul în care ruşii ar fi atacat România, îşi pregătise atent ieşirea din scenă, apelând la amicul său iugoslav, Tito……şi domnul ofiţer în rezervă ne asigură că el şi camarazii săi puteau să respingă tăvălugul rusesc… ce contează că URSS, alături de SUA, avea o forţă armată formidabilă!

Observ că se repetă aceleaşi declaraţii: noi am fost la munci, noi am fost gata să ne sacrificăm pentru ţară, noi am dus-o foarte greu. Stau şi mă întreb, oare celelalte milioane de pensionari civili, având aceeaşi vechime în muncă, în condiţii cel puţin la fel de dificile şi contributori CAS, căci ei nu au fost scutiţi, precum domniile voastre, nu au dus-o greu?. Nu are rost să amintesc ce pensii au foştii muncitori din fabrici şi uzine, fostele cadre didactice, foştii lucrători la CAP, etc. Ce facem, domnilor, cu veteranii de război, amărâţii care s-au întors pe jos din lagărele siberiene apoi, ajunşi în ţară, au fost arestaţi şi încarceraţi, sub acuzaţia că au luptat împotriva Uniunii Sovietice? Lor le dăm pensii sub 100 de euro, căci sunt bătrâni, prea bătrâni, ce să mai facă ei cu banii…

Închei, aducând un elogiu tuturor soldaţilor români căzuţi în luptă, cărora le zac oasele în afara ţării, uitaţi de toată lumea, şi îmi exprim admiraţia faţă de pompieri şi echipajele SMURD, oameni care merită de zeci de ori mai mulţi bani decât primesc acum. Glorie eternă, eroii nu mor niciodată!

[youtube NHjo8Bc-npg]

Surse: http://www.zf.ro/eveniment/adevarul-statistic-al-pensiilor-speciale-de-la-interne-armata-si-securitate-3-din-pensionari-consuma-10-din-bugetul-total-7913077

http://www.zf.ro/profesii/recalcularea-primelor-25-000-de-pensii-speciale-ale-militarilor-a-marit-cheltuielile-statului-nu-le-a-micsorat-7906941

“Patriotismul este sentimentul de mandrie ca ceva frumos s-a putut petrece in tara ta” D. I. Suchianu

La fel ca si credinta, patriotismul nu trebuie sa  constituie un motiv de lauda, un act de bravura, nu trebuie facut caz de el, se manifesta sau nu, e mai degraba o daruire statornica si o iubire neconditionata pentru meleagurile natale, un indemn pentru a deveni mai vrednici, mai buni romani.

De cand sunt in blogosfera un lucru mi-a devenit pe zi ce trece tot mai evident: dragostea imensa, atasamentul ferm, nestramutat al celor intalniti aici pentru Romania. Poate ca notiunea e demonetizata prin prea exagerata falsa folosinta, dar sentimentul de iubire pentru neam si glia stramoseasca e inca atat de viu, de pregnant. Si de emotionant. Prin prisma meseriei mele sunt intr-un fel datoare sa calatoresc prin toata lumea, sa intru in contact cu locuri si civilizatii straine, sa inteleg mentalitati si sa fiu mereu la curent cu tot ce apare nou. Interesul meu constant pentru vizitarea altor tari, materializat in nenumarate articole tematice nu a gasit ecou in randurile cititorilor, majoritatea fiind tentati mai degraba de pitoreasca, dulcea si eterna Romanie decat de fascinanta Europa sau de Terra in ansamblu. De multe ori cei care vedeau imagini de pe alte meleaguri ma intrebau:”dar cu tara noastra nu ai pus nimic”?  Este clar, oamenii isi iubesc inca patria, probabil ca sentimentul va danui o vesnicie, dar atunci de ce nu se simte lucrul acesta si in realitatile romanesti, de ce suntem mai dezbinati ca oricand? Ce s-a intamplat intre timp cu notiunea de solidaritate, cand a disparut ea? Sau mai bine spus, a existat vreodata?

Pentru ca maine este ziua ei si dar si a noastra, La Multi Ani, Romania, La Multi Ani, dragi romani!

