Later edit: Lusio a venit cu o idee geniala: rightside.ro. Ce ziceti?

Febrilitate, entuziasm, speranta . Iata auspiciile sub care a debutat o duminica fantastica de iarna. O zi marcata de o iluzie frumoasa, aceea ca visele se pot transforma in realitate, ca daca iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira pentru indeplinirea obiectivului tau. Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu cunosc odihna pana ce nu-mi vad visul cu ochii. Emotia, nerabdarea, tumultul interior sunt colosale, incerc sa le domolesc, dar tot ce reusesc este  canalizarea intregii energii spre obtinerea lucrului mult ravnit. Nimic nu ma poate abate din drumul meu, nimic nu-mi poate schimba parerea, nu mai exista cale de intoarcere, din acel moment restul cade in derizoriu, iar gandurile imi sunt concentrate intr-o singura directie. Sunt doar eu cu el. Iar dezideratul poate lua forma unei perechi de pantofi,  unei  bijuterii, unui  job, unui  barbat sau unui domeniu propriu.

Asa cum anuntam pe articolul precedent, primul punct al listei mele de prioritati pe 2011 il reprezinta achizitionarea unui domeniu pentru blog. Si pentru a va demonstra ca sunt omul faptelor nu al vorbelor, toata dimineata am cautat un nume potrivit pentru el, sarcina extrem de dificila in conditiile in care am descoperit ca cel vizat, nice.ro, este indisponibil. Va supun atentiei o serie de nume alese de mine:

1. zambetdesoare.ro

2. doubleffect.ro

3. dreaming.ro

4. nicey.ro

5. sunnymoments.ro

6. justdreams.ro

7. summerlove.ro

8. sofree.ro

9. dordevara.ro

10. freshstart.ro

si va astept  sa votati un nume din aceasta lista, sa veniti cu idei noi, cu sugestii, sfaturi, opinii. Orice parere e binevenita!

Si tot recent am primit din partea Adei un mic simbol al toamnei.

Si la ora actuala, desi au trecut, iata, mai bine de trei ani de zile, bloggingul a ramas  marea mea pasiune. Si va rog sa nu confundati blogul cu bloggingul. O sa intelegeti imediat de ce fac aceasta precizare.

Ce bloguri imi place sa citesc? Simplu, blogurile pe care ma simt bine, pentru ca mai presus de stilul abordat, de gramatica mai mult sau mai putin impecabila, de tematica, de subiectele propuse,  pentru mine conteaza oamenii din spatele acestor bloguri. Imi place  sa descopar si sa citesc  suflete.  Imi plac blogurile vii. Caut oameni calzi, prietenosi, comunicativi. Pentru mine bloggingul inseamna socializare…si cam atat. Ador  blogurile  unde imi pot spune punctul de vedere, unde am ce comenta. Si unde, extrem de important, proprietarul imi raspunde cu zambetul pe buze. Imi place sa fiu primita cu bratele deschise, sa simt ca omul se bucura de vizita mea. Cu aceasta ocazie as dori sa raspund si vesnicei acuze care circula prin blogosfera, si nu de ieri de azi, ca cei care lasa comentarii pe bloguri o fac din dorinta de a li se intoarce gestul. Ca fac spam, ca urmaresc sa-si asigure reciprocitatea si atat. Cum isi poate imagina cineva ca un om care a fost un simplu postator pe blogurile altora, din aprilie 2007 pana in martie 2010, nu comenteaza din pura placere? Da, aceeasi placere te determina sa lasi un comment de trei  cuvinte sau unul de 10 -15 randuri. Depinde de subiect, de starea de spirit de moment, de inspiratie, de timpul de care dispui. Am mai spus si cu alta ocazie, in momentul in care wordpress-ul imi va inchide blogul, pentru ca eu in ruptul capului n-o voi face din proprie initiativa,  ma voi intoarce la statutul de simplu postator, statut la care, repet pentru a mia ora, am fost obligata sa renunt in urma cu aproape opt luni. Asadar, ador sa comentez pe alte bloguri, pentru mine e o forma ideala de terapie si, sunt absolut convinsa ca cei care trec pragul acestui blog gandesc ca si mine. Altfel ar lasa un simplu comment si ar reveni cu ocazia urmatorului articol, lucru care nu se intampla, de vreme ce la un moment dat am tinut aici chiar si un mic party virtual desfasurat pe durata a doua zile.

