Autor: Claire Gillman

Editura Humanitas 2010

“Nu conteaza ce face, nu va reusi nimic oricum” (profesorul lui Albert Einstein catre tatal acestuia, 1895).

“E prea neindemânatic ca sa fie copil de mingi la un meci de Cupa Davis” (antrenorul lui Stan Smith, numarul unu mondial in 1972-1973)

“E fara speranta pentru compozitie” (profesorul de muzica al lui Ludwig van Beethoven)

Iata câteva exemple ale stilului in care anumite persoane (ce-i drept, geniale) au inteles sa se razbune pe profesorii lor, ocupati probabil peste masura cu activitatile auto-erotice ca sa priceapa pe cine evalueaza. Având succes.

M-am gândit mult pâna sa abordez un asemenea subiect pe blog. Nu de altceva, dar imi era teama sa nu dea cumva … idei. Pentru ca ‘cercetarile’ au demonstrat un lucru uimitor la prima vedere: femeile, sexul slab adica, actioneaza de multe ori cu o agresivitate devastatoare atunci când se simt inselate in plan sentimental, ceea ce mereu ii ia prin surprindere pe barbati. Barbatii nu au aceeasi energie din acest punct de vedere, fiind categoric depasiti. De ce? Pentru ca, in principiu, femeile se razbuna ‘letal’ numai când e vorba de sentimente, in mod focalizat, pe când pentru barbati paleta e mult mai larga. Avem la dispozitie sefi, alti soferi, alti microbisti, alti parteneri de pahar, alti concurenti la nurii femeii pe care ne-o dorim. Orgoliul nostru gaseste fara bariere cu cine sa intre in lupta (cu alti orgoliosi, desigur) si nu consideram niciodata o femeie ca fiind in stare sa se masoare cu noi. Si totusi… Femeia si-a petrecut ziua impachetându-si toate bunurile in cutii. A doua zi a chemat o firma de specialitate ca sa i le mute. Apoi a luat o ultima masa in casa pe care o impartise cu fostul sot. Creveti, caviar, o sticla de vin bun. Dupa ce a terminat, a indesat resturile de creveti inmuiate in caviar in barele de metal care sustineau perdelele si a facut curat in restul casei. Dupa care a plecat si l-a lasat pe fostul ei sot sa petreaca in fericire câteva zile cu noua aleasa… Ati auzit de Lorena Bobbit? Cazul a facut furori prin ’90. Satula de abuzurile la care era supusa, Lorena i-a taiat penisul sotului cu un cutit de bucatarie, in timp ce el dormea. Apoi s-a urcat in masina, a mers pe autostrada si a aruncat madularul pe geam. Ce chestie!, povestea s-a terminat cu bine inclusiv pentru barbat, intrucât politistii i-au recuperat jucaria in timp util si doctorii i-au pus-o la loc. Lorena a fost declarata nevinovata, iar sotul ei s-a apucat de filme porno, ca sa dovedeasca tuturor ca … poate. Iadul nu se compara cu furia unei femei, nu-i asa? Nu tot timpul razbunarea e neaparat distructiva si asta e motivul pentru care am inceput cu ceea ce mi s-a parut contructiv, ca asa e frumos. Dar nu intotdeauna efectele razbunarii sunt constructive pentru ca asta doreste subiectul. Uneori intâmplarea joaca un rol tare interesant. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, clientul unui restaurant s-a declarat nemultumit de cartofii din farfurie, prea moi si taiati prea gros. Bucatarul, ca sa se razbune, a luat cartofii, i-a taiat cât a putut de subtire, i-a prajit in ulei pâna s-au facut maro si a aruncat un pumn de sare peste ei. Apoi l-a servit pe client. Acesta a gustat…dupa care a dat din cap aprobator. Si asa s-au nascut chipsurile. In sfârsit…o sumedenie de situatii mai mult sau mai putin amuzante, dar in mod cert antrenante si…racoritoare, le puteti gasi in cartea scrisa cu relativ umor de Claire. Din ‘cercetari’ s-a constatat ca e bine sa vorbesti despre razbunare, caci in felul asta energia vindicativa scade si pericolul unei agresiuni  cu efecte grave este cumva indepartat. So…let’s talk about it. Personal, pe vremea când eram copil am visat in câteva rânduri diverse moduri in care sa ma razbun pe profesorii care, consideram eu, ma nedreptateau. Unul din visele preferate era ca le scot ochii cu un creion bont. Principala ‘eroina’ era profesoara de geografie, intrucât imi pocea numele cu buna stiinta si in teza nu ma scotea din 5, desi eram mereu convins ca merit mult mai mult. In fine, timpul a trecut, eu am crescut si am realizat ca asa ceva nu se face. Nici macar in vis. Un fel de ‘razbunare’, mai apropiata in timp, a fost pe o femeie care, nu stiu nici acum de ce, a considerat ca i-am gresit cu ceva in trafic. In timp ce se ratoia la mine la un semafor, a neglijat faptul ca masina ei e inca in miscare. Eu n-am facut decât sa ma uit fix la ea. Pâna când a busit autoturismul din fata ei. Intâmplarea  cred ca poate fi considerata ‘razbunare’, intrucât eu mi-am dat seama ce se petrece. Ea nu! Deci…probabil ca fiecare din noi a simtit la un moment dat nevoia sa se razbune. Ati avut vreodata si un fel de plan? L-ati pus in aplicare? Sa incheiem asa cum am inceput, intr-o nota optimista. Cei care ne eticheteaza gresesc, niciodata noi. Lasa ca le aratam noi lor cine are dreptate…. Mircea Florian. Podul de piatra. Speranta moare ultima! [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oY8ep_Pm8NE]   Asteptam cateva retete ale razbunarii de la: Ada, Alina, Andera Y, Andreea,  Black Angel, Carmen Negoita, Colorbliss, coolnews,  Cristian Dima, Daniel Urda, Delia, Diana, Diana Emma, drstoica, Gabriela Elena, Grapefruits, Julien Sorel, Klausen, Lilly, Lusio, Maria, Mathew,Miscellaneous11, Napocel, Nora, Omlette du Fromage, Ovi, Pato, Paul, QED, Roxana, Silvia, Space Dust, Strumful, Serginho, Teo Negura, Umograf, Vacitim, Vis, Zuzu

Emotia primului fulg de nea asezat sfios pe pamantul sterp, pe ramura unui copac batran si desfrunzit sau in palma fierbinte de copil. In timp ce isi asteapta nerabdator fratiorii jucausi, prinsi in hora magica a celei dintai  ninsori, mediteaza la soarta sa efemera si la bucuria  oamenilor pentru care a coborat din cer.

De cateva zile iarna s-a instalat confortabil in jiltul sau incrustat in diamante si se pregateste sa ne indeplineasca cea mai arzatoare dorinta: prima zapada din an. Asadar, la noapte va ninge. Intre timp, frigul mi-a patruns in fiecare ungher al sufletului, iarna mi-a invadat intreaga fiinta, inghetandu-mi dragostea si sperantele. Soarele a disparut definitiv de pe cer si a luat cu el si pofta mea de viata, bucuria de a trai. Cum voi reusi sa supravietuiesc pana la primavara?

Sunt atatea motive pentru care nu iubesc iarna…

1. E prea frig.

Detest gerul, temperaturile negative si nu ma imbrac niciodata gros. Nu port pulover de lana, bocanci, geaca, caciula,  desi sunt extrem de friguroasa.

2. L-am pierdut si mi-e greu sa redescopar spiritul sarbatorilor de iarna.

Sarbatorile de iarna si-au pierdut farmecul de altadata. Petrecerile cu prietenii sunt lipsite de emotii veritabile , goana dupa cadouri si algomeratia acestei perioade e aproape stresanta si obositoare,  multa forfota pentru nimic. Nu mai simt nici mirosul de brad sau de portocale, nu mai ascult nici povesti la gura sobei. Toate apartin copilariei care e pierduta undeva in negura timpului Macinati de nesiguranta, saracie, griji si nevoi am intrat intr-o rutina a sfarsitului de an, iar  daca exista pe undeva o senzatie de placere, cu siguranta a disparut bucuria deplina simtita odinioara. Traditiile si obiceiurile sunt curpinse parca de o perdea de ceata care odata cu trecerea timpului devine tot mai deasa.

3. Sunt dependenta de vreme insorita, caldura, vara

Lipsa soarelui de pe cer timp de 3 luni imi provoaca angoase, anxietati si o tristete greu de suportat. Devin brusc meditativa, lucida, pesimista. Am nevoie de caldura soarelui pentru a simti ca traiesc cu adevarat.

4. Nu suport mocirla care se formeaza imediat dupa topirea zapezii.

Nu-mi mai place zapada. Erau vremuri cand o adoram, dar acum nu mai e un motiv de bucurie, ci de ingrijorare. E feerica in imagini, la munte, pe net, in povestile copilariei, dar nu si cand locuiesti intr-un oras precum Bucurestiul.

Peisajul se schimba peste noapte, din alb in nuante de gri, cenusiu si chiar  maro. Aici, frumusetea iernii nu e decat o iluzie,  printre betoane, bulevarde aglomerate si trafic infernal, entuziasmul iti  trece rapid cand vezi ca  strazile sunt pline de balti si mormane de zapada , iar picioarele te  dor  de la inotatul  prin nameti. Iar daca ai nefericita inspiratie sa porti cizme cu toc sau din piele intoarsa risti sa ajungi acasa cu ele pline de apa, inghetat bocna si epuizat.

5.Trecerea ireversibila a timpului, in fiecare iarna imbatranesc cu un an.

M-am nascut iarna, in curand va fi ziua mea. Acesta este principalul motiv pentru care imi doresc…o vara eterna.

Va place iarna? De ce?

4 septembrie 2009…inceputul unei frumoase povesti fara sfarsit. Sper. :) In urma cu exact un an, ideea unui blog despre un sentiment si o dorinta(Wish of Love. Summer Love) mi-a incoltit in minte. Si tot atunci am decis materializarea ei. Din nefericire, sentimentul imi este interzis, iar dorinta irealizabila, asa ca blogul s-a transformat treptat intr-un loc de intalnire cu prieteni dragi, un fel de platforma de socializare sa-l numim, pentru ca ideea de blog si blogger imi displace profund. Cum spuneam si cu alta ocazie, nu ma consider o bloggerita(nici nu sunt), ci doar o persoana insetata de comunicare, dornica sa afle si sa invete cat mai multe lucruri, in niciun caz sa-si impartaseasca experienta de viata sau sa dea sfaturi altora prin intermediul unor articole. Dupa cum ati remarcat nu am imaginatia necesara pentru a scrie proza sau  poezie, asta neinsemnand ca nu-i admir si respect pe cei care au un astfel de talent,  dar nu pot scrie povesti, nu pot inventa lucruri. Nu pot si nici nu vreau.

Am citit multe pareri de-a lungul timpului, multi sustin ca daca nu ai ceva de transmis prin articolele tale nu esti blogger, ca daca te intereseaza traficul nu te poti numi blogger, ca blogul nu este altceva decat o tribuna de unde cineva isi face cunoscute ideile despre viata, ca daca postezi doar filmulete de pe youtube nu te numesti blogger, ca e musai sa scrii cursiv, frumos, argumentat, coerent, corect din punct de vedere gramatical, ca asa face un blogger sadea, un blogger in toata puterea cuvantului. Un blogger autentic scrie doar pentru el insusi, nu-l intereseaza nimic altceva, un blogger veritabil e doar acela care reuseste sa se impuna ca si formator de opinie, care impresioneaza audienta prin imensa-i cultura si nemarginita-i inteligenta,  este detinatorul unui vocabular extrem de vast si elevat, jongleaza cu o usurinta de invidiat cu  toate cuvintele din DEX, nu face niciodata rabat de la calitate,  este intotdeauna original, vine doar cu idei inovatoare,  are puterea sa transforme lumea, s-o faca mai buna si mai frumoasa. :) Un blogger are o personalitate puternica, stie sa-si sustina punctul de vedere cu fermitate, este intr-o permanenta lupta de idei cu ceilalti bloggeri, cu societatea, clasa politica, istoria, geografia, psihologia…cu Universul in general. Cam multe conditii nu vi se pare? Eu scriu cum simt si despre ce simt. Si nu am pretentia ca pot schimba lumea, nu judec pe nimeni, nu-mi plac etichetarile de niciun fel, nu dau verdicte. Nu vreau sa impun parerile mele nimanui, nu ma consider detinatoarea adevarului absolut.  Caut doar sa petrec momente agreabile in compania voastra, si de ce nu, cum spuneam mai sus, sa  aflu si lucruri noi. Totul in deplina armonie si cu zambetul pe buze, daca se poate. Ca nu mereu aveam dispozitia si inspiratia necesara…

Nu, nu sunt o bloggerita veritabila si nu voi fi niciodata. Nu asta am urmarit, blogul l-am deschis acum un an pe 4 septembrie mai mult in joaca si pentru ca aveam foarte mult timp liber. Si idei traznite.  Mai mult de 6 luni de zile nu am interactionat cu blogosfera, am preferat sa raman in anonimat, abia prin martie am hotarat sa adaug primele persoane in blogroll. Tot atunci mi-am luat inima-n dinti si am inceput sa postez pe alte bloguri si altceva decat opinii despre fotbal. Nu mi-a fost deloc greu, pentru ca mereu l-am avut langa mine pe Dragos, sprijinul sau contand decisiv pentru pastrarea blogului. Probabil ca daca nu ar fi fost el, acest articol nu ar fi fost scris azi. Dragos a constituit de fapt motorul acestui blog, de una singura nu m-as fi descurcat. E o bucurie sa-l am alaturi si sa va am alaturi. Acesta este mesajul meu de azi, menirea unui blog este sa aduca oamenii impreuna, sa-i faca sa devina prieteni, in primul rand in online si mai apoi, daca lucrurile decurg firesc, si in offline. Va multumesc pentru tot, in cele cateva luni care s-au scurs din momentul introducerii primei persoane in blogroll pana in prezent am reusit sa cunosc cativa oameni cu adevarat minunati. Pe voi.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=G5H50j4DHXk]