Am observat că pensionarii militari şi-au coordonat acţiunile la nivel naţional, iar acestea au coincis cu festivităţile dedicate unirii Principatelor. Un prim fapt condamnabil, ruşinos şi nedemn, a fost huiduirea imnului naţional de către respectivii militari. Nu se cade, domnilor, ca cetăţeni care aţi jurat să apăraţi şi să respectaţi însemnele oficiale ale ţării, să vă pretaţi la un astfel de comportament. Înţeleg, vă nemulţumeşte profund clasa politică aflată la conducerea ţării, în frunte cu matelotul rămas fără şuviţă; îl apostrofaţi pe acesta, este dreptul dumneavoastră democratic, însă nu înţeleg ce vină are imnul naţional, care nu se confundă cu persoana aflată acum la conducerea statului. Probabil ar trebui să aruncaţi o privire la aliaţii noştri actuali, foştii dumneavoastră inamici, ştiţi prea bine, de pe vremea când patria dragă era membră a Pactului de la Varşovia, şi să observaţi atitudinea acestora în momentul intonării imnului naţional al SUA. În fine, ce să învăţăm noi, popor cu o tradiţie multimilenară, de la un stat ce există de doar câteva sute de ani……

România, ca multe alte state de pe mapamond, a fost afectată de criza financiară, provenită, da, aveţi dreptate, de la yankeii pe care i-aţi urât până în decembrie 1989 apoi, peste noapte, româneşte, aţi început să îi aclamaţi. Primele măsuri de redresare a economiei naţionale au vizat protejarea bugetului – s-au diminuat salariile angajaţilor statului cu 25%. N-a fost bai, dumneavoastră sunteţi pensionari, v-aţi făcut datoria faţă de ţară, acum vă odihniţi şi vă bucuraţi de pensia pentru care aţi muncit din greu. Păi cum, doar ştie toată lumea că armata a contribuit decisiv la realizarea canalului Dunăre – Marea Neagră, la Transfăgărăşan, la metrou, la Casa Poporului, etc. Mai mult decât atât, brava noastră armată română a oferit un ajutor ferm, hotărât socialist, agriculturii, grăbind anual recoltarea cerealelor, cartofilor, sfeclei, a strugurilor, la inundaţii, ş.a.m.d. Sunt perfect de acord, doamnelor şi domnilor militari pensionari, dar mă simt obligat să fac o precizare. Nu dumneavoastră, ofiţerii şi subofiţerii activi la vremea respectivă, aţi stat în arşiţă, ploaie şi frig, ci amărâţii de trupeţi, da, cei care mâncau fasole cu pietricele şi viermişori, cei ale căror raţii erau ajustate în mod constant, căci deh, ce le trebuie soldaţilor prea multă hrană, ei trebuie să fie supli şi să fie oricând pregătiţi să lupte pentru patrie. “Surplusul” îl luau bucătării, cu voia dumneavoastră. Cine spune că militarii nu se pricep la afaceri?

Ce se aude din mulţime? Un domn în vârstă se recomandă ferm, colonel X, fost comandant al regimentului Y, din cadrul armatei Z. Ce ne spune domnul? Că dânsul, în august 1968, se instalase ferm pe malul Prutului, fiind pregătit să respingă un eventual atac al sovieticilor, deranjaţi de celebrul discurs al lui Ceauşescu, cel ce acuzase intervenţia URSS şi a câtorva ţări aliate în Cehoslovacia. Zâmbesc cu dispreţ şi îi aduc aminte domnului că Marele Cârmaci, temerarul acuzator al ursului de la răsărit, în cazul în care ruşii ar fi atacat România, îşi pregătise atent ieşirea din scenă, apelând la amicul său iugoslav, Tito……şi domnul ofiţer în rezervă ne asigură că el şi camarazii săi puteau să respingă tăvălugul rusesc… ce contează că URSS, alături de SUA, avea o forţă armată formidabilă!

Observ că se repetă aceleaşi declaraţii: noi am fost la munci, noi am fost gata să ne sacrificăm pentru ţară, noi am dus-o foarte greu. Stau şi mă întreb, oare celelalte milioane de pensionari civili, având aceeaşi vechime în muncă, în condiţii cel puţin la fel de dificile şi contributori CAS, căci ei nu au fost scutiţi, precum domniile voastre, nu au dus-o greu?. Nu are rost să amintesc ce pensii au foştii muncitori din fabrici şi uzine, fostele cadre didactice, foştii lucrători la CAP, etc. Ce facem, domnilor, cu veteranii de război, amărâţii care s-au întors pe jos din lagărele siberiene apoi, ajunşi în ţară, au fost arestaţi şi încarceraţi, sub acuzaţia că au luptat împotriva Uniunii Sovietice? Lor le dăm pensii sub 100 de euro, căci sunt bătrâni, prea bătrâni, ce să mai facă ei cu banii…

Închei, aducând un elogiu tuturor soldaţilor români căzuţi în luptă, cărora le zac oasele în afara ţării, uitaţi de toată lumea, şi îmi exprim admiraţia faţă de pompieri şi echipajele SMURD, oameni care merită de zeci de ori mai mulţi bani decât primesc acum. Glorie eternă, eroii nu mor niciodată!

[youtube NHjo8Bc-npg]

Surse: http://www.zf.ro/eveniment/adevarul-statistic-al-pensiilor-speciale-de-la-interne-armata-si-securitate-3-din-pensionari-consuma-10-din-bugetul-total-7913077

http://www.zf.ro/profesii/recalcularea-primelor-25-000-de-pensii-speciale-ale-militarilor-a-marit-cheltuielile-statului-nu-le-a-micsorat-7906941

Motto:    Desi nimeni nu munceste, planul se indeplineste.

Desi planul se indeplineste, nimic nu se gaseste.

Desi nimic nu se gaseste, toata lumea se descurca.

Desi toata lumea se descurca, toata lumea injura.

Desi toata lumea injura, toata lumea aplauda.

