“Munca este refugiul oamenilor care nu au ceva mai bun de facut.” Oscar Wilde

Profesia mi-a fost dintotdeauna pasiunea vietii. De mica am stiut ce vreau sa devin, nu a existat niciodata nici cel mai mic dubiu. Poate prin liceu si facultate, dar in ultimul an al celei din urma, am realizat ca sunt facuta pentru aceasta meserie. Practica mi-a dezvaluit evidenta. A fost dragoste la prima vedere, entuziasmul a fost urias, asteptarile pe masura. In timp, rutina si-a spus cuvantul si m-am plictisit de ea. Dar, de fiecare data cand intrebam pe cineva care ar fi lucrul pe care si-l doreste cel mai mult in viata, si imi raspundea sec: sa castig o suma fabuloasa la loto sau sa primesc o mostenire, sa devin miliardar si sa nu trebuiasca sa mai muncesc niciodata, ramaneam siderata si intrebam contrariata, cum sa vrei sa stai degeaba, sa fii un trantor, sa nu ai tu un scop in viata, sa nu te simti util societatii? In plus, in viziunea mea era rusinos sa nu ai un job, era ca si cum nu ai exista, ca si cum nu ai avea o identitate. Iar societatea imediat te taxeaza, a nu munci echivaleaza cu stigmatizarea sociala. Dar ei imi zambeau cu subinteles, facandu-ma sa ma simt o biata naiva picata de pe alta planeta.

Toate astea pana intr-o buna zi, cand am descoperit pe propria piele dulcele farmec al statului degeaba. Nu am simtit nicio clipa dorul de profesie, impulsul de a munci, dorinta de a fi inconjurata de colegi, nu m-am plictisit absolut deloc, timpul trecea parca mai repede ca de obicei, si imi gasisem activitati mult mai amuzante si relaxante decat mersul zilnic la job. M-am bucurat de fiecare moment de libertate, de parca era ultimul. Toata aceasta experienta m-a facut sa reflectez si sa realizez ca nu mi-ar displacea sa am atat de multi bani incat sa nu trebuiasca sa muncesc pentru o perioada mai lunga de timp. In primul rand as calatori prin lumea larga, as fotografia, iar in timpul cat as ramane acasa, as face diferite cursuri, as merge la spa, inot, fitness si as scrie mai mult pe blog. Cred ca m-as descurca onorabil. :biggrin: Pentru voi ce inseamna “la dolce vita”? Reprezinta a munci ratiunea vietii voastre?

Articol scris sub efectul sindromului post-vacanta. Nu ma pot impaca sub nicio forma cu ideea ca am inceput (iar) munca! Sufletul meu a ramas in vacanta. :blush:

Nu pot sa cred ca poate exista cineva atat de elegant, fermecator, sarmant pe lumea asta! E chiar genul meu! Depaseste orice imaginatie, cum e posibil sa-l fi ignorat pana acum? Pare a fi fost creat special pentru mine… Sunt ravasita, totul pare ireal, logica mea e complet depasita, de ore intregi il privesc uluita, nu-mi pot desprinde ochii de la el. Prima noapte am adormit cu imaginea sa in gand…am visat ca sunt o parte din el. Efectiv nu-mi pot controla ratiunea, ma intreb, cum pot fi asa slaba, ma hipnotizeaza, ma atrage ca un magnet, cu intreaga-mi fiinta simt ca vreau, ca trebuie sa fiu acolo, numai cu el. Sentimentul e coplesitor, e mai presus de mine ce se intampla, realizez ca vreau sa-i simt pulsul, sa ma las invaluita de parfumul sau legendar, sa-i dezleg misterul. Sunt indragostita! A fost dragoste la prima vedere si stiu un singur lucru, vreau sa traiesc aventura vietii mele, sunt constienta ca o relatie stabila e practic imposibila. Necunoscutul seducator ma intriga cu zambetul sau enigmatic, ma atrage inexorabil in bratele lui, cine ar putea spune nu unei asemenea tentatii, cine ar putea sa refuze placerea si bucuria jocului, cine ar putea sa reziste impulsului de a da frau liber sentimentelor ardente ce-ti inunda fiecare ungher al sufletului insetat de nou, de inedit si a se cufunda in magia celui mai frumos oras din lume?

M-am indragostit de cel mai cosmopolit, contrastant, dinamic oras al Europei, Londra. M-a vrajit cu istoria sa, cu arhitectura si grandoarea sa, cu podurile, palatele si catedralele sale, cu stradutele sale medievale, cu muzeele si parcurile sale, m-a captivat cu impletirea de conservatorism si modernism, cu capacitatea sa de a se reinventa permanent. In lumina blanda a toamnei, Londra anului 2011 pare mai ademenitoare ca niciodata. In departare, orologiul Big-Ben bate in ritmul inimii mele. Ironia sortii, o iubitoare a soarelui ca mine s-a indragostit tocmai de Orasul Ploilor.

Credeti in dragostea la prima vedere? V-ati indragostit vreodata de ceva, un loc, un oras, un obiect(un ceas, un telefon mobil, un aparat foto) sau de cineva, o persoana, femeie sau barbat la prima vedere?

Când te-am adus acasă, ai fost senzaţia cartierului! Toţi vecinii şi prietenii mei ne invidiau. Nimeni nu se putea lăuda cu o asemenea frumuseţe, toţi aveau numai urâte şi bătrâne. Îţi mai aminteşti când te spălăm şi te dezmierdam? Nu am lăsat pe nimeni să pună mâna pe tine, nici măcar pe mama şi pe sora mea! Păi, da, sunt gelos, ce, ele nu ştiu cât de mult te iubesc eu! Ştii bine că aproape am făcut infarct atunci când te-a lovit cu mingea ticălosul ăla mic al lui Costache, de la etajul doi, am făcut un scandal teribil atunci. Doamne, ce spaimă am mai tras când am ieşit cu tine pe stradă acum cinci ierni; de fiecare dată când alunecai, răsuflarea mi se tăia, dar tu te redresai cu graţie. Atunci când era ger afară şi tuşeai, plângeam şi nu mai ştiam cum să te încălzesc, să te fac să te simţi mai bine şi să respiri din nou melodios, aşa cum îmi place mie.

Niciodată nu am acceptat ca tu să cari bagaje sau altceva. Cum aş fi putut, oare, să supun o doamnă ca tine unei asemenea corvoade? Lasă, mai bine depun eu un efort mai mare şi, pe deasupra, am şi beneficii, căci îmi menţin în formă bună tonusul muscular. Când suntem pe bulevard, toţi mujicii fluieră după tine; nu-i băga în seamă, sunt nişte nesimţiţi, nu vor şti niciodatata să aprecieze şi să respecte frumuseţea.

Iubito, atunci când sunt cu tine, mă simt cel mai iubit dintre pământeni. Te iubesc, Skoda mea, nu te voi părăsi niciodată! Pe zi ce trece, devii mai frumoasă! Să nu îi crezi vreodată pe cei care spun că eşti bătrână şi că ar trebui să rămâi acasă, sunt răutăcioşi şi invidioşi pe relaţia noastră.

Da, maşina! Oare câţi bărbaţi apreciază maşina mai mult decât propria soţie?