In urma cu ceva timp va povesteam primele impresii de la noul job si imi exprimam tristetea fata de indiferenta si raceala cu care am fost intampinata. Dupa aproape doua luni pot aprecia ca lucrurile s-au schimbat in bine, toate cerintele si pretentiile mele au fost satisfacute, avem acum pana si hartie igienica si sapun la toaleta :tongue: , dar si calculatoare cu internet pe birouri, poate o sa va para uluitor, dar a ajuns chiar sa-mi placa la serviciu.

Si astfel se contureaza cea mai mare temere a mea, ramanerea fara un loc de munca. De fapt, nesiguranta zilei de maine este si principala problema cu care se confrunta cei mai multi dintre romani in prezent, iar consecintele ce deriva de aici sunt dezastruoase: disperare, stres, saracie, griji, insomnii. Din capul locului trebuie precizat faptul ca am cu aceasta institutie un contract pe termen determinat, iar gandul ca voi ramane somera ma inspaimanta peste masura, ma si imaginez cautand zilnic oportunitati pe bestjobs si lasand sute de CV-uri pe la firme pentru care nu voi ajunge sa muncesc vreodata.

Sunt convinsa ca uneori suntem cu totii speriati de iminenta producere a unui lucru nedorit sau avem temeri adanc ascunse in subconstient pe care incercam sa le ignoram sau sa le combatem cu mult curaj. Inca de mica ma temeam ca nu voi fi suficient de frumoasa, ca ii voi dezamagi pe cei care isi pusesera toate sperantele in mine, ca nu-mi voi gasi sufletul pereche, ca voi ramane singura, ca nimeni nu ma va iubi. Fire extrem de conservatoare, teama de nou, de necunoscut m-a animat pe tot parcursul vietii. Mereu am fost adepta zicalei, rau cu rau, dar mai rau fara rau. Teama de schimbare e atat de actuala… M-am temut si inca am oroare de zborul cu avionul, a ajuns sa-mi fie frica si sa circul cu masina, drumurile sunt pline de vitezomani dementi si inconstienti. Recent m-am trezit cu o fobie neobisnuita: logizomecanofobia (frica de computere). :silly:

Daca pot intelege unele fobii cum ar fi frica de:

-insecte si reptile (paianjeni, tantari, serpi)

– inaltime

-apa

-ace (seringi)

-caini

-furtuni

-spatii inchise

-locuri foarte aglomerate

-a vorbi in public

altele mi se par cel putin bizare: teama de cuvinte lungi, de ata(sfoara), de gravitatie, de oglinzi, de Papa, de a-ti ramne pasta de arahide lipita pe cerul gurii sau de sex.

Exista insa si unele iesite din comun, socante, extravagante, de-a dreptul inexplicabile, oare ce-o fi in mintea acelor oameni? Iata cateva exemple:

– frica de bogatie (putofobia)

– frica de idei (ideofobia)

– frica de francezi si cultura franceza(francofobia)

– frica de rai (uranofobia)

– frica de femei frumoase (venustrafobia)

– frica de a auzi vesti bune (eufobia)

– frica de culoarea galben (xantofobia)

Care este principala temere pe care o simtiti in clipa de fata? Care vi se pare cea mai stranie fobie? 

sursa foto

Cand si de ce apare nevoia de schimbare?  Simplu. Din dorinta de a nu stagna, de a nu ramane pe loc, de a evolua.

Sa insemne atunci ca suntem nemultumiti de noi insine? Nu neaparat. Nu din perspectiva aceasta am privit eu lucrurile. Am vazut schimbarea ca pe o puternica constientizare a sinelui, un fel de stimul alarmant  indicator al directiei in care ne indreptam si totodata a acelor lucruri pe care le omitem in mod inconstient sau le neglijam adesea.

Pe scurt… DORINTA DE MAI BINE.

Micile abateri devin cu timpul obisnuinta si in cele din urma ajung sa ne caracterizeze.  Daca reusim sa le sesizam din timp poate reusim sa le schimbam ulterior. Daca nu.. Dumnezeu cu mila. Nu ne vom schimba in veci !

Ce as schimba eu:

– Mi-as dori sa schimb facultatea, sa reusesc sa ma transfer in anul urmator. Daca nu, atunci sa schimb macar resedinta provizorie.

-Sa citesc o carte pe saptamana (asta in afara celor ce tin de facultate)

-Sa fac mai mult sport. Mai mult decat “ceea ce” insemna in acest moment urcatul catorva trepte sau plimbarile prin parc.

Nu e suficient insa sa vrei sa te schimbi. Trebuie sa faci ceva. Iar aici e mai greu.  Cum pui in practica ceea vrei vs  ce-ti doresti?

Voi…

Ati schimba ceva la voi, daca ar fi posibil? Daca da, ce anume?  Ce imbunatatiri ati aduce pe plan profesional / sentimental?  Sau …ce nu ati schimba deloc?