– Vezi ca o sa vina domnul Ionescu. E mason. Stii, masoneria e o organizatie secreta, asa ca sa nu-i spui ca stii ca e mason. Te rog frumos sa te abtii si sa nu incepi cu bancurile tale nesarate, ca e o persoana extrem de sensibila.

Sunt incântat ca voi cunoaste un mason in carne si oase si nu inteleg ce are cu mine Lidia, draga mea prietena si gazda intâlnirilor noastre saptamânale de spiritism. De unde a tras ea concluzia ca fac bancuri? Si mai ales nesarate. Ma simt invinovatit pe nedrept.

Mai palavragim noi cale de 10 minute pâna când se aude târâitul soneriei. Vine masonul! Lidia se duce sa deschida. In capul culoarului apare un domn cam la 60 de ani, proaspat barbierit, par alb tuns perie, purtând un sacou bleumarin impecabil si la gât are o esarfa pe care o presupun mov. Pantalonii negri se termina cam la 5 centimetri deasupra sandalelor. Ciorapi maro.

– Draga Lidia, imi cer scuze ca am intârziat, dar venind incoace un câine mi-a murdarit pantalonii si a trebuit sa ma intorc sa ma schimb…uite si tu in ce hal arat.

Lidia nu pare sa fi auzit scuza, nu pare sa fi observat ceva in neregula. E topita toata.

Domnul Ionescu se apropie de mine si-mi intinde mâna.

– Ionescu, stomatolog.

– Dragos, functionar. Sunteti cumva si mason? intreb, atragându-mi instantaneu privirile criminale ale Lidiei.

– Da, imi raspunde calm domnul Ionescu, neparând deloc afectat. De ce, te intereseaza?

– Oooo, sigur. Adrian Nastase e mason?

Am o nelamurire veche in legatura cu acest aspect si nu vreau sa scap ocazia de a ma edifica.

– Uite ce e dragul meu, am voie sa spun despre mine ca sunt mason, dar nu despre altii. Stii, masoneria e o organizatie secreta!

– Am inteles. Dar Mugur Isarescu e?

– Da, imi zice scurt masonul si se aseaza la masa.

– Domnule Ionescu, de unde provine masoneria? Intrebarea apartine Oliviei, o alta participanta la cercul nostru.

Pornind de aici am aflat timp de o ora ca: niste tipi dintr-o constelatie  au venit pe Pamânt cu ceva timp in urma si si-au facut baza pe Atlantida. S-au impreunat cu … pamântencele si asa au iesit oamenii. Apoi Atlantida a fost distrusa pentru ca au facut niste erori in constructuiile lor bazate pe cristale de cuart. Supravietuitorii au ajuns in Mesopotamia, au pus bazele culturilor de acolo si si-au vândut cunostintele egiptenilor. Ca piramidele sunt de fapt niste rezervoare enorme de apa. Ca România are 13 centre energetice (cu denumirile si locatiile exacte) pe unde se poate intra in “lumea de dincolo”. Si ca d-aia a cazut elicopterul ala israelian in noiembrie in Bucegi, a incercat sa intre printr-o poarta stelara. Ca Mihai Viteazul a fost atlant, ca dacii au avut druizi si ca Marele Arhitect al Universului e Toth, nu Dumnezeu. Si ca in Templul lui Solomon exista 17 sarcofage pline cu atlanti.

Când si când ma uitam la minele serioase care ma inconjurau si nu-mi explicam. Lidia este avocat. Olivia este farmacista si Roxana e consultant in management. Cum de numai mie mi se pare ca omul asta e complet ticnit??

– Iisus a fost si el atlant?, pun si eu o intrebare, incercând pe cât posibil sa fiu cât mai sobru.

– Dragos, poti te rog sa mai aduci niste fursecuri din bucatarie? Lidia probabil a considerat ca mi-am inceput ‘concertul’ de mistouri si vrea sa-l intrerupa.

Ma execut. La bucatarie vine dupa mine Roxana.

– Cam bizar, nu?

– Roxi, daca mai continua asa ….in viata mea n-am intâlnit pe cineva care sa bata câmpii cu atâta gratie.  Auzi, Mihai Viteazul atlant….si cum puteti fi atât de serioase toate?

-Hai, linistete-te, pune-ti putina tuica. A adus-o aseara barbatul meu de la Pitesti, e din sursa sigura. Stii ca Lidia are niste greutati acum…l-a cunoscut pe asta si nu e cazul s-o superi. Oricum, la cate am auzit…ce-ar mai putea urma?

Roxana stie ce ma face fericit pe termen scurt. Imi pun tuica intr-un pahar si ma intorc in sufragerie, urmat de Roxana cu fursecurile.

Domnul Ionescu trage alene din pipa, iar mâna ramasa libera s-a lipit de genunchiul Lidiei.

– Nu stiu daca Isus a fost atlant. Dar a fost cel mai mare mason.

Domnul Ionescu imi raspunde imediat ce ma vede. La rândul meu nu-mi mai incap in piele de fericire ca l-am prins pe geniu cu ceva ce nu stie.

– Aia e tuica?, ma intreaba, intinzând mâna catre pahar.

– Da, dar sa stiti ca tuica si pahare mai avem, va aduc imediat!

– Stai draga linistit ca nu vreau sa beau din paharul tau. Vreau sa va arat ceva.

Ia paharul intre palme, inchide ochii si se concentreaza adânc. Se aude un fel de incantatie. Toata lumea se uita ca la urs.

– Ia vezi, acum mai e tuica?

Gust. Tot tuica e.

– Ei, nu se poate, nu e apa?

– Nu, e tot tuica…de ce, trebuia sa fie apa?

– Da, am incercat sa transform tuica in apa. Dar n-am avut timp la dispozitie, asta se poate face intr-o zi, ori eu, in 5 minute…

– Dar e o tuica mai slaba decât tuica initiala zice Lidia, dupa ce a gustat un pic.

Nu vreau sa o contrazic pe Lidia, e in pragul unui divort si imi e suficient de draga incât sa nu incep acum o discutie. Insa tuica e exact la fel ca inainte! Si, la urma urmei…n-ar fi fost mai interesanta operatiunea inversa?

– Dar tot nu ne-ati spus cum e cu masoneria, intervine din nou Olivia.

Masonul ,  inca anesteziat de  esecul  transformarii tuicii in apa, isi revine instantaneu. Si eu, care credeam ca scapasem…..da’ de unde? Am mai aflat ca: Templul lui Solomon avea ca liant pentru ziduri un amestec de oua, var, brânza de vaci (brânza dulce sau telemea? – mi s-a spus ca brânza dulce) si nisip. Ca instrumemntele cu care s-a construit Templul erau toate din lemn si ca Biserica Catolica a facut numai rele (in acest punct spiritul meu de catolic pasiv a frematat un pic, nu suficient de mult insa pentru un duel verbal care se anunta de lunga durata). Si ca Enoh, savantul extraterestrilor, a facut clitorisul.

O asemenea intâlnire nu se putea termina decât en fanfare….

Dupa ce iesim, fac impreuna cu Roxana câtiva pasi.

– Stii…as fi fost in stare sa-i trec cu vederea toate enormitatile pe care le-am auzit, daca n-ar fi zis-o p-asta cu clitorisul. Iti dai seama câte povesti d-astea trebuie sa auda Lidia…biata de ea…oare toti masonii sunt asa dezaxati?

– Nu stiu Roxana…as paria mai degraba pe varianta cealalta: nu toti masonii sunt dezaxati, dar, la noi in tara cel putin, toti dezaxatii sunt masoni.

Roxana râde ca de-o gluma buna. Ne luam la revedere si gândul imi zboara deja la urmatoarea intâlnire. Lidia a promis ca ne aduce un Cavaler de Malta!

Voi ati cunoscut vreun mason? Daca da, ce parere v-a facut? Daca nu, va pot face eu cunostinta cu unul…..

sursa pozei: aici

–

Autor: Amanda Ripley

–

Editura House of Guides, 2008

–

Prima parte. Omul sfinteste locul.

