A fost, pentru că de pe acum putem vorbi despre ea la timpul trecut, deși au mai rămas câteva zile până când iarna îi va lua oficial locul în calendar, o toamnă atipică.

Cel puțin așa am perceput-o eu. Mi-au lipsit zilele călduțe și colorate în zeci de tonuri vibrante specifice celui mai talentat și invidiat pictor, mi-a fost dor să ies la fotografiat pe aleile parcurilor și să trezesc învăluită în cea mai misterioasă lumina trimisă de razele soarelui, acum mai blânde și mai prietenoase ca niciodată.

După o vară prelungită până spre sfârșit de septembrie, ne-am pomenit cu un anotimp incert care ne-a surprins cu ploi agasante, temperaturi (mult prea) scăzute și un cer veșnic plumburiu.

Demult n-am mai avut parte de o toamnă atât de cenușie, de monotonă și de friguroasă. Poate de aceea, fiind meteosensibilă, tonusul meu a avut de suferit mai mult că altădată.

Cum se traduce asta mai pe românește? Printr-o acută lipsă de chef. Chef de a scrie, de a ieși în oraș, de a mă distra, de a mă bucura de viață.

Nu, nu va mai servesc eterna poveste a depresiei și melancoliei de toamnă pentru că sunteți sătui de ea. Și de invariabilele mele lamentări și scuze. Doar că trebuie să-mi motivez cumva absența de pe blog.

Pur și simplu toamna asta nu m-a mai inspirat. Nici să închin ode celui mai ofertant și pitoresc anotimp, nici să găsesc locuri inedite pentru fotografiat.

Până luni când am reușit să mă mobilizez și am mers să surprind câteva peisaje urbane autumnale. De fapt, de ceva vreme visam să descopăr noua aripă a Muzeului Satului, cea deschisă, parcă, în primăvara acestui an. Însă câteva imagini spectaculoase întâlnite pe drum m-au deturnat de la planul inițial.

Iată unele dintre acestea:

Cum a fost toamna voastră?

Uneori mă întreb ce are toamna deosebit de ne face s-o așteptăm cu atâta nerăbdare tot anul? De o iubim atât de mult? Noi, cei care ne-am făcut un obicei din a rătăci prin lumea largă cu aparatul pe umăr în căutarea cadrului perfect, a poveștii nespuse, a locului care produce emoție și stârnește mirare, care ne face să exclamăm încântați: wow!

În fond e un anotimp ca toate celelalte. Sau nu?

Pe lângă beția de culori și efecte speciale, temperaturile moderate, suportabile, belșugul roadelor pământului și mixul de sentimente contradictorii, toamna ne răsfață cu ceva unic și irepetabil ce în alte anotimpuri nu găsești. Acum și doar acum lumina este atât de caldă, de blândă, de sublimă. O lumină parcă divină care pătrunde tainic printre frunzele multicolore ale arborilor bătrâni și sporește misterul, accentuează farmecul și îți taie răsuflarea. Cum e posibil să existe așa ceva, te întrebi? E ireal, iar scena care ți se desfășoară privirii te lasă fără cuvinte și mâna începe să tremure pe apărat de teamă să nu ratezi momentul. Iar când reușești să o surprinzi te simți binecuvântat.

Însă anul acesta neprevăzutul mi-a stricat planurile. După o așteptare agonizantă, luna octombrie a debutat cu ploi nesfârșite și un frig pătrunzător, fiind martora dezolată a unui decor mai degrabă hibernal decât autumnal. M-am trezit cu iarna la ușă și nu mi-am putut reveni din stupoare. Abia în urmă cu o săptămână cerul s-a mai degajat, iar soarele și-a găsit forța necesară să răzbată printre norii grei. Prințesa romantică cu veșminte pastelate și cosițe aurii, ce trece ca o boare prin grădini și livezi în fiecare dimineață lăsând în urmă ceață, brumă sau doar o lumină difuză și un parfum dulce, a preluat ștafeta, iar din acea clipă ne răsfață cu tablori vrăjite pictate în acuarele răvășitoare și uleiuri rafinate. Poate nu e cea mai pitorească toamnă pe care am trăit-o, dar e suficient de fotogenică.