S-au scris probabil mii de carti despre ce a fost comunismul in general, nu pot veni cu nimic nou. Dar din punctul meu de vedere asta a insemnat: o societate a paradoxurilor. Desigur, am trait doar partea de putrefactie a erei socialiste. Nu mi s-a intâmplat nimic cu adevarat notabil, asa cum i s-a intâmplat lui Teofil, un  unchi de-al meu, preot greco-catolic, care a murit in puscarie pentru ca a refuzat sa treaca la ortodocsi. Nu. Mie comunismul mi-a interzis sa ma simt liber. L-am admirat in intreaga splendoare mai degraba din pozitia de spectator frustrat.

Problema cu libertatea este ca o constientizezi abia atunci când n-o ai. Simti ca ti s-a furat ceva ce e al tau, ceva concret, ca a intrat un hot in casa si ti-a luat mileurile si pestele de sticla de pe televizor. Sau poate ca ti-a luat toata casa!

O societate in care mai toata lumea spunea bancuri politice, dar in sedintele de partid toata lumea devenea brusc serioasa si cei care, cu câteva minute mai inainte, ma intrebau “il stii p-ala cu Bula la coada?”, inaltau in slavi realizarile regimului. Mârâitul in surdina era acceptat tacit. Atâta timp cât doar sopteai si nu urlai in gura mare era in regula.

Sexul era tabu. Nu invatai aproape nimic la scoala despre acest subiect, nu se scria pe nicaieri (doar atunci când era luat in derâdere capitalismul), mijloace contraceptive nu se gaseau si ‘indicatia’ regimului era “sex doar dupa casatorie”. De avort – nici vorba, oricum lui Ceausescu i se parea ca e prea mare pentru un popor atât de putin numeros. Femeile erau umilite, obligate la controale ginecologice permanente, desi fara niciun fel de relevanta, pentru ca am cunoscut tipe care nu erau in mod sigur virgine si care obtinusera de la medic certificat cum ca erau virgine. O minciuna despre care stia toata lumea. Inclusiv parintii fetelor.

O societate in care religia adevarata era doar tolerata, desi comunismul era o religie in sine.

O societate in care televizorul functiona doua ore pe zi. Sâmbata si duminica insa uneori erau filme. Filme din tarile socialiste, sau filme americane foarte proaste, din care ‘se taia’ orice urma de violenta si orice urma de goliciune trupeasca (la cinematografe insa rulau si filme bune, dar nu se scria pe nicaieri, anunturile, atunci când existau anunturi in presa, erau de genul “La Scala ruleaza filme din colectia Mari Regizori”, trebuia sa te duci pâna acolo ca sa vezi despre ce e vorba).

Cu o singura exceptie. De Pasti, in seara de sâmbata,  intotdeauna era un film american foarte bun. Poate-poate vor sta românii in case.

Nu. Românii se duceau la biserica, aprindeau lumânari si ascultau popii cum vorbesc despre Isus si, imediat dupa aia, despre ce scrisori de lauda i-a mai scris Nefericrea-sa Patriarhul lui Ceausescu. Era semnalul de plecare. Brusc zecile de mii de oameni se risipeau.

O societate in care, oficial, sarbatorile religioase erau interzise, dar cum-necum sistemul nu se opunea. Vacanta de primavara intotdeauna pica exact in Saptamâna Mare, plus o saptamâna dupa. Când Craciunul se apropia, colegii mei de pe santier, moldoveni sau olteni, erau amenintati ca nu cumva sa plece acasa, ca au de lucru si risca sanctiuni grave. Aiureli, de pe 6-7 decembrie nu-i mai vedea nimeni pâna dupa Sfântul Ion si nu li se intâmpla niciodata nimic.

O societate in care era coada la orice. Regimul iti cerea sa fii mereu proaspat barbierit, dar nu se mai gaseau nici macar lame de barbierit. Si nici crema de barbierit. Era coada la pâine, vata, spirt medicinal. Sapunurile locale aveau un miros infect iar straine nu se gaseau. Disparuse la un moment dat si detergentul! Era coada inclusiv la ratiile alea amarâte de zahar si ulei (curios este ca, asa rationalizat cum era, pentru familia mea cel putin, zaharul era ultrasuficient). Cu toate astea, regimul avea grija ca, macar de sarbatorile religioase astrale sa fie cât mai multe alimente. Cu cozi, cu nervi, dar erau. N-am trait niciun Pasti fara oua vopsite, pentru ca pietele gemeau de oua inainte de Inviere (e vorba de varianta ortodoxa; catolicii se descurcau cum puteau) si n-am trait niciun Craciun fara brad. Portocale sau banane apucam rareori, aglomeratiile inumane ma faceau sa renunt.

O societate in care ministrul secretar de stat de la Sanatate, Oproiu, a fost dat afara pentru ca a zis intr-o sedinta ca mor copiii in spitale din cauza frigului.

O societate in care numai Ceausescu avea voie sa dea interviuri reporterilor straini.

In sferele mai inalte ale PCR se discuta aproape fatis despre subiecte care, in mod oficial, erau catalogate drept pseudo-stiinta si condamnate. Apareau carti cu circuit inchis (deci nu existau in librarii sau biblioteci, ci doar in anumite straturi ale partidului) unde se vorbea (la modul general) de bioritmuri, zodii, telepatii, modul in care comunica plantele intre ele, sociologie. Pentru ca e bine de stiut, sociologia fusese interzisa. Nu oficial, dar disparuse pur si simplu. Fusese inlocuita cu socialismul stiintific!

O societate in care iti veneau din afara stiri ciudate. Din ‘lagarul capitalist’ aflai numai lucruri rele: incendii, avalanse, cutremure, inundatii, terorism, recesiune, somaj, criminalitate, pornografie (fara poze; doar cuvinte care descriau nenorocirile capitalismului). In ‘raiul socialist’ insa erau toate cum trebuie: stiri din industrie benefice, stiri din agricultura graitoare, dans si voie buna, totul mergea ca uns. Din când in când aparea si câte o stire care arata defectele, dar care erau intotdeauna ale unui om rau, un ‘gestionar’ furacios, o exceptie, niciodata nu erau defecte de sistem. O societate in care “Pentru patrie”, revista Ministerului de Interne, era cumparata pe sub mâna, iar de multe ori se intâmpla sa n-o primesti nici daca erai abonat!

