• Că te-am minţit prea des!
• Că am râs când tu ai plâns!
• Că nu am vrut să văd când tu mi-ai arătat!
• Că nu am vrut să aud când tu mi-ai vorbit!
• Că am întârziat mereu!
• Că am cerut şi nu am oferit nimic!
• Că am lipsit prea des!
• Că nu am înţeles cine eşti!
• Că te-am făcut să suferi!
• Că ţi-am furat inima şi am pierdut-o în marea de uitare!
• Că nu te-am alintat prea des!
• Că am înţeles, abia acum, că te iubesc!

A IERTÁ = iért tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsă. 2) A elibera de acuzație, primind scuzele aduse; a scuză. Vecinul l-a iertat. ◊ A-l ierta Dumnezeu a înceta din viața (după o boală grea și îndelungată). Dumnezeu să-l ierte! formulă folosită de credincioși vorbind despre mort. Doamne, iartă-mă! expresie folosită de o persoană care a spus sau este pe cale de a spune o vorbă necuviincioasă. Ba să mă iertați! a) nu sunt de acord; b) nici vorbă. Iertați-mă (vă rog)! vă rog să nu vă supărați. 3) (greșeli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a înceta de a lua în considerație; a da uitării; a scuză. 4) (datorii, obligații etc.) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a îngădui; a permite. Iertați-mă, vin și eu cu o explicație. /<lat. Libertare.

Sursa: NODEX

Un cuvânt simplu, ce stă pe buzele tuturor, are corespondent în toate limbile pământului şi a fost rostit de nenumărate ori. Mai multe sensuri, acelaşi scop. Care este originea acestui termen? Există o legătură directă între iertare şi morala religioasă? De ce iertăm? Ne simţim NOI mai bine, atunci când iertăm, sau o facem pentru liniştea celor care ne cer iertare? De câte ori acceptăm să iertăm? Iertăm mai des, atunci când iubim? Sunt convins că există situaţii când un străin comite o greşală mai puţin semnificativă decât un cunoscut, dar alegem să nu îl iertăm. De ce? Care este mecanismul uman interior care generează nevoia de a cere iertare şi dorinţa de a ierta?

În mod intenţionat, am ales, drept exemplu, un caz clasic. Într-un cuplu, un partener greşeşte constant faţă de celălalt, motiv pentru care îşi cere mereu iertare. Până când? Nu de puţine ori, m-am întrebat cât de subţire este graniţa dintre iertare şi naivitate/prostie? Poate fi iertarea considerată slăbiciune? Consider că, de multe ori, sensul iertării ajunge să fie denaturat; la biserică, de pildă, de câte ori mergem şi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte pentru păcatele noastre, prilej excelent să considerăm că totul va fi şters cu buretele şi…o putem lua de la capăt, căci Dumnezeu este bun şi milostiv, El ne iartă…

Închei, cerându-mi iertare ( hehehe ) pentru întrebările numeroase dar, vorba lui Descartes “Cogito, ergo sum”

Voi iertaţi uşor? Când greşiţi, vă cereţi mereu iertare?

Aveti voi una mai buna?

Ce altceva ar putea fi? Inainte, genul asta de muzica ma plictisea teribil, erau suficiente doua acorduri  de vioara ca sa-mi pierd interesul pentru orice piesa oricat de celebra si frumoasa ar fi fost considerata.  De un intreg concert nici nu se punea problema- ar fi constituit un adevarat calvar.

Nu, nu simt nevoia sa ascult muzica clasica, dar cand o fac nu ma mai deranjeaza ca inainte. Trebuie sa recunosc insa ca am gasit si cateva melodii frumoase, pe care le-as asculta de mai multe ori pe zi. Ca de exemplu asta:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9DxbKCEZOKg&feature=related]

care este insotita intamplator si de un mesaj inspirat parca din adancul sufletului meu si dintr-o dorinta mai veche, dar mereu la fel de actuala.

Nu stiu cum veti petrece voi acest weekend, dar eu cu siguranta voi incerca ceva inedit, ceva ce nu credeam ca voi ajunge sa fac vreodata. Nu, nu sunt nici deprimata, nici stresata. Nu incerc sa-mi controlez agresivitatile ascunse,  nu sufar nici de tulburari mentale sau afective,  de anumite blocari sau de  boli psihosomatice(cum ar fi astmul sau problemele de alimentatie).

Cu toate astea voi incerca meloterapia. De ce? Simplu, din curiozitate.Am gasit aici si un mic ghid de meloterapie.

Astfel, pentru relaxare sunt recomandate :

Claude Debussy – Sonata pentru pian si harpa

Nicolo Paganini – Concert nr. 4 in Re Minor

Piotr Ilici Ceaikovsky – Uvertura operei “Frumoasa din padurea adormita”

Pentru linistea interioara:

Ludwig van Beethoven – Concertul imperial nr. 5 (Adagio din sonata pentru violoncel si orchestra in sol minor)
Franz Schubert – “Rosamunda”‘ “Ave Maria”
Piotr Ilici Ceaikovsky – “Lacul lebedelor”
Robert Schumann – “Reverie”
Wolfgang Amadeus Mozart – “Concert nr. 21 pentru pian si orchestra”

Pentru reglarea nivelului tensiunii arteriale:

Wolfgang Amadeus Mozart – “Don Juan”
Franz Lizst – “Rapsodie maghiara”

Pentru surmenaj intelectual:

Johann Sebastian Bach – “Fugile”

Pentru ameliorearea unor dureri fizice

Ludwig van Beethoven – “Pastorala”

Maurice Ravel – “Bolero”

Frederick Chopin – Concert nr. 1 in Mi Minor

Pentru stimularea si energizarea organismului

Giuseppe Verdi – Marsul din opera “Aida”
Johann Sebastian Bach – Brandenburgicele

Voi ati apelat vrodata la meloterapie? Si daca da, a avut efectul scontat?

Pentru ca e sfarsit de saptamana, pentru ca dupa o saptamana de munca banuiesc ca va simtiti usor obositi si fara vlaga, va propun ceva super energizant:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bMnl1URCH3w&feature=related]

Va doresc un weekend cat mai placut si bogat in evenimente(insotit de muzica stropilor de ploaie pentru cine nu pleaca la mare sau la munte). :) :P



“Omul? Nu există “omul” decât în tratatele de filosofie care se mulţumesc cu abstracţiuni. În realitate există mai multe feluri de oameni. Există călăul, există victima, există martorul care se amuză, există martorul indiferent, care nu aude sau pleacă pentru că nu-i place spectacolul, îl deranjează sau îl face să sufere. Mai există şi cel care se revoltă. Dar pe acesta nu-l poţi vedea totdeauna, îl copleşesc martorii dintre care se aleg mereu şi călăii, şi victimele, pentru că spectacolul trebuie să meargă fără oprire…” Octavian Paler

Tu ce fel de om esti? Ce astepti de la viata, ce speri de la ea? Ti-e teama sa lupti pentru ce-ti doresti? De cate ori ti-ai transformat visurile in realitate? Te declari un invins sau un invigator, o victima sau un calau, un  spectator pasiv si mut sau un vesnic razvratit? Consideri ca lupta trebuie dusa pana la capat indiferent de rezultat sau ca totul e doar un balci al desertaciunilor?