Dovezi?

Într-o dimineață de luni am purces plină de speranță în căutarea luminii magice a toamnei. Nu știu dacă mi-am îndeplinit scopul, dar vă asigur că ceea ce vedeți mai sus nu e modificat în photoshop, este exact ceea ce am găsit la fața locului. Sunt fotografii curate în care accentul cade pe naturalețe, simplitate, pe peisajul brut, nu pe viziunea autorului asupra respectivului cadru cum se întâmplă în cazul celor prelucrate cu ajutorul diferitelor programe avansate.

Pentru că, nu-i așa, ca să-l prafrezez pe Nathaniel Hawthorne nu mă pot îndura să risipesc, stând în casă, ceva atât de preţios ca un răsărit de soare sau ca lumina suavă de toamnă. Aşa că îmi petrec în aer liber toate orele zilei.

A fost o toamnă plină de neprevăzut. Și pot să vorbesc despre ea la timpul trecut fără teama de a greşi de vreme ce deja am ascultat prin magazine primele colinde și am admirat brăduții împodobiți. Și am primit cu nespusă emoție și bucurie și cel mai frumos cadou din lume, nu-i așa? Un nou președinte…

Nu, din punctul meu de vedere, persoana aleasă de români pentru a-i conduce spre un viitor glorios nu este o surpriză. Nebănuite au fost, însă, întâmplările din viața mea care m-au adus aici, în pragul despărțirii de o veche și imensă pasiune, scrisul pe blog.

Pentru că toamna 2014 a marcat distanțarea mea de locul altădată preferat, locul unde îmi plăcea să poposesc, să mă încarc de energie pozitivă, să mă relaxez. Și cum să mai am timp de blog când toată ziua umblu prin magazine? Ce caut cu atâta înverşunare, poate veți întreba? Ei bine, secretul va fi dezvăluit cât de curând, în următorul articol.

Și tot atunci veți afla cum a fost posibilă această uimitoare transformare a mea, de la ce a pornit totul. Sper că v-am făcut curioși!

În rest mi-e o foame nebună. Da, da, o foame neostoită de momente de răgaz, de clipe de tihnă, de vacanță, de zile libere cu soare, de fotografiat.

Aș da orice pentru dimineți calme în care să mă trezesc după 7:30, să-mi savurez știrile matinale la o cafeluță fierbinte, să uit pentru o clipă de condică, de întârziatul la serviciu, de așteptatul tamvaiului 15-20 de minute în frig.

Aș da orice pentru o rază de soare, pentru un colț senin de cer. Deja a trecut o lună, o lună interminabilă de când nu l-am mai văzut, de când stă bine ascuns după norii plumburii. Tocmai când aveam mai mare nevoie de el pentru a admira și surprinde magia toamnei. Ceață, ploi, viscol, am avut de toate. Și se pare că e doar începutul…

Merg zilnic la serviciu. La noul meu loc de muncă mai bine zis. După vreo câteva săptămâni de la angajare am avut un sentiment ciudat. Atmosfera de acolo m-a trimis cu gândul la cea din filmul “Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Și brusc am avut senzația că am nimerit la balamuc. Culmea e că am avut șansa să scap din infern și am refuzat. Mi s-a oferit un alt job, într-un loc mai liniștit, mai civilizat, pe un salariu mai bun. Exact cum vă spuneam, o toamnă bulversantă, confuză, cu decizii greu de explicat.

Sănătatea a fost punctul meu forte. La superlativ, ca de obicei. N-am răcit decât de vreo două ori, am înregistrat o tensiune record de 15 cu 8 și am avut săptămânal migrene cumplite. În rest nu s-au semnalat evenimente deosebite. Ah, doar o mică febră musculară obținută datorită unei ședințe foto.