Care este lucrul, locul sau personalitatea care reprezinta cel mai bine in viziunea voastra spiritul romanesc? Care este principalul motiv pentru care sunteti mandri ca apartineti acestui popor, ca v-ati nascut in aceasta tara?

Pamflet. Personajele si intâmplarile sunt imaginare.

Ora 8.00. Trezirea, cu chiu cu vai. Uai mânca-ti-as….ce durere de cap…si de stomac…o fi de la whisky sau de la cele 3 rânduri citite din “Critica ratiunii pure”? Ah, si i-au zis consilierii ca acum isi poate permite si whisky adevarat, scotian, de la mama lui, dar deh!, meteahna veche, de marinar de apa sarata, tot whisky-ul libanez e al mai bun!

De afara se aud urlete: “Iesi afara, bestie ordinara!”. Corul celor cincizeci de babe si mosnegi  e condus cu maxima precizie de dirijorul Ciutacu si spagatofilul Mircea Badea, care si-a sacrificat o zi de sala ca sa vina aici, la intrarea Cotroceniului. Presedintele zâmbeste multumit. Noua versiune ii place mai mult.

Ora 8.30. Proba de injuraturi viteza. “Nasul” a venit special sa-l cronometreze pe Presedinte. Da din cap total nesatisfacut. Presedintele a injurat un timp mai scurt si mai putin variat ca ieri. E intr-o vadita si ingrijoratoare scadere de forma.

Ora 11.00. Discutii intelectuale in compania consilierilor si companionilor. Primul abordat,  Peter Eckstein Kovacs.

– Bai Petre…cum e la voi la unguri, va bateti nevestele?

Peter (ingrozit):

– Nu domnule Presedinte…De ce? Ar trebui?

–  Aha. Pai la noi cine nu-si bate nevasta macar o data pe saptamâna e considerat fatalau, nu barbat. Si asta n-o spune altu’, ci chiar nevasta. Ha ha ha…..

Cu Sever Voinescu nu se poate discuta. E cazut cu capul in tastatura. Presedintele ii trage o palma dupa ceafa.

– Bai Severe, te-am facut praf azi-noapte, nu esti deloc de cursa lunga, asa cum te laudai! Mai ai mult pâna sa ma intreci ba baiatule! Ha ha ha….

Isi face ochii roata in incapere. Hiiii….in coltul din dreapta o consiliera noua! “Astia de la Resurse Umane au adus prospaturi”. Cap-compas catre ea! Incearca s-o mângâie pe picioare, consiliera sare ca arsa:

– Cum va permiteti, domnule Presedinte?

– Ho fa, ce sari asa, voiam sa-ti urez bun venit! Nu vrei sa te mângâi?

In drum spre iesire, consiliera trânteste replica:

– Mai bine as vrea sa ma violeze o armata de turci in calduri!

Presedintele devine brusc melancolic. Cine n-ar vrea….

Ora 12.00 Presedintele il primeste in vizita pe presedintele Siriei. Ce nevasta teapana are…ce fund bombat…si ce sâni a bagat la inaintare!

– Domnule presedinte Hafez al-Assad…

Consilierul simte ca trebuie sa intervina. Pe presedintele Siriei il cheama Bashar….Hafez a fost taica-su si a murit de vreo zece ani saracu’…..

– Deci domnule presedinte Bashar, va multumesc pentru semnarea tratatului de extradare. Dar va rog eu, hai sa inceapa peste 5 ani, ca m-au rugat si pe mine niste prieteni, multumesc de intelegere. Si acum va invit la o bauta la restaurantul Bucur.

– Domnule presedinte Basescu, eu sunt musulman….nu beau! Si ati putea va rog sa va uitati la mine când vorbim, nu la sotia mea? Multumesc! Oricum, parca de la ora 14.00 era un concert de muzica de camera…

– Ha ha ha….petrecere de intelectuali gaozari, da-i dracu’! Hai, mergem la restaurant, va duc eu cu masina. Daca nu beti nu-i problema, stati sa va uitati la mine cum beau, ha ha ha.

Dupa masa Presedintele ii sopteste la ureche consilierului:

– Auzi, du-l tu la aeroport pe arabul asta imputit, ca eu am treaba. Ai grija cum ma scoti, ca daca aud ca nu te-ai descurcat te dau cu capul de toti peretii, ai inteles?

