cina – Wish of Love. Summer Love http://www.summerday.ro O viaţă fără iubire este ca un an fără vară Tue, 15 Aug 2017 03:42:30 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=4.6.28 Anunturi matrimoniale http://www.summerday.ro/2011/02/04/anunturi-matrimoniale/ http://www.summerday.ro/2011/02/04/anunturi-matrimoniale/#comments Fri, 04 Feb 2011 08:18:26 +0000 http://www.summerday.ro/?p=6281 Continuă să citești Anunturi matrimoniale]]> Berbec

Veşnic tânăr, caut o persoană care să nu obosească, nici măcar când o alerg prin casă. Nu am prejudecăţi şi am obiceiul de a fi direct, fără ocolişuri. Mă aprind repede, nu stau pe gânduri ca nehotărâţii aia din Balanţă si nu pierd vremea cu un preludiu interminabil ca Racii.
Avantajul este că ştiu ce vreau şi acţionez ca atare. Dacă mă iei cu nu ştiu câte crize interioare ce te împiedică să fii fericit, uită-te la Peşti că s-ar putea să fie mai receptivi. Eu îţi aduc optimismul, încrederea în forţele proprii şi multă distracţie în dormitor. Am menţionat dormitor, dar poate fi la fel de bine un lift, iarba din parc, un copac sau maşina. Sunt generos şi săritor la nevoie, nu mă prefac că plouă atunci când ţi s-a stricat maşina sau ai rămas fără medicamente. Te susţin în tot ce întreprinzi fiindcă nu-mi place să tai frunza la câini şi să mă plâng de un destin eşuat lamentabil. Nu garantez însă fidelitatea mea, nu am ce face, sunt cea mai aprinsă creatură din univers.
Am uneori reputaţia de scandalagiu, dar eu nu ţin furia ca ranchiunoşii aia de Scorpioni, aşa ca mai bine scurt şi intens, decât epuizant şi pe termen lung. Îmi place să fiu cocoloşit ca un copil uneori, aşa că nu fi rece… dar nici prea caldă, pentru că îmi place să cuceresc, să fiu provocat, să fac surprize, nu să mă culc pe o ureche şi să mă bucur de cămin ca plictisitorii ăia de Tauri. Ador excursiile, munţii, grădina zoologică, provocările şi toate jocurile cu suspans. Dacă vrei intensitate,caută-mă!

Taur

Da, am citit anunţul de mai sus al Berbecului… obositoare fiinţă! Nu stă locului, deloc. Eu sunt un om serios şi ştiu că o relaţie se formează în timp, cu pricepere şi răbdare. Nu ard până la scrum ca Berbecul şi nu scriu poezii de vrăjeală ca Gemenii. La mine durează până iau hotărâri, dar sunt pe termen lung sau definitive. Apreciez o masă gustoasă, o atmosferă romantică, mângâierile, nu sunt genul de “una scurtă pe coridor” ca bezmeticii de Săgetători. Trebuie să îţi spun că am tabieturi, nu mă deranjează rutina şi nu îmi plac prea mult schimbările de orice fel. Asta e de bine, cu mine nu te trezeşti în situaţii imprevizibile sau obositoare de genul ieşirilor în club la 2 noaptea sau exerciţii de yoga la 5 dimineaţa. Cum mă găseşti azi, sunt şi mâine.. Nu încerca idei abracadabrante de genul “libertate fără frontiere”, eu înţeleg prin cuplu o viaţă în comun, cu bune sau cu rele, cu ieşiri în parc, vizite, bunici, rate, copii, nu fiecare cu lumea lui şi să filozofam despre spiritul neîngrădit. Mă enervez greu.. Eu nu sar ca ars precum Berbecul şi nu vorbesc fără minte ca Săgetătorul. Aşa că, dacă ai nevoie de o persoană calmă, de încredere şi naturală, eu sunt aceea. Recunosc, nu prea spun direct ce mă nemulţumeşte,trebuie să mai lucrez la acest capitol. Îmi place arta, mă plimb cu drag prin pădure, culegem floricele şi ascultăm muzică lentă. Dacă vrei stabilitate, caută-mă!

Gemeni

Sunt un fluture viu colorat şi cu mine te vei simţi cea mai iubită făptură. Mergem peste tot, zburăm pretutindeni. Nu garantez că ajungem undeva, dar eu sunt adeptul zicalei “trăieşte clipa”, nu sunt rigid precum Taurul. Nu am reţineri ca scorţoşii aia de Capricorni, eu râd cu tine, vorbesc, te sun, dar trebuie să fii o persoană activă social, cu simţul umorului şi fără prea multe complexe. Dacă eşti inteligentă, mă cucereşti, însă încearcă să nu mă eclipsezi, altfel îmi iei ce am eu mai de preţ, informaţiile multe şi diverse pe care le folosesc în momentele-cheie.. Eu îţi declar iubirea nebună, nu aştept ca Taurul până îţi cade părul de nervi şi nici nu mă retrag ca Racul la primul semn de duritate. Ei bine, cred în libertatea emoţiilor şi a sentimentelor, de aceea te voi înţelege dacă a doua zi nu mă mai iubeşti, doar aşa pot fi şi eu câteodată. Solicitările de orice fel mă sâcâie, mai ales daca sunt prea multe… şi nu te ţin legată de piciorul patului ca Taurul! Excesele emoţionale mă ţin doar zece minute, prin urmare dacă eşti în căutarea unei povesti romantice fă-le cu mâna Racilor sau Peştilor. Sunt spontan, amuzant şi irezistibil. În pat am imaginaţie. Ştiu valoarea unei surprize. Caut pe cineva care să mergă la teatru, la bibliotecă şi în discoteci. Dacă doreşti varietate, caută-mă!

Rac

Nu aş merge cu un Geamăn nicio clipă, nu are profunzime şi nu ştie ce este aceea trăire interioară. Dacă vrei aventură, du-te spre Lei sau spre Săgetători. Nu te iau ca să te las şi nu te împart cu nimeni. Eu te ocrotesc, sunt grijuliu, atent şi îţi intuiesc stările de spirit. Nu mă uit prin tine ca Geamănul, ci la tine, la expresivitatea ochilor tăi. Nu ştiu dacă tu cauţi un om sensibil, dar mi-ar plăcea să mă suporţi aşa cum sunt, am uneori capricii şi mă supăr ca un copil. Vrei să fii din când în când mama mea? Pun suflet şi nu mi-e deloc indiferent ce se petrece în lumea pe care noi o construim. Dacă vrei siguranţă şi intimitate, dacă “acasă” are greutate pentru tine, eu sunt omul potrivit. Nu te dezbrac precum apucatul de Berbec şi nici nu fac din amor un experiment ca Geamănul. Eu aduc lumânări, încui uşile, trag perdeaua şi ador preludiul îndelungat. Mă deschid cam greu, sunt uşor timid, dar ştiu să iau iniţiativă când trebuie.
Dacă şi tu cauţi pe cineva care să nu fie prea independent, dacă ţi se pare normal să ieşi în oraş cu iubitul, nu cu prietenii, sunt aici. Eu nu “dau papucii” uşor ca cei din Gemeni sau Vărsător, dar am nevoie de tandreţe, răbdare şi multa înţelegere. Prefer să mergem la mare, să contemplăm apusul, să creştem căţei sau pisici şi să luăm din când în când cina cu mamele noastre. Daca vrei siguranţă, caută-mă!

Leu

Lăsaţi-l pe Rac cu emoţiile lui adânci cu tot! Viaţa este aici, acum şi trebuie trăită din plin. În plus, este prea econom, pe când eu sunt generos, te duc la cel mai select restaurant, îţi iau cel mai scump parfum, iar dacă totuşi nu îmi permit (deh, i se mai petrece şi Leului) promit să ai măcar senzaţia că din clipă în clipă urmează să te îmbogăţeşti. Eu nu stau între patru pereţi ca Racul sau ca Fecioara, eu îţi arăt viaţa de noapte, ultimele noutăţi în oraş şi te prezint ca pe o regină cercului meu de prieteni. Or fi Gemenii jucăuşi, dar eu sunt şi jucăuş şi hotărât, nu sunt instabil ca ei. Dacă vrei un îndrăgostit palid şi cuminte, ia o Fecioară, eu sunt romantic până în vârful urechilor şi apreciez poezia, serenadele sub clar de lună, mesajele pe telefon bombastice. Da, nu îmi place să îmi tai elanul vorbindu-mi despre datorii, facturi sau să mă compari cu nu ştiu cine, ar fi bine să mă lauzi măcar din când în când. Nu caut o femeie care să mă pună la colţ, să mă educe, să mă cheme acasă ţipând. Eu sunt până la urmă şeful şi îmi place să mi se dea atenţia cuvenită. Sunt optimist, am voie bună, omenos şi pot purta cu tine orice fel de conversaţie. Nu spun minciuni ca Geamănul şi nu sunt evaziv ca Peştele. Eu merg direct la ţintă şi dau dovadă de corectitudine.. Îmi plac petrecerile, jocurile de noroc, filmele, spectacolele şi tot ce presupune umor şi creativitate. Dacă doreşti romantism, caută-mă!

Fecioara

Cu impulsurile de moment ale arogantului de Leu, nu ajungem nicăieri. Viaţa nu este un haos, ci un proiect planificat raţional. Sunt un om cumpătat, dar dacă ai răbdare şi nu zâmbeşti ca o păpuşă Barbie în faţa glumelor nesărate ale Geamănului, vei vedea că am destule fantezii. Eu nu le risipesc pe oricine. Mi-aş dori să fii elegantă şi să nu vorbeşti indecent, fiindcă nici eu nu apar la întâlnire cu părul vâlvoi ca Vărsătorul. Sunt atent la igienă şi la impresia pe care o fac, nu te primesc la mine acasă, invitându-te să te aşezi pe un pat plin cu rufe şi cărţi ca dezordonatul de Săgetător. Nu sunt superficial, nu renunţ imediat, tocmai fiindcă eu îmi analizez bine sentimentele şi mă implic după ce sunt sigur că relaţia este potrivită. Ştiu că o viaţă conjugală presupune şi datorii sau responsabilităţi, mă laşi pe mine să ţin evidenţa cheltuielilor, să organizez mese festive sau altele de gen, eu nu dau buzna pe uşă ca iresponsabilii de Săgetători sau Vărsători.
Sunt fidel, grijuliu cu sănătatea şi viaţa ta casnică. Nu mă abţin să nu critic, dar sfaturile mele îţi pot fi de un real folos. Amorul spontan nu mă atrage prea mult. În schimb, am răbdare şi tehnicile mele se îmbunătăţesc, nu fac ca Gemenii sau Săgetătorii, să dau tot ce am mai bun şi apoi să stau pe margine. Mă atrage tot ce ţine de sănătate, natură, animale, alimentaţie. Dacă doreşti seriozitate, caută-mă!

Balanţa

Cum poate cineva să rămână alături de un om atât de riguros ca Fecioara? Eu nu sunt nici egoist ca Berbecul, nici lipsit de tact ca Săgetătorul. Eu ştiu să îţi înţeleg punctul de vedere, aceasta este cheia armoniei într-un cuplu, nu? Ce înseamnă aia să baţi cu pumnul în masă, să fugi pe uşă sau să jigneşti ca la uşa cortului? Ce-i drept, mă decid cam greu, sunt destul de pretenţios. Nu stau foarte bine la capitolul fidelitate, dar uită-te şi tu la Julio Iglesias , cum ar fi putut o astfel de Balanţă să fie bărbatul unei singure femei?
Sunt galant şi mă îmbrac cu stil. Nimeni nu se pricepe mai bine ca mine să creeze o atmosferă erotică. Aşa că pregăteşte-te să fii curtată cu rafinament! Ce-i drept,uneori spun “nu te vreau, dar n-ai voie să mai fii cu nimeni!”, asta pentru sunt indecis, ba aş fi cu tine, ba nu, ba te iubesc, ba mi se pare. Dar cel puţin, nu iau decizii pripite ca Berbecii sau Leii.
Sunt maestru în conversaţii, nu sunt impulsiv, ci diplomat şi echilibrat. Ştiu ce înseamnă să dăruieşti, să împarţi şi să nu îl împovărezi pe celalalt. Îmi plac discuţiile deschise, manifestările artistice, o vestimentaţie cu gust, dansul şi tot ce înseamnă tandreţe. Dacă doreşti echilibru, caută-mă!

Scorpion

Eu nu mă joc, ci fac strategii, eu nu flirtez, ci fac obsesii. Iubirea înseamnă furtună, emoţii intense, coborâre în infern şi extaz în paradis.Daca nu eşti o natură erotică, nu mă căuta, eu nu vorbesc despre amor ca Geamănul, ci trec la fapte. Sunt discret şi pun mare preţ pe încredere, nu mă apuc să spun altora toate poveştile tale intime şi nici nu doresc să mi se facă acest lucru. Eu nu scriu pagini întregi, ca Gemenii sau Săgetătorii despre ceea ce simt pentru tine, dar în interior fierb ca un vulcan. Vreau o fuzionare magică, mistică, nu o aprindere de paie. Sunt loial şi merg până la capăt într-o relaţie indiferent de obstacole. Nu mă răni, nu mă dezamăgi, fiindcă nu îmi trece ca la Berbec ,nu uit ca Geamănul şi nu sunt dispus la prea multe dialoguri ca Balanţa. Am viata mea secretă şi mi se pare normal, trebuie să rămână mereu ceva enigmatic în fiinţa noastră.
Dacă îţi place să discuţi despre natura umană, mistere, ocultism, istorie, sunt omul potrivit. Nu mă tem de pericol, de pasiunea extremă, nu dau cinci paşi înapoi când mă aştepţi în dormitor cu jucării erotice necunoscute. Dar nu mă înşela, umili sau trata cu indiferenţă, te voi părăsi sau te voi chinui fiindcă am o natura făcută pentru totul sau nimic. Dacă doreşti pasiune, caută-mă!

Săgetător

Dacă vrei să o iei razna, da, duceţi-vă la Scorpion ! Hai să fim serioşi, şi eu sunt romantic şi sensibil, dar nu fac o criză din orice dezamăgire şi nu intru în turnuri de fildeş pentru orice sentiment neîmpărtăşit. În viaţă trebuie să te simţi liber, amorul este o plăcere, iubirea o trăire spirituală. Eu sunt amuzant, energic, comunicativ, fire sportivă, vreau o iubită cu care să explorez lumea, nu să mă încui în casă ca Racul. Dacă vrei un ritual de cucerire prelungit, ia-l pe răbdătorul de Capricorn, eu caut o persoană la fel de lipsită de pudoare şi de false prejudecăţi. Eu te ciupesc de funduleţ pe ringul de dans şi te întreb direct: “La mine sau la tine?” Cu mine, nu ţi se vor lungi urechile aşteptând, fiindcă eu nu am chestionare de evaluare ca Fecioara şi nu mă întreb unde va duce totul ca un Capricorn. Nu îmi plac discuţiile grave, ia-l pe Scorpion, eu vreau să ne minunam de natură, să ne uitam la meciuri sau documentare despre OZN-uri, să organizam petreceri. Eu nu sunt posesiv ca Taurul, nu vreau să te ştiu acasă ca Scorpionul, îţi respect independenţa şi mă bucur când râzi şi treci prin viaţă cu fruntea sus.Nu agreez rutina, nu îmi place să mă obligi să fac ceva, dar mă pricep să îţi demonstrez că nu trebuie să te gândeşti cu încrâncenare la ziua de mâine. Dacă visezi să călătoreşti, dacă râzi la bancuri fără să devii superficială făcându-le, sunt persoana potrivită. Daca vrei aventură, caută-mă!

Capricorn

Eu nu intru în relaţii dacă nu sunt sigur de faptul că avem planuri comune. Nu îmi plac excesele emoţionale, mă derutează, iar eu am nevoie de linişte să muncesc, Am o carieră de construit. Pentru capricii de copil, duceţi-vă la Rac , eu sunt un om matur şi ofer siguranţă şi protecţie.
Nu mă pricep la declaraţii siropoase ca Leul sau Peştele, dar eu demonstrez prin fapte, nu prin vorbe. Când ei îţi vor spune că eşti “steaua de pe cer”, eu îţi voi plăti rata la frigider care îţi stătea ca un ghimpe în minte.
Dacă vrei aventuri de o noapte, ai greşit omul. Dar ador să fac dragoste, sunt pasional şi senzual. Iau angajamentele în serios, dar devin ca un sloi de gheaţă când mă faci de râs în public, îmi desconsideri părerile, iar dacă mă înşeli, dormim în paturi separate până la divorţ.
Sunt sincer, corect şi nu îmi place să păcălesc sau să fac jocuri duble. Nu risipesc banii ca nesocotitul de Săgetător, nu pierd nopţile la jocuri de noroc ca Leul, nu inventez poveşti să îmi ascund viciile ca Gemenii. Îmi place tot ce este vechi (clădiri, obiecte), muzica clasică, bibliotecile, spaţiile unde poţi medita în voie, potecile de munte. Dacă vrei protecţie, caută-mă!

Vărsător

La mine găseşti fantezie, trăiri şi emoţii libere ca pasărea cerului. Nu am nevoie de o contopire emoţională totală ca Racii sau Peştii şi nu te controlez ca un Scorpion sau un Capricorn. Eu cred că o relaţie de iubire porneşte în primul rând de la o prietenie sinceră şi se bazează pe respectarea libertăţii celuilalt. Sunt inteligent, distractiv, curios şi îmi place tot ce este neobişnuit şi exotic. Prin urmare, dacă vrei o viaţă domestică şi blândă, nu sunt eu cel potrivit. Nu ştiu ce sunt inhibiţiile sau tabuurile, aşa că vei petrece cu mine clipe magice… nu ţi se pare cotidianul sufocant?! Am alergie faţă de tot ce înseamnă obligaţii şi emoţii violente, dar cu mine te vei simţi relaxată, neîngrădită şi vei avea parte de sex fierbinte.
Înţeleg nevoia ta de a relaţiona cu alţii, fiindcă şi eu ies des cu amicii, vorbesc mult la telefon şi îi susţin atunci când au nevoie. Am simţul umorului şi ştiu să te surprind cu fel de fel de momente plăcute şi incitante.
Îmi place aventura, să stăm de vorbă ceasuri întregi şi să plecăm în excursii pline de neprevăzut. Daca vrei nonconformism, caută-mă!

Peşti

Eu sunt altruist, sensibil şi ştiu că iertarea are două mari case, în biserică şi într-o iubire puternică. La mine nimic nu este simplu, nu planific, nu promit solemn, nu te părăsesc, dar nici nu garantez stabilitate. În schimb, creez atmosferă de poveste, conversaţii şoptite, lumină difuză, cine romantice. Ştiu să mângâi tandru şi îţi înţeleg orice stare de spirit. Dacă nu eşti visătoare, nu te uita la mine, eu mă sufoc în lumea asta materială şi cred că sentimentul se naşte din poezia sufletului nostru… dacă vrei un tip practic şi ambiţios, ia-l pe Capricorn, eu înţeleg cel mai bine lumea emoţiilor. Se spune că am trăiri înşelătoare, dar nu te voi plictisi ca Fecioara şi nici nu te voi brusca precum Leul. Nu suport răceala, indiferenţa sau cruzimea, pe mine nu mă vei vedea râzând cinic precum Geamănul, trântindu-ţi telefonul în nas ca Berbecul sau tratându-ţi raţional şi ironic trăirile complexe precum Vărsătorul. Pot fi curajos când ai nevoie şi mă sacrific pentru orice ideal în care tu crezi. Îmi place marea, ador poezia, muzica lui Chopin, pictura, baletul şi amorul plin de imaginaţie. Dacă doreşti emoţie, caută-mă!

Care din cei 12 barbati v-a convins? Pe care il veti cauta?

text via mail. Multumesc QED, multumesc Dragos.

Share

]]>
http://www.summerday.ro/2011/02/04/anunturi-matrimoniale/feed/ 137
Invitatie la restaurant http://www.summerday.ro/2011/01/19/invitatie-la-restaurant/ http://www.summerday.ro/2011/01/19/invitatie-la-restaurant/#comments Wed, 19 Jan 2011 05:24:57 +0000 http://www.summerday.ro/?p=5874 Continuă să citești Invitatie la restaurant]]>

De multe ori, el este motivul disputelor din cadrul unei casnicii in care ea ii reproseaza lui ca nu are grija de ea si ca nu o respecta, tinand-o mereu la cratita, este prilejul unor escapade, unor intalniri de afaceri…..este refugiu, incantare, binecuvantare si blestem. Este prezent peste tot in jurul nostru. El, restaurantul, nu a fost intotdeauna cel pe care il cunoastem azi. Denumirea,  functiile si rolul lui au evoluat odata cu dezvoltarea stiintei si cu modificarile gastronomice prezente in cadrul societatii. Pe meleagurile noastre europene, prima mentiune a unui stabiliment care indeplinea functiile restaurantului din zilele noastre ar fi in Salzburg si ar data inca de pe vremea lui Carol cel Mare (803). Alte marturii plaseaza localurile ceva mai aproape in timp: Sobrino de Botin (1725) in Madrid si Tavares (1785) in Lisabona pretind ca sunt cele mai vechi restaurante care sunt si astazi deschise chiar daca locatiile s-au schimbat intre timp.