Lumea probabil o sa gandeasca ca acesta nu este un blog adevarat. Si nici nu este, pentru ca eu nu sunt bloggerita, sunt doar o persoana care socializeaza in virtual.  Majoritatea bloggerilor gandesc astfel: hm, sunt extrem de talentat si vreau sa-mi fac cunoscute creatiile, sa fiu apreciat, sa devin cunoscut, sa primesc laude la scena deschisa. Sa afle lumea cum gandesc prin intermediul articolelor mele geniale. Si chiar sunt talentati… Posteaza articolul si astepta calmi, linistiti, feedback-ul.  Sau pur si simplu isi deschid blog din plictiseala sau pentru ca asa e trendul. Normal, e o diferenta de la cer la pamant intre un om care a inceput ca postator, si abia dupa ani de zile si-a deschis si el blog, si unul care a inceput direct prin a detine un blog. Mi se pare caraghios sa-l acuzi tocmai pe postator ca nu comenteaza din pura pasiune si la altii.

In concluzie, intru si citesc cu drag  blogurile celor pe care-i consider prieteni. Cei pe care ii simt aproape de inima mea. Cei care intotdeauna imi raspund la postari, indiferent ce si cat le scriu. Cer prea mult? Oare sunt eu prea pretentioasa? Stiu ca fiecare are stilul sau de a face blogging, ii respect fiecaruia alegerile, dar eu am intalnit si oameni care se incadreaza standardelor mele  si carora le ofer premiul cu  frunzulite de mai sus : Ada Pavel, Alina, Altcersenin Ana, Artificiality, Black Angel, ChocolatFollie, Cristian Dima, Delia, Diana Emma, Grapefruits,  Happygirls, Klausen, Lilly, Miscellaneous11, Molie, Ovi, Omlette du Fromage,Paul, QED, Silvia, Space Dust, Teo Negura, Vacitim, Wonderland, Zuzu.

Care sunt motivele pentru care va plac anumite bloguri  si alegeti sa postati pe ele. Puteti alege una sau mai multe variante:

a).  Blogul are  articole interesante, pe gustul meu, autorul lor este foarte talentat. Pur si simplu imi place cum scrie.

b). Sunt indragostit/a de proprietarul acelui blog.

c). Detinatorul blogului imi este prieten/a bun si in offline.

d). Pot invata din articolele sale, din experienta sa de viata.

e). Am ce comenta.

f). Articolele sunt amuzante, ma binedispun, imi readau pofta de viata.

g). Este un blog cald si primitor.

h). Comentez anumite subiecte, nu bloguri.

4 septembrie 2009…inceputul unei frumoase povesti fara sfarsit. Sper. :) In urma cu exact un an, ideea unui blog despre un sentiment si o dorinta(Wish of Love. Summer Love) mi-a incoltit in minte. Si tot atunci am decis materializarea ei. Din nefericire, sentimentul imi este interzis, iar dorinta irealizabila, asa ca blogul s-a transformat treptat intr-un loc de intalnire cu prieteni dragi, un fel de platforma de socializare sa-l numim, pentru ca ideea de blog si blogger imi displace profund. Cum spuneam si cu alta ocazie, nu ma consider o bloggerita(nici nu sunt), ci doar o persoana insetata de comunicare, dornica sa afle si sa invete cat mai multe lucruri, in niciun caz sa-si impartaseasca experienta de viata sau sa dea sfaturi altora prin intermediul unor articole. Dupa cum ati remarcat nu am imaginatia necesara pentru a scrie proza sau  poezie, asta neinsemnand ca nu-i admir si respect pe cei care au un astfel de talent,  dar nu pot scrie povesti, nu pot inventa lucruri. Nu pot si nici nu vreau.

