Când te-am adus acasă, ai fost senzaţia cartierului! Toţi vecinii şi prietenii mei ne invidiau. Nimeni nu se putea lăuda cu o asemenea frumuseţe, toţi aveau numai urâte şi bătrâne. Îţi mai aminteşti când te spălăm şi te dezmierdam? Nu am lăsat pe nimeni să pună mâna pe tine, nici măcar pe mama şi pe sora mea! Păi, da, sunt gelos, ce, ele nu ştiu cât de mult te iubesc eu! Ştii bine că aproape am făcut infarct atunci când te-a lovit cu mingea ticălosul ăla mic al lui Costache, de la etajul doi, am făcut un scandal teribil atunci. Doamne, ce spaimă am mai tras când am ieşit cu tine pe stradă acum cinci ierni; de fiecare dată când alunecai, răsuflarea mi se tăia, dar tu te redresai cu graţie. Atunci când era ger afară şi tuşeai, plângeam şi nu mai ştiam cum să te încălzesc, să te fac să te simţi mai bine şi să respiri din nou melodios, aşa cum îmi place mie.

Niciodată nu am acceptat ca tu să cari bagaje sau altceva. Cum aş fi putut, oare, să supun o doamnă ca tine unei asemenea corvoade? Lasă, mai bine depun eu un efort mai mare şi, pe deasupra, am şi beneficii, căci îmi menţin în formă bună tonusul muscular. Când suntem pe bulevard, toţi mujicii fluieră după tine; nu-i băga în seamă, sunt nişte nesimţiţi, nu vor şti niciodatata să aprecieze şi să respecte frumuseţea.

Iubito, atunci când sunt cu tine, mă simt cel mai iubit dintre pământeni. Te iubesc, Skoda mea, nu te voi părăsi niciodată! Pe zi ce trece, devii mai frumoasă! Să nu îi crezi vreodată pe cei care spun că eşti bătrână şi că ar trebui să rămâi acasă, sunt răutăcioşi şi invidioşi pe relaţia noastră.

Da, maşina! Oare câţi bărbaţi apreciază maşina mai mult decât propria soţie?

Astept ziua de 24 noiembrie 2010 inca de cand m-am intors la serviciu. Stiam ca va veni si banuiam ce va implica ea. S-o numim ziua certitudinii si eliberarii, pentru ca maine voi sti exact ce se va intampla cu cariera mea profesionala, practic, cu viitorul meu.

Si normal ar fi fost sa ma incerce un amalgam  de emotii datorate apropierii marelui eveniment: teama, neliniste, neincredere, entuziasm, curaj, speranta, acceptare. Insa, o intamplare cu totul si cu totul neprevazuta a facut sa uit definitiv de cariera si sa-mi  experimentez emotia “preferata”, cea care a reusit sa fie omiprezenta pe parcursul intregii mele vieti: panica. De ce e ea infricosatoare? Pentru ca in momentul instalarii iti pierzi total luciditatea, logica, ratiunea. Desi problemele (aparent) de nerezolvat au raspunsuri extrem simple, evidente, eu nu am reusit nici de data asta sa imi inving coplesitorul sentiment de neputinta ce ma incearca de ori de cate ori nu gasesc rapid rezolvarea unei chestiuni relativ simple, de bun simt. Si atat de uriasa imi este frustrarea, dezamagirea si supararea, incat izbucnirea in lacrimi este inevitabila. Ca tot se spune ca nu este bine sa-ti reprimi emotiile… :P

Dar  fusese abia inceputul. Asa cum dupa cea mai  apriga furtuna soarele iese mai dogoritor si mai stralucitor, asa si dupa cea mai cumplita deznadejde te trezesti cu cea mai ireala fericire pe cap si nu stii cum s-o gestionezi, dupa aproape 10 luni de anestezie totala a simturilor, am plutit din nou in al 9-lea cer.   Dragostea este raspunzatoare pentru cele mai naucitoare emotii, azi  te arunca in abisul disperarii, maine  te inalta pe culmile extazului, euforica, visatoare si coplesita de atatea emotii pozitive am reusit performanta sa raman treaza intreaga  noapte. Stiu, cariera ma asteapta, dar dragostea e azi pe primul loc. Maine vom vedea ce va fi…

Care a fost emotia pe care ati experimentat-o pana acum cel mai des?