In revista ‘Saptamâna”, Eugen Barbu si argatul sau, Corneliu Vadim Tudor, ‘traduceau’ pe intelesul activistilor ce trecuse de cenzura din cartile unor scriitori ‘fitilisti’. Asa au fost ‘dati in gât’ autori precum Octavian Paler sau Ana Blandiana.

Rând pe rând au inceput sa dispara ziaristii mai curajosi si au ramas doar lingaii. Lui Stefan Zidarita i-au suspendat rubrica “Faptul divers” din “Scânteia”, lui Horia Tabacu i-au taiat observatiile si anchetele din “Informatia”. Mai ramasesera doar “Viata studenteasca” (lasata si ea fara ‘cojones’ la un moment dat) si  “Flacara” lui Adrian Paunescu. E bine sa se stie ca, in epoca, amenintarea unor functionari ai statului cu reclamatii la “Flacara” avea efecte benefice. Acolo erau ziaristi care copiasera partial tupeul sefului si aveau energia sa se ia de gât cu aproape oricine (din esaloanele 3-4, fireste), precum Cornel Nistorescu. Asa se face ca, in afara articolelor obligatorii laudative, apareau si articole destul de indraznete pentru standardele de atunci. Pâna prin 1985, când si “Flacara” a devenit o nulitate. Din nefericire a trebuit sa arunc din ce in ce mai mult din colectia mea de ziare vechi, ocupa loc, n-am ramas decât cu câteva pagini din “Flacara”, tinute mai cu seama pentru a-mi obloji dorul de cenaclu.

1 Decembrie? Anul Nou? 24 Ianuarie? 1 Mai? 23 August? TOATE se reduceau la adularea lui Ceausescu, in toate momentele istorice era zugravita personalitatea lui mareata. Cu ajutorul unor ciraci mistificatori si lingai, precum vesnic senilul Sergiu Nicolaescu, se transforma o eroare de vorbire (Ceausescu, vrând sa vorbeasca de unul dintre voievozi, nu se stie despre care, l-a confundat pe Stefan cel Mare cu Mircea cel Batrân si a iesit “Mircea cel Mare”) in adevar istoric absolut. Daca a zis-o Ceausescu, asa trebuie sa fie! Asa a aparut si filmul “Mircea cel Mare”, plus o puzderie de istorici pupincuristi care au inceput ei sa demonstreze ca lu Mircea i se spunea din mosi-stramosi “cel Mare”.

Si acum? Nu degeaba am scris acest articol in aceste zile. Se intâmpla un an de când contracandidatul lui Basescu a pierdut alegerile.

E bine de stiut ca PSD este construit pe structura mortificata a PCR, ca nu s-a dezis niciodata de comunism cu toate nenorocirile sale si ca are la baza pe unul din cei mai mari criminali in viata din istoria României. In acest partid consta ‘speranta’ tarii. E adevarat ca, poate, oamenii se schimba, dar bolile ‘genetice’ ramân si nu stii niciodata când o gena recesiva va ajunge sa se manifeste in toata maretia ei!

Ia uitati aici planurile de viitor ale ‘sperantei’: “Sistemul lor de furt a functionat mai bine”. Asta asa, ca sa priceapa toata lumea ca nu despre competente pozitive e vorba, ci de cine fura mai profesionist. Asta e obsesia PSD, ca a trecut pe locul doi pâna si la furat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Tz-jgVjSH5U]

Si da!, intrebarea face cinste ziaristei (din nefericire nu stiu despre cine e vorba), pentru ca a ‘tradus’ pe intelesul tuturor tâmpeniile pe care micul prostanac le-ar fi vrut doar ca scuza puerila asa, ca sa ‘demonstreze’ ca intotdeauna altii sunt vinovati pentru infrângerile proprii. Ca la noi merge cu astfel de ‘explicatii’!

Cine nu invata din greselile istoriei va fi nevoit sa le repete.

Leapsa  aceasta a circulat acum ceva timp prin blogosfera(in vara mai precis), dar am asteptat momentul potrivit pentru a o realiza si eu. Pentru ca de-a lungul vremii v-am tot adresat diverse intrebari legate de tara voastra preferata, orasul vostru favorit din Europa, cea mai indragita regiune din lume, iar la un moment dat am adus in discutie cel mai frumos loc de pe Terra in opinia mea, era normal ca dupa o zi de sarbatoare nationala sa va lansez o provocare  legata de tara noastra. Asadar, care este locul cel mai frumos din Romania in viziunea voastra? Sau altfel spus, locul cel mai apropiat sufletului vostru, unde va place sa va petreceti timpul liber, concediile, vacantele, unde reveniti cu drag ori de cate ori aveti posibilitatea, fie pentru ca va leaga amintiri frumoase de el, fie ca il considerati realmente grandios, impresionant, unic in lume.

Recunosc ca a fost o alegere grea, Romania are prea multe locuri fermecatoare pentru a nominaliza unul singur. Inital ma gandisem la Valea Prahovei, acoperita cu paduri bogate si  incununata de munti spectaculosi, ce atrage deopotriva suflete romantice cat si exploratori indrazneti, apoi la dulcea Bucovina, renumita pentru frumusetile sale naturale si pentru bisericile medievale acoperite cu fresce splendide, pe care le-am vazut de doua ori pana acum, la cel mai tanar si mai exotic pamant al patriei, Delta Dunarii, o clipa am poposit cu gandul acolo unde legenda se impleteste atat de armonios cu geologia, geomorfologia si peisagistica dand nastere celor mai renumite chei, cele ale Bicazului, si celui mai original lac, lacul Rosu, si nici Detunatele sau Dunarea la Cazane nu mi-au fost indiferente si am fost tentata sa le clasez primele in topul preferintelor mele romanesti, dar apoi mi-am amintit de locul unde m-am indragostit pentru prima oara  si unde tot pentru intaia data am avut marea bucurie sa fiu initiata in tainele celui mai spectaculos si mai ofertant sport din lume din punctul de vedere al emotiilor experimentate, schiul alpin.