Am citit multe pareri de-a lungul timpului, multi sustin ca daca nu ai ceva de transmis prin articolele tale nu esti blogger, ca daca te intereseaza traficul nu te poti numi blogger, ca blogul nu este altceva decat o tribuna de unde cineva isi face cunoscute ideile despre viata, ca daca postezi doar filmulete de pe youtube nu te numesti blogger, ca e musai sa scrii cursiv, frumos, argumentat, coerent, corect din punct de vedere gramatical, ca asa face un blogger sadea, un blogger in toata puterea cuvantului. Un blogger autentic scrie doar pentru el insusi, nu-l intereseaza nimic altceva, un blogger veritabil e doar acela care reuseste sa se impuna ca si formator de opinie, care impresioneaza audienta prin imensa-i cultura si nemarginita-i inteligenta,  este detinatorul unui vocabular extrem de vast si elevat, jongleaza cu o usurinta de invidiat cu  toate cuvintele din DEX, nu face niciodata rabat de la calitate,  este intotdeauna original, vine doar cu idei inovatoare,  are puterea sa transforme lumea, s-o faca mai buna si mai frumoasa. :) Un blogger are o personalitate puternica, stie sa-si sustina punctul de vedere cu fermitate, este intr-o permanenta lupta de idei cu ceilalti bloggeri, cu societatea, clasa politica, istoria, geografia, psihologia…cu Universul in general. Cam multe conditii nu vi se pare? Eu scriu cum simt si despre ce simt. Si nu am pretentia ca pot schimba lumea, nu judec pe nimeni, nu-mi plac etichetarile de niciun fel, nu dau verdicte. Nu vreau sa impun parerile mele nimanui, nu ma consider detinatoarea adevarului absolut.  Caut doar sa petrec momente agreabile in compania voastra, si de ce nu, cum spuneam mai sus, sa  aflu si lucruri noi. Totul in deplina armonie si cu zambetul pe buze, daca se poate. Ca nu mereu aveam dispozitia si inspiratia necesara…

Nu, nu sunt o bloggerita veritabila si nu voi fi niciodata. Nu asta am urmarit, blogul l-am deschis acum un an pe 4 septembrie mai mult in joaca si pentru ca aveam foarte mult timp liber. Si idei traznite.  Mai mult de 6 luni de zile nu am interactionat cu blogosfera, am preferat sa raman in anonimat, abia prin martie am hotarat sa adaug primele persoane in blogroll. Tot atunci mi-am luat inima-n dinti si am inceput sa postez pe alte bloguri si altceva decat opinii despre fotbal. Nu mi-a fost deloc greu, pentru ca mereu l-am avut langa mine pe Dragos, sprijinul sau contand decisiv pentru pastrarea blogului. Probabil ca daca nu ar fi fost el, acest articol nu ar fi fost scris azi. Dragos a constituit de fapt motorul acestui blog, de una singura nu m-as fi descurcat. E o bucurie sa-l am alaturi si sa va am alaturi. Acesta este mesajul meu de azi, menirea unui blog este sa aduca oamenii impreuna, sa-i faca sa devina prieteni, in primul rand in online si mai apoi, daca lucrurile decurg firesc, si in offline. Va multumesc pentru tot, in cele cateva luni care s-au scurs din momentul introducerii primei persoane in blogroll pana in prezent am reusit sa cunosc cativa oameni cu adevarat minunati. Pe voi.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=G5H50j4DHXk]

Pictorul cel mai celebru si cel mai talentat din cati au existat vreodata l-a ademenit intr-o dimineata de sfarsit de mai cu iluzia unei narcise galbene. L-a prins si i-a compus din pensula-i vrajita un strai mai viu si mai  colorat ca niciodata. Cateva picaturi de rosu, cateva de albastru, putin galben si o tusa de verde si vesmantul cel nou al fluturelui parea rupt dintr-un magic curcubeu. Se dezmetici cu greu, isi intinse aripile si zbura grabit pana la cea mai apropiata picatura de roua pentru a-si oglindi noul chip in limpezimea frematanda de candoare si prospetime. Minunandu-se de propria-i metamorfoza, trei lacrimi de fericire ii cazura pe aripi, iar in razele soarelui acestea capatara sclipiri de safire si rubine. Incotro ma indrept acum?, se intreba fluturele incurcat, oare am cu cine  sa impartasesc toate sentimentele astea coplesitoare? Lumea trebuie sa ma vada si sa-mi afle povestea, gandi el plin de speranta. Mereu a fost tentat sa dezlege  tainele  uriasului “ocean verde” cu a sa lume de o opulenta nemaivazuta, combinatie de intuneric si lumina, plina de vraji, cu cararile semanate de capcane naturale si incadrate de o vegetatie exuberanta. Sa cunoasca mai bine fiecare specie de arbore, fiecare planta ce-i aparea in cale, sa le guste secretele si sa le intuiasca dorurile. Cu tolba plina de zambete, sperante si vise isi croi cu dificultate drum prin hatisurile selvasului. Primul pe care-l zari de departe  a fost un viguros castan de Para, cu origini braziliene, cu seminte bogate in substante hranitoare si inaltimi ametitoare. Poposi pe o ramura, isi  trase sufletul si dupa ce ii lasa un zambet strengar, porni mai departe atras de ceva ce semana cu  un urias evantai crescut din solul lateritic, jilav al selvasului.  Zambind candid, involuntar, realiza ca nu era altceva decat feriga de smarald, febletea sa, care-l primi bucuroasa si-i asculta fermecata povestea. Fluturasul nu se mai simtea acum singur, si dupa ce isi lua ramas bun de la feriga, isi continua bucuros drumul prin misterioasa padure vesnic verde. O suava orhidee, cu petale pestrite, ii aparu brusc in cale. El ii savura parfumul, o atinse bland cu aripile sale diafane  de teama sa n-o raneasca. Ii lasa si ei un zambet vioi  si pleca mai departe, mai fericit ca niciodata. Avea chef de joaca si se folosi in acest scop de cateva liane lemnoase, unduitoare, care-l purtara pana in inima padurii. Wow, dar ce multi sunt!, exclama fluturasul impresionat de varietatea copacilor tropicali. Si ce de zambete o sa impart cu ocazia asta… Pretiosi si exotici, arborii  gazduira cu mare drag micuta insecta, care facu astfel cunostinta cu mahonul cel rezistent, abanosul cel tare, greu si negru, cu arborele de cafea cu florile sale albe si frunzele verzi-lucioase si cu fructe ce seamana cu ciresile, cu palisandrul cu flori mari, albastre sau rosii, al carui lemn este mirositor, foarte tare si dens, de culoare neagra-violeta, cu  Lapuna, arborele care se ciocaneste ca sa aduca ploaia, cu toate diversitatile de palmieri si nu in ultimul rand cu celebrul bananier. Zabovi cu ei aproape intreaga zi, ii cunoscu mai bine pe fiecare in parte, lasandu-le in dar cate un mic zambet prietenos.  Nici nu simti cand soarele incepu dispara la orizont. Isi lua ramas bun de la noii sai amici promitandu-le ca va reveni curand,  isi intinse aripile si zbura pana la primul luminis din care se intrezarea o planta rosie, de dimensiuni fantastice, o floare desprinsa  parca din basme. Era rafflesia cea speciala, pe cat de frumoasa pe atat de respingatoare.  Teama il cuprinse pe fluturas si se grabi sa se indeparteze de ea, cu toate ca tare i-ar fi placut sa o cunoasca mai bine si chiar sa se imprieteneasca cu ea.

Odiseea fluturasului fermecat prin selvasul prieteniei lua sfarsit in momentul in care primele semne ale amurgului violet isi facura simtita prezenta. Cu tolba plina de amintiri de data asta, isi inchise aripile si se aseza  pe un ficus stralucitor visand la o noua experienta alaturi de prietenii sai dragi, in timp ce un zambet multumit  se ivi pe frumosu-i chip.

Fluturasul zambitor ar putea fi oricare dintre noi. Pentru ca nu  costa nimic sa zambim in loc sa stam posomorati si tristi, sa daruim  in loc sa pastram pentru noi, sa fim buni si  iertatori in loc sa tinem dusmanie si sa impartim ura. Nu costa nimic sa facem un compliment in loc sa jignim, sa gandim pozitiv in loc sa gandim negativ, sa speram si sa visam in loc sa ne lasam prada disperarii si deznadejdii.

Dar unii oameni sunt prea obositi ca sa va daruiasca un zambet…. Daruiti-le voi unul, pentru ca nimeni nu are mai mare nevoie de un zambet decat acela care nu-l mai poate darui.