Ora 16.00. Presedintele primeste delegatia coalitiei de la putere, in frunte cu primul ministru Boc. Boc se plânge Presedintelui ca nu poate sa-si faca treaba, Curtea Constitutionala declara ca neconstitutional tot ce misca.

– Lasa ca ma ocup eu de trântorii aia basinosi de la Curtea Constitutionala! Severe, cauta-mi ceva de care sa ma leg, vreau sa declar neconstitutionala Curtea Constitutionala, da! Dar daca nu gasesti nimic nu-ti face griji, ce nu trece de aia am sa promulg eu. Hai sa vedem care e mai tare!

Se uita amenintator la Boc:

– Si tu ce mai stai ca proasta-n târg? Hai, treceti la treaba, ca tara e saraca!

Ora 18.00. Presedintele primeste delegatia opozitiei, condusa de Victor Ponta. Presedintele ia cuvântul:

– Mai intâi de toate vreau sa va raspund la prima intrebare pe care stiu sigur ca ati vrea sa mi-o puneti, Elena Udrea nu e aici, i-am dat drumu’ sa mai stea si cu barbat’su. Acum, ca v-am satisfacut curiozitatea asta morbida, am putea trece si la discutii serioase, va rog? Apropo…. bai…ia mai lasati-ma cu demonstratiile, grevele si prostia cu motiunea de cenzura! Vreti la guvernare? Poftim, veniti!

– Daca o dati afara pe Roberta Anastase, promitem sa ne gândim.

– O dau, veniti la guvernare!

– Daca il dati afara si pe Boc…

– Il dau, veniti la guvernare!

– Domnule Presedinte, dar chiar nu se poate discuta cu dumneavoastra, ce e asa greu de priceput? De ce credeti ca va propunem noi toate cacaturile astea? Cum sa venim la guvernare pe criza asta nenorocita?!?!?

Presedintele ridica aratatorul si il dojeneste parinteste pe Ponta.

– Mai micule Titulescu, tie nu-ti prea sta bine sa vorbesti urât. Lasa-i pe oamenii mari s-o faca. Asa. Si…daca nu vreti sa veniti la guvernare… atunci ce -mi frecati ridichea cu mitingurile si motiunile?

– Ca sa nu uite lumea de noi…dar nu va suparati…25% reducerea salariilor, impozitarea bonurilor de masa…va marturisesc sincer ca asemenea tâmpenii nu ne-au trecut prin cap nici macar noua! Cum sa venim la guvernare, noi ce mai impozitam?

Presedintele da din cap intelegator. A fost si el in opozitie, nu prea mult, ce-i drept, si stie cum e, cât scandal trebuie sa faci ca sa mentii atentia publicului treaza. Ca electoratul asta român are tot timpul tendinta sa doarma pe el. Apoi il priveste intrebator pe Crin.

– Tu ce mai vrei?

– Domnule Presedinte, cu tot respectul….legea asta a invatamântului a ajuns sa enerveze pe toata lumea.

– Tocmai asta e dovada ca e o lege buna, raspunde logic Presedintele.

– Sa stiti ca, daca o promulgati…voi fi nevoit sa…nu va suparati pe mine, nu e ideea mea, dar stiti, partidul din care fac parte si-l reprezint aici…deci voi fi nevoit sa fac toate diligentele pentru suspendarea dumneavoastra!

Na c-a spus-o!

Presedintele pare induiosat. Se apropie si-l mângâie dragastos pe cap.

– Mai Crin … valeleu!, dar ce par frumos ai!, mai baiatule… tu nu te-ai saturat de câte castane ai luat de la mine? N-am maturat eu terenul cu tine pe unde te-am prins? Adica ce diligente vrei sa faci, mai exact?

– Domnule Presedinte, nu eu…dar stiti…partidul…interesele poporului o cer…de curiozitate…cum ati primi cererea de suspendare?

– Cu placere! Hai, gata, ca si asa a durat destul iar eu am treaba, nu ca voi. La revedere!