In maiestoasa fortareata naturala a Carpatilor, situata pe un platou ce se intinde timid la poalele Muntilor Postavaru, Poiana Soarelui este un etalon de frumusete, nestemata cea mai indragita si mai dorita  a coroanei carpatice romanesti.  La 12 kilometri distanta de unul din cele mai grandioase orase sasesti ale Transilvaniei, Poiana Brasov este statiunea cea mai complexa din Romania in ceea ce priveste sporturile de iarna precum si un important centru turistic international; dispune de 12 piste de schi cu diferite grade de dificultate (o pista olimpica, 3 piste de coborare si de slalom urias, o pista de slalom special, doua trambuline etc.), terenuri de sport (pentru tenis, mini-golf, handball, baschet), un lac artificial, telecabine, telegondola, piscine acoperite, saune, sali de gimnastica medicala, discoteci, baruri si restaurante.  Aflata la 1020 de metri altitudine este recomandata totodata  pentru tratamentul nevrozei astenice, pentru stari de epuizare si surmenaj fizic si intelectual, pentru anemii secundare si boli endocrine, pentru boli ale aparatului respirator.

Desprins parca dintr-un basm fantastic, “Sunny Glade” va ramane pentru totdeauna in sufletul meu pentru zecile de vacante, revelioane, excursii petrecute aici, primii fiori ai dragostei, intaiul “te iubesc” si unele din cele mai vesele momente pe schiuri si patine din viata mea. Acum sunt mai vii ca niciodata: bataile cu bulgari de zapada, povestile la gura sobei, intalnirea de zero grade si prima imbratisare calduroasa a unui falnic copac de pe marginea partiei de schi, plimbarile romantice pe lac, serile la cabana, la discoteca, drumetiile, ascensiunile montane, aventura, emotiile, amintirile…

Evident mai sunt si alte locuri demne de vizitat si admirat  in Romania, despre ele ii invit sa ne povesteasca pe: Maria, Andreea, Nora, Diana, Mathew, Lusio, Modern Talking, Julien Sorel, Vis, Dragos FRD, Ada Pavel, Andera Y, Altcersenin, Black Angel, Carmen Negoita, Chocolate Follie, Cristian Dima, Delia, Diana Emma, Gabriela Elena, Klausen, Lilly, Miscellaneous11, Iulia Mihai, Pato Basil, QED, Roxana, Space Dust, Strumful, Teo Negura, Vacitim,Wonderland, Vointa , Zuzu

“Patriotismul este sentimentul de mandrie ca ceva frumos s-a putut petrece in tara ta” D. I. Suchianu

La fel ca si credinta, patriotismul nu trebuie sa  constituie un motiv de lauda, un act de bravura, nu trebuie facut caz de el, se manifesta sau nu, e mai degraba o daruire statornica si o iubire neconditionata pentru meleagurile natale, un indemn pentru a deveni mai vrednici, mai buni romani.

De cand sunt in blogosfera un lucru mi-a devenit pe zi ce trece tot mai evident: dragostea imensa, atasamentul ferm, nestramutat al celor intalniti aici pentru Romania. Poate ca notiunea e demonetizata prin prea exagerata falsa folosinta, dar sentimentul de iubire pentru neam si glia stramoseasca e inca atat de viu, de pregnant. Si de emotionant. Prin prisma meseriei mele sunt intr-un fel datoare sa calatoresc prin toata lumea, sa intru in contact cu locuri si civilizatii straine, sa inteleg mentalitati si sa fiu mereu la curent cu tot ce apare nou. Interesul meu constant pentru vizitarea altor tari, materializat in nenumarate articole tematice nu a gasit ecou in randurile cititorilor, majoritatea fiind tentati mai degraba de pitoreasca, dulcea si eterna Romanie decat de fascinanta Europa sau de Terra in ansamblu. De multe ori cei care vedeau imagini de pe alte meleaguri ma intrebau:”dar cu tara noastra nu ai pus nimic”?  Este clar, oamenii isi iubesc inca patria, probabil ca sentimentul va danui o vesnicie, dar atunci de ce nu se simte lucrul acesta si in realitatile romanesti, de ce suntem mai dezbinati ca oricand? Ce s-a intamplat intre timp cu notiunea de solidaritate, cand a disparut ea? Sau mai bine spus, a existat vreodata?

Pentru ca maine este ziua ei si dar si a noastra, La Multi Ani, Romania, La Multi Ani, dragi romani!

Care este lucrul, locul sau personalitatea care reprezinta cel mai bine in viziunea voastra spiritul romanesc? Care este principalul motiv pentru care sunteti mandri ca apartineti acestui popor, ca v-ati nascut in aceasta tara?

Pamflet. Personajele si intâmplarile sunt imaginare.

Ora 8.00. Trezirea, cu chiu cu vai. Uai mânca-ti-as….ce durere de cap…si de stomac…o fi de la whisky sau de la cele 3 rânduri citite din “Critica ratiunii pure”? Ah, si i-au zis consilierii ca acum isi poate permite si whisky adevarat, scotian, de la mama lui, dar deh!, meteahna veche, de marinar de apa sarata, tot whisky-ul libanez e al mai bun!

De afara se aud urlete: “Iesi afara, bestie ordinara!”. Corul celor cincizeci de babe si mosnegi  e condus cu maxima precizie de dirijorul Ciutacu si spagatofilul Mircea Badea, care si-a sacrificat o zi de sala ca sa vina aici, la intrarea Cotroceniului. Presedintele zâmbeste multumit. Noua versiune ii place mai mult.

Ora 8.30. Proba de injuraturi viteza. “Nasul” a venit special sa-l cronometreze pe Presedinte. Da din cap total nesatisfacut. Presedintele a injurat un timp mai scurt si mai putin variat ca ieri. E intr-o vadita si ingrijoratoare scadere de forma.

Ora 11.00. Discutii intelectuale in compania consilierilor si companionilor. Primul abordat,  Peter Eckstein Kovacs.

– Bai Petre…cum e la voi la unguri, va bateti nevestele?

Peter (ingrozit):

– Nu domnule Presedinte…De ce? Ar trebui?

–  Aha. Pai la noi cine nu-si bate nevasta macar o data pe saptamâna e considerat fatalau, nu barbat. Si asta n-o spune altu’, ci chiar nevasta. Ha ha ha…..

Cu Sever Voinescu nu se poate discuta. E cazut cu capul in tastatura. Presedintele ii trage o palma dupa ceafa.

– Bai Severe, te-am facut praf azi-noapte, nu esti deloc de cursa lunga, asa cum te laudai! Mai ai mult pâna sa ma intreci ba baiatule! Ha ha ha….

Isi face ochii roata in incapere. Hiiii….in coltul din dreapta o consiliera noua! “Astia de la Resurse Umane au adus prospaturi”. Cap-compas catre ea! Incearca s-o mângâie pe picioare, consiliera sare ca arsa:

– Cum va permiteti, domnule Presedinte?

– Ho fa, ce sari asa, voiam sa-ti urez bun venit! Nu vrei sa te mângâi?

In drum spre iesire, consiliera trânteste replica:

– Mai bine as vrea sa ma violeze o armata de turci in calduri!

Presedintele devine brusc melancolic. Cine n-ar vrea….

Ora 12.00 Presedintele il primeste in vizita pe presedintele Siriei. Ce nevasta teapana are…ce fund bombat…si ce sâni a bagat la inaintare!

– Domnule presedinte Hafez al-Assad…

Consilierul simte ca trebuie sa intervina. Pe presedintele Siriei il cheama Bashar….Hafez a fost taica-su si a murit de vreo zece ani saracu’…..

– Deci domnule presedinte Bashar, va multumesc pentru semnarea tratatului de extradare. Dar va rog eu, hai sa inceapa peste 5 ani, ca m-au rugat si pe mine niste prieteni, multumesc de intelegere. Si acum va invit la o bauta la restaurantul Bucur.

– Domnule presedinte Basescu, eu sunt musulman….nu beau! Si ati putea va rog sa va uitati la mine când vorbim, nu la sotia mea? Multumesc! Oricum, parca de la ora 14.00 era un concert de muzica de camera…

– Ha ha ha….petrecere de intelectuali gaozari, da-i dracu’! Hai, mergem la restaurant, va duc eu cu masina. Daca nu beti nu-i problema, stati sa va uitati la mine cum beau, ha ha ha.

Dupa masa Presedintele ii sopteste la ureche consilierului:

– Auzi, du-l tu la aeroport pe arabul asta imputit, ca eu am treaba. Ai grija cum ma scoti, ca daca aud ca nu te-ai descurcat te dau cu capul de toti peretii, ai inteles?

Ora 16.00. Presedintele primeste delegatia coalitiei de la putere, in frunte cu primul ministru Boc. Boc se plânge Presedintelui ca nu poate sa-si faca treaba, Curtea Constitutionala declara ca neconstitutional tot ce misca.

– Lasa ca ma ocup eu de trântorii aia basinosi de la Curtea Constitutionala! Severe, cauta-mi ceva de care sa ma leg, vreau sa declar neconstitutionala Curtea Constitutionala, da! Dar daca nu gasesti nimic nu-ti face griji, ce nu trece de aia am sa promulg eu. Hai sa vedem care e mai tare!

Se uita amenintator la Boc:

– Si tu ce mai stai ca proasta-n târg? Hai, treceti la treaba, ca tara e saraca!

Ora 18.00. Presedintele primeste delegatia opozitiei, condusa de Victor Ponta. Presedintele ia cuvântul:

– Mai intâi de toate vreau sa va raspund la prima intrebare pe care stiu sigur ca ati vrea sa mi-o puneti, Elena Udrea nu e aici, i-am dat drumu’ sa mai stea si cu barbat’su. Acum, ca v-am satisfacut curiozitatea asta morbida, am putea trece si la discutii serioase, va rog? Apropo…. bai…ia mai lasati-ma cu demonstratiile, grevele si prostia cu motiunea de cenzura! Vreti la guvernare? Poftim, veniti!

– Daca o dati afara pe Roberta Anastase, promitem sa ne gândim.

– O dau, veniti la guvernare!

– Daca il dati afara si pe Boc…

– Il dau, veniti la guvernare!

– Domnule Presedinte, dar chiar nu se poate discuta cu dumneavoastra, ce e asa greu de priceput? De ce credeti ca va propunem noi toate cacaturile astea? Cum sa venim la guvernare pe criza asta nenorocita?!?!?

Presedintele ridica aratatorul si il dojeneste parinteste pe Ponta.

– Mai micule Titulescu, tie nu-ti prea sta bine sa vorbesti urât. Lasa-i pe oamenii mari s-o faca. Asa. Si…daca nu vreti sa veniti la guvernare… atunci ce -mi frecati ridichea cu mitingurile si motiunile?

– Ca sa nu uite lumea de noi…dar nu va suparati…25% reducerea salariilor, impozitarea bonurilor de masa…va marturisesc sincer ca asemenea tâmpenii nu ne-au trecut prin cap nici macar noua! Cum sa venim la guvernare, noi ce mai impozitam?

Presedintele da din cap intelegator. A fost si el in opozitie, nu prea mult, ce-i drept, si stie cum e, cât scandal trebuie sa faci ca sa mentii atentia publicului treaza. Ca electoratul asta român are tot timpul tendinta sa doarma pe el. Apoi il priveste intrebator pe Crin.

– Tu ce mai vrei?

– Domnule Presedinte, cu tot respectul….legea asta a invatamântului a ajuns sa enerveze pe toata lumea.

– Tocmai asta e dovada ca e o lege buna, raspunde logic Presedintele.

– Sa stiti ca, daca o promulgati…voi fi nevoit sa…nu va suparati pe mine, nu e ideea mea, dar stiti, partidul din care fac parte si-l reprezint aici…deci voi fi nevoit sa fac toate diligentele pentru suspendarea dumneavoastra!

Na c-a spus-o!

Presedintele pare induiosat. Se apropie si-l mângâie dragastos pe cap.

– Mai Crin … valeleu!, dar ce par frumos ai!, mai baiatule… tu nu te-ai saturat de câte castane ai luat de la mine? N-am maturat eu terenul cu tine pe unde te-am prins? Adica ce diligente vrei sa faci, mai exact?

– Domnule Presedinte, nu eu…dar stiti…partidul…interesele poporului o cer…de curiozitate…cum ati primi cererea de suspendare?

– Cu placere! Hai, gata, ca si asa a durat destul iar eu am treaba, nu ca voi. La revedere!

Dupa plecarea delegatiei, Presedintele se uita pe agenda. Avea atâtea de pus la punct si a rezolvat asa putine….offfff…e inconjurat numai de idioti…Daca ar fi avut un Guvern capabil, un Parlament cu care sa se inteleaga si daca n-ar fi avut deloc o Curte Constitutionala, ar fi mutat si muntii din loc, dar asa….Si ce nenoroc pe capul lui, sa ajunga presedintele poporului român…Si-ar fi dorit alt popor, poporul englez bunaoara….

Victor Ponta, cu ochelarii aburiti de emotie, afisând rânjetul de jur imprejur al lui Iliescu si având in priviri inteligenta patrunzatoare a Prostanacului din noaptea de Sfântul Nicolae a anului trecut, iese afara si face semnul victoriei catre demonstranti. Imediat Victor Ciutacu se repede la el si-l intreaba cum a fost.

– Cum sa fie? Am dat tare si cu forta, ne-am impus toate punctele de vedere, va garantez ca presedintele e prabusit total!

Crin Antonescu lacrimeaza.  E rupt in doua de o suferinta sufleteasca nepereche. A fost mângâiat pe cap de insusi Presedintele…si nu poate sa spuna nimanui asta…

Chumbawamba…Tubthumping!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=56iPy81N6fw]

Si Mihai Eminescu, dar si Eugen Barbu au scris despre a simti si a trai astfel incat sa poti constientiza iarba crescand. In aceste momente eu nu o pot vedea, dar ii pot simti mirosul. Simt miros de iarba. Mai sunt putine clipe pana cand va incepe meciul de fotbal Franta-Romania. Nu imi mai irosesc cuvintele pentru a spune ca nimeni nu ne da nicio sansa. Nu-i bai! Nu a facut-o nimeni, nici in 1475 la Vaslui, nici la Calugareni in 1595, nici inainte de ianuarie 1859, nici in 1918 si nici cand invingeam Argentina in 1994 sau Anglia in 1998 si 2000.

Cand scriu aceste randuri, milioane de suflete de romani din intreaga lume asteapta cu infrigurare sa inceapa meciul.Noi suntem romani si nimic altceva. Nu suntem cei mai frumosi, cei mai bogati, cei mai destepti dintre oameni. Insa, acum, mai mult decat oricand, trebuie sa demonstram tuturor cine suntem noi, romanii. Da, sunt mandru ca sunt roman. Sunt urmasul lui Mihai Viteazul, Petrache Poenaru, Aurel Vlaicu, Henri Coanda, Mircea Eliade, Constantin Brancusi, Victor Babes, Dimitrie Cantemir, Ilie Nastase, Nadia Comaneci si Gica Hagi.  Meciul din seara asta este meciul unei natiuni aratata cu degetul pe nedrept! Invingand Franta, nu vom cuceri Parisul, ne vom reda mandria si onoarea!

Nu avem spada vreunui conte parizian, nici peruca vrenui  Talleyrand, avem simplitatea si dorinta de a invinge a lui Badea Cartan sau a unui Nicolae Balcescu. In seara asta noi vom fi mai multi. Nu doar 11 jucatori, ci milioane de jucatori vor fi pe terenul de joc din Franta. Nascuti din suflarea steagului dac, botezati pe culmile Carpatilor si daruiti cu tenacitatea, rezistenta si perseverenta apei din Dunare, imbracati in culorile revolutiei si independentei, azi vom fi iarasi ce am fost si mai mult decat atat, azi vom scrie iar : pe aici nu se trece, azi, chiar de ar fi sa pierim asemeni samnitilor, ii vom trece pe adversari prin furcile caudine, strigand din rasputeri: Noi suntem romani si Hai Romania!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=X-1yEWbuJXI]

Autor: Vacitim

Va invit sa lasati un pronostic. :)

–         Ai mai slabit….

–         E un efect secundar al curei pe care am tinut-o, zic.

Cumnata mea are principii ferme. Daca nu esti macar un pic dolofan, e semn clar de boala si trebuie sa te tratezi imediat. Ma uit la sirul de cârnaciori, salamuri, brânzeturi si tot felul de alte preparate de gen. E dimineata. E cald. Abia am ajuns in Alba Iulia.

–         Nu vrei si niste tuica?

–         Ba da, multumesc.

In sfârsit!, ceva cu care ma pot confrunta fara mustrari de constiinta. Mâncam si discutam. Vorbim aproape saptamânal la telefon, dar când ne vedem discutam iar cu orele. Urmeaza masa de prânz. Ciorba de burta, cu un ardei iute din care am mâncat toata saptamâna, si sarmalute. Sunt delicioase. Sunt mâncarurile mele preferate si au vrut sa-mi faca o surpriza. Simt ca explodez.

Dam o tura prin oras.

–         Stai aici, imi zice Ioana si intra in magazin. Iar eu ma postez cuminte, ca un catel rosu ce sunt, in fata usii.

Ma uit in intersectie.  Pe trecerea de pietoni traverseaza strada un batrânel. Incet. Foarte incet. Atât de incet incât ma enerveaza pâna si pe mine, care n-am alta treaba decât sa ma uit la el. Il asteapta, cuminti, 3 masini. Un Mercedes, un BMW si o Dacie. Soferii sunt tineri, pâna in 20 de ani. Toti poarta ochelari de soare. E sapte seara si soare nu prea mai e. De fapt, n-a prea fost toata ziua. Sunt calmi, se uita si ei dupa trecator cu o intelegere mai degraba concilianta. Dupa ce batrânelul reuseste sa traverseze, masinile pornesc incet. Nicun semn de nervozitate, nicio turare exagerata a motorului in semn de „protest” pentru incetineala pietonului. Am mai vazut o intâmplare un pic mai devreme in piata, când doua cucoane s-au apucat sa vorbeasca in mijlocul drumului. Soferul automobilului care trecea pe acolo le-a lasat sa termine discutia. N-a claxonat frenetic, n-a scos capul pe geam sa le reproseze ceva damelor. Privesc mirat. Nu inteleg. In piata am fost sa cumpar niste tuica. „Dar nu gustati?”, ma intreaba vânzatoarea. Pai, n-ar trebui sa am incredere? „Pai daca nu va place? Sa stiti ca, daca nu gustati, nu va vând” imi raspunde, cu o hotarâre care ma face sa ma execut imediat.

In urmatoarea zi am program de plimbare pe dealurile din imprejurimi. Ca sa ajung la padure trebuie sa traversez un fel de câmp. Un localnic coseste fara graba. Are caciula, camasa si pulover de lâna. Afara sunt 35 de grade iar mie imi vine sa-mi scot si pielea de pe mine. Mai incolo trec pe lânga o pereche de tineri care fac dragoste la câtiva metri de drum. Eu ma fac ca nu-i vad, ei chiar nu ma vad. Fata e roscata, cu parul lung si pare hotarâta sa-si faca partenerul praf si pulbere in cât mai scurt timp. Se misca mult prea repede pentru o ardeleanca. O fi olteanca, imi zic.

Ah, padurea! E foioasa, racoroasa, frumoasa si doldora de gâze. Am intâlnit si o caprioara dar, pâna sa scot eu telefonul sa-i fac poza, a fugit cu o rapiditate dezarmanta. Si eu, care credeam ca in Ardeal caprioarele fug incet….

Reusesc sa ajung la panorama, cu jumatate de kil de musculite in ochi. O atmosfera patriarhala ma inconjoara. E liniste si un vânticel placut adie lenes. Frumoasa tara avem. Pacat….si mai departe va las pe voi sa ghiciti continuarea.

Cetatea! Alba-Iulia are o cetate. Initial a fost castrul Legiunii a XIII-a Gemina. Apoi a fost parasita, darâmata, reconstruita si cucerita de atâtea ori incât te minunezi ca a mai ramas piatra pe piatra. E sâmbata. Are loc schimbarea garzii si va urma ceremonia raportului catre viceprimar, plus salve de tun. „Unde o fi viceprimarul?” ma intreb eu, cu glas tare. „Daca vrei sa-l cunosti, vino aici”. Privesc inspre locul din care vine vocea. Lânga esplanada pe care va avea loc ceremonia se afla câteva mese si un fel de bar in stil medieval. Plus un car, pus de decor. O fatuca blonda, cu ochi albastri, imbracata astfel incât sa aduca a hangita medievala, este gata sa-si serveasca orice client doritor de bere, apa sau suc. Rochia lunga, cu sortulet alb si bonetica de pe cap nu sunt suficiente pentru a-i acoperi desavârsirea fizica. E tare frumusica si dragalasa. Iar la o masa – viceprimarul, in fata unui pahar de vin si a unei femei superbe. Interpelarea m-a facut sa ma fâstâcesc suficient incât sa bâlbâi niste scuze puerile. Viceprimarul zâmbeste ingaduitor si incropim un dialog de fatada.

Dupa terminarea ceremoniilor, eu mai stau un pic la masa, in fata unei cesti de lut plina cu bere. E o liniste dumnezeiasca, iar curtea cetatii e foarte ingrijita. Garzile puse din loc in loc sunt foarte cuviincioase si iti ofera tot felul de informatii in mod extrem de respectuos. Din când in când, una din garzile mai tinere se intinde la vorba cu vreuna din turiste mai mult decât, poate, ar trebui. Tine neaparat sa-i explice tot.

Vizitam mai multe locuri despre care suntem asigurati ca merita. Unul din ele e sala caznelor. In fata ei e alta fatuca blonda, care sare in picioare când ne vede si ne invita cu un zâmbet larg sa o vizitam (pe sala adica), ca e frumoasa! Insa eu niciodata nu m-am impacat cu situatia asta, oare de unde le-o fi venit oamenilor ideea sa faca atâta rau altor oameni? Vizitam si celula lui Horea, pusa deasupra uneia din Porti. Câteva lanturi in perete, un pat de fier si alte câteva obiecte de gen ne sugereaza tratamentul de care s-a „bucurat” pe perioada detentiei. Celula e dotata si cu o ferestruica. A fost inchis in locul ala periculos dar…ce minunata priveliste avea….

Si tot asa….

Ajungem inapoi in Bucuresti. Un taximetrist cefos si mult prea negricios isi urla frustrarea in trafic:

–         Da’ treci ba dracului mai repede, nu vezi ca m-am oprit ca sa treci tu??

Ah!, oras-bucurie, ce dor mi-a fost de tine!

Motto: „Ce este adevarul?”

Pilat, Evanghelia dupa Ioan, 18-38

–

Exista istorie adevarata?

Neagu Djuvara

Editura Humanitas, 2009

–

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de rai

Care român nu stie de „Miorita” si, eventual, de formularea lui Lucian Blaga, „spatiul mioritic”? Dar  mai putin cunoscuta insa este inrudirea „Mioritei” cu mitul indoeuropean al dusmaniei intre 3 frati (mit care se regaseste si in folclorul iranian) si ca, de fapt, „Miorita” nu reflecta resemnarea in fata mortii, ci grija de a insoti sufletul mortului „pe celalalt mal”. De când cu „spatiul mioritic”, a trecut aproape total in uitare critica extrem de taioasa si disperata a lui Dumitru Draghicescu la adresa poporului nostru, consemnata in cartea „Din psihologia poporului român”, scrisa pe la inceputul veacului douazeci. Nu stiu cum se mai preda azi „Miorita” in scoala, am cam pierdut contactul, dar am vaga banuiala ca foarte multe nu s-au schimbat si nu cred ca se discuta despre faptul ca balada respectiva are suficiente conotatii alogene, desi e considerata un fel de cheie de bolta a spiritualitatii românesti.

Pe Neagu Djuvara am avut onoarea sa-l cunosc in urma cu aproape doi ani, la o intrunire a Fundatiei Calea Victoriei. Un om extrem de vioi, care putea discuta relaxat aproape despre orice, cu o limpezime care intriga, având in vedere vârsta. Bineinteles ca subiectul preferat era istoria si ne-a impartasit si noua din teoriile sale cam neortodoxe si iritante in legatura cu istoria României.

Neagu Djuvara a fost intotdeauna, indiferent de circumstante, un om liber si si-a afisat ideile fara sa-i pese pe cine deranjeaza. Cartea „Exista istorie adevarata?” ne lasa, inca din titlu, perplecsi. Pai, daca nici istoria nu mai e sigura, atunci in legatura cu ce anume am mai putea avea convingeri? Autorul se explica: bineinteles ca faptele ramân fapte, dar istoricul nu e arhivar, el trebuie sa le comenteze. Din acest motiv istoricul are datoria sa fie subiectiv. Pentru ca scopul istoriei e acela de a descoperi fapte, intentii, idei si idealuri care, toate, sunt inlauntrul constiintei omenesti, nu in afara ei. Ori „obiectiv” ar insemna ceva care exista in afara constiintei omenesti si independent de ea.

Nu. Istoricul nu trebuie sa fie obiectiv, el trebuie sa fie impartial. Adica sa nu mearga pe unul din cele 4 drumuri ale minciunii: falsul, omisiunea, adăugarea şi interpretarea ocultată sau denaturată. Grea treaba!

Exercitii logice controversate (de exemplu, cum ar fi evoluat lucrurile daca România nu intra in razboi alaturi de Germania), incurcaturi ciudate (de exemplu profesorul Djuvara pune in cârca masonilor Revolutia Franceza, desi e destul de cunoscut faptul ca nu masonii s-au „ocupat” cu Revolutia Franceza, ci Iluminatii, iar o asemenea confuzie la un om care nu avea cum sa nu cunoasca acest amanunt ma intriga) si multe note de subsol care au legatura mai degraba cu cultura generala decât cu istoria. Toate acestea intr-o carte de cam 150 de pagini, scrisa de acest istoric mai…altfel.

–

Caci viitorul astazi mai simplu ti-l prevezi,

Dar e mai greu pe lume sa iti prevezi trecutul.

Adrian Paunescu – Poporul român, opere complete

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zlWuJYolAIU]

O carte dificila, dedicata tuturor celor care au convingeri.

Autor: Dragos

Cu totii am auzit de Piramida lui Keops, Gradinile Suspendate ale Semiramidei, Statuia lui Zeus, Templul lui Artemis, Colosul din Rodos, Farul din Alexandria si Mausoleul din Halicarnass, adica de cele sapte minuni ale lumii. Recent au fost desemnate si cele sapte minuni ale lumii moderne: Colosseumul,Machu Picchu, Marele Zid Chinezesc, Statuia lui Cristos din Brazilia, Orasul Petra din Iordania, Chichen Itza din Mexic si Templul Taj Mahal din India.

Vazand acestea, romanii inventivi si orgoliosi nu s-au lasat mai prejos  si au intocmit rapid un clasament al celor 7 minuni romanesti(pornind de la frecventa cu care le intalnim in viata de zi cu zi).

Licorile magice romanesti : palinca, tuica, horinca ocupa ultima pozitie din acest top.

La sat, se consuma zilnic, ca medicament, ca aperitiv. In cantitati mici, palinca, preparata cu miere de albine, poate fi folosita si ca leac pentru raceala. Pana si cei mici au paharelul lor de juniori, departe de varsta majoratului. La oras, se pastreaza pentru ocazii speciale. Ard gatlejul si se prepara prin fermentarea fructelor – prune, caise, piersici.

Secretul prepararii palincii de pruna: se culeg prunele prin august, se baga in cada, iar dupa trei, patru saptamani, fermenteaza si se duc la cazan. Acolo, se fierbe in primul cazan borhodul, din care rezulta asa-numita votca. Votca se introduce in al doilea cazan, din care reiese palinca propriu-zisa. Cel mai bine se pastreaza in damigeana de sticla, pentru ca nu scade. In butoi de dud insa, palinca, chiar daca mai scade, capata o culoare galbuie si un gust mai aromat.

Tuica, horinca, turtul, palinca si vinarsul ne reprezinta si peste hotare, cu sau fara patent la OSIM. Ungurii pretind ca palinka este inventia lor, bulgarii cred ca rakia este bautura bulgareasca, sarbii cred ca slibovita este sarbeasca, pana si grappa italieneasca seamana cu toate acestea.

La noi, taria din cazanul propriu este traditie pura si nu merge decat cu mancare la fel de traditionala: carnati, mici, placinta, covrigi, cas, branza, cascaval sau magiun.

Ardelenii spun ca palinca lor e mai tare decat a regatenilor. Regatenii nu spun nimic, lor le plac toate. De straini – ce sa mai comentam, pentru ei senzatia este unica si nu o vor intalni, probabil, niciodata.

O vezi la vanzare in sticlute dichisite, cu un tricolor micut la “guler”. Dar parca tot aia produsa la cazanul unchiului e mai buna: clara, galbuie, care face margelute cand o agiti. Cea de la care betia e crunta, trezirea aproape imposibila, mahmureala dureroasa. Sigur, consumata numai la ocazii speciale, cu masura, e un deliciu şi aluneca perfect cu bucatele potrivite. Bine le spun bătranii – “ce e mult nu e bun” – regula se aplica aici cu varf si indesat.

Unde gasesti palinca? Dacă nu esti blagoslovit cu rude la tara, ghinion. Daca nici nu scoti nasul de la oras mai frecvent, trebuie sa te multumesti cu gasirea unui furnizor “de incredere” prin pietele traditionale. Testele ulterioare demonstreaza daca ai gasit furnizorul potrivit sau ba. Exact ca slana, cu care se asorteaza intr-un deliciu al papilelor gustative.

Din capul locului trebuie sa marturisesc ca relatia mea cu alcoolul este sublima…dar lipseste cu desavarsire. :)  :( Este suficient sa simt  mirosul de tuica si deja sunt la zeci de metri departare de recipientul ce-o gazduieste. :P De gustat nici nu se pune problema…

Voua va place palinca/tuica? Obisnuiti sa consumati aceasta licoare “fermecata”?  Mai cunoasteti si alte bauturi traditionale romanesti(alcoolice si nu numai)? Pe care le preferati?

sursa aici