Imi doream de mult sa vizitez fosta Iugoslavie. Ce a mai ramas din ea. Am copilarit in zona granitei de sud vest a tarii, asa ca am crescut cu povestile despre cum era “dincolo, la sarbi”. Mi s-a parut ciudat cum razboaiele care au dus la destramarea unuia dintre cele mai dezvoltate state comuniste europene, embargoul si toate consecintele aferente nu au reusit sa afecteze amicitia romano-sarba. Interesata, desigur, de ambele parti. Tata isi mai aminteste uneori de gustul gumei de mestecat aduse din Occident via Iugoslavia, de Coca-Cola veritabila la cutie, de mult ravnitii jeansi si alte asemenea produse inaccesibile majoritatii romanilor din Epoca de Aur. Ah, sa nu uit de celebra Vegeta, nici o supica nu mai iese la fel de buna fara Vegeta sarbeasca!

Dupa o serioasa munca de convingere, a acceptat sa ma insoteasca. Stiti, ea e mai panicoasa de felul ei, mai precauta. A intrat frica in ea de cand a vazut un documentar despre Kosovo si acum asociaza tot ce aude despre sarbi cu genocid, arme, epurare etnica, etc. Deh, femeile… ele se simt in siguranta doar daca aud vorbindu-se de locuri exotice!

Am ajuns dimineata la Portile de Fier. Am privit rasaritul de aici:

apoi ne-am indreptat spre Kladovo un orasel pitoresc aflat foarte aproape de granita cu Romania . Ne-am continuat calatoria spre Belgrad, unde ne-am cazat la un hotel cochet, situat pe malul Dunarii. Imi este greu sa va descriu in cuvinte senzatia pe care o ai dimineata, atunci cand te trezesti si vezi cum soarele se ridica parca din apa, apoi cobori sa bei o cafea sau un suc la o terasa pe malul batranului fluviu.

Fiind microbist, am tinut neaparat sa vad celebrul stadion al echipei Steaua Rosie, supranumit de suporterii echipei “Maracana”.

Clădirile și zonele istorice ale Belgradului sunt printre atracțiile de prim rang ale orașului. Printre acestea sunt Skadarlija, Muzeul Național și Teatrul Național din apropiere, Zemun, Piața Nikola Pašić, Terazije, Piața Studenților, Fortăreața Kalemegdan, Strada Knez Mihailova, Parlamentul, Templul Sfântului Sava, Palatul Vechi. Pe lângă acestea, sunt multe parcuri, monumente, muzee, cafenele, restaurante și magazine pe ambele maluri ale fluviului. Monumentul eroului necunoscut din vârful dealului Avala permite o vedere panoramică asupra orașului. Mausoleul lui Iosip Broz Tito, numit Kuća cveća (Casa florilor), precum și parcurile din apropiere, Topčider și Košutnjak, sunt de asemenea cunoscute, în special în rândul vizitatorilor din fosta Iugoslavie.Beli Dvor sau „Palatul Alb”, casa familiei regale Karadjordjevic, este deschis pentru vizitatori. Palatul are numeroase lucrări de valoare semnate de Rembrandt, Nicolas Poussin, Sebastien Bourdon, Paolo Veronese, Antonio Canaletto, Biagio D’Antonio, Giuseppe Crespi, Franz Xaver Winterhalter, Ivan Mestrovic și alții.

Urmatorul oras pe care l-am vizitat a fost capitala Croatiei, Zagreb. Capitala Croatiei este impartita in trei zone distincte: Orasul Vechi, numit si Orasul de Sus, este cea mai turistica parte a Zagrebului. Unele cladiri au o vechime considerabila, dat fiind faptul ca prima aglomerare urbana a fost atestata aici inca din 1094.  Principala atractie a Orasului Vechi este reprezentata de multimea stradutelor vechi, luminate cu lampi cu gaz. Atmosfera te poarta lesne in epoca medievala, epoca in care orasul se bucura de o oarecare popularitate in cercurile aristocratiei europene. Tot aici se gasesc si cele mai multe muzee ale orasului, precum si una dintre cele mai vechi biserici ale Croatiei: Biserica Sfantul Marcu. Tot in Orasul Vechi vei putea vizita cladirea Parlamentului, Biserica Sfantul Mihail sau Poarta de Piatra, ce dateaza din secolul al XIII-lea Orasul de Jos este dedicat stilului arhitectural baroc specific secolului al XIX-lea. Aici, turistul se poate plimba pe stradutele inguste si pietruite si poposi la unul dintre numeroasele resturante, baruri sau cafenele.Teatrul National, Catedrala Sfantul Stefan, Muzeul Mimara, Piata in aer liber Dolac, Piata Ban Jelacic sunt doar cateva atractii ale Orasului de Jos.

Ultimul obiectiv de pe lista fost Ljubljana. Situat de-a lungul raului Ljubljanca, orasul este renumit prin centrul vechi, sau prin varfurile gemene ale Catedralei, care la randul sau gazduieste impresionante fresce. Centrul vechi este bine sa fie strabatut la pas, pentru a nu pierde un drum de-a dreptul incantator. In ciuda faptului ca este un oras european de marime medie, Ljubljana isi pastreaza caracterul prietenos al unui oras mic, avand in acelasi timp toate caracteristicile unei metropole. Aici, in punctul de intalnire al culturilor estice, vechiul se intrepatrunde armonios cu noul.

Ljubljana este un oras cultural, care gazduieste multe teatre, muzee si galerii si se poate mandri cu una dintre cele mai vechi filarmonice din lume. Este un oras in care au loc numeroase concerte si diferite evenimente.

Este vara, vremea concediilor. Vizitati cu incredere teritoriul fostei Iugoslavii, caci nu veti regreta. Daca vi se pare prea periculos, evitati Kosovo si Bosnia !

Ionuţ era un puşti simpatic, în vârstă de 8 ani. Născut în Bucureşti, dar crescut, până la vârsta înscrierii la şcoală, pe plaiuri mehedinţene, puştiul prinsese drag de viaţa la ţară. Vara anului 1995 a fost una foarte intensă pentru eroul nostru. Cât era ziua de lungă, el era stăpânul curţii bunicii, fiind starostele tuturor vieţuitoarelor ce îşi făcea veacul în ograda delimitată de un gard vechi din lemn, uşor înclinat spre exterior, îmbătrânit de ploi şi vânt. În viziunea multora, Ionuţ era un copil neastâmpărat, însă lui nici că îi păsă, era prea mic ca să îl intereseze ceea ce gândeau ceilalţi şi prea preocupat să se joace; doar asta voia, să îşi ocupe timpul cu tot felul de ghiduşii, drept pentru care doar foamea şi setea îl puteau abate de la activităţile sale zilnice.

Ca mulţi băieţi de vârsta lui, Ionuţ era fascinat de tot ceea ce era legat de războaie, soldaţi, eroi, arme, etc. Când era mai mic vizionase, nici el nu mai ştia unde, câteva imagini cu un brav ostaş, străin pare-se. Pe atunci, neştiind să citească şi necunoscând nicio limbă străină, se mulţumise doar să întrebe cum îl cheamă pe nenea acela din televizor, care era atât de puternic şi învingea de unul singur atât de mulţi oameni răi. Enervaţi de insistenţele puştiului, care se agita din ce în ce mai tare pentru că nu era băgat în seamă, oamenii mari de lângă el i-au dat un răspuns lapidar şi ferm “Rambo, mă, zăpăcitule; dacă mai scoţi un sunet şi nu ne laşi să vedem filmul, te scoatem pe uşă afară de nu te vezi!”. În clipa aceea, Ionuţ a avut o revelaţie! Chipul i-a fost luminat de un zâmbet larg şi candid, căci atunci a ştiut imediat: va fi precum Rambo, nimeni şi nimic nu îl va opri să îşi îndeplinească această dorinţă ardentă!

Într-o zi însorită de iulie, Ionuţ s-a trezit mai devreme decât de obicei. Nu putuse să doarmă toată noaptea, se tot foise în pat, gândindu-se la clipa cea mare când va pune în aplicare Marele Plan. A aşteptat cu maximă încordare că mamaie să se ridice din pat şi să iasă afară, căci orătăniile din curte făceau zarvă mare, cerându-şi porţia zilnică de mâncare şi doza cuvenită de atenţie din partea bătrânei cu mersul sprinten, privirea galeşă, palmele mari şi aspre, dar care puteau alina orice durere. La scurt timp după ce femeia a ieşit din casă, Ionuţ s-a repezit spre lada cu haine a bunicii, de unde a subtilizat, sigur pe el, o basma din pânză vopsită în negru. A rulat cu mare grijă marginile basmalei, obţinând astfel un soi de bandană, apoi a legat-o, ritualic, în jurul capului. Se simţea puternic şi stăpân pe sine în momentul când s-a furişat din casă cu mare grijă. Cu inima bătându-i teribil, gata să-i sară din piept, Ionuţ a luat în vizor obiectivul central: părul din faţa casei, încărcat cu fructe mari şi aspectuoase, dar încă verzi şi necoapte, pentru acea perioadă a anului. Fără să stea pe gânduri, năzdrăvanul nostru a înşfăcat suficient de multe pere, încât pomul a rămas aproape gol… dar ce îi păsa lui, ochii îi sticleau de bucurie şi se simţea în al nouălea cer, căci acum reuşise, în sfârşit, să îşi procure mult-râvnitele grenade necesare unui brav soldat ca el (aflase de aceste arme de la unchiul său, tânăr ofiţer în armată).

În plin avânt belicos, Ionuţ s-a îndreptat glonţ spre bucătăria de vară a bunicii, ţipând din răsputeri: “ÎNAINTEEEEE!!! URAAAA!!!” În clipa următoare, speriată de zarva creată, mamaie a ieşit precipitată din bucătărie, tocmai la timp pentru a recepţiona, drept în frunte, o frumuseţe de pară care, ce-i drept, avea şi o consistenţă foarte tare, crudă fiind. Buimăcită de lovitură, femeia a apucat să constate, îngrozită, că prichindelul se pregătea să mai arunce câteva proiectile în direcţia ei şi a reuşit să se ferească, în ultima clipă, de alte lovituri. A urmat o clipă de tăcere, tulburată doar de zgomotul surd al perelor ce loveau uşa închisă a bucătăriei, apoi……” NE-NO-RO-CI-TU-LE, drac împieliţat ce eşti, netrebnicule, neruşinatule… PĂ-RUUUUUUUUL, părăluţele mele dragi, dulceaţa mea…….nuuuu…..nu am…nu o să mai am din ce… “Ionuţ râdea satisfăcut şi sigur de izbândă, căci inamicul fusese învins şi pus pe fugă! Deodată, chipul înciudat şi brăzdat de lacrimi al bunicii s-a luminat şi buzele încleştate s-au destins într-un zâmbet mieros: “Ionuţ, ia spune-I muichii, ai păpat tu ceva pe ziua de azi?” Răspunsul a venit prompt “Hehe, nu mi-e foame, lasă că vin eu mai încolo să mănânc; să îmi prăjeşti cartofi şi să îmi faci câteva clătite!…” Da, dragul meu, îţi face mămăica ta, cum să nu!”

Seara, pentru prima dată în viaţa lui, Ionuţ a mâncat stând în picioare, căci palma grea a bunicii se dovedise prea dureroasă pentru posteriorul său. “Ei, sunt bune clătitele? Ia spune-mi, mai faci?”…” Nu mai fac, muică, zău că nu mai fac”, a spus poznaşul nostru, după ce a muşcat vârtos dintr-o clătită şi s-a uitat ţintă la cucuiul din fruntea bunicii, lăsând să-i scape un licăr ciudat în privire. În minte îi incolţise o nouă idee!

Se poate constitui si ca raspuns la leapsa primita de la Zuzu si Paul.

Dragilor, vă mai amintiţi peripeţiile copilăriei?

Autor: Julien Sorel