A trecut si examenul, dar nu mai vreau inca un articol pe acelasi subiect. O sa va povestesc altadata despre el, cat de curand. Dar ca sa nu mai existe niciun dubiu, a fost un adevarat fiasco. Explicatiile de rigoare cu alta ocazie.

Cum aseara am adormit foarte devreme, in jur de ora 21:00, dimineata m-am trezit fresh si avida de noutati din online. Pentru o informare exhaustiva am intrat pe facebook unde mi-a atras atentia titlul unui articol. L-am citit, am vazut si comentariile si pentru a mia oara am fost intrigata de discrepanta uriasa dintre felul cum gandesc altii si modul cum percep eu…viata pana la urma.

Mi-a amintit brusc de o relatie din trecut. Un tip care imi cumpara tot ce doream, care nu se zgarcea la bani, dar care uita sau nu reusea sa-si exprime sentimentele. Era mult prea serios, sec, inexpresiv. Niciodata nu stiam ce gandea, nu facea complimente, nu spunea te iubesc. Probabil ma iubea in felul lui, dar ce te faci cand stilul respectiv nu satisface nevoile partenerului, cand vine chiar in contradictie cu ele, pentru ca acesta tanjeste de fapt dupa o vorba buna, o incurajare, sustinere si intelegere? Asta doream eu, sa simt o revarsare constanta de dragoste si caldura, nu bunuri materiale, nu cadouri. Nu aveam nevoie de banii lui, ci de un suflet mare, generos, pe care sa-l simt aproape la greu. Dar experienta traita nu a fost in zadar, datorita lui am aflat ce conteaza pentru mine in viata. Si ce vreau de la un barbat.

Am scris pe acest blog si timp de doi ani, in 2010 si 2011 am avut satisfactii sufletesti atat de mari asa cum nici un castig de un milion de dolari nu mi-ar fi adus. Pentru ca un suflet trist, bolnav si chinuit nu se repara cu bani, ci cu vorbe bune si caldura umana. Si, mai presus de orice, pentru ca am primit exact ceea ce am dorit, chiar mai mult de atat, ceea ce nici nu speram vreodata sa primesc.

Jobul imi garanteaza lunar o suma de bani, dar zero satisfactii sufletesti. De ani de zile nu am mai plecat de acolo cu zambetul pe buze, nu m-am simtit implinita. Ba dimpotriva, tot ce are legatura cu el imi repugna, ma indurereaza profund, ma face nefericita, punandu-si amprenta asupra psihicul meu.

Am pus in balanta si am tras o concluzie, pentru mine cele mai importante, indiferent de activitatea in care sunt implicata, sunt avantajele sufletesti. Pentru voi? Si inca o curiozitate, iubiti in felul vostru sau asa cum isi doreste partenerul? Tineti cont si de parerea lui?