• Că te-am minţit prea des!
• Că am râs când tu ai plâns!
• Că nu am vrut să văd când tu mi-ai arătat!
• Că nu am vrut să aud când tu mi-ai vorbit!
• Că am întârziat mereu!
• Că am cerut şi nu am oferit nimic!
• Că am lipsit prea des!
• Că nu am înţeles cine eşti!
• Că te-am făcut să suferi!
• Că ţi-am furat inima şi am pierdut-o în marea de uitare!
• Că nu te-am alintat prea des!
• Că am înţeles, abia acum, că te iubesc!

A IERTÁ = iért tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsă. 2) A elibera de acuzație, primind scuzele aduse; a scuză. Vecinul l-a iertat. ◊ A-l ierta Dumnezeu a înceta din viața (după o boală grea și îndelungată). Dumnezeu să-l ierte! formulă folosită de credincioși vorbind despre mort. Doamne, iartă-mă! expresie folosită de o persoană care a spus sau este pe cale de a spune o vorbă necuviincioasă. Ba să mă iertați! a) nu sunt de acord; b) nici vorbă. Iertați-mă (vă rog)! vă rog să nu vă supărați. 3) (greșeli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a înceta de a lua în considerație; a da uitării; a scuză. 4) (datorii, obligații etc.) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a îngădui; a permite. Iertați-mă, vin și eu cu o explicație. /<lat. Libertare.

Sursa: NODEX

Un cuvânt simplu, ce stă pe buzele tuturor, are corespondent în toate limbile pământului şi a fost rostit de nenumărate ori. Mai multe sensuri, acelaşi scop. Care este originea acestui termen? Există o legătură directă între iertare şi morala religioasă? De ce iertăm? Ne simţim NOI mai bine, atunci când iertăm, sau o facem pentru liniştea celor care ne cer iertare? De câte ori acceptăm să iertăm? Iertăm mai des, atunci când iubim? Sunt convins că există situaţii când un străin comite o greşală mai puţin semnificativă decât un cunoscut, dar alegem să nu îl iertăm. De ce? Care este mecanismul uman interior care generează nevoia de a cere iertare şi dorinţa de a ierta?

În mod intenţionat, am ales, drept exemplu, un caz clasic. Într-un cuplu, un partener greşeşte constant faţă de celălalt, motiv pentru care îşi cere mereu iertare. Până când? Nu de puţine ori, m-am întrebat cât de subţire este graniţa dintre iertare şi naivitate/prostie? Poate fi iertarea considerată slăbiciune? Consider că, de multe ori, sensul iertării ajunge să fie denaturat; la biserică, de pildă, de câte ori mergem şi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte pentru păcatele noastre, prilej excelent să considerăm că totul va fi şters cu buretele şi…o putem lua de la capăt, căci Dumnezeu este bun şi milostiv, El ne iartă…

Închei, cerându-mi iertare ( hehehe ) pentru întrebările numeroase dar, vorba lui Descartes “Cogito, ergo sum”

Voi iertaţi uşor? Când greşiţi, vă cereţi mereu iertare?

A realizat curand ca nu poate trai fara el.

Cand el era trist, era si ea, cand el era vesel , ea zambea fericita. Lumea se prabusea in jurul ei cand se certau sau atunci cand el se supara pe ea.

Constientiza ca era un risc imens  sa-l iubeasca, ca cel mai probabil va pierde totul si va iesi cu inima sfaramata din acest joc, dar daca exista o sansa pentru dragostea lor, nu ar fi regretat  mai apoi ca nu a luptat pentru ea?

Iar pentru el era doar un joc. Cand dragut si fermecator, cand ursuz si distant. Cand o chema, cand o alunga, cand un aprig vulcan in flacari, cand un iceberg plutitor pe marile indiferentei.

De ce ii era asa frica sa piarda ceva ce nici macar nu era al ei? Cu el era ca si cum ai pasi  pe nisipuri miscatoare, in fiecare zi se afunda tot mai mult in capcana dragostei si nu era nimeni  in jur ca s-o salveze din bratele ei din ce in ce mai viguroase.

Chiar si o simpla neintelegere poate distruge totul. Lucrurile simple, marunte, chiar conteaza!

Ajunse si in momentul in care realiza ca  era mai dureros sa plece decat sa ramana. De ce?  Pentru ca nu poti trai fara farama de fericire pe care o poti simti la un moment dat alaturi de cel pe care-l iubesti…

De ce lumea este in haos? Pentru ca omenii sunt fapturi menite sa fie iubite, iar lucrurile sunt create pentru a fi folosite, doar  ca acum e putin invers, oamenii sunt folositi, iar lucrurile(partea materiala) adorate.

Nu-l ura pe el, ci detesta faptele lui. Ar fi vrut sa fie din nou doar o fetita, pentru ca juliturile la genunchi se vindeca mai repede decat o inima franta.

Concluzii:

Lumea crede ca dragostea raneste, dar nu este adevarat. Singuratatea doare.  Respingerea. Umilinta, dispretul si  nepasarea.  Invidia si  gelozia. Pierderea cuiva drag. Acestia sunt dusmanii nostri reali, iar oamenii confunda respectivele  sentimente cu dragostea cand, de fapt, ea este singura din lume care reuseste sa inchida ranile sufletului si ne face sa ne simtim din nou minunat.

Sfarsit:

Fata a inchis pentru totdeauna acel capitol din viata ei. A mers mai departe fara sa se  mai uite niciodata inapoi. A gasit un baiat pe care-l iubeste la fel de mult, dar care o face fericita si are un mesaj pentru cel pe care l-a adorat in trecut: ai grija de sufletul tau, incearca sa fii fericit!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2UkO9viUEdc&feature=related]