Iata ca a sosit timpul si pentru rubricuta noastra saptamanala, cea in care, de regula, va povestesc ce mai e nou in viata mea, ce am mai descoperit si ce mi-am mai cumparat.  De data asta voi incepe cu ce mi-a placut in mod deosebit si voi lasa pentru partea a doua a articolului acele lucruri sau intamplari care m-au deranjat sau m-au indispus. Asadar:

Like: 

Am suferit, am inghetat, am suspinat si am sperat. Ne-am luat la tranta cu gerul, viscolul si zapada. Si am invins. Oceanul alb e de acum istorie, primavara e doar la un ghiocel si un fir verde de iarba distanta. Azi a dat semne clare ca ii este dor de noi si ne-a trimis in dar un soare cald, stralucitor, un cer senin si multe grade in termometru. Vremea frumoasa m-a scos la pranz din barlog, primavara a dat navala in sufletul si pe strazile orasului meu.

Sunt unele seri cand oboseala ma rapune, dar tot nu ma indur sa ma culc. Tot as mai sta pe net… Pentru momente de genu’, exista si solutia salvatoare: imi iau laptopul si hop in pat, sub plapumioara. Numai ca acesta se incinge nepermis de tare, chiar din primele minute de la deschidere. Si am nevoie fie de o masuta, fie de un cooler. Azi mi-am achizitionat un astfel de ventilator si abia astept sa-l testez de indata ce termin de publicat articolul.

Dislike

Au inceput sa ma irite oamenii cu toane. Azi sunt zambitori si afectuosi, maine nu te mai baga in seama. Azi te asigura de toata prietenia si suportul lor, a doua zi se fac ca ploua, nici nu mai existi pentru ei. Dupa o perioda, se intorc spasiti si te intreaba ce s-a intamplat, daca cumva te-ai suparat, daca totul e ok. De ce ar trebui eu sa am ingaduinta fata de ei, de ce trebuie sa le suport eu iesirile in decor, perioadele de ratacire? Vin mereu cu replica celebra: “stii, asa sunt eu, dar am suflet bun si tin la tine” si de fiecare data ii ierti. Dar te mai si saturi… 

Am afirmat de atatea ori ca detest minciuna. Dar, se intampla ca oamenii sa mai aiba si secrete, lucruri pe care nu vor cu niciun pret sa le divulge. Si, de obicei, au motivele lor foarte intemeiate pentru care fac asta. Insa, se trezesc unii ca insista sa le spui exact acel lucru pe care tu vrei sa-l tii doar pentru tine. Vad bine ca tu nu esti dispus la dezvaluri si, cu toate astea, nu se dau batuti. Deh, curiosii sunt consecventi, iar misterul ii intriga si le aprinde imaginatia. Uneori, au impresia ca au tot dreptul din lume sa afle acel lucru. Ei bine, intrebarea mea este, ce faci in acest caz? Te faci ca ploua in continuare sau ii minti, inventezi ceva sa scapi de gura lor? E condamnabila o astfel de minciuna?

“Curiozitatea ii impinge pe unii sa descopere America si pe altii sa asculte la usa.” Eca de Queiros

Mistere… le iubim si in acelasi timp le detestam. Le adoram pentru ca ne intriga, ne fac sa visam, ne tulbura si ne aprind imaginatia, ne invita sa le dezlegam si le uram din tot sufletul pentru ca de multe ori suntem incapabili sa le elucidam si astfel ne tin legate de ele ca niste prizonieri ai propriului orgoliu sau, daca acest lucru se intampla, ori suntem dezamagiti de adevar ori de faptul ca nu a mai ramas nimic de aflat, caci ce poate fi mai plictisitor decat realitatea simpla, goala, nemistificata?

Poate parea paradoxal, dar desi iubesc adevarul, sinceritatea si corectitudinea, sunt atrasa inexorabil de secrete, de oamenii enigmatici, invaluti in mister, oameni care par a detine o taina de nepatruns, taina care de cele mai multe ori  se dovedeste a fi doar o perdea de fum, o capcana menita a distrage atentia de la banalitatea unei vieti absolut normale, fara nimic spectaculos in ea.

Dorinta nestavilita de a afla ce se ascunde in spatele aparentelor si incapatanarea proverbiala m-au determinat sa actionez nebuneste, sa comit imprudente de neiertat si sa-mi stabilesc drept unic scop in viata aflarea cu orice pret a adevarului. In ultimul timp insa, incerc sa-mi temperez curiozitatea bolnavicioasa, care  ma duce inevitabil spre pierzanie…

De asemenea, exista indivizi extrem de periculosi, care in lipsa de ocupatie se joaca cu mintea celorlati, facand din asta un adevarat hobby, pentru ca mai apoi sa ridice acest obicei nociv la rang de arta.  Imaginati-va ce poate iesi in urma intalnirii total neindicate dintre un iubitor de mistere si o astfel de persoana fara scrupule…

Si poate e bine de stiut ca nimeni nu ne poate insela, ne inselam noi asupra celorlalti.

Cu totii pastram secrete, unele mai mari, compromitatoare, pe care nu le-am dezvalui in ruptul capului, altele mai mici, pe care uneori ne induram sa le impartasim si celor mai buni prieteni, o mare eroare din punctul meu de vedere, pentru ca viata iti ofera mereu surprize si nimic nu poate fi mai periculos  decat un dusman provenit dintr-un prieten.

Voi aveti secrete? Va considerati persoane transparente sau dimpotriva, persoane invaluite in cel mai profund mister? Cat de curiosi sunteti? Cat de departe ati merge pentru a afla adevarul in legatura cu un om sau cu o situatie?

sursa foto

Din a doua categorie au facut parte oameni pe care am crezut ca ii voi avea alaturi toata viata. Oameni cu sufletul bun si cald, oameni senini si prietenosi, capabili sa se trezeasca noaptea la 3 sa te ajute. Intr-o buna zi ceva s-a intamplat. Am descoperit in prietenul drag de altadata un om indiferent, gol, cu sufletul impietrit. Nu l-am mai recunoscut si am avut nevoie de mult timp sa-mi revin din soc. Apoi am inteles realitatea, omul ramasese acelasi, doar sentimentele sale fata de mine erau altele, se schimbasera radical. Irevocabil. In aceste conditii nici nu mai are rost sa cauti motive, explicatii, cauze, singurul lucru care-ti ramane de facut e sa pui capat inca unui capitol din viata ta. Sa-ti vezi de drumul tau.

Poate ultima imagine, a fostului prieten trasformat acum intr-un strain sa stearga toate momentele frumoase ale trecutului? Cat de mult conteaza ultima impresie? Va straduiti sa lasati o buna impresie cand parasiti un loc(locul de munca de exemplu) sau viata cuiva, cu alte cuvinte sa lasati loc de buna ziua?