E atat de aproape de noi incat ii simtim lumina sfanta. Mai sunt cateva ore si caldura sa va cobori in inimi inghetate de gerul iernii si apasate de suferinte si tristeti, va picura stropi de speranta in suflete amortite de atata asteptare a unui cer mai senin, iar iubirea lui divina, ca o ninsoare naiva, va aduce cu ea bucuria Nasterii Mantuitorului.

Am petrecut alaturi de voi toti clipe de vis  dintr-un an minunat, cu adevarat unic, asa cum nu mi-as fi imaginat niciodata ca va putea exista,

totul a fost nou, emotionat si nespus de placut, nu-mi ramane decat sa va doresc  sa fiti binecuvantati de BUCURIA  Craciunului, nimeni alta decat  SPERANTA, sa purtati vesnic INIMA  Craciunui adica  DRAGOSTEA si sa va insoteasca etern SPIRITUL Craciunului : PACEA.

Craciun Fericit tuturor!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=p09woi5xoQo&feature=fvsr]

“Patriotismul este sentimentul de mandrie ca ceva frumos s-a putut petrece in tara ta” D. I. Suchianu

La fel ca si credinta, patriotismul nu trebuie sa  constituie un motiv de lauda, un act de bravura, nu trebuie facut caz de el, se manifesta sau nu, e mai degraba o daruire statornica si o iubire neconditionata pentru meleagurile natale, un indemn pentru a deveni mai vrednici, mai buni romani.

De cand sunt in blogosfera un lucru mi-a devenit pe zi ce trece tot mai evident: dragostea imensa, atasamentul ferm, nestramutat al celor intalniti aici pentru Romania. Poate ca notiunea e demonetizata prin prea exagerata falsa folosinta, dar sentimentul de iubire pentru neam si glia stramoseasca e inca atat de viu, de pregnant. Si de emotionant. Prin prisma meseriei mele sunt intr-un fel datoare sa calatoresc prin toata lumea, sa intru in contact cu locuri si civilizatii straine, sa inteleg mentalitati si sa fiu mereu la curent cu tot ce apare nou. Interesul meu constant pentru vizitarea altor tari, materializat in nenumarate articole tematice nu a gasit ecou in randurile cititorilor, majoritatea fiind tentati mai degraba de pitoreasca, dulcea si eterna Romanie decat de fascinanta Europa sau de Terra in ansamblu. De multe ori cei care vedeau imagini de pe alte meleaguri ma intrebau:”dar cu tara noastra nu ai pus nimic”?  Este clar, oamenii isi iubesc inca patria, probabil ca sentimentul va danui o vesnicie, dar atunci de ce nu se simte lucrul acesta si in realitatile romanesti, de ce suntem mai dezbinati ca oricand? Ce s-a intamplat intre timp cu notiunea de solidaritate, cand a disparut ea? Sau mai bine spus, a existat vreodata?

Pentru ca maine este ziua ei si dar si a noastra, La Multi Ani, Romania, La Multi Ani, dragi romani!

Care este lucrul, locul sau personalitatea care reprezinta cel mai bine in viziunea voastra spiritul romanesc? Care este principalul motiv pentru care sunteti mandri ca apartineti acestui popor, ca v-ati nascut in aceasta tara?

4 septembrie 2009…inceputul unei frumoase povesti fara sfarsit. Sper. :) In urma cu exact un an, ideea unui blog despre un sentiment si o dorinta(Wish of Love. Summer Love) mi-a incoltit in minte. Si tot atunci am decis materializarea ei. Din nefericire, sentimentul imi este interzis, iar dorinta irealizabila, asa ca blogul s-a transformat treptat intr-un loc de intalnire cu prieteni dragi, un fel de platforma de socializare sa-l numim, pentru ca ideea de blog si blogger imi displace profund. Cum spuneam si cu alta ocazie, nu ma consider o bloggerita(nici nu sunt), ci doar o persoana insetata de comunicare, dornica sa afle si sa invete cat mai multe lucruri, in niciun caz sa-si impartaseasca experienta de viata sau sa dea sfaturi altora prin intermediul unor articole. Dupa cum ati remarcat nu am imaginatia necesara pentru a scrie proza sau  poezie, asta neinsemnand ca nu-i admir si respect pe cei care au un astfel de talent,  dar nu pot scrie povesti, nu pot inventa lucruri. Nu pot si nici nu vreau.