Până la urmă am reușit să-mi smulg câteva minute (vreo 50) din timpul prețios destinat perindatului prin magazine și am ajuns, într-o zi geroasă și mohorâta de noiembrie, în parc. Ce mai rămăsese din culorile vibrante ale toamnei vă las pe voi să judecaţi!

Fără nici cea mai mică intenție, se pare că până și eu m-am asortat cu toamna.

Cum a fost pentru voi toamna 2014? Cum ați putea s-o caracterizați în câteva cuvinte? 

Nu știu cum se nimerește, dar de vreo câțiva ani ziua de luni este cea mai epuizantă din săptămână. În primul rând că este extrem de solicitantă și aglomerată la serviciu și poate de aceea îmi pare lungă cât un secol. De multe ori simt că nu se mai sfârșește, iar când ajung acasă nu mă mai pot concentra, nu mai pot vorbi, nu mai pot gândi logic, comit cele mai jenante greșeli gramaticale în comentariile lăsate pe bloguri, căci de elaborarea unor articole nici nu poate fi vorba.

Lunea aceasta, însă, m-am gândit să schimb ceva. Să întroduc și un moment de relaxare în tumultul cotidian, să opresc puțin mașinăria infernală a timpului.

După cum știți, iar dacă nu erați în temă aflați acum, iubesc ceața. Da, da, este fenomenul meu meteorologic preferat. În poze. Cred că visul oricărui fotograf amator este să surprindă un peisaj idilic învăluit în ceată. Și cam asta intenționam și eu la început de săptămână, să descopăr misterul lui Brumar. Pentru că unii adoră luna noiembrie, dar cei mai mulți spun că ar fi cea mai deprimantă și anostă perioadă a toamnei. Oare chiar așa de rău să fie? Oare voi găsi copacii desfrunziți, aleile pustii, oare angoasele provocate de atmosfera sumbră, aproape hibernală, mă vor copleși?

Este încă foarte devreme, iar orașul este cuprins de o ceață opalescentă, decorul ideal pentru thriller-uri și filme de groază. Nici vorbă de spaimă de data asta, ba dimpotrivă, mizam pe faptul că nu se va ridica până după ora 11. În jur de 10:30, profitând de o mică pauză am zbughit-o în cel mai apropiat parc. Aici am rămas preț de o oră și m-am bucurat de natura încă proaspătă, vegetația luxuriantă, reflexiile lacului verde, de frunzele galben-arămii, de liniștea dimineții de noiembrie. De fiecare colțisor de paradis mai puțin de ceața care se risipise ca prin farmec…

…timp în care am reușit să elucidez misterul: orice lună, chiar și noiembrie are părțile ei frumoase, care te pot surpride plăcut. Și orice zi din săptămână poate fi memorabilă, chiar și o banală zi de luni…

Care este cea mai aglomerată și epuizantă zi din săptămână pentru voi?

Imposibil să căutăm în jur și să nu găsim oameni care reușesc minuni doar rostind cuvinte. Ne ating sufletul frământat și chinuit și îl vindecă. Sunt cuvinte cu puteri tămăduitoare, care alină orice durere, indiferent cât este de mare. Însă, există și un alt gen oameni. Supărați pe viață și pe semenii lor, negativisti, pesimiști, îngâmfați, ei nu pregetă să facă rău. Știu exact că vorbele lor produc iritare și chiar suferință. Când îi asculți sau citești, când le simți tonul superior, atotștiutor, când vorbele se transforma în acuze și jigniri, oricât de calm și binedispus ai fi, te umpli de nervi.

