Nu mai este niciun secret ca nu-mi place iarna. Dincolo de temperaturile negative, ghetus, imbracaminte incomoda, anotimpul alb mai inseamna ceva: luna februarie. Luna, care in opinia mea, ar trebuie exclusa din calendar, pentru ca este perioada din an in care am luat cele mai proaste decizii de-a lungul vietii. Ma gandeam tot anul la un anumit lucru, stiam ca nu trebuie sa-l fac, ca nu e bine si nici corect, incercam sa stau departe de tentatie, dar cum venea luna februarie, cum actionam pripit cedand ispitei. Si ca tabloul sa fie complet, nu pot sa nu-mi amintesc  cum in urma cu multi ani, in noaptea dintre 13 spre 14 februarie, am fost la un pas de moarte. Eh, ale tineretii valuri… Acestea sunt motivele pentru care detest luna februarie, cu tot ce implica ea, cu toate amintirile ei, cu toate evenimentele ei.

Prin definitie, kitsch-ul exprima prost gust, sentimentalism, vulgaritate, diletantism artistic. Kitsch-ul reprezinta arta simplificata, produsa in serie, care apeleaza la stridenta, artificiu, zgomot pentru a atrage atentia si a satisface rapid, fara prea multa stradanie.

Daca considerati kitsch-ul ceva dezgustator, va inselati. Ganditi-va doar la cat de atrasi de el sunt cei mici, cat de mult il iubesc, cat de mult ii stimuleaza vizual. Ei adora animalutele, parcurile tematice, isi doresc sa invete si sa se bucure din plin de viata.

Kitsch-ul a patruns in toate domeniile vietii noastre, il regasim in muzica, teatru, cinematografie, arhitectura, sculptura, in toate formele de expresie artistica. Dar efectele sale nu se opresc aici, pentru ca atitudinea kitsch din plan estetic poate fi comparata cu snobismul si ipocrizia manifestate in plan moral in viata de zi cu zi.

Kitsch-ul este adanc inradacinat in necesitatile fundamentale ale omului, ca si glumele, inghetata de capsuni sau muzica pop. Avem nevoie de el pentru a supravietui, pentru  ca fara el nu am aprecia niciodata simplitatea si bunul gust, rafinamentul. Este esential pentru contrast.

Cel mai tipic exemplu de kitsch care-mi vine acum in minte este marea aniversare  a iubirii de maine, 14 februarie, acest controversat Sf. Valentin, cu toate funditele, felicitarile  si inimoarele lui roz, cu bomboanele ambalate in tipla purpurie, cu declaratiile siropoase si alte dulcegarii care fac deliciul oricarei persoane atinse de spiritul sarbatorii importate de la americani. Un alt exemplu, de data asta cu adevarat deranjant, cel putin pentru simtul meu estetic super dezvoltat, il constituie aparitia unor zgarie nori din sticla si otel, care slutesc orase medievale, dominand stradutele inguste, zidurile si edificiile istorice in stil gotic, roman sau clasic ale acestora. Tot in categoria prostului gust intra hainele elegante purtate dimineata, accesoriile in exces, parfumurile ieftine, bibelourile, macrameurile, florile din plastic etc.

Problema apare in momentul in care tot ce ni se pare noua aiurea etichetam drept kitsch. Tot ce ne deranjeaza vizual, creaza disconfort, pare ieftin si tipator ne face sa strambam din nas. Gesturile, vestimentatia, limbajul, gusturile in materie de muzica sau politica pot purta pecetea kitsch-ului. Personal, toate temele wordpress si blogspot imi se par teribil de kitschioase, am ajuns pana acolo incat si  unele articole de pe bloguri ma irita, nici cel de fata, din pacate, nu constituie o exceptie. Jobul meu este un kitsch, relatia mea la fel.  Daca stau bine sa ma gandesc, insasi viata mea este un soi de kitsch.

Mare atentie asadar, cand facem o alegere doar de dragul de a fi altfel, de a fi cool, riscam sa cadem in capcana ridicolului.

Ce alte exemple de kitsch mai stiti? Care este kitsch-ul cel mai deranjant in societatea romaneasca in viziunea voastra?

sursa poza: www.flickr.com

Lucruri marunte care ne fac sa zambim, ne fac viata mai usoara si mai frumoasa, ne dau incredere in noi insine, ne determina sa fim mai buni, mai optimisti, mai toleranti, sa intelegem mai bine lumea, lucruri care ne deschid noi orizonturi,  ne imbogatesc spiritual si ne incanta sufletul sau privirea. Lucrurile simple, dar esentiale  care reprezinta cheia fericirii in viata. Ne-au provocat sa vorbim despre ele AnderaY si Paul.

