Ideea mi-a venit de la articolul lui colorbliss in legatura cu povestile copilariei. Povestea e prima lucrare mai complexa cu care vine in contact copilul, exact in perioada cea mai sensibila, când orice informatie repetata de suficient de multe ori poate avea consecinte pe termen foarte lung.

Care e scopul unei povesti? Ce vrea ea sa comunice unui copil?

Sa luam de exemplu “Povestea lui Harap-Alb”. Cu ce avem de-a face aici? Un imparat are 3 feciori, care trebuie sa parcurga distanta pâna la unchiul lor, pentru a-i lua acestuia locul la conducerea imparatiei, deoarece bietul avea numai fete. Primii doi feciori nu reusesc sa treaca testul ursului ascuns sub pod si vine rândul celui de-al treilea. Ce calitati il recomanda pe acesta de a fi ‘erou’? Plimbându-se prin gradina ii apare in fata o baba care-i cere de pomana, pe care incearca in câteva rânduri sa o goneasca si incepe sa o asculte doar când aceasta ii zice ca s-ar putea sa-i fie de folos.  Apoi, când pune tava cu jar in grajd, il goneste de doua-trei ori pe singurul cal care a avut indrazneala sa se apropie (pe motiv ca era prea urât) si il accepta doar când acesta se dovedeste a fi fermecat. Tatal sau ii da un sfat inainte de drum (“fereste-te de omul spân  si omul rosu”) si, bineinteles, nu-l asculta, luându-si tovaras de drum exact un spân.  Pentru ca parerea despre inteligenta lui Harap-Alb sa ne fie bine consolidata, acelasi spân apare de 3 ori in fata lui Harap-Alb si acesta are impresia ca a dat de 3 spâni! Apoi, pe drum, e suficient de credul (din nou!) sa se ia dupa sfatul spânului si sa intre intr-o fântâna, desi un minim de spirit de conservare ar fi trebuit sa-l puna in garda si sa nu se increada intr-un necunoscut, si spân pe deasupra. Apoi spânul (in postura de print) si Harap-Alb (in postura de sluga) ajung la Verde-Imparat. Spânul, vrând sa-l piarda, il pune pe Harap-Alb la tot felul de incercari, ba sa fure niste salate din gradina ursului (lasând la o parte intrarea prin efractie in gradina altuia si furtul pasibil de pedeapsa cu inchisoarea, Harap-Alb scapa datorita Sfintei Duminici, care adoarme ursul), ba sa omoare cerbul cu diamante (din nou il ajuta Sfânta Duminica, Harap Alb dovedindu-se doar executant perfect, taindu-i acestuia capul in mod las, pe la spate, in timp ce acesta dormea). Apoi, cea mai hazoasa aventura, trebuie s-o aduca pe fata lui Rosu-Imparat. Si iarasi avem de-a face cu câteva dovezi de desteptaciune pura: nu calca pe niste furnici zburatoare care traversau un pod, luând-o prin apa, desi era in pericol sa se inece (helloooooo….ai uitat ca ai un cal care zboara, Einstein?), apoi se inhaiteaza cu niste ciudati, de care prima data râde si-i ia la misto, realizând ca i-ar putea fi de folos numai dupa ce acestia ii spun asta in mod raspicat. Oricum, pe print nu-l costa nimic, desi au de suferit teribil locurile prin care trec. Halal exemplu pozitiv! Totusi, incercând sa fim drepti pâna la capat, sa constatam singura lucrare pozitiva si cu totul dezinteresata a lui Harap-Alb: construieste un stup pentru un roi de albine ratacit.

Bun. Dupa ce trece, datorita in mod exclusiv ciudateniilor prietenilor lui, prin probele la care e suspus de Rosu-Imparat, Harap-Alb o ia pe printesa si porneste cu ea catre unchiul sau, neuitând sa-si lase prietenii de interes pe drum, ca acum nu mai avea nevoie de ei (desigur, nu-i da prin cap cum ca ciudatii ar putea fi vindecati daca ar fi supusi unui tratament medical adecvat si n-are absolut nicio intentie de a le intoarce binele facut). In confruntarea cu spânul se dovedeste iarasi un tolomac, venindu-i in ajutor calul (care-l omoara pe spân) si printesa (care-i pune genialul cap inapoi pe umeri).

Ce ar fi de retinut dintr-o asemenea poveste? Ca trebuie sa-ti faci prietenii din interes? Ca nu trebuie sa fii milos sau intelegator decât daca ai ceva de câstigat din treaba asta? Sa nu-ti asculti parintii? Sa judeci intotdeauna dupa prima impresie si numai daca se dovedeste ca ai de-a face cu personaje fermecate sa le acorzi atentie? Ca trebuie incurajat furtul (vezi salatele ursului) sau crima premeditata in scop de jaf (vezi omorârea cerbului)?

Nu stiu daca suntem asa cum suntem pentru pentru ca ascultam asemenea povesti de sute de ani, sau am conceput asemenea povesti tocmai pentru ca asa suntem. Daca la intrebarea “cine a fost la inceput, oul sau gaina?” raspunsul a fost descoperit, se pare ca, in cazul povestilor, mai e de discutat.

Exista vreun basm românesc din care considerati ca ati invatat ceva folositor? Din punctul meu de vedere, am fost marcat de intelepciunea povestii “Sarea in bucate”.

http://www.youtube.com/watch?v=kd0oFR7UqP8

sursa foto