La origine, insa, la inceputul epocii moderne, cuvantul restaurant provenea din termenul restaurateurs si desemna nu un loc in care se servea masa, ci supele racoritoare oferite de furnizorii de alimente. Dezvoltarea conceptului de restaurant din prezent se datoreaza miscarilor economice generate de burghezia vest-europeana la inceputul secolului al XIX-lea. Interesul burgheziei pentru acest tip de local a facut ca in 1834 sa fie peste 2000 de restaurante. Cuvantul restaurant a intrat  in dictionarul academiei franceze in anul 1835 si ii apartine marelui bucatar francez Brillat-Savarin, omul care a revolutionat gastronomia europeana.  In opinia sa restaurantul era o afacere care consta in oferirea de ospete publicului, intotdeauna pregatite cu feluri de mancare servite in portii la un pret fix la cererea consumatorului.

Astazi, restaurantele sunt parte importanta a fiintei noastre, a cotidianului. Si, totusi, sunt oameni pentru care inca servirea mesei in oras nu este o banalitate. Este o arta, este pura si sincera creatie. In ultimii ani, omul care a revolutionat aceeasta arta este catalanul Ferran Adria prin celebrul sau restaurant El Bulli din Roses, Costa Brava, inchis acum pentru a fi recreat in scopul de a servi noilor idei ale marelui bucatar spaniol.

El Bulli, cel mai bun restaurant din lume, situat la cca doua ore de Barcelona, in statiunea Roses de pe Costa Brava

Pentru voi ce reprezinta restaurantul? Un local in care poti lua masa pe fuga daca nu ai timp sau chef sa gatesti, un prilej pentru a iesi in oras si a mai diversifica monotonia zilnica, un cult, o arta cu reguli bine stabilite, un loc de munca, un spatiu de intalnire cu prietenii?

Toate la un loc sau niciunul dintre cele de mai sus? Este restaurantul o inventie a oamenilor generata de excesul de mancare?

Autor: Vacitim

Share

]]>
http://www.summerday.ro/2011/01/19/invitatie-la-restaurant/feed/ 184
Patima http://www.summerday.ro/2011/01/16/patima/ http://www.summerday.ro/2011/01/16/patima/#comments Sun, 16 Jan 2011 08:57:20 +0000 http://www.summerday.ro/?p=5832 Continuă să citești Patima]]>

Ploua torenţial. Tânărul intră grăbit în restaurantul cochet din centrul oraşului. Fu întâmpinat rapid de un garderobier amabil, care îi preluă îndată paltonul şi pălăria, ambele udate zdravăn de ploaie. Şeful de sală se apropie zâmbitor.

– Bună seara, bine aţi venit!

– Bună seara, am o rezervare pentru două persoane într-un separeu, pe numele Marius Dumitrescu..

– Numai o clipă, vă rog, să verific!

Individul se îndepărtă rapid şi, ajuns lângă un birou, preluă un registru, pe care începu să îl cerceteze cu atenţie. Marius aştepta liniştit în holul restaurantului, scrutând cu privirea întreaga încăpere, oarecum preocupat de faptul că aproape toate mesele erau ocupate şi fundalul sonor era dominat de un zumzet ce i se părea sâcâitor. Tresări uşor când auzi vocea şefului de sală.

– Domnule Dumitrescu, vă rog să mă urmaţi, vă voi conduce spre separeu. Domnişoara întârzie?

– Ah… domnişoara… da, se pare că da… o voi aştepta la masă, zise tânărul, întrebându-se în sinea lui de unde ştia omul acela că el urma să se vadă cu o domnişoară…de ce nu cu o doamnă sau cu un domn?… deh, omul părea experimentat şi multe mai învaţă omul la locul de muncă…

Marius se aşeză liniştit la masă şi fu rapid abordat de către un chelner, care îşi manifestă intenţia de a-i oferi meniul cu băuturi.

– Mulţumesc, dar nu este nevoie! O sticlă de Dom Pérignon, cea mai veche pe care o aveţi aici!

– Prea bine, domnule, spuse chelnerul, afişând o mină uimită, vă recomand Champagne Dom Pérignon 1949 Vintage.

– Fie, merci şi te rog să te grăbeşti!

– Am înţeles, vin imediat!

Chelnerul reapăru după 5 minute, ţinând în mână tava cu o sticlă şi două pahare de cristal.

– Şeful m-a rugat să vă transmit că domnişoara tocmai a sosit, vi se va alătura în foarte scurt timp.

– Ok, mulţumesc încă o dată, pentru tot!

– Cu mare plăcere, domnule!

O văzu pe tânără apropiindu-se, fiind atent la mersul unduit şi lent al acesteia dar, mai ales, la rochia superbă ce îi evidenţia formele generoase şi trupul suplu.

– Bună seara, Ligia!

– Eu aş zice că nu este bună deloc, afară este o vreme oribilă, şoferul a greşit drumul şi… Marius, iartă-mă pentru întârziere! Dar ce s-a întâmplat, de ce ai insistat aşa de mult să ne vedem? M-ai şi speriat la telefon, aveai o voce de parcă… Ia uite, ce avem noi aici?! Wow, Dom Pérignon; Marius, nu ştiu cum faci, dar nu încetezi să mă uimeşti, surâse Ligia. Sărbătorim ceva?

– Propun să cinăm întâi, apoi avem timp destul să vorbim!

Cei doi mâncară în linişte; Marius evita să întâlnească privirea tinerei. Era din ce în ce mai agitat, astfel că un uşor tremur al mâinii drepte, din ce în ce mai pronunţat, îi atrase atenţia Ligiei

– Marius, ce ai? Ce se întâmplă cu tine? De cum am venit, am observat că mă priveai ciudat, pari preocupat de ceva… pot să ştiu şi eu despre ce este vorba?

– Ligia… Ligia…eu nu mai pot aşa, simt că mă sufoc, nu mai am pic de linişte! Tânărul sorbi o gură de şampanie dar abia reuşi să înghită. Îndepărtă dezgustat paharul şi îl plasă înspre marginea mesei, semn că nu mai avea de gând să bea.

– Tu m-ai îmbolnăvit, Ligia, din cauza ta nu mai reuşesc să dorm noaptea! Tu nu mă iubeşti, îţi place doar să mă chinui, să te joci cu mine! Da, chiar aşa, să te joci, precum un animal de pradă cu o biată vieţuitoare!

– Marius, ce înseamnă asta?… …Ce sunt vorbele astea? Cum poţi să spui că……

– Lasă-mă să termin ce am de spus! Aseară, când te-am văzut cum flirtai cu Ştefan, îmi venea să… …dacă am fi trăit acum o sută de ani, l-aş fi provocat la duel!

– Ahahaha, auzi, la duel, văd că eşti pus pe glume în seara asta!

– Nu glumesc deloc! Îmi spui deseori că şi tu mă iubeşti, însă eşti aşa de distantă, de parcă m-ai iubi calculat, porţionat… Eu vreau să te am mereu lângă mine, să fiu mereu al tău, singurul şi doar al tău! Nu accept să vin doar când mă chemi tu, atunci când ai chef de atenţie! Ligia, tu te hrăneşti cu atenţia celor din jur, fără ea te-ai stinge mai repede decât o scânteie în noapte……Nu înţeleg însă un lucru, eu m-am oferit ţie în totalitate, pot fi mereu la dispoziţia ta, dar totuşi văd că te plictisesc! Unde e soluţia, care este cheia inimii tale? Ah, poate că tocmai cel care se va arăta indiferent faţă de tine îţi va capta atenţia, răceala lui îţi va aprinde sufletul! Atunci vei tânji după el, îl vei privi vorace, îl vei urî cu infinită dragoste şi nu va fi niciodată al tău! Auzi tu, NICIODATĂ!

– Marius, eu te iubesc în felul meu, ţi-am promis că mă voi mărita cu tine şi tu acum mă acuzi că…….

– Taci, Ligia, te rog să taci, nu mai spune nimic, căci acum ştiu! Ştiu tot!

Tot corpul lui Marius tremura. Faţa îi era roşie, ochii îi clipeau des şi buzele îi tremurau spasmodic. Plângea, plângea şi ochii lui senini, de lacrimi limpezi erau plini. Se ridică brusc de la masă şi îi ceru chelnerului să treacă nota de plată în contul său.

– Marius, unde te duci?

– O, mi-e sufletul plin de bucurie, Ligia! Mă duc să mă laud! Fii fericită, căci eşti necinstită sufleteşte!

Tânărul ieşi grăbit din restaurant, aproape alergând. Rămasă singură, Ligia culese cu două degete paharul ei de şampanie, ridicându-l cu grijă până în dreptul ochilor. Lumina candelabrului de deasupra sa se reflecta jucăuşă în pereţii de cristal ai cupei de samapanie, părând că dansează împreună cu bulele de aer din lichidul gălbui.

– Poate că ai dreptate, Marius…

Ce reprezintă, pentru voi, patima? Trăiţi pătimaş? Există iubire raţională sau iubirea este sinonimă cu patima?

