Ningea atat de frumos, fulgii jucausi dansau nepasatori deasupra mea si apoi se depuneau incet pe pamantul reavan, intr-o mantie perfecta, pufoasa, fara cusur, siluete de copaci impodobiti cu diamante se estompau undeva in departare, invaluite intr-o ceata diafana, ca niste iluzii efemere, iar vantul batran suiera prelung completand atmosfera tipica de iarna.

Orasul era iar sub zapada si era momentul prielnic pentru a surprinde cateva imagini pitoresti, reprezentative. Cine stie cand ne trezim cu primavara la fereastra si apoi…adio peisaje dalbe, de poveste. Am zis sa-mi incerc norocul in necunoscut, ce-o fi o fi, oricum nu am nimic de pierdut, ba dimpotriva, doar de castigat. Un strop de relaxare, aer curat si cateva fotografii nou noute pentru blog, facebook sau instagram.

Cu greu m-am lasat desprinsa din decorul vrajit cu accente melancolice, solitare, specifice anotimpului in care ne aflam. Mainile imi inghetaseara pe camera foto si simteam nevoia sa ma dezmortesc un pic. Am ajuns in fata restaurantului in care mai mancasem de vreo doua ori inainte si mi-am zis ca n-ar fi rau sa ma incalzesc in timp ce savurez un delicios pui cu bambus. Doar ca aici, stupoare! Iata ce anunt  trona, in toata maretia sa, pe geam:

Era prima data in viata cand vedeam un astfel de anunt. Mi s-a parut cel putin suspect, pentru ca nu este cine stie de local trendy-fancy, nu e un restaurant de lux sau de fitze, ci unul de duzina as aprecia (gen fast-food, doar ca mancarea nu e servita in farfurii si cu tacamuri din plastic).

Sunt curioasa ce ati face voi daca ati vedea un astfel de anunt pe usa restaurantului (fast-food-ului) unde nu ati mai intrat niciodata sau ati mai mancat doar de cateva ori, dar nu sunteti client de-al casei? Ati intra sau nu? Vi s-ar parea dubios?

Dislike

– termenul de blogger. Nu l-am agreat niciodata, insa acum chiar a inceput sa ma irite aceasta denumire precum si tot ce implica ea in viziunea clasicilor in viata. Ieri am dat peste un articol (oare al catelea?) in care era prezentat portretul bloggerului de succes. Ca sa fii blogger iti trebuie in primul rand talent, ca nu orice neavenit isi deschide blog, e nevoie de stapanirea condeiului, e musai sa ai la tine, in permanenta, figurile de stil, sa jonglezi cu metaforele si cu personificarile, umorul de calitate si ironia fina sa nu-ti lipseasca din niciun text, e imperios necesar sa-ti faci timp pentru a interactiona cu cititorii, dar si pentru promovarea proprie, sa citesti carti, sa vezi filme si seriale, sa mergi la opera, sa mananci in cele mai luxoase restaurante, sa vizitezi muzee si  sa calatoresti in cele mai exotice locuri de pe Terra. Ah, si sa nu uit, sa scrii corect gramatical, sa transmiti mesaje, sa educi masele. Si nu asa din an in pasti, ci zilnic. E nu zau?! Si de cand ma rog am eu atatea obligatii? De cand a devenit blogul un act de cultura? Scriu articole sau opere de arta? Mi s-a acrit de tot! Nu mai vreau sa fiu blogger, vreau doar sa scriu ce am eu chef, fara sa fiu judecata, fara sa-mi fie analizate cu ochi extrem de critic articolele. Se induce astfel ideea ca doar jurnalistii si scriitorii au voie sa detina un blog. Si muritorul de rand, nescolit la Oxford sau Cambridge, omul care vrea sa-si tina un jurnal personal online, cu el cum ramane? Sa-i dam in cap si sa-l reducem la tacere?

– nametii de zapada si mocirla care se va forma dupa topirea lor. Imagini surprinse in jurul blocului meu:

Nici nu stiu cum e mai bine, sa alunec pe gheata sau sa merg prin balti?

Breaking news: in Bucuresti a inceput sa ninga iar!

Like

– iminenta venire a primaverii. E timpul ca baba iarna sa-si ia talpasita ca prea si-a facut de cap pe meleaguri romanesti anul asta. Maine poimaine e 1 martie si eu vreau sa scap de cojoc si sa vad ghioceii. Azi am dat intamplator peste o fotografie reprezentand un buchet de flori primit la serviciu primavara trecuta si am devenit brusc nostalgica.

– mancarea chinezeasca: indiferent ce contine, orez, noodles (taietei din orez), bambus, ciuperci, ardei, carne tocata, pui sau vita, sos de soia, ulei de alune, morcov, ceapa, picanta sau nu, o ador. Am servit ieri dupa amiaza o portie imensa la un restaurant dintr-un hipermarket.

Ma grabesc sa inchei aici primul articol din noua rubricuta saptamanala pentru ca incepe meciul Stelei cu Twente din Europa League. :tongue: