Reflectiile acestui articol au la baza intamplari petrecute la locul de munca, in excursia din care m-am intors recent, dar si situatiile observate in blogosfera.

Cand suntem tineri, pana in 20 de ani, de cate ori vedem persoane de peste 30 de ani, ne gandim cu groaza ca intr-o zi vom ajunge si noi…batrani ca ele. De fapt, acum realizez ca mai mult femeile trecute de 30 de ani sunt numite babe, ca pe barbatii ajunsi la maturitate nimeni nu se trezeste sa-i califice drept bosorogi.

Poate ca asta e si unul din motivele pentru care, atunci cand suntem foarte tineri, cautam compania persoanelor de varsta noastra. Consideram ca ele ne inteleg mai bine, ca au aceleasi hobby-uri ca noi si doar cu ele distractia e maxima. Avem impresia ca doar cu ele vorbim aceeasi limba. Cam asa procedam si eu, nici nu doream sa discut cu cei mai in varsta ca mine, daramite sa leg prietenii cu ei.

Insa anii au (mai) trecut si am ajuns in situatia in care nu doar mi-am schimbat perceptia despre seniori, dar am constatat ca, parca pot comunica mai bine cu ei, ca sunt mai deschisi, mai prietenosi si mai inimosi decat tinerii si, poate cel mai important, ca doar ei ma mai asculta, doar la ei mai gasesc un dram de intelegere.

Si sa va dau cateva exemple concrete: ieri la munca am fost pusa intr-o situatie penibila de o persoana cu functie extrem de importanta. Suparata foc, incepusem sa le povestesc si noilor colegi ce s-a intamplat, cand, dintr-o data, o tipa mai tinerica imi porunceste sa tac, ca nu are chef de problemele mele, ca destul le are ea pe ale ei. Dupa ce individa a plecat, doamnele ramase au criticat-o pentru reactia ei total necolegiala si au empatizat imediat cu mine, incercand sa ma linisteasca. Un alt caz concret: in Dubrovnik, grupul cu care eram eu a preferat sa ramana in cetate, la o terasa, in loc sa urce pe ziduri, asa ca a trebuit sa merg de una singura, lucru ce nu mi-a picat tocmai bine. Dar ce credeti? Sus, pe ziduri, am intalnit doi colegi de circuit (un tanar si un pensionar) cu care nu mai vorbisem pana atunci, iar cel mai in varsta, de cum m-a vazut s-a interesat de soarta mea, m-a intrebat cum de sunt singura si m-a invitat sa raman cu ei, sa strabatem impreuna traseul. Un tip foarte vesel, super amuzant si cultivat de altfel, care mi-a povestit lucruri extrem de interesante despre istorie si calatorii, cu care am ras si m-am simtit in largul meu din prima clipa.

Cand vine vorba de blogosfera, am observat ca cei mai stabili si fideli bloggeri si totodata comentatori sunt seniorii sau, oricum, persoanele de peste 35 de ani. Din ce am vazut pe la altii… Daca vrei ca blogul tau sa fie comentat, atunci orienteaza-te catre un anumit segment de varsta, pentru ca tinerii sunt imprevizibili, azi sunt pe metereze, maine nu se stie! Nu zic ca nu sunt si tineri consecventi si pasionati de scris, dar daca reusesti sa strangi un grup de 40-50 de persoane trecute de prima tinerete, poti sa dormi linistit noaptea! :biggrin:

Dintr-o data, prapastia dintre generatii nu mi se mai pare deloc reala. Voua?

Azi ma suna o colega si pe un ton foarte intrigat ma chestioneaza:

“Narcisa, tu ai cumva un blog?”

“Da“, ii raspund eu oarecum ezitant

“Si despre ce e“, continua ea

“Despre viata, sunt ganduri personale” zic eu. Chiar asa, despre ce este blogul asta? Niciodata n-am fost capabila sa-l descriu…

“Dar tu de unde stii de el?”, e randul meu sa intreb contrariata

“Ah, de la o colega” si imi dezvaluie numele persoanei care ii povestise despre blog.

Mi s-a parut foarte ciudat, nu doar pentru ca nu ma confesasem vreodata acelei persoane, dar nici macar nu schimbasem cu ea doua cuvinte in cele sase luni cat am fost colege in aceeasi institutie.

“Da, ea mi-a povestit ca ai un blog si castigi bani buni din el“, a fost replica de la telefon care m-a lasat perplexa.

Nu ma intelegeti gresit, mi-ar fi placut sa fi fost adevarat, probabil as fi recunoscut cu oarecare mandrie ca am si o alta activitate care-mi aduce profituri considerabile, ca nu stau sa astept dupa un amarat de salariu o luna intreaga… Dar eu nu am scos niciodata un leu din blog si, mai mult decat atat, n-am pomenit prea des la job despre acest hobby, si nu pentru ca n-am vrut, ci pentru ca nimeni nu parea interesat sa ma asculte, mai ales pe aceasta tema. De cate ori aduc discutia despre blogging, oamenii incep sa caste plictisiti si dau repede sa schimbe subiectul. Asta in cazul in care nu se uita la mine ca la un extraterestru si simt nevoia sa ma compatimeasca sincer…

Nu-mi ramane decat sa ma intreb: oare de unde apar aceste plasmuiri, ce-i determina pe oameni sa fabuleze, oare n-au altceva mai bun de facut, oare din dorinta de a face rau sau de a parea ca le stiu ei pe toate? Ce-o fi in mintea lor? Or fi rodul imaginatiei lor debordante, cum ajung sa lanseze asemenea zvonuri, in fapt niste minciuni sfruntate? Oare tot asa se intampla si in presa?

Vi s-a intamplat vreodata sa fiti victima unor astfel de intrigi, rautati, inventii, in online, dar si in offline? Cum ati reactionat? Va lasa indiferenti sau va deranjeaza?

In alta ordine de idei, tocmai am fost contactata in legatura cu o reclama pe acest blog. Va invit sa ghiciti cat am cerut pentru un banner pe summerday :blush: :angel: si care a fost raspunsul clientului meu. :biggrin: