Dislike

– termenul de blogger. Nu l-am agreat niciodata, insa acum chiar a inceput sa ma irite aceasta denumire precum si tot ce implica ea in viziunea clasicilor in viata. Ieri am dat peste un articol (oare al catelea?) in care era prezentat portretul bloggerului de succes. Ca sa fii blogger iti trebuie in primul rand talent, ca nu orice neavenit isi deschide blog, e nevoie de stapanirea condeiului, e musai sa ai la tine, in permanenta, figurile de stil, sa jonglezi cu metaforele si cu personificarile, umorul de calitate si ironia fina sa nu-ti lipseasca din niciun text, e imperios necesar sa-ti faci timp pentru a interactiona cu cititorii, dar si pentru promovarea proprie, sa citesti carti, sa vezi filme si seriale, sa mergi la opera, sa mananci in cele mai luxoase restaurante, sa vizitezi muzee si  sa calatoresti in cele mai exotice locuri de pe Terra. Ah, si sa nu uit, sa scrii corect gramatical, sa transmiti mesaje, sa educi masele. Si nu asa din an in pasti, ci zilnic. E nu zau?! Si de cand ma rog am eu atatea obligatii? De cand a devenit blogul un act de cultura? Scriu articole sau opere de arta? Mi s-a acrit de tot! Nu mai vreau sa fiu blogger, vreau doar sa scriu ce am eu chef, fara sa fiu judecata, fara sa-mi fie analizate cu ochi extrem de critic articolele. Se induce astfel ideea ca doar jurnalistii si scriitorii au voie sa detina un blog. Si muritorul de rand, nescolit la Oxford sau Cambridge, omul care vrea sa-si tina un jurnal personal online, cu el cum ramane? Sa-i dam in cap si sa-l reducem la tacere?

– nametii de zapada si mocirla care se va forma dupa topirea lor. Imagini surprinse in jurul blocului meu:

Nici nu stiu cum e mai bine, sa alunec pe gheata sau sa merg prin balti?

Breaking news: in Bucuresti a inceput sa ninga iar!

Like

– iminenta venire a primaverii. E timpul ca baba iarna sa-si ia talpasita ca prea si-a facut de cap pe meleaguri romanesti anul asta. Maine poimaine e 1 martie si eu vreau sa scap de cojoc si sa vad ghioceii. Azi am dat intamplator peste o fotografie reprezentand un buchet de flori primit la serviciu primavara trecuta si am devenit brusc nostalgica.

– mancarea chinezeasca: indiferent ce contine, orez, noodles (taietei din orez), bambus, ciuperci, ardei, carne tocata, pui sau vita, sos de soia, ulei de alune, morcov, ceapa, picanta sau nu, o ador. Am servit ieri dupa amiaza o portie imensa la un restaurant dintr-un hipermarket.

Ma grabesc sa inchei aici primul articol din noua rubricuta saptamanala pentru ca incepe meciul Stelei cu Twente din Europa League. :tongue:

“Pentru a gasi fericirea langa un barbat trebuie sa-l intelegi mult si sa-l iubesti putin. Pentru a gasi fericirea langa o femeie trebuie sa o iubesti mult si sa nu incerci s-o intelegi.”

Am gasit acest citat si am realizat care a fost marea mea greseala in relatiile cu barbatii. Nu am reusit sa-i inteleg. Nu am putut. Si i-am iubit prea mult… Eu nu stiu sa iubesc putin.

Azi imi dau seama ca esecul mi se datoreaza in totalitate. Nu izbuteam sa ne sincronizam, sa fim pe aceeasi lungime de unda. Se pare ca mai mereu reactionam diferit, simtim si percepem altfel lucrurile. Cand el dorea liniste si singuratate, eu aveam nevoie de atentie, afectiune si tandrete. Poate ar trebui spus ca eu simt o uriasa si constanta nevoie de dragoste si caldura sufleteasca. Si chiar daca sunt constienta ca nu o pot primi mereu, macar din cand in cand, o vorba de alinare e binevenita. Mai ales in momentele de cumpana. El vroia sa mearga la fotbal, eu mi-l doream in casa, alaturi de mine. El pragmatic, centrat pe propria persoana, eu mult prea preocupata de soarta sa, prea dornica sa fiu alaturi de el, sa-l sustin la greu, sa-l ascult cand poate el vroia doar sa fie lasat in pace.

Nu pot accepta si intelege ca barbatii sunt diferiti, ca ei nu simt nevoia sa-si puna pe tava emotiile si sentimentele oricand, oriunde si oricui. Ca nu sunt dispusi sa vorbeasca cu nimeni despre problemele lor oricare ar fi natura acestora. Probabil le e teama sa nu fie considerati slabi. Poate nu au fost educati in sensul asta sau, pur si simplu asa e firea lor. Barbatii – mereu atat de calmi, de rationali, parand, la prima vedere, insensibili si superficiali. Si aici ma refer la relatiile interumane. Dand mereu impresia ca ei nu se implica niciodata sufleteste, ca nu le pasa.

Nu le-am cerut nici cadouri scumpe, nici seri romantice la restaurante de lux, nici excursii exotice, am avut pretentia doar ca atunci cand imi este greu sa-mi fie alaturi, am cerut o dovada de sustinere si atasament:

 Voi reusiti sa intelegeti sexul opus?