Probabil ca v-ati obisnuit. Asa-zisle mele „recenzii” nu sunt chiar recenzii adevarate. Incerc doar sa extrag niste idei care mi se par interesante, pe baza carora, eventual, sa putem discuta.

Avem o presa fericita. Nu trebuie sa caute prea departe, ea stie mereu cine e de vina. Daca explodeaza un vulcan in Papua Noua Guinee, daca intra vreun tântar din vestul (sau estul?) Nilului in România, daca se intâmpla un incendiu la o maternitate sau daca pica o bordura dintr-un trotuar, in mod categoric vinovatul principal e chiriasul de la Cotroceni, cu tot cu bocii care-l inconjoara (pe politicienii contras nu-i punem la socoteala; in fond, e de datoria politicienilor sa se sfâsie intre ei).

Ei bine…am sa va dau o veste „buna”: incompetenti si rauvoitori se gasesc peste tot in lume in posturi cheie. Un exemplu graitor este dezastrul produs de uraganul Katrina in august 2005. Desi se stia exact când, unde si in ce fel va lovi, in acest mod factorul „surpriza” fiind exclus total, autoritatile nu au luat masurile care s-ar fi impus, fiind responsabile direct de moartea a aproape 2.000 de oameni si distrugeri de aproape 81 de miliarde de dolari americani (la valoarea din 2005). Primarul a intârziat cu doua zile ordinul de evacuare obligatorie a orasului New Orleans deoarece consilierii lui juridici n-au gasit o solutie adecvata la problema „dar oare comerciantii nu vor da in judecata primaria pentru pagubele produse din cauza evacuarii premeditate a populatiei?”. Ca o ironie, orasul oricum a fost dat in judecata dupa trecerea uraganului. In plus, ca sa stiti, in cadrul departamentului federal care se ocupa cu evacuarile in situatii de urgenta nu exista niciun psiholog!

In Arabia Saudita lucrurile sunt si mai simple. Pâna in 2007 se intâmpla, din cauza aglomeratiei si proastei organizari, aproape an de an un carnagiu cu final asteptat cu ocazia pelerinajului de hajj, pelerinaj pe care orice musulman e dator sa-l faca o data in viata. In 1990 au murit 1.426 de oameni. Cum „explicau” autoritatile evenimentele? Pai a fost vointa lui Allah ca acei oameni sa moara. Si, daca n-ar fi murit acum si aici, ar fi murit altadata si in alt loc. Dar asa…cu siguranta vor ajunge in Rai, intrucât orice musulman care moare in timpul pelerinajului ajunge in Rai. Scurt si la obiect!

Ce ar putea face oamenii obisnuiti când au de-a face cu asemenea monumente de prostie coplesitoare? Exista un proverb: omul sfinteste locul. Câteva exemple, culese din carte.

In 1996 localitatea Persons a fost maturata de inundatie pentru a doua oara in 11 ani. Credeti ca au aparut oamenii la televizor sa se tânguie ca apa le-a luat „agoniseala de-o viata”, ca li s-au distrus recoltele si ca nu mai au nici dupa ce bea tuica? Nu. 3 femei, in jur de 80 de ani (la acea data), au inceput sa vânda fursecuri in fiecare vineri in fata bancii din localitate. Au organizat concerte religioase. Au vândut un porc numit „Ape Noroioase” la licitatie. Intr-un an au facut 40.000 de dolari. Si nu s-au oprit pâna nu au facut 1,5 milioane de dolari. Cu acesti bani au platit constructia unui dig.