Dupa plecarea delegatiei, Presedintele se uita pe agenda. Avea atâtea de pus la punct si a rezolvat asa putine….offfff…e inconjurat numai de idioti…Daca ar fi avut un Guvern capabil, un Parlament cu care sa se inteleaga si daca n-ar fi avut deloc o Curte Constitutionala, ar fi mutat si muntii din loc, dar asa….Si ce nenoroc pe capul lui, sa ajunga presedintele poporului român…Si-ar fi dorit alt popor, poporul englez bunaoara….

Victor Ponta, cu ochelarii aburiti de emotie, afisând rânjetul de jur imprejur al lui Iliescu si având in priviri inteligenta patrunzatoare a Prostanacului din noaptea de Sfântul Nicolae a anului trecut, iese afara si face semnul victoriei catre demonstranti. Imediat Victor Ciutacu se repede la el si-l intreaba cum a fost.

– Cum sa fie? Am dat tare si cu forta, ne-am impus toate punctele de vedere, va garantez ca presedintele e prabusit total!

Crin Antonescu lacrimeaza.  E rupt in doua de o suferinta sufleteasca nepereche. A fost mângâiat pe cap de insusi Presedintele…si nu poate sa spuna nimanui asta…

Chumbawamba…Tubthumping!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=56iPy81N6fw]

Motto: „Ce este adevarul?”

Pilat, Evanghelia dupa Ioan, 18-38

–

Exista istorie adevarata?

Neagu Djuvara

Editura Humanitas, 2009

–

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de rai

Care român nu stie de „Miorita” si, eventual, de formularea lui Lucian Blaga, „spatiul mioritic”? Dar  mai putin cunoscuta insa este inrudirea „Mioritei” cu mitul indoeuropean al dusmaniei intre 3 frati (mit care se regaseste si in folclorul iranian) si ca, de fapt, „Miorita” nu reflecta resemnarea in fata mortii, ci grija de a insoti sufletul mortului „pe celalalt mal”. De când cu „spatiul mioritic”, a trecut aproape total in uitare critica extrem de taioasa si disperata a lui Dumitru Draghicescu la adresa poporului nostru, consemnata in cartea „Din psihologia poporului român”, scrisa pe la inceputul veacului douazeci. Nu stiu cum se mai preda azi „Miorita” in scoala, am cam pierdut contactul, dar am vaga banuiala ca foarte multe nu s-au schimbat si nu cred ca se discuta despre faptul ca balada respectiva are suficiente conotatii alogene, desi e considerata un fel de cheie de bolta a spiritualitatii românesti.

Pe Neagu Djuvara am avut onoarea sa-l cunosc in urma cu aproape doi ani, la o intrunire a Fundatiei Calea Victoriei. Un om extrem de vioi, care putea discuta relaxat aproape despre orice, cu o limpezime care intriga, având in vedere vârsta. Bineinteles ca subiectul preferat era istoria si ne-a impartasit si noua din teoriile sale cam neortodoxe si iritante in legatura cu istoria României.

Neagu Djuvara a fost intotdeauna, indiferent de circumstante, un om liber si si-a afisat ideile fara sa-i pese pe cine deranjeaza. Cartea „Exista istorie adevarata?” ne lasa, inca din titlu, perplecsi. Pai, daca nici istoria nu mai e sigura, atunci in legatura cu ce anume am mai putea avea convingeri? Autorul se explica: bineinteles ca faptele ramân fapte, dar istoricul nu e arhivar, el trebuie sa le comenteze. Din acest motiv istoricul are datoria sa fie subiectiv. Pentru ca scopul istoriei e acela de a descoperi fapte, intentii, idei si idealuri care, toate, sunt inlauntrul constiintei omenesti, nu in afara ei. Ori „obiectiv” ar insemna ceva care exista in afara constiintei omenesti si independent de ea.

Nu. Istoricul nu trebuie sa fie obiectiv, el trebuie sa fie impartial. Adica sa nu mearga pe unul din cele 4 drumuri ale minciunii: falsul, omisiunea, adăugarea şi interpretarea ocultată sau denaturată. Grea treaba!

