De cand am deschis acest blog, am avut o mica nelamurire, o curiozitate sa-i spunem, cui ne adresam de fapt in articole, cine ne citeste, pentru cine scriem? Oare e firesc sa ne comentam intre noi bloggerii? De ce persoanele fara blog reprezinta un procent infim din marea masa a postatorilor din blogosfera? Scriem noi total neatractiv in opinia lor sau, pur si simplu ei nu au timp, dispozitie, nu sunt interesati de bloguri in general?

La un moment dat, Aliceee a facut o observatie pertinenta aici pe blog, mi-a atras atentia ca in stilul in care se desfasoara ostilitatile pe summerday, nu voi evolua niciodata.  De indata am realizat ca are dreptate si m-am intristat. In afara de cei din blogroll, pe acest blog rar poposeste cineva sa-si spuna opinia. Mai sunt prietenii cunoscuti cu multi ani in urma in blogosfera sportiva, cativa prieteni de pe raposatul niceeynice, din ce in ce mai putini si acestia…si cam atat.

Si intr-o zi am inteles de ce lucrurile stagneaza. In paranteza fie spus, articolele de pe summerday sunt de obicei inspirate din viata mea. Am nevoie de o idee pentru a contura o poveste. Da, la baza sta o intamplare adevarata, dar restul este rodul imaginatiei mele, textele nu sunt nimic altceva decat simple creatii, nu trebuie interpretate ca parte integranta a unei realitati crude, dure, implacabile, nemistificate. Mai brodam, mai inflorim, mai exageram, mai divagam, mai fabulam, ca de aceea e blog, sa ne lasam fantezia sa zburde libera, asta neinsemnand ca mintim, de fapt, mi-e greu sa cred ca cineva ia de bun tot ce se scrie sau se discuta undeva. Cat de naiv trebuie sa fii? Dar sa revenim, revelatia am avut-o in clipa in care un strain a intrat pe blog si comentat total deplasat un articol de-al meu, dovedind ca a luat de bun tot ce scrisesem acolo. Foarte revoltat, omul a inceput sa ma judece si sa-mi impute tot felul de lucruri, care, evident, nu se intamplasera niciodata. Din acuzator ajunsesm rapid in boxa acuzatilor, iar verdictul vinovat fusese deja lansat. Suficient ca sa ma indispuna pentru tot restul zilei… E adevarat ca a fost un caz izolat, respectivul si-a revizuit atitudinea, dar tot bine nu mi-a picat.

Nu mi-am deschis blogul pentru a da nastere la dispute sau controverse, nu vreau conflicte si certuri, nu vreau acuze si reprosuri sau limbaj de mahala, pe astea le am in viata de zi cu zi din plin. Pe blog vreau armonie, oameni care inteleg ca blogul inseamna creatie in primul rand, oameni familiarizati cat de cat cu stilul meu, prefer sa ma comenteze 10 prieteni decat 50 de necunoscuti. Intru pe bloguri exclusiv pentru relaxare si buna dispozitie, pentru a ma elibera de tensiunea si stresul acumulat dupa o zi epuizanta de munca.

In viziunea voastra, ideal ar fi ca blogurile sa fie comentate de:

a). Ceilalti bloggeri

b). Postatori independenti(persoane fara blog)

c). Bloggeri si independenti in egala masura

d). Nu e neaparata nevoie sa fie comentate de cineva