Miercuri, 23 august 1944, orele 5:00. Orică dormea dus, cu gura întredeschisă, gemând uşor. Din când în când, se puteau auzi cuvintele “coasă”; “bou” şi “Floarea”, vorbe ce îi înăspreau sau relaxau, după caz, expresia feţei. Tânărul fu trezit brusc, zguduit de braţele puternice ale Nuţei.

– Orică, haida-de, scoal’ în sus!

Nimic. Niciun răspuns, doar un prelung… muget?

– Haida, mă, scoal’ şi hai să mergem, c-avem drum mult, Ploieştii nu sunt colea, la doi paşi!

– Haida, mă, nărodule, n-auzi? A dracu’ pielea pe tine, te faci că n-auzi!? Orică, olelei, păza, veniră ruşii peste noi!!!

Un ţipăt scurt şi Orică fu în picioare. Cu ochii mari şi părul vâlvoi, căuta febril un loc unde să se ascundă, nu înainte de a-şi deplânge soarta.

– Îîîîîuuu, Doamne, ia-mă, ce mă faaaac? Nuţo, dă-mi grabnic cheile de la beci, barim să mor fericit! Decât să bea ruşii munca mea, mai bine mă pun cu toporul şi sparg butia şi dămigenele, să înghită pamântu’ tot zaibăru’, auzi tu?

– Hooo, mă, stăi mereu, că nu vine niminia, nu, nu, noi tre’ să ne ducem, uitaşi?

– Aaaau, fi-mi-ar capu’ al dracu’, uitai, zău, pe oichii mei dacă te mint!

– Păi, de, cred şi eu că uitaşi, la câtă ţuică băuşi asară cu a lu’ Tutunaru şi a lu’ Pârlanu…..

– Ce, băui munca ta? Căraşi tu lemne cu spinarea din pădure? Adunaşi tu corcoduşe şi prune toată vara? Ia, vezi, c-acu nu mai merg şi–o să te dejghine traistele alea cu de-ale gurii şi dămigeana de cinci.

– Ha, ce face? Păi, nu e, mă, lovite-ar orbu’ găinii şi gălbeaza vacii, fractu’? Să mă duc eu, muiere, şi tu să rămâi acilea? Halal cumnat eşti, ptiu, bate-te-ar Ăl’ de Sus să te bată!

– Haida, Nuto, ce te pornişi aşa? Nu mai căscă ochii la mine, că iar mă deochi şi zac o săptămână!

Trenul fu arhiplin, cei doi nu găsiră loc şi urcară pe acoperiş, Orică cu dămigeana, camuflată cu un flanel, ca să nu atragă priviri indiscrete, şi Nuţa cu paporniţele, încărcate cu ouă fierte, roşii, ceapă, brânză, un gâscan fript; în fine, cam ce are trebuinţă un soldat pe front, ca să îi crească moralul. Ajunseră în Bucureşti cu întârziere de 3 ore. Orică, ţinând dămigeana la piept şi afişând un aer grav, dădea “Bună zîua” la toată lumea, rânjind larg, de fiecare dată când auzea vorbă oltenească. Aflară că toate trenurile de persoane, cu plecarea din Bucureşti spre Ploieşti, fură cedate armatei, din raţiuni strategice.

– Paştele mă-sii, ce facem, muiere, că io până la Ploieşti nu merg pe jos, nici de – al dracu’!

– Iete, îmi spuse mie cfr–istu ăla că pleacă acuşi un mărfar spre Moldova şi trece prin Ploieşti, cică putem să ne suim pe acoperiş.

Mărfarul mergea încet, dând prioritate trenurilor militare. La un moment dat, în plin câmp, se dădu alarma antiaeriană. Orică, îngrozit de avioanele de vânătoare americane, ce se profilau la orizont, în disperare de cauză, sări de pe acoperişul vagonului, îşi sclinti glezna, sparse dămigeana cu zaibăr şi începu să plângă amarnic.

– Doamne, pupa–ţi–aş tălpiţele tale, nu mă lăsa, Doamne să mor aşa, în lanul de porumb, înainte să o fi cunoscut şi eu trupeşte pe Floarea lu’ Cârjan! Am doar 18 ani, jur că nu mai fac moarte de porci şi de păsări cât oi mai face umbră pe pamântu’ ăsta!

Nuţa, speriată şi ea dar, totuşi, amuzată, făcea bâză (îl persifla) de cumnatu–său.

– Mă, Orică, bagă de samă că ai iţarii peticiţi în fund cu o cârpă roşie, să nu te ia ăştia la ţintă!

– Hai, sictir, cucuveao! Ce, crezuşi că-mi fu frică, mie!? Vrusei să pitulez (ascund) dămigeana, da’ mă lua, aşa, o sfârşeală, şi-o scăpai; deh, voia lu’ Dumnezeu… se duseră cinci litrişori de zaibăr, mâna întâi… să fie pentru sufletu’ lu ăl’ bătrân, i-o fi şi lui sete!

Ajunseră la Ploieşti târziu, în noapte. Orică, vrând să-şi aprindă o pipă, fu cât pe ce să fie împuşcat de soldaţii ce păzeau gara, căci peronul era inundat de benzina şi motorina scurse din cisternele avariate de aviaţia inamică. Scăpat cu viaţă, îşi făcu trei cruci şi blestemă toată armata, alege–s–ar prafu’ de ea!

Îl găsiră repede pe Milică, omul Nuţei şi fratele lui Orică. Stătură ei ce stătură, apoi aflară că România nu se mai află în stare de război cu Aliaţii. Bucurie mare; se bău multă apă, că zaibăr nu mai era. Într-o tranşee întunecoasă, pe pământul jilav, Milică o felicita intens pe Nuţa, pentru curajul de care dăduse dovadă venind până la el, pentru mâncarea adusă şi… pentru multe altele. Singur, Orică plângea încetişor, gândindu – se la beciul lui, la ruşii care se apropiau rapid şi la Floarea , pe care o vor ofili, probabil, alţii…

În memoria bătrânilor olteni din satul unde am copilărit, cei mai spirituali oameni din câţi mi-a fost dat să întâlnesc!

Majoritatea nutritionistilor sustine ca e bine sa mananci cat mai mult dimineata si cat mai variat. In acest moment al zilei, organismul se incarca cu vitamine, minerale, proteine si fibre si isi asigura energia pentru intreaga zi. Poti consuma astfel lactate cu cereale, oua, fructe, legume, dulceata etc. Odata ce ai mancat bine dimineata, pofta de a lua gustari peste zi va scadea considerabil.
Specialistii care sustin ca micul dejun ingrasa isi sprijina teoria pe faptul ca persoanele cu un metabolism lent au o activitate extrem de scazuta dimineata, iar un mic dejun copios poate ingrasa. Nici ei nu recomanda sa se sara peste aceasta masa, ci doar sa se consume fructe si legume la micul dejun.

Se mai spune ca daca manaci dimineata:

-vei reusi sa-ti controlezi mai usor greutatea. Micul dejun activeaza metabolismul. Caloriile din alimentele consumate in cursul diminetii sunt arse mai usor, prin activitatile din timpul zilei

-vei reduce considerabil riscul aparitiei unor boli precum ulcerul, gastrita, tulburarile neuro-vegetative, diabetul, bolile cardiovasculare

Studiile au aratat ca lipsa mesei de dimineata poate avea numeroase efecte negative, atat asupra copiilor, cat si a adultilor. Printre acestea se numara slabirea memoriei, reducerea creativitatii, stari foarte dese de iritabilitate si anxietate, stres determinat de senzatia de foame si dificultati in logica. Totodata, renuntarea la masa de dimineata predispune la oboseala matinala din cauza deficitului energetic. In situatia unui aport energetic necorespunzător, apar dificultati concentrare, ameteli, tulburari de echilibru, tulburari de vedere, spasme musculare, sau lesin.

Ma numar printre persoanele care nu servesc mult laudatul mic dejun. Daca totusi consum o serie de alimente specifice mesei de dimineata, precum sunca, oua, branza si paine prajita, in maxim o ora mi se face un somn teribil, ma simt atat de obosita incat nu mai sunt in stare sa fac nimic. Si cine-si permite sa mearga din nou in pat la putin timp dupa ce abia s-a trezit? Daca insa aleg sa consum un fruct sau un bol cu cereale, deci ceva frugal si pasamite sanatos, dupa putin timp se instaleaza o senzatie de foame de care nu pot scapa sub nicio forma pe tot parcursul zilei. Chiar nu inteleg ce fel de persoane au participat la studiile care indica ca daca mananci mult dimineata ai energie, iar daca nu mananci devii iritabil si anxios. La mine e exact invers! Cu o cescuta de cafea am rezolvat problema dimineata. Si sunt foarte vioaie si gata de a-mi incepe noua zi de munca. Imi pastrez perfect echilibrul, gandesc logic, iar concentrarea e la cote maxime pe toata durata zilei. In fine, cred ca totul  depinde de organismul fiecaruia, de conceptii, mentalitati, obisnuinta.

Voi ce mic dejun preferati? Unul format din fructe

mic dejun frantuzesc

englezesc

indian

japonez

romanesc

cubanez

italian

turcesc

libanez

unguresc

spaniol

american

mexican

finlandez

suedez

un simplu sandwich

cereale

un mar

fresh de portocale

or just coffee? :wink:

Deci…contra.