Vineri, o zi bună în aparență, avea să se încheie dezastruos. Încurajată de sfaturile voastre, eram gata să mă iau la trântă cu depresia, când, la finalul programului de lucru, istoria s-a repetat. Cealaltă șefă s-a rățoit la mine cu același pretext absurd, i s-a părut ei că nu o bag în seamă. Deja mă întreabă colegii ce are conducerea cu mine, de ce se poartă așa. Încerc să ignor pe cât posibil incidentul, ajung acasă și găsesc pe facebook o persoană necunoscută care pusese tunurile pe opiniile-mi exprimate în propria căsuță virtuală. Atât de tare m-a enervat faptul că cineva care nu mă cunoaște își permite să emită judecăți de valoare la adresa mea și a blogului, încât n-am dormit toată noaptea. Era ultimul lucru la care mă așteptam, picătura care a umplut paharul, pentru că în general haterii au stat departe de blogul meu și era cel mai nepotrivit moment în care puteau să apară. Când am realizat, sâmbătă dimineață, că încă nu mi-am revenit, am intrat în alertă. Oare ce mă putea deconecta? Cum puteam să mă calmez, să uit de tot și de toate? Eram o epavă, nu mai puteam continua așa. Deși am observat cerul acoperit de nori, am decis să ies într-un parc pentru o ședință foto. Vremea mohorâta se oglindea perfect în starea mea de spirit, clocotind de furie, mă căzneam să surprind magia toamnei. Sufeream enorm la capitolul concentrare și creativitate. Gândurile îmi zburau haihui la evenimentele recente precum frunzele veștede purtate pe aripile vântului de octombrie.

M-am avântat apoi prin pădure, am descoperit o tainică potecă și am fost curioasă unde duce. La capătul ei mă aștepta o surpriză de proporții. Cerul se limpezise, iar soarele strălucea bucuros, trimițându-mi și mie o rază de speranță. Am primit-o zâmbind. Furtuna trecuse, iar în suflet se instalase pacea…

După realizarea a peste o mie de fotografii în câteva ore, trece, garantat, și mama depresiei.

Există o mulțime de metode prin care ne putem calma nervii după o ceartă, relaxa în perioadele stresante sau detașa de gândurile negre și necazurile care par a ne copleși. Iată (doar) câteva propuneri (atunci când autocontrolul eșuează):

– putem savura un delicios ceai de plante (de tei, de sunătoare) sau asculta muzica preferată

– inspirăm adânc, ne ținem respirația, apoi expirăm și repetăm exercițiul

-masajul, o baie fierbinte, aromată, înspumată, meditația

-putem discuta cu cineva care ne înțelege sau putem apela la blogoterapie

-putem opta pentru o plimbare de 10 minute în aer liber cedând copacilor energia negativă printr-o simplă atingere

Eu aleg de fiecare dată fotografiatul și de fiecare dată funcționează. Poate un pic mai greu sâmbătă pentru că am fost înconjurată de multe culori care imprimă o stare de apăsare, favorizează apariția angoaselor existențiale și chiar a depresiilor, cum ar fi marourile și roșul intens. Noroc că am compensat cu verde din belșug, cea mai reconfortantă și echilibrată culoare. Nu recomand administrarea calmantelor.

Voi ce metodă folosiți pentru a vă calma nervii și cine va supără cel mai rău și ce mai des?

Indiscutabil e mai mult decât covorul de frunze veștede, ceața alburie ce învăluie discret parcul dimineața sau ploaia sâcâitoare ce pătrunde adânc în sufletul ce mai tânjește încă după un strop de senin. Unii parcă nu văd decât zilele mohorâte când un vânt rece și neprietenos își face de cap, obligându-ne să căutăm prin dulapul cu haine puloverul tricotat și moale în culori pastelate.

Categoric e mult mai mult decât atât. Toamna e un spectacol desăvârșit şi o voi zugravi în cele ce urmeaza dupa cum o vad eu. E specială, magică, inegalabilă și, mai nou, e feblețea mea. E unică, nimic și nimeni nu se poate compara cu ea. Pentru că înglobează în ea nu unul ci patru anotimpuri.

Anotimpul culorilor. Paradisul pictat în nuanțe vibrante de galben, ocru, arămiu, roșu, ruginiu, brun, verde și mov intrigă, încânta, inspiră. Natura se întrece pe sine în realizarea celor mai frumoase tablouri din lume și ni le oferă cu generozitate să ne bucurăm de ele.

