“Munca este refugiul oamenilor care nu au ceva mai bun de facut.” Oscar Wilde

Profesia mi-a fost dintotdeauna pasiunea vietii. De mica am stiut ce vreau sa devin, nu a existat niciodata nici cel mai mic dubiu. Poate prin liceu si facultate, dar in ultimul an al celei din urma, am realizat ca sunt facuta pentru aceasta meserie. Practica mi-a dezvaluit evidenta. A fost dragoste la prima vedere, entuziasmul a fost urias, asteptarile pe masura. In timp, rutina si-a spus cuvantul si m-am plictisit de ea. Dar, de fiecare data cand intrebam pe cineva care ar fi lucrul pe care si-l doreste cel mai mult in viata, si imi raspundea sec: sa castig o suma fabuloasa la loto sau sa primesc o mostenire, sa devin miliardar si sa nu trebuiasca sa mai muncesc niciodata, ramaneam siderata si intrebam contrariata, cum sa vrei sa stai degeaba, sa fii un trantor, sa nu ai tu un scop in viata, sa nu te simti util societatii? In plus, in viziunea mea era rusinos sa nu ai un job, era ca si cum nu ai exista, ca si cum nu ai avea o identitate. Iar societatea imediat te taxeaza, a nu munci echivaleaza cu stigmatizarea sociala. Dar ei imi zambeau cu subinteles, facandu-ma sa ma simt o biata naiva picata de pe alta planeta.

Toate astea pana intr-o buna zi, cand am descoperit pe propria piele dulcele farmec al statului degeaba. Nu am simtit nicio clipa dorul de profesie, impulsul de a munci, dorinta de a fi inconjurata de colegi, nu m-am plictisit absolut deloc, timpul trecea parca mai repede ca de obicei, si imi gasisem activitati mult mai amuzante si relaxante decat mersul zilnic la job. M-am bucurat de fiecare moment de libertate, de parca era ultimul. Toata aceasta experienta m-a facut sa reflectez si sa realizez ca nu mi-ar displacea sa am atat de multi bani incat sa nu trebuiasca sa muncesc pentru o perioada mai lunga de timp. In primul rand as calatori prin lumea larga, as fotografia, iar in timpul cat as ramane acasa, as face diferite cursuri, as merge la spa, inot, fitness si as scrie mai mult pe blog. Cred ca m-as descurca onorabil. :biggrin: Pentru voi ce inseamna “la dolce vita”? Reprezinta a munci ratiunea vietii voastre?

Articol scris sub efectul sindromului post-vacanta. Nu ma pot impaca sub nicio forma cu ideea ca am inceput (iar) munca! Sufletul meu a ramas in vacanta. :blush: