Cu multi ani in urma, intr-o dimineata de toamna tarzie, ma aflam in fata ambasadei Finlandei(tara pentru care de mica facusem o usoara fixatie, banuiesc ca datorita numelui sau romantic,  de acum va este arhicunoscuta pasiunea mea pentru lacuri, golfuri, insule, canale, peisaje lacustre, iar faptul ca am ajuns la un moment dat sa lucrez in sediul reprezentantei diplomatice a  acesteia in Romania, mi s-a parut  o coincidenta mult prea stranie) si ma uitam usor circumspecta, cum trei indivizi cel putin dubiosi din punctul meu de vedere, incercau sa intre in cladire. Unul dintre ei,  un batranel desprins parca din povestirile cu profeti sau vindecatori celebri, insotit fiind de doua (mult) prea tinere fete, a intrat in vorba cu mine, dorind anumite informatii despre programul institutiei. Din vorba in vorba am inteles ca are anumite puteri si l-am rugat sa ma descrie in cateva cuvinte,  sa-mi spuna cum ma vede el, ce ma asteapta in viitor, ce parere are depre mine. Oricum imi parea ireal totul, dar curiozitatea m-a facut sa astept cu interes analiza lui. Dupa ce m-a masurat din cap pana-n picioare, mi-a spus doar atat: sa nu lasi sa treaca o zi fara sa scrii ceva, nu conteaza cat de putin, dar sa scrii. Evident, nu am inteles nimic, nu i-am urmat sfatul, nici nu avea cum, nu tineam un jurnal intim, scriitoare nu eram, internetul nu aparuse inca la noi, la facultate nu mergeam, unde si de ce sa scriu?

Fara sa vreau, peste timp, am indeplinit profetia acelui batran. Sau mai degraba, am materializat acel sfat al lui, intr-o maniera putin diferita, evident, pentru ca scriu pe o pagina virtuala. Dar tot scris se numeste, nu?

Nu prea reusesesc sa inteleg, cum a fost posibil ca in mai putin de 7 luni de zile sa  trec  de la un blog aprope impersonal, cu articole scrise niciodata la persoana I singular la un jurnal intim online? Probabil ca ati remarcat ca toate articolele sunt despre mine, despre viata mea(inclusiv cea intima), despre gandurile si framatarile mele de acum si dintotdeauna.

Despre trecut si prezent, despre amintiri si visuri, despre iubire si ura, despre barbatii pe care i-am iubit, si pe care-i mai iubesc inca, despre jobul  meu si despre pasiunile mele. Niciun articol nu e scris la intamplare, fiecare este o frantura din viata mea, o secventa, o mica poveste, o intampare sau o intrebare careia nu i-am gasit inca raspuns. Nu scriu nimic doar de dragul de a mai scrie ceva, ci pur si simplu simt nevoia de a-mi transpune gandurile in cuvinte si mai ales de a discuta cu voi.  De unde si cum s-a nascut nevoia mea aproape incontrolabila de a impartasi cu voi tot ce mi se intampla in viata, bun sau rau, frumos sau urat? Cum e posibil sa se schimbe cineva atat de mult intr-o perioada atat de scurta de timp?  Si daca nu ma credeti, iata ce scriam pe 12 aprilie 2010 in acest articol:

Un blog presupune insa dorinta de a impartasi cu ceilalti gandurile, ideile, framantarile tale. Presupune comunicare, deschidere, talent si pasiune pentru scris, viata ta devenind in timp o carte deschisa in mainile celorlalti. Ori toate astea-mi sunt straine mie, eu fiind o introvertita prin excelenta, o persoana case-si apara cu dintii intimitatea.

Interesant cum viata ne surprinde facand exact acele lucruri pe care sustineam sus si tare ca nu le vom face niciodata, ca nu ne sunt caracteristice si nici nu vrem sa auzim de ele. Interesant cum se produc transformarile in interiorul fiintei noastre, cum din cel mai introvertit si ambiguu dintre muritori devii dintr-o data sociabil, deschis,  afectuos, cum din malitios si orgolios devii modest si generos.

Am apelat pana acum la diverse forme de terapie, iar voi mi-ati fost martori activi: meloterapie, cromoterapie, dar cea mai draga dintre ele si mai apropiata sufletului meu ramane blogoterapia. Sa luam cel mai recent exemplu,  plangeam  de mama focului zilele trecute  ca ma parasise( iar!) iubirea vietii mele, ma aflam in pragul unei depresii totale, cand, in 10 minute, psihologii de serviciu, Lusio si Vacitim, au rezolvat spinoasa problema  de aproape ca nici nu mai stiam cum il cheama pe respectivul individ. Cu doua fraze mestesugite au reusit sa-mi stearga si sa-mi faca uitate lacrimile amare, sa-mi curme chinul apasator. Ce as putea sa-mi doresc mai mult de la…blogging?

Pe cat de multa intelegere gasesc aici pe blog din partea voastra, pe atat de putina gasesc la cei din offline, care nu pricep in ruptul capului utilitatea blogului si a bloggingului, toti considerand activitatea o uriasa pierdere de timp. Ei bine, da, e timpul meu si il pierd cum gasesc eu de cuviinta, nu-mi place ca stramba din nas si ma privesc ca pe o ciudatenie, nu-mi place cand sunt intrebata daca imi aduce vreun profit, nu-mi place cand imi spun pur si simplu ca nu ma inteleg.

Blogging?? Dar cu ce se mananca? Ce reprezinta? Ce e ala? Eu nu pot sa inteleg, e pierdere de timp… Adica asa sta treaba, daca tu nu-l practici, inseamna automat ca e ceva detestabil?! Daca nu-l intelegi inseamna ca e o prostie, e ceva condamnabil, ceva eminamente rau si periculos? Mai sa fie, dar voi ce hobby-uri aveti? Sunt curioasa…

Iar celor care ma intreaba daca “afacerea” e profitabila le spun ca da, dar e profitabila pentru suflet, pentru ca pe el sunt interesata sa-l tratez. Si iar se uita la mine ca la un obiect zburator neidentificat…

Vedeti de ce va iubesc eu pe voi atat de mult? Sunteti singurii oameni capabili sa ma inteleaga. :)

Ati privit vreodata bloggingul ca pe o forma de terapie? Credeti in coincidente?

Noua Zeelanda

Originea depresiunilor: vulcanica

In Insula de Nord, nu departe de tarmul golfului Plenty, un grup de lacuri, dintre care sapte sunt mai mari – Rotorua(83 kmp), Rotoiti, Rotoehu, Rotoma, Rerewhakaitu, Okataina si Tarawera – ocupa depresiuni vulcanice formate prin explozie – tip caldeira si maare.  Lacurile sunt alimentate de numeroase izvoare termale, fapt ce explica si denumirea acestora(Lacurile fierbinti).

Cand europenii au descins aici, mai precis odata cu expeditia lui J. Cook(1770), au vazut cum bastinasii introduceau cosurile cu legume si zarzavaturi in izvoarele termale pentru a le fierbe, iar pe pamantul din jurul acestora frigeau carnea si pestele. Nu intamplator, Cook a numit Noua Zeelanda – Tara Minunilor.

O dovada a permanentei activitati vulcanice din acesta regiune o constituie formarea, in 1889, a unuia dintre lacuri – Rotoma – situat sub muntele Tarawera(1111 m ).

Como

Italia

Suprafata: 146 m; Ad. max:410 m

Originea depresiunii: glaciara

Lacul Como este al treilea lac ca marime si primul in ceea ce priveste adancimea din Italia. Are o configuratie mai aparte fata de alte lacuri nord-italiene, fiind sub forma unui Y rasturnat. Acesta este drenat de raul Adda, unul dintre principalii afluenti ai fluviului Po(Pad). Lacul este strajuit, pe ambele parti de culmi muntoase, care ajung pana la 2610m, in vf Legnone. Ca si in cazul celorlalte lacuri subalpine, masele de aer cald mediteranean patrund in lungul lacului determinand un climat mai bland.

Poate ca l-ati vazut in Star Wars sau Ocean’s Twelve, sau l-ati descoperit din scrierile lui Byron, Stendhal sau Shelly. Nu este doar unul din cele mai adanci lacuri glaciare din Europa, ci locul in care frumusetea unui lac de munte a fost implinita de ceea ce a construit omul: vile clasice inconjurate de cele mai minunate gradini.

Tinerii iubesc zona pentru peisaje si pentru varietatea de sporturi practicabile aici (trekking, bicicleta, wind-surfing, caiac, ski nautic), iar batranii pentru linistea pe care o gasesc. Unii spun ca nimic nu este mai frumos decat sa bei un pahar de vin pe malul lacului, in Bellagio – iar Shelly confirma: Lacul depaseste orice inchipuire a mea despre frumusete.

Funduzi

Rep. Africa de Sud

Originea depresiunii: de baraj prin surpare

In Muntii Soutpansberg din nordul proviciei Transvaal, pe dreapta fluviului Limpopo, se gaseste lacul Funduzi. In jurul acestui lac nu se dezvolata nici vegetatia, nici vietuitoarele specifice regiunii, iar bastinasii tribului bavenda nu se apropie de el, deoarece se spune ca oamenii care s-au aventurat cu barca au fost pur si simplu inghititi cu barca cu tot. De asemenea se mentioneaza ca cei care au baut apa din lac au murit. Cand au auzit oamenii de stiinta de aceste puteri “ucigatoare” ale apei, au venit sa-l cerceteze. Dar s-au intamplat unele fapte care i-au uimit cu adevarat. Astfel, apa colectata pentru a fi analizata a disparut peste noapte, in chipa misterios, din recipientele respective.

