Iartă-mă!

  • Că te-am minţit prea des!
  • Că am râs când tu ai plâns!
  • Că nu am vrut să văd când tu mi-ai arătat!
  • Că nu am vrut să aud când tu mi-ai vorbit!
  • Că am întârziat mereu!
  • Că am cerut şi nu am oferit nimic!
  • Că am lipsit prea des!
  • Că nu am înţeles cine eşti!
  • Că te-am făcut să suferi!
  • Că ţi-am furat inima şi am pierdut-o în marea de uitare!
  • Că nu te-am alintat prea des!
  • Că am înţeles, abia acum, că te iubesc!

A IERTÁ = iért tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsă. 2) A elibera de acuzație, primind scuzele aduse; a scuză. Vecinul l-a iertat. ◊ A-l ierta Dumnezeu a înceta din viața (după o boală grea și îndelungată). Dumnezeu să-l ierte! formulă folosită de credincioși vorbind despre mort. Doamne, iartă-mă! expresie folosită de o persoană care a spus sau este pe cale de a spune o vorbă necuviincioasă. Ba să mă iertați! a) nu sunt de acord; b) nici vorbă. Iertați-mă (vă rog)! vă rog să nu vă supărați. 3) (greșeli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a înceta de a lua în considerație; a da uitării; a scuză. 4) (datorii, obligații etc.) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a îngădui; a permite. Iertați-mă, vin și eu cu o explicație. /<lat. Libertare.

Sursa: NODEX

Un cuvânt simplu, ce stă pe buzele tuturor, are corespondent în toate limbile pământului şi a fost rostit de nenumărate ori. Mai multe sensuri, acelaşi scop. Care este originea acestui termen? Există o legătură directă între iertare şi morala religioasă? De ce iertăm? Ne simţim NOI mai bine, atunci când iertăm, sau o facem pentru liniştea celor care ne cer iertare? De câte ori acceptăm să iertăm? Iertăm mai des, atunci când iubim? Sunt convins că există situaţii când un străin comite o greşală mai puţin semnificativă decât un cunoscut, dar alegem să nu îl iertăm. De ce? Care este mecanismul uman interior care generează nevoia de a cere iertare şi dorinţa de a ierta?

În mod intenţionat, am ales, drept exemplu, un caz clasic. Într-un cuplu, un partener greşeşte constant faţă de celălalt, motiv pentru care îşi cere mereu iertare. Până când? Nu de puţine ori, m-am întrebat cât de subţire este graniţa dintre iertare şi naivitate/prostie? Poate fi iertarea considerată slăbiciune? Consider că, de multe ori, sensul iertării ajunge să fie denaturat; la biserică, de pildă, de câte ori mergem şi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte pentru păcatele noastre, prilej excelent să considerăm că totul va fi şters cu buretele şi…o putem lua de la capăt, căci Dumnezeu este bun şi milostiv, El ne iartă…

Închei, cerându-mi iertare ( hehehe ) pentru întrebările numeroase dar, vorba lui Descartes “Cogito, ergo sum”

Voi iertaţi uşor? Când greşiţi, vă cereţi mereu iertare?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

78 de comentarii la “Iartă-mă!”

  1. recent am mai lasat un comentariu la un articol despre iertare, si probabil o sa ma repet
    am niste principii ” nu pot astepta ca altii sa ma ierte pe mine daca eu nu pot ierta” daca eu fac acest pas si ceilalti il vor face
    e adevarat ca iertarea are doua parti: a ierta si a uita, daca faci primul pas si zici iert in timp o sa si uiti
    nu este simplu, e chestie de vointa
    cand cineva greseste si nu-l ierti e ca o povara care o duci toata viata in spate, ca un sac in care aduni bolovani si sacul respectiv il cari zilnic dupa tine, in timp te va cocosa, nu-i mai simplu sa lasi sacul jos si sa fii liber?
    suntem oameni, suntem supusi pacatelor,greselior, gresim in fiecare zi, uneori cu buna stiinta alteori fara nici cea mai mica intentie, ne supara multa lume,suparam multa lume dar avem acest dar de -a ierta- eu zic ca-i un dar minunat

    1. Yup…cam asa este si stiu ca se foloseste cam des expresia iert dar nu uit. De fapt, Lilly, eu cred ca atunic cand ierti cu adevarat, uiti in sensul ca atunci cand revezi persoana care ti-a facut ceva, nu o mai asociezi evenimentului.

  2. Hm, uneori iert, uneori chiar și uit :) Dar tocmai ce trec printr-o situație ciudată. Eu vreau să iert, să trecem peste, doar că celălalt nu crede că asta vreau de fapt. Toate eforturile mele sunt, deci, zadarnice, obositoare și lipsite de sens. Auung să nu le cred nici eu…

  3. Depinde de fapta. Unele lucruri nu le pot ierta decat dupa ce ranile se cicatrizeaza. Altele niciodata. Nu uit nimic, niciodata. Iert mai usor persoanelor dragi, decat unui strain cu care eu consider ca m-am purtat ireprosabil. Si da, imi cer iertare.

      1. Nu, categoric nu. E o iertare incompleta, cu alte cuvinte, o pseudoiertare(nu stiu daca exista termenul asta in dex, ma indoiesc). Un fel de compromis. Dar, atunci cand gresesc si eu si persoana, atunci nu am resentimente, trec mai repede peste, daca greseste doar celalalt…
        Nu stiu, cand vine vorba de femei uit si trec mai repede peste greseli, cand vine vorba de barbatii pe care i-am iubit, iar ei si-au batut joc…nu mai e asa usor, acolo ma refeream ca nu uit.

        1. Asa este….e o pseudoiertare, daca nu exista cuvantul, exista de azi. Cu atat mai mult ar trebui sa ii ierti pe barbatii pe care i-ai iubit si care ti-au gresit :) E greu, dar nu imposibil. Cum spunea o prietena ffff draga mie, impossible is nothing :)

  4. Iertarea asta e un lucru greu…
    Nici ce ierţi nu e aşa uşor de definit.

    Iert uşor unele lucruri. Poate că iert lucruri pe care alţii nu le-ar ierta niciodată, sau nu iert în ruptul capului lucruri pe care alţii le consideră nici demne să li se ceară iertare pentru, d-apoi să nu ierte.
    Mai depinde şi de persoană, de conjunctură, de multe.
    E greu de definit având în vedere că lucruri pe care le+aş fi iertat cândva, azi nu le-aş ierta. Sau lucruri pe care le-aş ierta unei singure persoane…

    Cu cerutul iertării, are o vorbă fratele meu: “Degeaba îţi ceri iertare, dacă faci din nou.” Cea mai bună formă de a-ţi cere iertare e să nu mai repeţi fapta.
    Cuvintele le spun, dar nu abuzez de ele. Uneori e mai bine aşa, şi să foloseşti alte metode de a cere iertare. Că dacă tot spui “îmi cer iertare”, “îmi cer scuze” si nu faci mai nimic, nici tu nu mai crezi in cuvintele tale.

    1. Ai dreptate Diana!

      Sa iti dau un exemplu de posibila iertare: Aliosha Karamazov are o pornire launtrica care il determina pe drumul de la manastire spre sat sa strige ca isi cere iertare lumii intregi atat pentru el cat si pentru familia lui.

      Cat despre iertarea pe care o acorzi tu, trebuie sa fie continua si totala, este singurul mod prin care putem fi impacati cu noi insine. Cred eu…

      1. Iertarea continuă şi totală nu există. Suntem oameni, nu zeităţi atotiertătoare.
        Avem un orgoliu, oricât de mic, şi limite.
        În cele din urmă, trebuie să ne să recunoaştem limitele, oricât am tinde spre perfecţiune.

        Împăcarea poate fi atinsă, atâta vreme cât nu completăm neiertarea cu ură sau resentimente spre acea persoană. Ura şi resentimentele sunt cele care ne macină şi nu ne lasă să fim împăcaţi. Cel puţin aşa văd eu lucrurile; şi aşa au fost în cazul meu.

