Aspiratorul sau bestia urlătoare. Acest electrocasnic mi-a marcat primii ani din viaţă. Nu doresc nimănui să experimenteze trăirile mele din acea perioadă. Când mama sau bunica trezeau bestia, eu paralizam. De frică. Tremuram şi nu ştiam unde să fug pentru a mă ascunde. Părăseam sufrageria, venea după mine în hol, invadam dormitorul, urgia după mine. Salvarea venea întotdeauna din baie, mai precis, din cadă, acolo ştiam că sunt în siguranţă. Într-o bună zi, cred că se întâmpla pe când aveam 7 ani, o idee divină m-a salvat. Ştiam unde doarme hidoşenia, aşa că m-am decis să acţionez, ştiind că este inofensivă când se odihneşte. Trusa de scule a tatei mi-a fost de mare ajutor. Am înşfăcat un ciocan şi m-am îndreptat tiptil spre animal. Ochii îmi dansau de fericire şi buzele formau un rânjet angelic. Actul criminal a fost de scurtă durată, dar intens. Am lovit rapid şi puternic, până când am simţit că am ucis bestia. I-am scos măruntaiele şi le-am ridicat triumfător deasupra capului. M-am dus să mă laud; în loc de felicitări, am fost pedepsit aspru. Nici până azi nu am înţeles de ce.

“Dacă nu eşti cuminte, te dau la ţigani”. Cred că a fost un fel de formulă magică, cum mi se spunea asta, mă linişteam. Nici nu ştiam cine erau ţiganii, dar simpla lor menţionare mi-a inoculat ideea de baubau. Deh, uite cum devenim rasişti din fragedă pruncie!

“Ieşi repede afară, ai nişte lipitori pe spate”! Strigătul alarmant al fratelui meu mă făcea să ies din apă mai rapid decât lansează americanii o rachetă Tomahawk asupra Libiei. În mod firesc, alergam în cerc şi îi imploram pe cei din jur să mă scape de consumatoarele de sânge.

“Ai un vierme în farfurie”! Aşa proceda frăţiorul meu când îi plăcea prea mult o mâncare. Şi acum funcţionează metoda, mna, cred că sunt partenerul ideal în pustiu, oricine va fi cu mine, va avea porţie dublă!

Pe voi ce vă terifia în copilărie?


sursa foto