Intra bloggerii in vacanta? Ma intreaba  Creve si Paul.

Summerday nu intra niciodata in vacanta, pentru ca summerday reprezinta insasi ideea de vacanta, de libertate, de neingradire, de a face ce ai chef atunci cand ai chef. Nu suport impunerile de niciun fel si am ritmul meu de a face lucrurile, iar in ultimul timp  a ajuns sa ma deranjeze ideea indusa de unii in blogosfera cum ca blogul trebuie actualizat zilnic, ca bloggerul este obligat sa posteze ceva in fiecare zi sau macar o data la doua zile. De ce trebuie? Imi da blogul de mancare? Ma hraneste el? Da, poate spiritual… Pentru ca imi scade traficul? Care trafic? Ala care mai nou se tinde spre zero? Numarul de vizite si vizitatori e in continua scadere, si oricum niciodata nu a fost prea mare. Ce-am avut si ce-am pierdut? :unsure:

Nu am urmarit niciodata  succesul in materie de blogging, nu mi-am propus sa fiu blogger de succes, sa am un blog faimos, sa fiu cunoscuta in blogosfera. Sunt extrem de multumita cu ce am obtinut pana in prezent, de altfel este mai mult decat mi-am imaginat vreodata.

Scriu doar atunci cand simt ca am ceva de spus, abordez doar subiecte pe care le simt aproape de suflet si imi face placere sa discut despre ele cu voi, si cel mai important, public ceva atunci cand stiu ca am timp sa ma ocup de eventualele comentarii. Din respect pentru cei care isi rup din timpul lor pretios pentru a lasa o parere aici, incerc, pe cat posibil, sa raspund cu promptitudine. Asta inseamna insa sa stau lipita de net, ceea ce nu constituie deloc un deziderat, vara mai ales, cand timpul liber si vremea frumoasa te imbie la plimbari si chiar evadari din oras.

Da, sunt in vacanta, una lunga si binemeritata. Nu vreau sa o petrec pe blog si nici la calculator. Vreau sa ma bucur de fiecare raza de soare, de fiecare zi de libertate, vreau sa fac doar ce imi place. Si, recent, am descoperit ca imi place tot mai putin netul. A inceput sa ma plictiseasca, entuziasmul meu de inceput s-a diminuat si nu mai am nici energia de altadata. Am obosit. :dizzy: Imi aduc aminte cu nostalgie de viata mea de dinainte de anul 2002, anul primului contact cu internetul, cu mailul si messul. Acele timpuri imi par acum ireale, nu pot sa cred ca am trait atat fara tehnologie. Mereu ma intreb, oare daca ne-am descurcat atata amar de vreme fara ea, de ce acum nu ne imaginam viata in absenta ei, cum a putut sa puna stapanire pe ea, sa ne subjuge, sa ne transforme in sclavii ei obedienti? Refuz sa-mi petrec viata butonand pe net de pe laptop sau mobil. De fapt, asta se poate numi viata?

Pentru ca dincolo de nori si furtuna sta timid soarele, pregatit in orice moment sa-si arate surasul jucaus,  sa incalzeasca orice suflet trist si sa lumineze orice existenta searbada, pentru ca tu esti si ai fost raza de speranta din viata mea, pentru ca esti singurul motiv pentru care ma bucur ca traiesc, pentru ca in lipsa iubirii sunt ca si  moarta, pentru ca asteptand clipa reintalnirii simt ca plutesc in al noualea cer, pentru ca in opt ani de zile nu te-ai schimbat catusi de putin, pentru ca iubesc privirea ta, sclipirea din ochii tai atunci cand te uiti la mine, pentru ca te superi din orice si pentru ca imi ierti orice, pentru ca ma supar din orice si iti iert orice, pentru ca suntem incredibil de asemanatori,  pentru ca mereu te intorci la mine, iar eu te accept fara a protesta, pentru ca mi-ai oferit cele mai frumoase momente din viata, pentru ca ma doresti atat de mult, cum niciun alt barbat nu ar putea s-o faca, pentru ca ai rabdare infinita cu cineva mai schimbator decat o zi de primavara, pentru toate noptile daruite, pentru faptul ca noi doi nu suntem romantici si visatori, pentru ca habar nu am ce simtim  cu adevarat unul pentru celalalt, pentru ca nu esti ca toti ceilalti, pentru ca ma respecti, pentru ca intotdeauna m-ai facut sa ma simt speciala, cu mult mai buna decat sunt in realitate, pentru ca numar clipele pana ne vom vedea iar, desi eram sigura ca asta nu se va intampla niciodata, AZI SUNT FERICITA.

Te iubesc pentru ca in preajma ta pot sa fiu EU.  Pentru ca nu mi-e teama ca nu cumva sa spun vreo prostie, pentru ca nu imi analizezi fiecare cuvant, pentru ca nu rastalmacesti nimic, pentru ca niciodata nu ma intimidez si fastacesc in prezenta ta. Pentru ca simt ca ma placi cu adevarat. Pentru ca tie nu trebuie sa-ti dovedesc nimic, pentru ca nu esti ironic si nici nu afisezi acel aer de superioritate caracteristic majoritatii barbatilor, pentru ca stii sa te porti cu o femeie. Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine.

Ati ghicit, e vorba de celebrul personaj care a inspirat si  realizarea acestui articol.
:)

Nu ma invat niciodata minte. O biata naiva, indragostita de ideea de dragoste. Pe viata. Ador sentimentul de dinainte, detest ce va urma dupa. :(