Share

]]>
http://www.summerday.ro/2011/01/16/patima/feed/ 191
Cu Nice prin Santa Susana-Costa Maresme2010(II) http://www.summerday.ro/2010/05/28/cu-nice-prin-santa-susana-costa-maresme2010ii/ http://www.summerday.ro/2010/05/28/cu-nice-prin-santa-susana-costa-maresme2010ii/#comments Fri, 28 May 2010 17:11:55 +0000 http://niceeynice.wordpress.com/?p=2291 Continuă să citești Cu Nice prin Santa Susana-Costa Maresme2010(II)]]> Mi-e dor de Spania! Pare incredibil, dar imi este dor  pana si de Santa Susana! De ce incredibil, poate va veti intreba? Pentru ca statiunea, asa cum am mai spus intr-un articol precedent, a constituit o mare dezamagire. Nu-ti face iluzii, ca sa nu ai deziluzii, se spune, doar ca ce am gasit acolo nu a corespuns deloc cu locul de vacanta imaginat si visat de mine intr-o tara precum Spania, atat de laudata si apreciata pentru ce are de oferit din punct de vedere turistic. Da, daca mergeam in Albania sau Kazahstan, poate nu aveam deloc pretentii…dar asa?

Santa Susana, aflata la cca 65 de Kilometri de Barcelona si la 14 kilometri sud de cea mai faimoasa statiune de pe Costa Brava, Lloret del Mar,  e mica si mult prea linistita pentru gustul meu. Nu are nimic din agitatia si farmecul statiunilor cautate de iubitorii de soare, mare si aventura. E intruchiparea monotoniei si a simplitatii, nu e nici romantica sau boema, nici multicolora si ofertanta pentru viata de noapte. A, in schimb  e o adevarata Mecca pentru iubitorii de odihna, de relaxare. Poate sunt eu prea exigenta, dar in afara de strada principala, cateva hoteluri de 3 si 4 stele, plaja si mare nu ai ce mentiona. Poate imensul camp cu ciulini care troneaza la loc de cinste in mijlocul statiunii? Da, l-am putea si pe el incadra la obiective turistice, pentru ca rar iti este dat sa vezi asa ceva intr-o  statiune moderna cum se doreste a fi Santa Susana. Singurul lucru pitoresc pe care ni-l pune zona la dispozitie este dealul impadurit de pe care vegheaza vechiul oras fortificat Santa Susana, plin de stradute pietruite si case varuite, restaurante cu specific catalan si magazine de artizanat local.

Nici nu ajung eu bine in statiune, cobor din autocar in fata hotelului si raman perplexa.  “Unul mai urat nici ca se putea!”, exclam  dezamagita si ma gandesc ca asta e doar inceputul. Aveam sa constat mai apoi cat ma inselasem, chiar in fata lui se afla unul si mai si, aflat insa in renovare. O sa-l vedeti mai jos in fotografii. Ridicat in 1988, hotelul “meu” parea desprins din pozele cu litoralul romanesc comunist. Da, era urat pe dinafara, dar inside era minunat! :) Iar cele patru stele nu-i erau atribuite doar de forma, serviciile fiind ireprosabile, iar personalul hotelului deosebit de amabil, surprinzandu-ma in mod placut cu o excelenta engleza, intalnita de altfel si la comerciantii din statiune, absolut toti raspunzadu-mi in aceasta limba dupa incercarile mele disperate de a ma face inteleasa in spaniola. Ceva de genul : Eu “Ola, cuanto questa?” ei, privindu-ma cu un amestec de indulgenta si uimire ” Hello, what do you want?” Deci inca un  mit spulberat, spaniolii vorbesc engleza si o fac chiar foarte bine. Spaniolii chiar se pricep la turism, nu degeaba Spania este de ceva timp a treia destinatie turistica a lumii(dupa Franta si SUA).

Santa Susana vazuta din balconul hotelului


 

 

 

 

Hotel Maritim -unul dintre cele mai frumoase din statiune

 

Orasul vechi insirat pe dealuri

 

 

Romanii nu se dezmint nici macar in concediu, nici macar in Spania. Prima destinatie: hipermarketul Carrefour :mrgreen:

 

 

In gradina hotelului “Royal Sun”

 

 

 

 

Restaurantul hotelului

 

 

 

Mic dejun

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cina catalana

 

Desert catalan

 

 

Noapte buna Santa Susana…I miss you.

 

Autor: Nice

Share

]]>
http://www.summerday.ro/2010/05/28/cu-nice-prin-santa-susana-costa-maresme2010ii/feed/ 35