        1. De acord, cam asa este. Dar, atata timp cat nu avem sentimente de ura sau resentimente evedinte fata de persoana ca re ne-a gresit si staruim in a iubi si a accepta pe oameni e un pas spre iertarea continua si totala.

          Da, orice concept care se vrea atotcuprinzator tinde spre un absolut ce nu poate fi atins.

          Dar eu zic ca ac. iertare continua si totala este posibila si se confunda cu o iubire sincera, desavarsita pentru orice :)

  5. Compromis, cedări reciproce, “eu pun o jumătate, tu pui cealaltă jumătate; eu mă ocup de o jumătate, tu de cealaltă”… nu prea ține, seamănă cu corporativele. Suntem unici fiecare, avem o cale de urmat și din câte se pare este totul regizat în mare măsură. Iertăm mult: ne consumăm din energie. Trebuie să ne menținem demni să continuăm eventual contactul dar iertarea foarte greu s-o acordăm. Contruirea, iertarea, trebuie s-o clădească cel care a grșit.

    1. Nu sunt chiar de acord, Napocel. Fiecare act tine in mod diferit de fiecare dintre cei implicati. Cel care a gresit, trebuie sa ceara iertare pentru a se mantui. Dar daca tie ti s-a gresit, tu trebui sa ierti total chiar daca ti se cere sau nu rabdare. Ce crezi? Iertarea greselii tine numai si numai de tine, nu de ce face altcineva :)

      1. Dacă-și repară greșeala și-a câștigat mai mult de jumate din iertare pentru el în special. Dacă-l iert eu nu prea are efect mare că nu sunt Zeu ori Creator. Iertatul omenesc e o armă cu două tăișuri. Cel care greșește trebuie să se corecteze întâi pe el iar dacă va fi lucid va simți liniște-n el. E ceva deformat să te simți cu adevărat în suflet iertat de un semen care e doar un firicel aici, în lumea asta. :). Iertarea este pentru noi ca un membru. Să ne ferim totușu să ne pierdemmembrele iar cei care greșesc să facă să-și recâștige biletul spre liniștea interioară neapelând la o iertare de fațadă. Când aud că cineva iartă dar nu uită e exact fațada de care am pomenit. Ierți când ești convins că celălalt s-a vindecat. :)

          1. Ai perfecta dreptate! Asa este!
            Dar, noi iertam pentru sufletul nostru nu pentru al celui care ne-a gresit. Pentru ca e posibil ca acela sa se smereasca, sa obtina iertarea lui Dumnezeu si nu pe a noastra care il uram. si atunci noi pierdem nu el.

    1. Roxana, nu cumva e diferenta intre a accepta si a ierta? Spre exemplu, inteleg ce ai scris. Fata de mine s-a gresit, am iertat total, dar nu am acceptat si am mers pe drumuri diferite. Dar a ierta este esential :)

  6. eu nu port pica… asta e m-au deranjat multi pana acum dar n-am nimic cu nimeni, probabil am iertat sau am uitat… nu n-am uitat, cred ca am iertat!
    Macar puterea asta o avem ar trebui sa ne folosim de ea!

    1. Si eu sunt la fel! Eu zic ca nu numai ai iertat, dar ai si uitat, nu neaparat in sens fizic, ci mai mult spiritual, adica atunci cand vezi pe omul respectiv, nu il asociezi cu evenimentul acela negativ ci cu altele pozitive pe care le aveti :) Bravo!

    1. Da,asa este! Asa mi se intampla si mie. Pur si simplu simt ca e ceva care ma retine in a intra in comuniune cu ei :) Prefer sa am alaturi oameni simpatici, care sunt pe ac lungime de unda cu mine :)

  7. Poate e gresit si incorect, insa eu ii iert mai greu pe cei dragi si apropiati, decat pe niste straini. Probabil deoarece fapta unui strain nu ma afecteaza in aceeasi masura, nu imi pasa la fel de mult si nici nu am aceleasi asteptari de la el.
    De la un prieten imi doresc sinceritate de exemplu, iar daca ma minte imi va fi mai greu sa trec peste, decat daca as fi mintita de un strain.
    Cu toate astea, iert destul de usor. Uneori, e o slabiciune.. Alteori, o calitate. Daca pe ceilalti ii iert relativ usor, mi-e foarte greu sa ma iert pe mine insumi.
    Si da, in momentul in care imi constientizez greseala, imi cer iertare sau scuze, dupa caz.