Am citit multe pareri de-a lungul timpului, multi sustin ca daca nu ai ceva de transmis prin articolele tale nu esti blogger, ca daca te intereseaza traficul nu te poti numi blogger, ca blogul nu este altceva decat o tribuna de unde cineva isi face cunoscute ideile despre viata, ca daca postezi doar filmulete de pe youtube nu te numesti blogger, ca e musai sa scrii cursiv, frumos, argumentat, coerent, corect din punct de vedere gramatical, ca asa face un blogger sadea, un blogger in toata puterea cuvantului. Un blogger autentic scrie doar pentru el insusi, nu-l intereseaza nimic altceva, un blogger veritabil e doar acela care reuseste sa se impuna ca si formator de opinie, care impresioneaza audienta prin imensa-i cultura si nemarginita-i inteligenta,  este detinatorul unui vocabular extrem de vast si elevat, jongleaza cu o usurinta de invidiat cu  toate cuvintele din DEX, nu face niciodata rabat de la calitate,  este intotdeauna original, vine doar cu idei inovatoare,  are puterea sa transforme lumea, s-o faca mai buna si mai frumoasa. :) Un blogger are o personalitate puternica, stie sa-si sustina punctul de vedere cu fermitate, este intr-o permanenta lupta de idei cu ceilalti bloggeri, cu societatea, clasa politica, istoria, geografia, psihologia…cu Universul in general. Cam multe conditii nu vi se pare? Eu scriu cum simt si despre ce simt. Si nu am pretentia ca pot schimba lumea, nu judec pe nimeni, nu-mi plac etichetarile de niciun fel, nu dau verdicte. Nu vreau sa impun parerile mele nimanui, nu ma consider detinatoarea adevarului absolut.  Caut doar sa petrec momente agreabile in compania voastra, si de ce nu, cum spuneam mai sus, sa  aflu si lucruri noi. Totul in deplina armonie si cu zambetul pe buze, daca se poate. Ca nu mereu aveam dispozitia si inspiratia necesara…

Nu, nu sunt o bloggerita veritabila si nu voi fi niciodata. Nu asta am urmarit, blogul l-am deschis acum un an pe 4 septembrie mai mult in joaca si pentru ca aveam foarte mult timp liber. Si idei traznite.  Mai mult de 6 luni de zile nu am interactionat cu blogosfera, am preferat sa raman in anonimat, abia prin martie am hotarat sa adaug primele persoane in blogroll. Tot atunci mi-am luat inima-n dinti si am inceput sa postez pe alte bloguri si altceva decat opinii despre fotbal. Nu mi-a fost deloc greu, pentru ca mereu l-am avut langa mine pe Dragos, sprijinul sau contand decisiv pentru pastrarea blogului. Probabil ca daca nu ar fi fost el, acest articol nu ar fi fost scris azi. Dragos a constituit de fapt motorul acestui blog, de una singura nu m-as fi descurcat. E o bucurie sa-l am alaturi si sa va am alaturi. Acesta este mesajul meu de azi, menirea unui blog este sa aduca oamenii impreuna, sa-i faca sa devina prieteni, in primul rand in online si mai apoi, daca lucrurile decurg firesc, si in offline. Va multumesc pentru tot, in cele cateva luni care s-au scurs din momentul introducerii primei persoane in blogroll pana in prezent am reusit sa cunosc cativa oameni cu adevarat minunati. Pe voi.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=G5H50j4DHXk]

Am primit o leapsa de la Chocolate Follie despre copilarie. M-am gandit sa tratez tema cat mai original, iata ce a iesit:

In urma cu multi ani, intr-o vara  de vis, inaintam cu pasi repezi pe cararile ascunse de lume, soare si timp ale Muntilor Maramuresului. Inaltimile solitare ma ademeneau sa le cuceresc, iar vantul imi mangaia obrajii purtandu-ma inevitabil  spre necunoscut. Deodata, in fata mea se asternu un platou imens, salbatic, din care se iteau la tot pasul fragmente de roca, stanci si ansambluri cu forme variate, slefuite de vreme, apa si vant in cel mai straniu mod cu putinta. Sentimentul de libertate imi dadea fiori, parca eram doar eu  cu muntele, doi prieteni buni, despartiti o eternitate si care se bucurau acum de  dulcea regasire. Am cochetat o vreme cu iarba cea verde, cu aerul ozonat si inmiresmat, cu fluturii si gazele jucause, dar o roca argintie, uriasa, m-a atras inexplicabil, ca un magnet, catre ea, promitandu-mi parca dezvaluirea unei taine bine ascunse. Explorand locul  cu mare atentie, intr-o scobitura sapata in stanca, am zarit-o pe ea: alba, delicata, eleganta. Era atat de frumoasa! Parea o printesa singuratica tanjind dupa un strop de iubire.  Gingasia ei m-a cucerit instantaneu si fara a sta pe ganduri, stiind ca e poate unica ocazie in viata,  am indraznit sa iau cu mine pretiosul trofeu. O tineam in palme si simtem ca-mi admir sufletul. Desi floarea numelui meu e alta, intotdeauna m-am indentificat cu aceasta. Inaccesibila, pretioasa, unica, sensibila. Ea nu se dezvaluie pentru oricine, ci doar pentru cei indrazneti , curajosi si puternici. Pentru cei inarmati cu rabdare si credinta. Iar rasplata e pe masura straduintei.Numita in popor si floarea reginei, floarea doamnei, steluta sau albumita, floarea de colt are in traditia romaneasca o semnificatie aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune ca, pentru a-si dovedi dragostea si curajul, tinerii colindau zonele stancoase ale muntilor pentru a culege flori de colt si a le oferi iubitelor. In limbajul florilor ea inseamna puritate si curatenie. O mai am si azi, am pastrat-o intre paginile unei carti pe care o deschid din cand in cand pentru a-mi aduce aminte de adolescenta si avantul specific varstei.