Raspunsurile la aceste enigme ale lacului Funduzi sunt oarecum relative. Astfel, compozitia chimica a apei, cu particularitati improprii dezvoltarii vietii si otravitoare pentru om, se datoreaza prezentei microelementelor de bor si crom, a sarurilor acidului cromic(care sunt toxice) si provin de la zacamintele de crom din regiune. Disparitia apei din recipiente s-ar explica prin diferenta de temperatura la recoltare(ziua – ridicata) si cea din timpul noptilor(scazuta – in semipustiu), care, in conditiile solutiilor concentrate, se cristalizeaza pe pereti. “Inghitirea” oamenilor cu ambarcatiuni cu tot a fost explicata prin existenta unor vartejuri puternice, determinate de o circulatie carstica subterana.

Eyre

Australia

Suprafata: 0-9690kmp

Adancimea: 0-1 m

Originea depresiunii: tectonica

Cel mai mare lac din Australia, atunci cand are apa, deoarece, adeseori seaca, lasand locul unei suprafete acoperite cu o crusta de sare. Datorita acestor particularitati, lacului Eyre i se mai spune si ghost lake, adica “umbra lacului”. I se mai spune si salinas(saratura), din cauza faptului ca reprezinta o reala salina. C.T. Madigan a facut  in 1929 investigatii asupra crustei de sare si a constatat ca atingea cca. 45 cm grosime, suportand, astfel, greutatea unei locomotive.  Aceasta intinsa crusta de sare a constituit si mai constiutie o fata morgana pentru calatorii insetati care o confunda cu o imensa suprafata de apa.

Primul calator care a ajuns la acest lac a fost Edward Eyre in septembire 1840, iar in 1860, G.W. Goyder cartografiaza lacul si ii da numele dupa primul descoperitor. Potrivit cercetarilor geologice, se apreciaza ca in perioada cretacica exista aici o mare interioara cu o suprafata de aproximativ 1.300.000 kmp, care a fost drenata ulterior spre Marele Golf Australian din sud.

Depresiunea lacului Eyre, situata la 15 m sub nivelul marii, se compune din doua parti, separate de Goyder Channel: cea de nord, mai mare(8430 kmp) si cea de sud(1260kmp) – in total 9690 kmp. Cand are apa, adancimea maxima poate ajunge la 5,7 m in partea nordica.  In perioadele cand lacul este secat, fundul depresiunii, neted si acoperit cu o crusta de sare, constituie o veritabila pista pentru curse auto.

Saimaa

Finlanda

Suprafata: 4400kmp sistemul lacustru; 1760 lacul propriu-zis

Ad. max: 82m

Originea depresiunii: glaciar-tectonica

Ţara celor 1000 de lacuri?
Minciună sfruntată! Finlanda are exact 187.888 de lacuri peste 500 m2. Densitatea maximă este atinsă în regiunea Lampi–Suomi (lampi = baltă, Suomi = Finlanda), unde sunt peste 100 de lacuri pe kilometrul pătrat. În vestul Finlandei găseşti „doar” 40 pe kilometrul pătrat! În general, sunt lacuri mici şi puţin adânci – numai trei dintre ele depăşesc 1000 km, totusi rămân 56.000 cu o suprafaţă mai mare de un hectar. Cel mai mare lac, Saimaa, este cu o treime mai mare decât întregul complex Razelm-Sinoe. Lungimea malurilor însumează 130.000 km, adică de trei ori circumferinţa Globului la Ecuator! Ca şi cum nu ar fi de ajuns, la asta se adaugă 20.000 km de râuri. Şi Baltica, desigur, cu cele aproape 180.000 de insule finlandeze.

Acestea formeaza un adevarat labirint, cu numeroase insule, golfuri, fiind legate de lacuri si canale care ofera nu doar imagini frumoase, dar si ocazii pentru drumetii de neuitat.  Intre iunie si august, in perioada calda, se poate  inota in unele lacuri sau se practica plimbarile cu barca. In timpul iernii aceste lacuri inghetate sunt perfecte pentru patinaj.

Complexul lacustru Saimaa se sprijina, in partea estica, pe flancul marei morene Salpausselka, din care cauza aceasta limita este destul de clara. Numeroasele lacuri si mlastini din acest complex lacustru sunt stans legate de o retea foarte deasa de canale, cu pante mari, cascade, prin care se poate circula din partea sudica – de exemplu, din Lappeenranta si Lauritsala – pana in partea centrala, la Kuopio. In interiorul acestui sistem lacustru se gaseste o gama variata si tipica a reliefului glaciar de acumulare, cum ar fi creasta nisipoasa Punkaharju, in partea sudica, coloanele de granit Koli, care au fost folosite ca puncte strategice in Evul Mediu, din Cetatea Savonlina. In afara de transportul de persoane, complexul lacustru este folosit intens pentru transportul lemnului, sub forma plutelor.