    1. Intotdeauna ne dor faptele pe care le fac cei dragi pentru ca de la ei avem asteptari mari, mult mai mari. Nu e nici gresit si nici incorect. Iar daca este asa, inseamna ca amandoi procedam gresit si incorect :) Foarte bine ca reusesti sa ierti repede si usor, si sincer mai ales. Felicitarile mele sincere :)

      1. Ma bucur sa aflu ca nu sunt singura care procedeaza asa :) Mi s-a spus ca nu sunt corecta si am incercat sa mai ,,echilibrez”, insa nu e ca si cum ai putea decide asta.. Iertarea poate fi categoric influentata de modul in care gandim, de conceptii si prejudecati, de ratiune, insa vine in principal din suflet… Iert usor deoarece nu imi place sa imi simt sufletul incarcat si nu imi place nici tensiunea, relatiile dintre oameni incarcate negativ. Dor. Pe langa asta, toti gresim intr-un fel sau altul, la un moment dat sau altul. Incerc sa empatizez cu celalalt si de multe ori imi dau seama ca sunt greseli omenesti, pe care multi le fac.
        Iertarea imi pare o eliberare, atat a noastra cat si a celui care a gresit. Si e frumos sa fim liberi… :)

        1. Sunt total de acord cu tine. Nu pot completa, nu mai am cu ce. Da,iert pentru ca asa simt, nu o fac cu scopuri, ci pentru ca asa sunt. Asa ma simt viu, asa e felul meu de a fi, asa imi dicteaza constiinta :)
          Da, e cea mai frumoasa eliberare. Fiecare are motivele pentru care greseste, chiar daca poate ele nu il scuza :) Si noi gresim, mult, fara sa vrem, cel mai adesea.

          E foarte frumos sa fim liberi, iertand si iubind. Ai dreptate!

            1. Da, cam asa este, dar nu-s chiar de acord cu forma in care suna. Stii cum suna?

              Ca si cum am da bani cersetorilor. Adica, dam repede 1 leu ca sa fugim, dar nu fugim de ei ci de noi, de rusinea noastra, de egoismul si de nimicnicia de care dam dovada cand ne imbatam cu situatia pe care o avem si nu deschidem ochii la suferinta din jur.

              Nu, iertarea nu este ceva ce trebuie sa facem pentru a ne simti bine, ci este ceva care sa vina din strafundul fiintei noastre, din acel izvor de frumusete, dumnezeire si minunatie.

              trebuie sa iertam ajutandu-l pe cel care a gresit sa se indrepte, sa fie mai bun. Nu e de ajuns sa zicem in gand, eu nu port pica si il iert, pentru a ne da noua senzatia ca suntem ok, suntem mari si tari si suntem buni la suflet. Pentru ca la prima ocazie cand vine vorba de persoana respectiva sa o judecam prin prisma lucrului pentru care am iertat-o.

              Nu, expresia de mai sus pentru mine reprezinta doar aparenta iertarii, deci e incompleta si pe alocuri inselatoare :)

              1. Ce ai scris tu imi aduce aminte de alta maxima celebra: “A ierta este, in esenta, un atribut dumnezeiesc, iertarea aparand in consecinta ca inca o dovada a prezentei suflului divin in faptura.”

    1. Pai, teoretic cu cat fapta este mai grava cu atat merita iertata. Consideri ca poti ierta cu adevarat, daca nu uiti? E bine sa tii minte, sa te protejezi, sa inveti din greseli, dar a uita inseamna sa vezi binele in cel care ti-a gresit :)

      1. Da, poti sa ierti fara sa uiti… De uitat nu trebuie sa uiti nimic niciodata (indiferent ca vorbim de lucrurile pozitive sau cele negative), desi de multe ori ne sta in fire sa uitam cand cineva ne face un bine si sa nu uitam cand ne greseste cu ceva.

  8. Eu consider că îți poși da seama cine își greșește intenționat și cine îți greșește involuntar. Asta legat de faptul că ar putea fi o prostie să ierți mereu. Iertarea e ruptă din Rai și nu poate fi nimic rău în asta.

    În Matei 18:21-22 se găsesc următoarele:
    21.Atunci Petru s-a apropiat de El, şi I-a zis: “Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”
    22.Isus i-a zis: “Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.

    Discuția asta avea loc în condițiile în care la acea vremepreoții și cărturari vorbeau de iertare de 3 ori pe zi, iar Petru venea cu cifra 7 ori pe zi. Părerea mea e că iertarea face bine și celui care iartă și celui iertat.

      1. Iertarea e un bine pe care nu trebuie să îl eviți. Are darul de a dezvolta carcaterul și e înrudită cu dragostea. Oricât de pompos ar suna sau chiar dacă poate sună a clișeu așa este. Nu poți ierta pe cineva dacă nu îți pasă de el, apoi iertarea chiar îți aduce o stare de bine și poate schimba vieți :) În schimbi cine nu iartă, adună în el numai supărări, tristeți, furie, frustrare, etc.

  9. Da,iert !
    Am iertat minciuna,am iertat cruzimea,am iertat tradarea,cine sunt eu sa nu te iert pe tine?

    Imi cer iertare,de multe ori chiar pt.lucruri pe care nu le-am facut daca am o slabiciune fata de tine,altfel e posibil ca numai in sinea mea sa nutresc remuscari,dar tu…tu nu vei sti niciodata,iar eu am sa trec drept ceea ce poate nu sunt,o nemernica.

  10. Citand dintr-o mare clasica in viata, Shakira ( :lol: ): “asa cum omul nu poate trai numai cu paine, la fel nu pot trai nici eu numai din scuze”… O data se iarta, a doua oara hai fie, a treia oara deja e cam mult. Shame on you if you fool me once, shame on me if you fool me twice! :wink:

  11. se pare ca “iarta-ma” ramane cea mai dificil de rostit formula…
    personal… nu cred ca are conotatie religioasa…
    imi amintesc… de parintii mei, cand… copil fiind ma invatau sa spun… iarta-ma, ca nu mai fac… de unde si conceptia persitenta ca… daca iti ceri iertare, trebuie sa incetezi sa mai faptuiesti aceiasi greseala pentru care te pocaiesti… pe care o regreti si incerci sa repari stricaciunea facuta prin ea… altfel… sensul formulei… “iarata-ma” dispare si iertarea solicitata nu poate fi acordata…
    oricum… este mult mai de dorit situatia cand oferi iertare, decat atunci cand o soliciti…
    de cate ori sa ierti??? de fiecare data cand este solicitata cu sinceritate … deci… cu… nu mai fac… si chiar nu mai fac…

  12. Trebuie sa recunosc ca imi e cam greu sa iert, de felul meu. Am o scala proprie de valori care nu intotdeauna coincide cu scala celorlalti, ma pot enerva lucruri care altora le par nesemnificative si sa trec cu vederea in cazul in care pe mine subiectul greselii nu ma intereseaza, chiar daca altora li se pare important. De exemplu, nu m-as supara niciodata pe cineva ca a uitat sa-mi spuna “La multi ani” de ziua mea, pentru ca si eu uit la greu….Dar m-ar deranja teribil o repetare a unor erori marunte pe termen nedefinit.

  13. De iertat, iert. Ba chiar as putea spune ca iert destul de usor si ar trebui ca o persoana sa faca ceva extraordinar de grav ca sa nu pot ierta deloc. In schimb am ceva probleme atunci cand vine vorba sa-mi cer eu iertare. Si ma simt ca naiba ca nu pot sa spun pur si simplu “imi pare rau, iarta-ma”… Inca lucrez sa indrept treaba asta. :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: