[youtube 9i8pfyzdkRw&feature=related]

Va aduceti aminte de cuvintele lui Victor Hugo,“in mintea mea e iarna, dar in sufletul meu e o primavara permanenta“? Ati cautat vreodata o melodie compusa special parca pentru sufletul vostru? Una care se armonizeaza perfect cu toata gingasia si blandetea din el, cu intensitatea trairilor cand iubiti, cu frenezia ce va incearca in prag de primavara, cu dorinta inflacarata pentru libertate, pentru noi inceputuri, pentru un etern frumos?  O melodie care sa vorbeasca in locul lui, pentru ca el e mereu atat de ocupat sa simta, sa viseze, sa creada, sa spere…

[youtube S_M0NeTUYK8&feature=related]

…in miracolul primaverii. In natura renascuta la viata, in muguri, in ghiocei si branduse, in verdele crud al ierbii, in senin, in raze jucause de soare printre copacii ninsi de flori dalbe, in zambete pe chipuri radioase de copii. In compasiune, iertare, bunatate si acceptare, in dragoste.  Avem nevoie de 1 martie pentru a renaste, pentru a  ne aduce aminte sa ne bucuram de timpul care ne-a fost acodat. Primavara e mai mult decat un simplu anotimp, e o stare de spirit. Azi celebram frumusetea naturii, importanta si maretia vietii si bucuria eterna din sufletele noastre. Martie inseamna sete de viata, de libertate, de soare, regasirea sublimului, a fericirii.

Pentru frumusetea din sufletul vostru, pentru ca aripile sale albe sa se inalte pururi spre zari albastre, luminoase, va doresc o primavara de vis, colorata, aromata si plina de iubire.

Sper din inima ca acest martisor sa fie primit de: Ada Pavel, Andreea Calin, Alina, Altcersenin, AnderaY, Andria, Castiel, Carmen Negoita, Chocolatefollie, Colorbliss, Corcodusa, Coolnews, Cristi Dima, Dani, Danny, Delia, Diana Emma, Dragos FRD, drstoica, Gabriela Elena, Glappy, Grapefruits, Happygirls, Julien Sorel,  Klausen, Lilly, Lusio, Mihaela, Mathew, Modern Talking, Miscellaneous11, Nabadaiosul, Ovi, Otilia,  Napocel, Nora, Paul, Roxana, Silvia, Space Dust, Teo Negura, Vacitim, Vis, Zuzu.

Adolescenta

Plictiseala de a fi singur, dorinta de a fi in doi, teama de a fi in trei.

Ajutorul pentru lumea a treia

Ajutorul platit de saracii din tarile bogate pentru a ajuta bogatii din tarile sarace.

Amor

Cuvant din patru litere: doua vocale, doua consoane …si doi prosti.

Avocat

Singura persoana capabila sa scrie un document de 10.000 de cuvinte si sa-l intituleze ” Sumar”

Baby Sitteri

Adolescenti care trebuie se se comporte ca adultii, in asa fel incat adultii care pleaca de acasa sa se poata comporta ca adolescentii.

Bancher

Un tip care-ti imprumuta o umbrela cand e senin si care ti-o ia inapoi atunci cand incepe sa ploua (Mark Twain)

Bolero

Vesta spaniola pusa pe muzica de Ravel.

Capitalism

Regim in care omul il exploateaza pe om. In regimul socialist e invers.

Casatorie

Unire care face doua persoane sa suporte lucruri pe care n-ar fi trebuit sa le suporte vreodata daca ar fi ramas singure.

Celibatar

Barbat care poate avea mai multe femei pe genunchi, dar niciuna in brate.

Consultant

Specialist care-ti ia ceasul de la mana, iti spune cat e ora si te face sa-i platesti serviciul.

Curtea cu juri

Grup de persoane trase la sorti pentru a decide cine, dintre acuzat si victima, are cel mai bun avocat.

Dans

Expresie verticala a unei dorinte orizontale.

Democrat

Prea sarac pentru a fi capitalist si prea bogat pentru a fi comunist.

Democratie

Regim in care fiecare are dreptul sa sustina ca se afla sub dictatura.

Dictatura

Regim in care toata lumea trebuie sa spuna ca e democratie.

Deziluzie

Sentiment resimtit atunci cand posteriorul superb pe care-l admirai nu coincide cu fatza care se intoarce.

Diplomat

Cel care-ti spune sa te duci la dracu cu o asemenea eleganta incat iti si vine sa te duci.

Ecou

Fenomen natural care are intotdeauna ultimul cuvant, chiar si cu o femeie.

Economist

Expert care va fi capabil sa spuna maine de ce nu s-a intamplat azi ce a prezis ieri.

Femeie

Ansamblu de curbe care fac sa se indrepte o linie.

Flirt

Chestie in mana, mana in chestie, dar niciodata chestie in chestie.

Homosexual

Barbat care se distreaza acolo unde ceilalti se screm.

A horcai

Mod de propagarea zgomotelor(zvonurilor) de ultima ora.

Incredere

Libertatea acordata unei persoane pentru a face prostii.

Lana virgina

Lana unei oi care alearga mai repede decat ciobanul.

Mizerie

Situatie economica in care ai avantajul ca elimina teama de hoti.

Mostenitor

Ruda apropiata care va  ia pulsul de ficare data cand va strange mana.

Parinti

Cuplu care invata un copil sa vorbeasca si sa merga pentru ca mai tarziu sa-i spuna sa stea jos si sa taca din gura.

Parlament

Cuvant straniu format din doua verbe “parler”= “a vorbi” si “mentir”= “a minti”.

Pesimist

Un optimist cu experienta.

Prieten (a)

Este o persoana de sex opus care are acel “Nu stiu ce” care elimina orice dorinta de a te culca cu ea(el).

Programator

Cineva care rezolva o problema pe care n-o aveati intr-un mod pe care nu-l intelegeti.

Proba orala

Examen de admitere a stagiarelor la Casa Alba.

Pulover

Imbracaminte pe care trebuie s-o poarte copilul atunci cand e frig maica-sii.

Rabla

Automobil dintr-o alta epoca in care toate piesele fac zgomot cu exceptia radioului.

(Acelasi ) Refren

Arie care incepe prin a va intra pe ureche si va iese apoi pe nas.

Turism

Activitate ce consta in a transporta niste oameni care s-ar fi simtit  mai bine acasa, in locuri care ar arata mai bine fara ei.

Usoara

Se spune despre o femeie care aceeasi morala sexuala ca si barbatii.

Si preferata mea:  A complica

Nimic nu e mai complicat decat a simplifica, nimic nu e mai simplu decat a complica.

via mail. Multumesc Dragos.

Lucruri marunte care ne fac sa zambim, ne fac viata mai usoara si mai frumoasa, ne dau incredere in noi insine, ne determina sa fim mai buni, mai optimisti, mai toleranti, sa intelegem mai bine lumea, lucruri care ne deschid noi orizonturi,  ne imbogatesc spiritual si ne incanta sufletul sau privirea. Lucrurile simple, dar esentiale  care reprezinta cheia fericirii in viata. Ne-au provocat sa vorbim despre ele AnderaY si Paul.

1. Sa beau. Palinca, vin alb demidulce, bere nefiltrata. In caz de urgenta merge si altceva. Doresc sa inteleg calea vechilor mistici care au gasit o geniala legatura intre alcool si spirit.

3. Sa ma bâtâi. Am renuntat la ideea ca voi invata sa dansez (adica sa fac niste pasi pe care lumea sa-i considere ‘dans adevarat’). Dar imi place nespus a ma bâtâi si sa topai (pe muzica in principiu).

4. Filmele sexy. Invat lucruri noi si am ajuns sa respect asemenea ‘actori’, cred ca nu e asa simplu sa torni scene sexy la comanda. Fara sentiment, fara sa se cunoasca…bravo lor nene!

5. Momentele imediat urmatoare unui efort relativ intens si reusit, fie ca e vorba de sex, dans sau simplul urcus al unui munte / deal. Sa stau si sa savurez odihna binemeritata.

6. Da domnule, imi place sa ma uit la meciurile de fotbal, mai ales daca joaca România, Dinamo sau Liverpool. Odata obisnuiam sa ma duc pe stadion, acum prefer sa le vad din fotoliu, alaturi de o berica. Dau si reluari…

7. Sa stau sa discut cu bunii mei prieteni, intr-o atmosfera intima. O muzica in surdina, sa vorbim despre câte-n luna si stele, sa ne luam la misto cu gentilete, sa râdem si sa ne bucuram de compania noastra.

9. Uneori, imi place sa scriu. Articole, pamflete, rezumate. Nu doar la calculator, ci si de mâna. De la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga, nu conteaza.

10. Sa pierd timpul pe internet. Mai nou am descoperit facebookul….

1. Sa dorm bine si sa visez frumos.

2. Sa citesc.

3. Sa mananc si sa beau ceva bun.

4. Sa dezbat diverse teme cu amicii.

5. Sa ma plimb in aer liber, de preferat, primavara.

6. Sa vizionez filme.

7. Sa ascult muzica de relaxare (Enigma, Budha Bar, Era, jazz).

8. Sa calatoresc cat mai des posibil.

9. Sa admir o femeie frumoasa si sa contemplu tablouri ce redau peisaje din natura.

10. Sa scriu articole pe blog.

“I am beginning to learn that it is the sweet, simple things of life which are the real ones after all”

Nice

1. Sa ma trezesc dimineata, sa privesc cum razele jucause ale soarelui imi mangaie delicat fata, cum ma rasfata cu blandetea si candoarea lor si sa simt, venind din bucatarie,  miros imbietor de cafea proaspata si aromata, sa ma indrept somnoroasa spre ea, s-o gust si instantaneu sa ma trezeasca si sa-mi dea din energia si vitalitatea ei magica. :sleeping:

2. O zi senina de vara petrecuta pe malul marii sau al oceanului, pe o insula exotica de preferat, la umbra unui  palmier, fara ca nimeni si nimic sa-mi perturbe linistea.   :whistle:

3. Sa cutreier  stradutele inguste si romantice ale unui oras european medieval, sa-i admir cladirile inghesuite si viu colorate, sa ma bucur de fiecare obiectiv turistic in parte, de muzee, turnuri, piete, palate, intr-o zi de vacanta.

4. Sa schimb tema la blog. Dupa circa 10 ore in compania aceleiasi teme, intru in sevraj. :silly:

5. Sa fiu indragostita…  :wub:

6. …de EL. :blush:

7. Sentimentul de libertate absoluta incercat in momenul plecarii de la serviciu. :w00t:

8. Shopping-ul – initial il privesc ca pe o forma de terapie, o modalitate de destindere, sentimentul de bucurie si implinire trece insa extrem de repede dupa ce constat ca am ramas fara niciun ban, in locul sau instalandu-se nelinistea si ingrijorarea. :unsure:

9. Sa ies cu prietenii la restaurant, bar, mall. :wassat: Sauna si inot la spa-ul meu preferat. :happy:

10. Un copac inflorit, cerul in flacari la apus, un curcubeu, un camp de maci, zambetul unui  copil, un catelus alb si dragalas, un cos cu cirese dulci de mai sau cu struguri mari si albi. :heart:

Care sunt lucrurile marunte ce va insenineaza voua viata?

surse poze: www.flickr.com; www.lolo-o.deviantart.com; www.windeebreeze.blogspot.com

Motto:    Desi nimeni nu munceste, planul se indeplineste.

Desi planul se indeplineste, nimic nu se gaseste.

Desi nimic nu se gaseste, toata lumea se descurca.

Desi toata lumea se descurca, toata lumea injura.

Desi toata lumea injura, toata lumea aplauda.

S-au scris probabil mii de carti despre ce a fost comunismul in general, nu pot veni cu nimic nou. Dar din punctul meu de vedere asta a insemnat: o societate a paradoxurilor. Desigur, am trait doar partea de putrefactie a erei socialiste. Nu mi s-a intâmplat nimic cu adevarat notabil, asa cum i s-a intâmplat lui Teofil, un  unchi de-al meu, preot greco-catolic, care a murit in puscarie pentru ca a refuzat sa treaca la ortodocsi. Nu. Mie comunismul mi-a interzis sa ma simt liber. L-am admirat in intreaga splendoare mai degraba din pozitia de spectator frustrat.

Problema cu libertatea este ca o constientizezi abia atunci când n-o ai. Simti ca ti s-a furat ceva ce e al tau, ceva concret, ca a intrat un hot in casa si ti-a luat mileurile si pestele de sticla de pe televizor. Sau poate ca ti-a luat toata casa!

O societate in care mai toata lumea spunea bancuri politice, dar in sedintele de partid toata lumea devenea brusc serioasa si cei care, cu câteva minute mai inainte, ma intrebau “il stii p-ala cu Bula la coada?”, inaltau in slavi realizarile regimului. Mârâitul in surdina era acceptat tacit. Atâta timp cât doar sopteai si nu urlai in gura mare era in regula.

Sexul era tabu. Nu invatai aproape nimic la scoala despre acest subiect, nu se scria pe nicaieri (doar atunci când era luat in derâdere capitalismul), mijloace contraceptive nu se gaseau si ‘indicatia’ regimului era “sex doar dupa casatorie”. De avort – nici vorba, oricum lui Ceausescu i se parea ca e prea mare pentru un popor atât de putin numeros. Femeile erau umilite, obligate la controale ginecologice permanente, desi fara niciun fel de relevanta, pentru ca am cunoscut tipe care nu erau in mod sigur virgine si care obtinusera de la medic certificat cum ca erau virgine. O minciuna despre care stia toata lumea. Inclusiv parintii fetelor.

O societate in care religia adevarata era doar tolerata, desi comunismul era o religie in sine.

O societate in care televizorul functiona doua ore pe zi. Sâmbata si duminica insa uneori erau filme. Filme din tarile socialiste, sau filme americane foarte proaste, din care ‘se taia’ orice urma de violenta si orice urma de goliciune trupeasca (la cinematografe insa rulau si filme bune, dar nu se scria pe nicaieri, anunturile, atunci când existau anunturi in presa, erau de genul “La Scala ruleaza filme din colectia Mari Regizori”, trebuia sa te duci pâna acolo ca sa vezi despre ce e vorba).

Cu o singura exceptie. De Pasti, in seara de sâmbata,  intotdeauna era un film american foarte bun. Poate-poate vor sta românii in case.

Nu. Românii se duceau la biserica, aprindeau lumânari si ascultau popii cum vorbesc despre Isus si, imediat dupa aia, despre ce scrisori de lauda i-a mai scris Nefericrea-sa Patriarhul lui Ceausescu. Era semnalul de plecare. Brusc zecile de mii de oameni se risipeau.

O societate in care, oficial, sarbatorile religioase erau interzise, dar cum-necum sistemul nu se opunea. Vacanta de primavara intotdeauna pica exact in Saptamâna Mare, plus o saptamâna dupa. Când Craciunul se apropia, colegii mei de pe santier, moldoveni sau olteni, erau amenintati ca nu cumva sa plece acasa, ca au de lucru si risca sanctiuni grave. Aiureli, de pe 6-7 decembrie nu-i mai vedea nimeni pâna dupa Sfântul Ion si nu li se intâmpla niciodata nimic.

O societate in care era coada la orice. Regimul iti cerea sa fii mereu proaspat barbierit, dar nu se mai gaseau nici macar lame de barbierit. Si nici crema de barbierit. Era coada la pâine, vata, spirt medicinal. Sapunurile locale aveau un miros infect iar straine nu se gaseau. Disparuse la un moment dat si detergentul! Era coada inclusiv la ratiile alea amarâte de zahar si ulei (curios este ca, asa rationalizat cum era, pentru familia mea cel putin, zaharul era ultrasuficient). Cu toate astea, regimul avea grija ca, macar de sarbatorile religioase astrale sa fie cât mai multe alimente. Cu cozi, cu nervi, dar erau. N-am trait niciun Pasti fara oua vopsite, pentru ca pietele gemeau de oua inainte de Inviere (e vorba de varianta ortodoxa; catolicii se descurcau cum puteau) si n-am trait niciun Craciun fara brad. Portocale sau banane apucam rareori, aglomeratiile inumane ma faceau sa renunt.

O societate in care ministrul secretar de stat de la Sanatate, Oproiu, a fost dat afara pentru ca a zis intr-o sedinta ca mor copiii in spitale din cauza frigului.

O societate in care numai Ceausescu avea voie sa dea interviuri reporterilor straini.

In sferele mai inalte ale PCR se discuta aproape fatis despre subiecte care, in mod oficial, erau catalogate drept pseudo-stiinta si condamnate. Apareau carti cu circuit inchis (deci nu existau in librarii sau biblioteci, ci doar in anumite straturi ale partidului) unde se vorbea (la modul general) de bioritmuri, zodii, telepatii, modul in care comunica plantele intre ele, sociologie. Pentru ca e bine de stiut, sociologia fusese interzisa. Nu oficial, dar disparuse pur si simplu. Fusese inlocuita cu socialismul stiintific!

O societate in care iti veneau din afara stiri ciudate. Din ‘lagarul capitalist’ aflai numai lucruri rele: incendii, avalanse, cutremure, inundatii, terorism, recesiune, somaj, criminalitate, pornografie (fara poze; doar cuvinte care descriau nenorocirile capitalismului). In ‘raiul socialist’ insa erau toate cum trebuie: stiri din industrie benefice, stiri din agricultura graitoare, dans si voie buna, totul mergea ca uns. Din când in când aparea si câte o stire care arata defectele, dar care erau intotdeauna ale unui om rau, un ‘gestionar’ furacios, o exceptie, niciodata nu erau defecte de sistem. O societate in care “Pentru patrie”, revista Ministerului de Interne, era cumparata pe sub mâna, iar de multe ori se intâmpla sa n-o primesti nici daca erai abonat!

In revista ‘Saptamâna”, Eugen Barbu si argatul sau, Corneliu Vadim Tudor, ‘traduceau’ pe intelesul activistilor ce trecuse de cenzura din cartile unor scriitori ‘fitilisti’. Asa au fost ‘dati in gât’ autori precum Octavian Paler sau Ana Blandiana.

Rând pe rând au inceput sa dispara ziaristii mai curajosi si au ramas doar lingaii. Lui Stefan Zidarita i-au suspendat rubrica “Faptul divers” din “Scânteia”, lui Horia Tabacu i-au taiat observatiile si anchetele din “Informatia”. Mai ramasesera doar “Viata studenteasca” (lasata si ea fara ‘cojones’ la un moment dat) si  “Flacara” lui Adrian Paunescu. E bine sa se stie ca, in epoca, amenintarea unor functionari ai statului cu reclamatii la “Flacara” avea efecte benefice. Acolo erau ziaristi care copiasera partial tupeul sefului si aveau energia sa se ia de gât cu aproape oricine (din esaloanele 3-4, fireste), precum Cornel Nistorescu. Asa se face ca, in afara articolelor obligatorii laudative, apareau si articole destul de indraznete pentru standardele de atunci. Pâna prin 1985, când si “Flacara” a devenit o nulitate. Din nefericire a trebuit sa arunc din ce in ce mai mult din colectia mea de ziare vechi, ocupa loc, n-am ramas decât cu câteva pagini din “Flacara”, tinute mai cu seama pentru a-mi obloji dorul de cenaclu.

1 Decembrie? Anul Nou? 24 Ianuarie? 1 Mai? 23 August? TOATE se reduceau la adularea lui Ceausescu, in toate momentele istorice era zugravita personalitatea lui mareata. Cu ajutorul unor ciraci mistificatori si lingai, precum vesnic senilul Sergiu Nicolaescu, se transforma o eroare de vorbire (Ceausescu, vrând sa vorbeasca de unul dintre voievozi, nu se stie despre care, l-a confundat pe Stefan cel Mare cu Mircea cel Batrân si a iesit “Mircea cel Mare”) in adevar istoric absolut. Daca a zis-o Ceausescu, asa trebuie sa fie! Asa a aparut si filmul “Mircea cel Mare”, plus o puzderie de istorici pupincuristi care au inceput ei sa demonstreze ca lu Mircea i se spunea din mosi-stramosi “cel Mare”.

Si acum? Nu degeaba am scris acest articol in aceste zile. Se intâmpla un an de când contracandidatul lui Basescu a pierdut alegerile.

E bine de stiut ca PSD este construit pe structura mortificata a PCR, ca nu s-a dezis niciodata de comunism cu toate nenorocirile sale si ca are la baza pe unul din cei mai mari criminali in viata din istoria României. In acest partid consta ‘speranta’ tarii. E adevarat ca, poate, oamenii se schimba, dar bolile ‘genetice’ ramân si nu stii niciodata când o gena recesiva va ajunge sa se manifeste in toata maretia ei!

Ia uitati aici planurile de viitor ale ‘sperantei’: “Sistemul lor de furt a functionat mai bine”. Asta asa, ca sa priceapa toata lumea ca nu despre competente pozitive e vorba, ci de cine fura mai profesionist. Asta e obsesia PSD, ca a trecut pe locul doi pâna si la furat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Tz-jgVjSH5U]

Si da!, intrebarea face cinste ziaristei (din nefericire nu stiu despre cine e vorba), pentru ca a ‘tradus’ pe intelesul tuturor tâmpeniile pe care micul prostanac le-ar fi vrut doar ca scuza puerila asa, ca sa ‘demonstreze’ ca intotdeauna altii sunt vinovati pentru infrângerile proprii. Ca la noi merge cu astfel de ‘explicatii’!

Cine nu invata din greselile istoriei va fi nevoit sa le repete.

Terra, posibil cea mai norocoasa planeta din Univers. Speciala,  probabil irepetabila. Singura care pulseaza de viata, unica pe care traiesc fiinte superioare, sociale inzestrate cu ratiune, inteligenta si imaginatie.  6, 5 miliarde de oameni. 6,5 miliarde de suflete, de personalitati distincte. Fiecaruia dintre noi ii place sa-si imagineze ca este diferit, deosebit de restul, original prin felul cum arata, cum gandeste, cum se poarta. In fata celorlalti  declaram raspicat si extrem de convingator ca nu suntem altceva decat oameni obisnuiti, nici mai buni nici mai rai, nici mai frumosi nici mai urati,  banali(chiar si celebritatile afirma asta in interviuri) dar in sinea noastra ne consideram altfel, incomparabili, inegalabili, exceptii. Cunosc pe cineva care se autointituleaza extraterestru. :)

Recent am schimbat locul de munca, iar in prima zi am avut neplacuta surpriza sa constat ca toata lumea se uita la mine ca la o fantoma. Macar daca lucram la opera… M-am lasat studiata, analizata in cel mai mic detaliu, deh, nu aveam ce face, si nu mi-a  ramas decat sa primesc cu zambetul pe buze  verdictul lor final: “vai dar ce bine semeni cu o fosta colega de-a noastra, prima data am crezut ca esti chiar ea”. Evident ca nu mi-a picat bine deloc, niciodata nu am agreat comparatia cu alte persoane, nici macar cu o vedeta internationala nu mi-ar placea sa stiu ca seman, si mai mult decat atat, intotdeauna am avut tendinta de a-mi alege prietene total opuse mie din punct de vedere fizic. Pe moment m-am simtit mica, insignifianta, depersonalizata.

Fac parte din categoria celor care nu au visat niciodata sa-si paraseasca definitiv orasul natal. Am crescut intre betoanele Bucurestiului, pe zi ce trece mai gri si mai apasatoare,  m-am obisnuit atat de mult cu zgomotul claxoanelor si picamerelor, atat de reconfortant la 7 dimineata, cu mirosul de gaze de esapament si praful ce-mi irita exasperant ochii si nasul, cu mizeria, indiferenta si lipsa de educatie a locuitorilor ei, incat daca as lipsi o zi din peisaj, cu siguranta le-as duce dorul.  Totusi, cateva imagini ale unui micute asezari  de basm, primite cu ceva timp in urma pe mail, m-au facut sa-mi reconsider pozitia. Situat in inima Olandei,  Giethoorn nu are cum sa te lase rece. Este atat de romantic si de fermecator, ca oricine il vede se indragosteste instantaneu de el.  Nici eu nu i-am putut rezista si am exclamat plina de entuziasm: oh, da, aici mi-ar placea sa locuiesc!  O oaza de verdeata, brazdata de canale si lacuri, casute cu multe flori, extrem de pitoresti si expresive , vechi de 200 de ani, podete de lemn ce fac legatura intre gospodarii si restul satului, un exemplu perfect de comuniune om-natura.

Aici nu exista strazi si masini. O lume ireala, fara accidente, stres, poluare.

Probabil ati remarcat obsesia oamenilor de a gasi mereu un supranume sau o sintagma unei asezari, indiferent ca este  rurala sau urbana.  De a o  compara si asemana cu alta mai mare si mai celebra, furandu-i astfel din personalitate. Estompandu-i identitatea. Asa s-a intamplat de-a lungul timpului cu orase precum Bucuresti, denumit Micul Paris, Ohrid, Micul Ierusalim, totul culminand cu definirea a patru orase in mod identic: “Venetia Nordului”.  Lipsa  de originalitate a atins insa  cote nebanuite, pana si acest satuc olandez a fost supranumit tot “Venetia Nordului”. Asadar in Europa sunt actualmente 6 Venetii. Pe cinci dintre ele vi le prezint pe scurt in continuare.

1 Venetia(Italia) – orasul rasarit din apa, supranumit “Regina Adriaticii”.  “Prefer sa fiu in Venetia intr-o zi ploioasa  decat in orice capitala intr-o zi frumoasa” asa a spus Herman Melville in 1857, captand exact esenta orasului, a cauri magie te prinde in mrejele ei in orice anotimp-chiar daca il vizitezi in miezul iernii, cand o burnita inghetata cuprinde toata laguna, sau in zilele  fierbinti si inabusitoare de vara, cand canalele, bisericile vechi si palatele nenumarate sunt scaldate de razele soarelui. Desi amenintat pe mai multe fronturi – poluarea si depopularea sunt probleme reale – , orasul ramane aproape de lumea reala atat cat poate fi o poveste cu zane.

2. Bruges(Belgia) – supranumit Venetia Nordului. :) Singura Venetie vizitata de mine, Bruges e un muzeu in aer liber. Catedrale, cladiri vechi de sute de ani, foste sau actuale centre administrative sau comerciale ofera lectii de istorie si arhitectura la tot pasul.Pentru un est-european exasperat de relatia cu metropola sa agresiva, evadarea e cu atat mai profunda. Civilizatie, estetica urbana, liniste. Stradute inguste si pietruite, canale romantice, cladiri in stil neogotic, casute pitoresc colorate, muzee, ciocolaterii si o stranie senzatie de irealitate. Toate acestea, plus prietenia orasului si a localnicilor  iti influenteaza iremediabil starea de spirit.

3. Stockholm(Suedia) – “capitala contrastelor”, supranumit si “Venetia Nordului” :) Stockholm-ul este un arhipeleag in toata puterea cuvantului. Asezat privilegiat pe 14 insule(legate intre ele printr-o retea de poduri si canale) in partea orientala a Scandinaviei, orasul inglobeaza lacul Malar cu apa dulce si intinse portiuni de padure de conifere si mesteceni. Azi numara 830.000 locuitori si a fost atestat prima oara in anul 1252.   Este unul dintre orasele europene pline de parcuri, piete si bulevarde spatioase, un exemplu clasic de arhitectura nordica impletita cu tendintele si necesitatile moderne, fara a pierde farmecul trecutului. Muzeele fermecatoare,  intinderile mari impadurite, neconstruite si excursiile cu vaporul prin arhipeleag sau in Marea Baltica fac din acest oras una din atractiile turistice preferate in mod special de vecinii lor rusi si de italieni. Cladirile medievale pastrate sunt in stare foarte buna iar bisericile protestante, desi nu sunt foarte multe, sunt frumoase si vechi.

4. Sankt Petersburg. A trai inseamna sa faci din tine insuti opera de arta”, spune personajul anonim din Nopti albe a lui Dostoievski. Si poate nu intamplator filozofia acestuia de viata se indentifica cu orasul in care isi traieste povestea de iubire, un oras prin excelenta dedicat artei, culturii, istoriei. Viata tumultoasa, cutremuratoare, uneori mecanica alteori infioratoare a acestui oras i-a inspirat pe clasicii Gogol, Dostoievski, Puskin, dar si pe scriitorii de secol XX Nabokov si Brodsky. Chiar daca Dostoievski descria orasul ca fiind  “cel mai abstract si bine calculat oras din lume”, subliniindu-i artificialitatea impunatoare si rolul de simbol al agitatiilor sociale din vechea Rusie, niciunde nu s-a nascut atata literatura romantica, asa cum s-a intamplat aici. Perfect pentru o vacanta inedita, Sankt Petersburg este orasul care nu oboseste niciodata pe timp de vara. Asezarea acestui oras langa Cercul Polar de nord face ca ziua sa fie mai lunga, iar amurgul sa dureze toata noaptea. Sankt Petersburg este in nord-vestul Rusiei, situat in delta raului Neva, la est de golful Finic al Marii Baltice. Specificul “Venetiei Nordului” cum a fost supranumit Sankt Petersburg, consta in multiplele canale si poduri peste raul Neva, dar si prin arhitectura sa variata cu bulevarde largi si drepte, parcuri si gradini foarte mari cu garduri din fier forjat.
Sankt Petersburg mai este cunoscut sub denumirea Orasul Palatelor. Palatul de Iarna cu Muzeul Ermitraj – simbol al Petersburgului, Palatul de Vara, Palatul Mensikov, dar si Palatul Stroganov cu Muzeul Figurilor de Ceara si Palatul Voronov sunt doar cateva dintre obiectivele turistice mai importante.

5. Amsterdam(Olanda) Casute ce par din turta dulce, canale cu barci si lebede, biciclete conduse haotic si fabrici de diamante, 90 de insulite legate prin 400 de poduri, circa 7.000 de cladiri de patrimoniu, si unul din cele mai mari centre istorice din Europa. Asa poate fi descris Amsterdamul in cateva cuvinte, un oras a carui infatisare a ramas in mare masura neschimbata din secolul al XIX  si pana azi. Un loc ce freamata la fiecare secunda, primitor, un simbol al libertatii de exprimare, un oras multicultural unde fiecare gaseste ceva interesant de facut sau de vazut.

Asadar, am identificat o Venetie oficiala, cea a Mediteranei si patru Venetii ale Nordului: Bruges, Sankt Petersburg, Stockholm si Amsterdam, la care se adauga si  Mica Venetie (tot) a Nordului, Giethoorn. Iar daca vi se par prea putine, aflati ca mai exista una: Copenhaga. :)

Care este preferata voastra? :)

Sursele folosite la realizarea materialului sunt:

www.dreamdestinations.ro; www.yuppy.ro; www.gotravel.ro; www.artline.ro; www.evz.ro

Motto: Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oamenii – Heinrich Heine, Almansor

Ideea acestui articol mi-a fost data, in afara de vizionarea filmelor cam in aceeasi perioada de timp, de gâlceava iscata in jurul unui alt articol recent. M-a frapat faptul ca intre filmele cu pricina exista trei asemanari fundamentale si o deosebire flagranta. Deosebirea e data de faptul ca Ioana a inceput de la umilinta incolo, in familia unui preot bigot, pe când Hypatia, matematician, astronom si filozof, a inceput de la glorie incolo, fiind beneficiara conceptelor grecesti de „libertate” si „democratie”. Dar asemanarile sunt de fapt mult mai importante.

In primul rând ambele filme trateaza subiecte extrem de sensibile pentru crestinism. „Agora” se refera la modul brutal si samavolnic in care a fost impus crestinismul in Alexandria, cu o intreaga succesiune de fapte abominabile comandate de episcopul Chiril: arderea Bibliotecii din Alexandria, convertirea prin forta la crestinism si executarea neascultatorilor (reprezentati in primul rând de Hypatia), pentru delict de gândire. Ce s-a intâmplat mai departe cu Chiril? Nu, n-a dat niciodata socoteala pentru ce a facut. Pentru faptul ca a distrus sute de mii de manuscrise, pentru modul in care a inteles sa puna asasinatul in numele religiei si pentru intreaga sa râvna de a arunca in bezna umanitatea, ei bine, posteritatea n-a gasit altceva de cuviinta decât sa-l canonizeze.

„Papesa Ioana”  (Ion Anglicus) descrie modul in care a ajuns sa urce pe tronul papal o femeie (chestiune nerecunoscuta, evident, de Biserica). Legenda, scrisa la mai bine de doua secole de la presupusele evenimente, are la baza conceptul de Mater Eclesia, introdus si mimat in cadrul slujbei de alegerea papei folosind doua impunatoare scaune specifice pentru femeile care nasc (ceremonialul s-a desfasurat cam de la inceputul celui de-al X-lea secol pâna la 1566).

In al doilea rând rând niciunul din filme nu respecta cu scrupulozitate adevarul istoric. In cazul filmului „Agora” e de inteles. Prezentarea amanuntita a faptelor care au avut loc in 391-415 l-ar fi facut recomandabil in exclusivitate numai criminalior sadici. Pentru a-l face totusi vizionabil de catre un public mai larg, autorii au trebuit sa eludeze modul teribil in care a fost ucisa Hypatia. De neinteles este insa de ce oare n-o fi fost respectata istoria in cazul Papesei Ioana (desi, trebuie sa subliniez, acest lucru nu afecteaza calitatea filmului si nu altereaza mesajul spiritual transmis). In afara de faptul ca autorii lasa sa se inteleaga ca faptele descrise in film sunt certe (ceea ce e departe de adevar), plaseaza povestea cu pricina in timpul Papei Sergiu al II-lea (844-847), când de fapt intâmplarile din  legenda au loc in timpul Papei Leon al IV-lea (847-855). Si s-a stabilit deja cu certitudine ca vacanta pontificala dintre Leon al IV-lea si Benedict al III-lea n-a putut fi mai mare de doua saptamâni. E posibil insa ca, in setea lor de cunoastere, sa fi existat femei in rândul preotilor sau ordinelor calugaresti masculine din acea perioada, in mod conspirativ.

In al treilea rând libertatea spiritului este reprezentata, in ambele cazuri, de femei. Sa fie vorba de un razboi al sexelor? Foarte posibil. Sa nu uitam totusi ca aceste femei au avut lânga ele barbati care le-au inteles, le-au apreciat, le-au respectat, le-au tratat in mod egal si au incercat, pe cât posibil, sa le protejeze.

Dar…

Bineinteles ca in toate prezentarile de marketing ale religiei se specifica faptul ca „femeia detine un rol foarte important”. Despre expedierea femeilor in ginecee, haremuri sau „la cratita” nu se prea vorbeste. Asa erau vremurile! Rol foarte important? Ca un reflex al vechilor mituri misogine mesopotamiene (din care urmasii lui Abraham au copiat cam fara sa citeze sursa), in Biblie femeia este mai degraba ispita. Rol foarte important? Daca e supusa, daca-si „vede de treaba” (robot casnic, obiect de distractie, marfa, aparat reproducator) si nu indrazneste sa gândeasca are, desigur, un rol foarte important. Iacob (viitorul Israel) a avut 12 fii, din care au rezultat cele douasprezece triburi ulterioare. Dar de faptul ca a avut si o fiica, pe Dina, nu ni se spune decât atât: ca a existat (a!, si ca a fost obiect de disputa cu Sihem; uitasem). Pe Fecioara Maria au pus-o in rama, pe post de tablou decorativ. Iar pe Maria Magdalena au „executat-o sumar”, fiindu-i atribuit rolul de curva. Caci astea sunt normele cu care s-a operat: femeia e ori animal docil, ori târfa.

Cu o singura exceptie majora. Dar despre „Cartea Esterei” (si, eventual, filmul „One night with the king”) vom vorbi, poate, altadata.

Suntem norocosi. Azi se incearca o impacare cu trecutul pentru a cladi un prezent si un viitor armonios macar din acest punct de vedere, dar trebuie sa fim constienti ca fortele intunericului nu vor fi niciodata gonite cu adevarat. Rautatea, egoismul, abuzul salasuiesc in noi in stare embrionara si nu e nevoie decât de o schimbare subtila de mediu ca sa se dezvolte fulgerator. Traim intr-o epoca in care femeile sunt lideri, sefi de state sau guverne. In 1893 Noua Zeelanda e primul stat din lume care acorda drept de vot femeilor. In 1979 Margaret Thatcher (Regatul Unit) e prima femeie din Europa aleasa sef de guvern. Pe 29.06.1980 Vigidis Finnbogadottir (Islanda) este prima femeie sef de stat aleasa intr-o tara europeana. Imi fac o datorie de onoare de a o aminti aici si pe Benazir Bhutto, prima femeie sef de guvern intr-un stat musulman (Pakistan, 1988). Poate se va face si despre ea un film (daca nu s-o fi facut). A platit cu viata incercarea ei de reconciliere a islamului cu democratia si Occidentul.

Sunt doar câteva exemple.

„Agora” si „Papesa Ioana” sunt importante pentru ca trecutul trebuie cunoscut. Pentru invataminte. Pentru a nu fi nevoiti sa-i repetam gravele erori. Acele fapte s-au intâmplat in trecut – si in trecut trebuie sa ramâna.

Acum e criza? Nu. Criza este atunci când dialogul e inlocuit cu intoleranta, ratiunea cu dogma si libertatea spirituala cu rugul. Când cartile ard.

Agora

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=RbuEhwselE0]

Pope Joan

http://www.metacafe.com/watch/4387875/pope_joan/

Autor: Dragos

Nu cred ca exista cineva care sa nu fi trait o aventura de un sezon.  Idile putem avea toamna, iarna, primavara, dar parca anotimpul predestinat celor mai frumoase povesti de dragoste ramane vara.  Este  momentul ideal pentru iubiri efemere, principii ignorate si amoruri pasionale.

Datorita unor  mecanisme hormonale  de neinteles, suntem mai nonconformisti vara, mai liberi, prin aceasta schimbare temporara de atitudine ne permitem sa actionam asa cum in restul timpului nici nu am concepe.  Asadar, pro sau contra aventurilor de-o vara?

Pe locul 5 in topul minunilor autohtone se afla un produs cu renume indoilenic, cu o reputatie nefericita dobandita integral din manierele consumatorilor sai: semintele de floarea soarelui. Un produs care-l insoteste pe roman oriunde are acesta chef: la film, la concert, in parc, la plimbare, fiind de altfel nelipsit din reuniunile gastii de la bloc. Desi ea, samanta de floarea soarelui, este sursa uleiului de prajit si a placerii rontaitului, perceptia noastra se limiteaza la mormanul de coji ramase in urma consumului acesteia in exces.

Sursa de vitamine si sanatate, semintele de floarea soarelui si dovleac sunt asadar mult mai cunoscute prin prisma mizeriei care ramane in urma lor. Samanta de dovleac nu este la fel de cautata, poate pentru ca si coaja e mai pretentioasa si nu se muleaza la fel de bine pe scuipat. Consumul de seminte da dependenta, crapa buzele, ustura limba si cere multe lichide, de obicei bere. Dependentii de seminte anonimi, o consecinta surprinzatoare, dar nu imposibila. Pentru cei care incearca sa renunte astfel la nicotina, o dependenta noua (semintele) o inlocuieste pe cea veche (tigarile).