Toamna este tot un fel de primăvară, când fiecare frunză este o floare.

Anotimpul emoțiilor. Delicate sau năvalnice sunt emoțiile schimbărilor ce au loc acum mai mult ca niciodată. Anotimpul începuturilor sau regăsirilor se așterne agale pe cărările vieții, ne aruncă în vâltoarea de sentimente și tainice dorințe ardente.

Anotimpul aromelor. Vin de peste tot, din livezi, hambare și grădini și ne cotropesc simțurile, ne ademenesc și ne poftesc să gustăm din deliciile toamnei: din merele ionatane dulci-acrișoare, din strugurii negri zemoși sau din perele bergamote. Parfumul gutuilor, savoarea vinetelor coapte, dulceața mustului proaspăt completează fiesta autentică autumnala. Dovlecii gustoși, roșiile coapte, gogoșarii îmbujorati sunt pe lista de bucate specifice sezonului belșugului.

Anotimpul melancoliei. Dincolo de beția de culori și simfonia schimbărilor, dincolo de foșnet de castani, pași șovaielnici pe frunze moarte și amintiri suave în lumina aurie a amiezii de toamnă, rămân dorurile și nostalgiile. Aleile pustii, uitate de vreme, constituie decorul perfect pentru introspecții, meditație și visare. E timpul revelațiilor de anvergură care nu întârzie să apară.

Despre revelația toamnei 2013, care mă afectează profund, intenționez să vă povestesc cât de curând.

În care din cele patru anotimpuri de mai sus vă regăsiți cel mai pregnant pe parcursul toamnei, pe care îl simțiți cel mai aproape de suflet?

sursa foto:weheartit.com

Trebuie sa va marturisesc ca pana sa intru in blogosfera toamna era un fel de sperietoare pentru mine, era anotimpul mohorat si greoi al angoaselor si depresiilor, al ploilor reci, interminabile, al cerului  mereu innegurat si al diminetilor cetoase, al racelilor, durerilor de cap si tristetilor infinite. Scenariul clasic se desfasura astfel: toamna imi intra in suflet, presara fiori de teama si suspine de dor si permanenta acolo pana ce primele raze de soare primavaratec isi faceau aparitia de dupa un nor plumburiu. Si sa mai spuneti ca oamenii nu se schimba. Dupa doi ani m-am trezit indragostita lulea de toamna. Cum necum azi o slavesc in imnuri si ii scriu ode. Summerday ar trebui sa se cheme autumnday. Si nu ar suna rau deloc, nu? :biggrin: Este de departe cel mai frumos anotimp, mai ales pentru un pasionat de fotografie ca mine.

Pana recent adoram vegetatia mediteraneana. Pe drumurile din Peninsula Balcanica nu-mi puteam lua ochii de la leandrii, pinii de Alep, smochinii, palmierii si mai ales de la bougainvillea cu bogatia ei de flori mov ce se revarsau spectaculos pe gardurile caselor. Arborii nostri seculari romanesti nu ma inspirau sub nicio forma, ba mai degraba ma plictiseau teribil. Insa, odata cu venirea toamnei 2012, s-a nascut o fascinatie incredibila pentru artarii, stejarii si mestecenii specifici climatului temperat continental.

Puteti sa ma contraziceti, dar in acest moment tind sa cred ca toamna romaneasca, cea rustica, cea autentica, cu elemente caracteristice precum moara de apa, bordeiul, fantana cu cumpana, piua, cherhanaua, coliba sau hanul este inegalabila. Nu stiu de cand n-ati mai fost la tara, dar astazi mi-am propus sa va introduc prin cateva peisaje de sezon in atmosfera satului romanesc de odinioara, intr-o lume atemporala, pe cat de simpla, pe atat de idilica, de pitoreasca. Aici, in imparatia lemnului si a pietrei, s-a nascut vesnicia.

Ei, cum va place toamna noastra rustica, romneasca?

