Iata ca a sosit timpul si pentru rubricuta noastra saptamanala, cea in care, de regula, va povestesc ce mai e nou in viata mea, ce am mai descoperit si ce mi-am mai cumparat.  De data asta voi incepe cu ce mi-a placut in mod deosebit si voi lasa pentru partea a doua a articolului acele lucruri sau intamplari care m-au deranjat sau m-au indispus. Asadar:

Like: 

Am suferit, am inghetat, am suspinat si am sperat. Ne-am luat la tranta cu gerul, viscolul si zapada. Si am invins. Oceanul alb e de acum istorie, primavara e doar la un ghiocel si un fir verde de iarba distanta. Azi a dat semne clare ca ii este dor de noi si ne-a trimis in dar un soare cald, stralucitor, un cer senin si multe grade in termometru. Vremea frumoasa m-a scos la pranz din barlog, primavara a dat navala in sufletul si pe strazile orasului meu.

Sunt unele seri cand oboseala ma rapune, dar tot nu ma indur sa ma culc. Tot as mai sta pe net… Pentru momente de genu’, exista si solutia salvatoare: imi iau laptopul si hop in pat, sub plapumioara. Numai ca acesta se incinge nepermis de tare, chiar din primele minute de la deschidere. Si am nevoie fie de o masuta, fie de un cooler. Azi mi-am achizitionat un astfel de ventilator si abia astept sa-l testez de indata ce termin de publicat articolul.

Dislike

Au inceput sa ma irite oamenii cu toane. Azi sunt zambitori si afectuosi, maine nu te mai baga in seama. Azi te asigura de toata prietenia si suportul lor, a doua zi se fac ca ploua, nici nu mai existi pentru ei. Dupa o perioda, se intorc spasiti si te intreaba ce s-a intamplat, daca cumva te-ai suparat, daca totul e ok. De ce ar trebui eu sa am ingaduinta fata de ei, de ce trebuie sa le suport eu iesirile in decor, perioadele de ratacire? Vin mereu cu replica celebra: “stii, asa sunt eu, dar am suflet bun si tin la tine” si de fiecare data ii ierti. Dar te mai si saturi… 

Am afirmat de atatea ori ca detest minciuna. Dar, se intampla ca oamenii sa mai aiba si secrete, lucruri pe care nu vor cu niciun pret sa le divulge. Si, de obicei, au motivele lor foarte intemeiate pentru care fac asta. Insa, se trezesc unii ca insista sa le spui exact acel lucru pe care tu vrei sa-l tii doar pentru tine. Vad bine ca tu nu esti dispus la dezvaluri si, cu toate astea, nu se dau batuti. Deh, curiosii sunt consecventi, iar misterul ii intriga si le aprinde imaginatia. Uneori, au impresia ca au tot dreptul din lume sa afle acel lucru. Ei bine, intrebarea mea este, ce faci in acest caz? Te faci ca ploua in continuare sau ii minti, inventezi ceva sa scapi de gura lor? E condamnabila o astfel de minciuna?

Sunt oameni care intra in casutele noastre virtuale sau reale, ne gadila orgoliul coplesindu-ne cu laude, ne ating sufletul cu o vorba buna, ne incurajeaza si ne transmit din energia si vibratia lor pozitiva, ne impartasesc din gandurile sau emotiile lor, ne alina tristetea, ne acompaniaza in clipe de singuratate, unii raman, altii insa poposesc pentru o perioada si apoi, din motive doar de ei stiute, isi continua misiunea departe de noi lasand in urma lacrimi de dor.

E atat de usor sa te apropii de ei, intr-o lume grabita, egoista, nepasatoare, pare atat de simplu si de firesc sa devii dependent de bunatate, frumusete sufleteasca, generozitate. Vrei sa-i ai zi de zi aproape, in absenta lor simti un gol in suflet, nostalgie si speranta ca intr-o zi vor reveni.

Ma atasez imediat de oamenii calzi si blanzi, care stiu cu o vorba sa aline durerea, oamenii pe care-i simt eu cu sufletul curat, binevoitori si bine intentionati,  se intampla asta atat in realitate, dar mai ales aici, pe blog. M-am bucurat nespus cand am realizat de exemplu ca Alicee va ramane alaturi de noi chiar daca acum e in Maroc unde conexiunea la internet nu este tocmai grozava, cand am observat ca QED si-a reluat activitatea preferata, ca Diana s-a intors dupa o lunga absenta si, chiar ieri am fost placut surprinsa sa constat ca meanbrake nu ne-a uitat. Trebuie sa marturisesc ca sunt tare fericita ca ii am alaturi de mine, inca din primele zile ale blogului pe Ada, Dragos, Danny, Lusio, Lilly, Modern Talking, Pato, Silvia, Torden sau Vacitim, intre timp adaugandu-se prieteni noi precum Ana, Iulia, Julien Sorel,  Mihaela, Napocel, Otilia, Paul sau Ovi. Dar nostalgia si dorul dupa clipele petrecute, in special toamna trecuta pe niceeynice.wordpress.com nu pot fi descrise in cuvinte. O uriasa tristete si un imens regret se instaleaza in momentul cand imi aduc aminte de discutiile cu Andreea Calin, Happygirls, Maria, Mathew, Nora, Vis, Zuzu. Stiu ca e gresit sa ma cramponez de trecut, doar ca pe acesti oameni nu-i voi uita niciodata. Ei mi-au inseninat zilele, aducand soare pe cerul uneori innegurat al sufletului meu, iar comentariile lor stau dovada ca nu exagerez cu nimic. Nimeni nu va reusi sa-i inlocuiasca sau sa-i scoata vreodata din inima mea. 

Poate va intrebati de ce le port tuturor o asemenea recunostinta? Pentru ca aproape zilnic descopar cat de usor e sa fii malitios si ironic, sa spui rautati, sa improsti cu venin in jur, sa ranesti. 

 Pentru bloggeri: va atasati repede de comentatorii fideli ai blogului vostru? 

Pentru comentatorii fara blog momentan: va atasati repede de persoanele pe ale caror bloguri va lasati ideile?

Pentru toti: cat de repede va atasati de oamenii din offline? E bine sau e gresit sa ne atasam prea repede si prea mult de ceilalti?