In data de 31 august 1986 Ronn Langford a fost instiintat ca fiica sa a murit intr-un accident de masina. In timp ce traversa o intersectie, o alta masina a trecut pe rosu. Soferul masinii care a initiat accidentul avea 19 ani si bause. Ce credeti ca a facut Ronn? Credeti ca si-a luat o mitraliera si a inceput sa traga in centrul Manhattan-ului, sau ca a venit la „Realitatea” (lor) ca sa-si urle durerea? Nu. Fiind sofer profesionist, a infiintat o scoala de soferi. A realizat lacunele sistemului de invatamânt si a incercat sa le acopere. O scoala unde se invatau inclusiv derapaje controlate, cum poti evita ciocnirile si unde se acorda un timp mai indelungat insusirii cunostintelor de baza. 26 de ore petreci la volan in cazul scolii lui Ronn, spre deosebire de mai putin de 10 ore, in majoritatea statelor. In plus, Ronn a inteles cât de importante sunt tehnicile de vizualizare precum si cele de respiratie, pentru un sofat lipsit de griji.

Ati vazut filmul „We were soldiers once”? A fost facut dupa o carte, scrisa de generalul Harold Moore, care este considerata obligatorie pentru ofiterii din armata si descrie, printre altele, si intâmplarile unui anumit soldat, Rick Rescorla, care a luptat in armata americana impotriva comunistilor in Vietnam (el fiind, de fapt, englez).

Tipul care tine arma pe coperta cartii este Rick. Ei bine, acest Rescorla si-a dat seama cât de importanta este paza reala si pregatirea angajatilor pentru situatii neprevazute. Nu si-a luat meseria in bataie de joc si, asa cum s-a manifestat pe câmpul de lupta, a incercat sa se manifeste si in profesie. In data de 11 septembrie 2001 Rick Rescorla era seful de securitate al Bancii de Investitii Morgan Stanley, care avea sediul in WTC. Pâna atunci insa, cam de prin 1988, a tot incercat sa atraga atentia Administratiei Porturilor, de care apartinea WTC, ca exista niste probleme de siguranta majore in legatura cu turnurile (pentru verificarea situatiei Rick a adus, in 1990, un fost camarad de arme, expert in antiterorism, ca sa inspecteze turnurile si sa-i spuna cum ar ataca el cladirile, daca ar fi fost terorist; dupa vizita, fostul camarad a raspuns cu lehamite: „nici macar nu e o provocare”). Nu i s-a raspuns la planurile pe care le-a facut, intrucât erau cam costisitoare. In 1993 a avut loc primul atentat, ceea ce lui Rescorla i-a crescut frustrarea, dar a stiut sa o directioneze in mod pozitiv. Era convins ca teroristii nu se vor limita la doar atât. Si mai stia ceva: ca angajatii trebuie sa-si poarte singuri de grija, ca este o prostie sa te bazezi pe cei care trebuiau sa fie cei dintâi responsabili. Asa ca a organizat pregatirea sistematica a personalului pe care-l avea de protejat. A facut exercitii cu ei si, bazându-se pe statura atletica si pregatirea militara, i-a facut sa inteleaga cât de importante sunt si ca trebuie sa te implici total, intrucât nu se stie niciodata. In plus, i-a invatat o regula de baza: in cazul unui incendiu, intotdeauna trebuie sa coboare. Intotdeauna. Exercitiile lui i-au cam iritat pe sefii bancii, intrucât se trezeau cu alarme in mijlocul a tot felul de sedinte importante (iar Rescorla nu se sfia sa-i ia de guler si sa-i scoata cu forta), dar…când a venit 11 septembrie, 2.687 din angajati au reusit sa iasa la timp din cladire. Spre deosebire de angajatii altor companii cu sediul acolo, ei stiau ca trebuie sa lase totul balta si sa iasa urgent, stiau unde se afla scarile de evacuare, stiau ca trebuie sa coboare si stiau ca trebuie sa o faca repede. Au murit numai 13, printre care si Rescorla cu patru din ofiterii lui de securitate, care se aflau in cautarea ultimilor ramasi.

Ramasitele nu i-au fost gasite niciodata.

„Fiecare om ar trebui sa poata fi scos in strada gol pusca. Pâna la sfârsitul zilei, omul ar trebui sa fie imbracat si satul. Pâna la sfârsitul saptamânii ar trebui sa aiba un cal, iar pâna la sfârsitul anului – o afacere si un cont in banca”.

Rick Rescorla

Voi cunoasteti un exemplu de om care sfinteste locul? Eu…nu.