Ieri a fost prima dimineata cand am simtit ca a venit toamna cu adevarat. Fericita ca in sfarsit am scapat de probleme la munca, de stresul ce mi-a dat de furca in ultimele trei saptamani, am plecat la o sedinta matinala la serviciu, imbracata intr-o bluzita subtire, cu maneca scurta. Am tremurat putin, dar asta numai pana la pranz, cand s-a facut din nou extrem de cald. Dupa intalnirea de lucru, incantata nevoie mare ca a durat atat de putin, am dat nas in nas, in pragul institutiei, cu soarele care mi-a facut complice cu ochiul si m-a invitat la o expozitie in natura. Pictorul, maestru desavarsit, toamna. Curiozitatea era mare pentru ca stiam foarte bine, din imagini, cat de priceput e artistul, asa ca nu am rezistat tentatiei si am acceptat cu drag propunerea insolita. Si nu regret nicio clipa ziua petrecuta in parc. Plimbarea pe aleile sale a avut darul de a-mi umple sufletul de linistea dupa care tanjeam atat de mult. M-am deconectat de la grijile cotidiene, am uitat de sarcinile de la job, de criza, de tot. Am fost doar eu cu frunzele aurite de artar, cu lacul verde si lumina calda de toamna. Am surprins si cateva instantanee autumnale, pe care o sa le denumesc, astfel incat fiecare dintre voi sa-si poata alege tabloul preferat:

Pe malul lacului

Ratuste pe lac

Pictura pe frunze

Ruginiu de toamna

Arteziene

Pata de culoare

Siluete urbane

Reflexii autumnale

Plutire

Toamna in orasul meu

Ratuste la joaca

Relaxare

Ratele si vanatorii

Vreau si eu aparat foto ca al tipului!  :silly:

Fete la plimbare

Peisaj de toamna

Frunze aurii

Vis de toamna

In iarba

Frunze multicolore

Melancolie de toamna

Solitudine

Catelus jucaus (l-as fi luat acasa) :wub:

Imaginea toamnei

Verde

Frunze aramii

Sper sa repet cat mai curand isprava, dar intr-o alta locatie. Pana cand nu ne trezim cu baba iarna pe ulita. :tongue:

Emotii uriase la sfarsit de vara si inceput de toamna. Am suferit, am visat, am sperat. Dar nu degeaba, pentru ca, iata, daca crezi cu adevarat in ele, minunile nu intarzie sa apara. Lucrurile au intrat pe fagasul normal, pentru ca eu mi-am gasit serviciu, summerday are o noua casuta primitoare datorita lui Mihai Timaru si, poate cea mai buna veste pentru elevii si profesorii din Romania, scoala va incepe pe 17 septembrie si nu pe 10 asa cum era preconizat.

Dupa cum puteti observa, summerday s-a mutat de la blogway. Avem multe pluginuri noi (va rog sa remarcati prezenta lui edit comment), google analytics, dar poate cel mai important, energie, incredere, inspiratie si o gramada de idei noi. Toate acestea nu ar fi putut fi posibile fara cel care a coordonat intreaga mutare, asadar, mii de multumiri, Mike.

Dar pentru ca mai presus de toate azi celebram sosirea anotimpului preferat al multora dintre voi, va las in acorduri triste de toamna timpurie, in tanguirile dureroase ale pamantului batran si suferind, in freamatul neobosit al vantului rece, care spulbera frunze aramii in paduri pictate in pasteluri rafinate, atent selectate de maestrul absolut, natura, iar daca veti avea rabdare, printre fosnetul copacilor, susurul izvoarelor, roua diminetii si ceata ce invaluie misterios lacul, veti descoperi emotii delicate si doruri mistuitoare, sentimente ardente si temeri chinuitoare. Si o tainica dorinta. Mereu aceeasi, la fel de vie si de intangibila. Nu e asa de greu de ghicit, nu?

Daca intampinati orice tip de problema pe noul blog, va rog sa o semnalati! Daca exista vreo nemultumire, de asemenea va rog sa mi-o aduceti la cunostinta!

O toamna frumoasa, insorita si colorata sa aveti!

Desi imi place sa calatoresc, per ansamblu m-as caracteriza ca fiind o persoana mai degraba sedentara. Dimineata, ma urc repede in metrou, ma duc la serviciu, iar la sfarsitul programului urmez acelasi tipar. Cand merg la cumparaturi, chiar si vara, astept cuminte in statie masina gratuita care ma lasa exact in fata hypermarketului favorit. Am insa colegi care insa vin la locul de munca pe jos, probabil in ideea de a face miscare atat de indicata pentru sanatate, iar dupa masa de seara, ies aproape zilnic la plimbare. In ultima vreme, de cand este atat de frig afara, abia astept sa intru in casa, la caldura. Insa, de cateva zile, dorul de duca imi mistuie intreaga fiinta, si cum nu pot sa-i rezist, m-am decis sa fac o calatorie saptamana viitoare la munte. N-am mai fost de secole… Pana atunci nu strica nici o mica incursiune pe trei continente pe aripile imaginatiei. Dar nici nu concep sa merg singura, asa ca va iau si pe voi cu mine!

Cunoasteti prea bine fascinatia mea pentru “batranul” continent. Cum romantica Italie pare un taram desprins dintr-o poveste cu zane in plina toamna,

iar soarele scalda sub razele sale tinuturi de vis,  incepem de aici

aventura noastra autumnala. Sa nu credeti ca ne vom plictisi, festivaluri ale culesului de struguri, degustarile de vin si paradele ne imbie sa participam din plin la spectacolul toamnei, fie ca e vorba de Toscana, Campania, Umbria sau Piemont.  Trecem apoi prin boema Germanie, prin orasele colarate, de un farmec inegalabil, imposibil de descris in cuvinte

Dupa un mic popas in doua orase medievale, Bruges si Gent, pentru a gusta din magia toamnei belgiene si din cea mai rafinata ciocolata din lume,

ne indreptam pasii spre orasul canalelor unduitoare, al podurilor ascunse si al cafenelelor intime, Amsterdam.

Ultima destinatie europeana este probabil si locul unde gasim toamna la ea acasa, dezvaluindu-se in toata splendoarei ei. In rustica Anglie sau in Tara Galilor, departe de civilizatie, departe de lumea dezlantuita avem un mic ragaz pentru a ne umpe sufletul de liniste si puritate.

Cine ar refuza o plimbare prin capricioasa si cosmopolita Londra?

Lasam in urma seducatoarea Europa pentru a savura frapanta si stralucitoarea toamna americana. Decolam spre New York, pentru a ne bucura de tot ce are mai frumos continentul american. Avem in plan si cateva popasuri canadiene.

Minnesota

New Jersey

New York

Quebec

Am ajuns, in final, la ultima noastra destinatie, ne vom infrupta din cea mai exotica si mai armonioasa atmosfera autumnala, cea asiatica, mai precis, cea japoneza. Locuitorii acestei tari serbeaza si transforma toamna in bogatie interioara. Este prilejul ideal pentru contemplare si a meditatie, pentru a ne incarca spiritual.

Aici se incheie calatoria noastra imaginara si totodata povestea toamnei. Pe parcursul a patru capitole, acordurile autumnale au vibrat pe summerday, v-am prezentat cele mai captivante peisaje, culori si simboluri, cele mai profunde si mai tainice sentimente provocate de fata cu cosite aurii (asa cum mi-a placut s-o numesc). Urmatoarea intalnire va fi cu regina cu inima de gheata, iarna. Blogul va imbraca alte straie, in deplin acord cu noul anotimp. Intre timp, eu ma voi bucura de aerul tare si rece al Muntilor Carpati. Poiana Brasov ma astepta cu bratele deschise.

Adio, frumoasa toamna!

Care popas v-a incantat vizual cel mai mult, cel european, cel american sau cel asiatic? Unde este cea mai frumoasa toamna in viziunea voastra, in Asia, in Europa sau in America? Va place sa calatoriti?

sursa poze