Exercitii logice controversate (de exemplu, cum ar fi evoluat lucrurile daca România nu intra in razboi alaturi de Germania), incurcaturi ciudate (de exemplu profesorul Djuvara pune in cârca masonilor Revolutia Franceza, desi e destul de cunoscut faptul ca nu masonii s-au „ocupat” cu Revolutia Franceza, ci Iluminatii, iar o asemenea confuzie la un om care nu avea cum sa nu cunoasca acest amanunt ma intriga) si multe note de subsol care au legatura mai degraba cu cultura generala decât cu istoria. Toate acestea intr-o carte de cam 150 de pagini, scrisa de acest istoric mai…altfel.

–

Caci viitorul astazi mai simplu ti-l prevezi,

Dar e mai greu pe lume sa iti prevezi trecutul.

Adrian Paunescu – Poporul român, opere complete

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zlWuJYolAIU]

O carte dificila, dedicata tuturor celor care au convingeri.

Autor: Dragos

Filosofia aloha:

“Lumea este ceea ce credeti ca este.”
“Nu exista limite.”
“Energia curge acolo unde este indreptata atentia.”
“Acum este momentul puterii.”
“Toata puterea vine dinauntru.”
“Efectivitatea este masura adevarului.”

O bijuterie pierduta in imensitatea Oceanului Pacific. Un spatiu polineziano-asiatico-american cu influente latine, europene si nu numai. O inlantuire a contrariilor: luxurian si frust, modern si stravechi, simplu si exotic. Hawaii. Si precum fatetele unei pietre pretioase, insulele aflate in componenta ei se disting prin trasaturi inimitabile. Oahu este ametitoare, trepidanta, sofisticata si rustica, Maui este visatoare, Insula Mare este usor barbara, cu spatii excedentare si plina de energie creativa. Statiuni luxoase au inmugurit din obsidianul calit in inima vulcanilor. Kauai este batrana, inteleapta si verde. Molokai sfideaza timpul, incapatanandu-se sa ramana in afara tendintelor, si tocmai in aceasta detasare rezida farmecul ei.  Cei care doresc sa descopere toate tipurile de piesaj – incluzand vulcani, deserturi, coaste insorite, varfuri inzapezite de munte, paduri de ferigi si curcubeie – se vor indragosti cu siguranta de Hawaii.

Dar mai presus de un spatiu geografic, Hawaii reprezinta un spirit. Spiritul Aloha.

Aloha este un cuvant delicat, inzestrat cu forta de a contura o viata. Este singurul cuvant care diferentiaza Hawaii de orice alt loc din lume, dand multor rase posibilitatea de a se aduna laolalta si de a trai pasnic, nu doar tolerandu-se, ci si bucurandu-se de atmosfera de sarbatoare si apreciere reciproca. Cand spui Aloha admiti ca va aflati in prezenta lui Dumnezeu, astfel incat cuvintele, gandurile si faptele voastre trebuie sa fie neprihanite. Nu este un cuvant usor de tradus, cu toate ca defineste si contine esenta unei natiuni. Analizand radacinile sale, alo inseamna “in prezenta(cuiva)”, iar ha este “suflarea vietii”, cu referire la darul divin. Pilahi Paki a definit aloha litera cu litera:

A este akahai, bunatate

L este lokani, unitate

O este oluolu, farmec

H este haahaa, smerenie

A este ahonoi, rabdare

Oamenii se tem de disparitia spiritului aloha. Ca orice alta relatie, aloha implica grija si angajament. Reflecta sufletul unui om si al unei societati. Pentru a practica aloha, trebuie mai intai sa te respecti pe tine insuti. Este un cuvant datator de viata.

Cred ca in momentul de fata, mai mult ca oricand, noua, romanilor, un astfel de spirit ne lipseste. O forta care sa ne uneasca, pentru ca suntem atat de dezbinati. Care sa ne faca mai buni, pentru ca invidia si rautatea ne-au invadat sufletele si le macina incet , dar sigur. Care sa ne faca mai rabdatori, atat cu noi insine cat si cu ceilalti. Care sa ne redea respectul de sine pierdut. Oare exista in limba romana un cuvant asemanator cu aloha? Cred ca nu. Dar daca l-am avea, am tine cont de el? Am incerca sa punem in practica  semnificatiile lui profunde? Avem nevoie de ceva pentru a renaste. Ca natie, ca popor, ca oameni. Ca romani.