Semintele sunt bune: cele de floarea soarelui, neprajite, contin vitamina E si complexul B, acid folic, magneziu, cupru si seleniu. Sunt o sursa importanta de acizi grasi Omega-3, previn fomarea cheagurilor de sange, apara inima de boli, contribuie la functionarea normala a prostatei si regleaza digestia. Cele de dovleac, tot neprajite, contribuie la eliminarea parazitilor intestinali, desfunda vasele de sange, regleaza colesterolul si stimulează activitatea rinichilor.

Pe de alta parte, cele prajite dau dependenta, iar sarea pe care o contin retin apa in corp. Ingrasa. Mai mult, incarca ficatul – ca si alunele, fisticul, nucile, migdalele sau samburii de caise. Asa ca dependentii de seminte prajite nu au decat de pierdut.

De la mic la mare, cumparatorii prefera semintele in coaja. Nu de alta, dar placerea e mult mai mare asa. Pentru unii, placerea consta in descoperirea minusculei recompense de dincolo de coaja – care se arunca intr-o scrumiera sau alt recipient similar. Pentru cei mai multi insa, placerea n-ar fi completa daca nu ar observa coaja zburand cu bolta pana la contactul cu solul. Ca “e altii” suficient de fraieri ca sa curete in urma lor. La film, e chiar “misto” sa mai trimiti cate o coaja in ceafa unuia din fata care are capul mare si te impiedica sa vezi subtitrarea cum trebuie. La meci, care-i problema, doar ai platit bilet, sa curete oamenii de serviciu, ca doar nu te-a facut mama maturator, nu?

Toata viata m-am ferit de lucrurile care dau dependenta. De aceea am refuzat sa mananc seminte, sa consum alcool sau sa fumez. Ani de-a randul am evitat si cofeina, tot din acest motiv, pana la urma insa am cedat,  acesta fiind singurul drog care m-a inrobit. Si acum, in timp ce scriu aceste randuri, am o canuta langa mine si doar licoarea fierbinte imi da energia necesara pentru a continua.

Voi sunteti dependenti de ceva?  Va propun o lista de substante/lucruri care creeaza dependenta, cu rugamintea de a o completa sau corecta(daca este cazul):

– nicotina

– alcoolul

-cofeina

-unele medicamente(ex.diazepam)

– alimentele de tip fast-food

– dragostea

-sexul

-internetul

– shoppingul

-libertatea

-nefericirea. Se intampla ceva ciudat cu romanii, cred ca  avem gena nefericirii in noi. Prea suntem dependenti de drame si mizerii pe care le cautam peste tot cu inversunare, dar ne sunt si oferite in exces de intreaga mass media. Si ar fi bine daca ar fi fictiune, dar intalnim tragedii indiferent unde ne poarta pasii, la toti cei din jur. E ca si cum lumea s-ar feri sa impartaseasca lucrurile bune, pozitive care li se întampla de-un fel de teama de oprobriu public, de-o condamnare de genul ”cum iti permiti sa-ti fie bine, cand noua ne merge atat de greu, esti de-a dreptul indecent cu fericirea ta!”.

Mi-am permis s-o parafrazez pe Orry, pentru ca titlul blogului ei se potriveste perfect cu ceea ce simt eu de foarte mult timp, iar adaptat astfel, este relevant pentru situatia in care ma aflu de cand am fost nevoita sa iau fraiele in mana si sa ma ocup cu adevarat de propriul meu blog. Un blog pe care nu l-am dorit niciodata, pentru ca eram constienta ca nu sunt in stare sa-l tin. Cel putin nu la standardele visate de mine. Nu sunt genul care se complace in mediocritate, sunt o perfectionista si sunt si foarte orgolioasa, dar totodata imi cunosc bine limitele. Un blog presupune insa dorinta de a impartasi cu ceilalti gandurile, ideile, framantarile tale. Presupune comunicare, deschidere, talent si pasiune pentru scris, viata ta devenind in timp o carte deschisa in mainile celorlalti. Ori toate astea-mi sunt straine mie, eu fiind o introvertita prin excelenta, o persoana case-si apara cu dintii intimitatea. Cu toate ca uneori exista momente cand tare as avea nevoie sa-mi descarc sufletul, sa-mi exprim frustrarile pe o pagina de blog si eventual sa inchid pentru comentarii. :) Dar nu pot s-o fac, pentru asta imi trebuie o noua blogosfera, unde sa nu ma cunoasca nimeni, unde sa fiu sigura ca nu ma gaseste nimeni din trecut, unde sa nu fiu judecata sau sa-mi fie rastalmacite cuvintele. Initial am deschis blogul din plictiseala, dorind sa-l tin exclusiv pentru materialele mele geografice. Scriam in alta parte si ma simtem excelent acolo, nu aveam de gand ca devin bloggerita, rolul de postatoare ma prindea de minune. Sincer, credeam ca voi imbatrani pe acel blog. Ce naiva… Viata avea insa alte planuri pentru mine, si iata-ma aici, in situatia de a scrie eu articole, lucru pe care-l refuzam cu inversunare in trecut, de fiecare data cand imi era propus. Asadar, cand visez cu ochii deschisi, visez la o noua blogosfera(a nu se intelege ca ma deranjeaza noile persoane pe care le-am cunoscut, dimpotriva), la mine fara trecut, la mine fara mii de regrete, la libertatea de a spune ce-mi trece prin cap fara teama ca cineva care ma cunoaste foarte bine sa ma citeasca, sa ma judece si sa-mi dea eventual replica. Nu vreau sa uit trecutul, pentru ca imi este imposibil, vreau ca el sa nu existe!