Cu totii am auzit de Piramida lui Keops, Gradinile Suspendate ale Semiramidei, Statuia lui Zeus, Templul lui Artemis, Colosul din Rodos, Farul din Alexandria si Mausoleul din Halicarnass, adica de cele sapte minuni ale lumii. Recent au fost desemnate si cele sapte minuni ale lumii moderne: Colosseumul,Machu Picchu, Marele Zid Chinezesc, Statuia lui Cristos din Brazilia, Orasul Petra din Iordania, Chichen Itza din Mexic si Templul Taj Mahal din India.

Vazand acestea, romanii inventivi si orgoliosi nu s-au lasat mai prejos  si au intocmit rapid un clasament al celor 7 minuni romanesti(pornind de la frecventa cu care le intalnim in viata de zi cu zi).

Licorile magice romanesti : palinca, tuica, horinca ocupa ultima pozitie din acest top.

La sat, se consuma zilnic, ca medicament, ca aperitiv. In cantitati mici, palinca, preparata cu miere de albine, poate fi folosita si ca leac pentru raceala. Pana si cei mici au paharelul lor de juniori, departe de varsta majoratului. La oras, se pastreaza pentru ocazii speciale. Ard gatlejul si se prepara prin fermentarea fructelor – prune, caise, piersici.

Secretul prepararii palincii de pruna: se culeg prunele prin august, se baga in cada, iar dupa trei, patru saptamani, fermenteaza si se duc la cazan. Acolo, se fierbe in primul cazan borhodul, din care rezulta asa-numita votca. Votca se introduce in al doilea cazan, din care reiese palinca propriu-zisa. Cel mai bine se pastreaza in damigeana de sticla, pentru ca nu scade. In butoi de dud insa, palinca, chiar daca mai scade, capata o culoare galbuie si un gust mai aromat.

Tuica, horinca, turtul, palinca si vinarsul ne reprezinta si peste hotare, cu sau fara patent la OSIM. Ungurii pretind ca palinka este inventia lor, bulgarii cred ca rakia este bautura bulgareasca, sarbii cred ca slibovita este sarbeasca, pana si grappa italieneasca seamana cu toate acestea.

La noi, taria din cazanul propriu este traditie pura si nu merge decat cu mancare la fel de traditionala: carnati, mici, placinta, covrigi, cas, branza, cascaval sau magiun.

Ardelenii spun ca palinca lor e mai tare decat a regatenilor. Regatenii nu spun nimic, lor le plac toate. De straini – ce sa mai comentam, pentru ei senzatia este unica si nu o vor intalni, probabil, niciodata.

O vezi la vanzare in sticlute dichisite, cu un tricolor micut la “guler”. Dar parca tot aia produsa la cazanul unchiului e mai buna: clara, galbuie, care face margelute cand o agiti. Cea de la care betia e crunta, trezirea aproape imposibila, mahmureala dureroasa. Sigur, consumata numai la ocazii speciale, cu masura, e un deliciu şi aluneca perfect cu bucatele potrivite. Bine le spun bătranii – “ce e mult nu e bun” – regula se aplica aici cu varf si indesat.

Unde gasesti palinca? Dacă nu esti blagoslovit cu rude la tara, ghinion. Daca nici nu scoti nasul de la oras mai frecvent, trebuie sa te multumesti cu gasirea unui furnizor “de incredere” prin pietele traditionale. Testele ulterioare demonstreaza daca ai gasit furnizorul potrivit sau ba. Exact ca slana, cu care se asorteaza intr-un deliciu al papilelor gustative.

Din capul locului trebuie sa marturisesc ca relatia mea cu alcoolul este sublima…dar lipseste cu desavarsire. :)  :( Este suficient sa simt  mirosul de tuica si deja sunt la zeci de metri departare de recipientul ce-o gazduieste. :P De gustat nici nu se pune problema…

Voua va place palinca/tuica? Obisnuiti sa consumati aceasta licoare “fermecata”?  Mai cunoasteti si alte bauturi traditionale romanesti(alcoolice si nu numai)? Pe care le preferati?

sursa aici