1. Sa beau. Palinca, vin alb demidulce, bere nefiltrata. In caz de urgenta merge si altceva. Doresc sa inteleg calea vechilor mistici care au gasit o geniala legatura intre alcool si spirit.

3. Sa ma bâtâi. Am renuntat la ideea ca voi invata sa dansez (adica sa fac niste pasi pe care lumea sa-i considere ‘dans adevarat’). Dar imi place nespus a ma bâtâi si sa topai (pe muzica in principiu).

4. Filmele sexy. Invat lucruri noi si am ajuns sa respect asemenea ‘actori’, cred ca nu e asa simplu sa torni scene sexy la comanda. Fara sentiment, fara sa se cunoasca…bravo lor nene!

5. Momentele imediat urmatoare unui efort relativ intens si reusit, fie ca e vorba de sex, dans sau simplul urcus al unui munte / deal. Sa stau si sa savurez odihna binemeritata.

6. Da domnule, imi place sa ma uit la meciurile de fotbal, mai ales daca joaca România, Dinamo sau Liverpool. Odata obisnuiam sa ma duc pe stadion, acum prefer sa le vad din fotoliu, alaturi de o berica. Dau si reluari…

7. Sa stau sa discut cu bunii mei prieteni, intr-o atmosfera intima. O muzica in surdina, sa vorbim despre câte-n luna si stele, sa ne luam la misto cu gentilete, sa râdem si sa ne bucuram de compania noastra.

9. Uneori, imi place sa scriu. Articole, pamflete, rezumate. Nu doar la calculator, ci si de mâna. De la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga, nu conteaza.

10. Sa pierd timpul pe internet. Mai nou am descoperit facebookul….

1. Sa dorm bine si sa visez frumos.

2. Sa citesc.

3. Sa mananc si sa beau ceva bun.

4. Sa dezbat diverse teme cu amicii.

5. Sa ma plimb in aer liber, de preferat, primavara.

6. Sa vizionez filme.

7. Sa ascult muzica de relaxare (Enigma, Budha Bar, Era, jazz).

8. Sa calatoresc cat mai des posibil.

9. Sa admir o femeie frumoasa si sa contemplu tablouri ce redau peisaje din natura.

10. Sa scriu articole pe blog.

“I am beginning to learn that it is the sweet, simple things of life which are the real ones after all”

Nice

1. Sa ma trezesc dimineata, sa privesc cum razele jucause ale soarelui imi mangaie delicat fata, cum ma rasfata cu blandetea si candoarea lor si sa simt, venind din bucatarie,  miros imbietor de cafea proaspata si aromata, sa ma indrept somnoroasa spre ea, s-o gust si instantaneu sa ma trezeasca si sa-mi dea din energia si vitalitatea ei magica. :sleeping:

2. O zi senina de vara petrecuta pe malul marii sau al oceanului, pe o insula exotica de preferat, la umbra unui  palmier, fara ca nimeni si nimic sa-mi perturbe linistea.   :whistle:

3. Sa cutreier  stradutele inguste si romantice ale unui oras european medieval, sa-i admir cladirile inghesuite si viu colorate, sa ma bucur de fiecare obiectiv turistic in parte, de muzee, turnuri, piete, palate, intr-o zi de vacanta.

4. Sa schimb tema la blog. Dupa circa 10 ore in compania aceleiasi teme, intru in sevraj. :silly:

5. Sa fiu indragostita…  :wub:

6. …de EL. :blush:

7. Sentimentul de libertate absoluta incercat in momenul plecarii de la serviciu. :w00t:

8. Shopping-ul – initial il privesc ca pe o forma de terapie, o modalitate de destindere, sentimentul de bucurie si implinire trece insa extrem de repede dupa ce constat ca am ramas fara niciun ban, in locul sau instalandu-se nelinistea si ingrijorarea. :unsure:

9. Sa ies cu prietenii la restaurant, bar, mall. :wassat: Sauna si inot la spa-ul meu preferat. :happy:

10. Un copac inflorit, cerul in flacari la apus, un curcubeu, un camp de maci, zambetul unui  copil, un catelus alb si dragalas, un cos cu cirese dulci de mai sau cu struguri mari si albi. :heart:

Care sunt lucrurile marunte ce va insenineaza voua viata?

surse poze: www.flickr.com; www.lolo-o.deviantart.com; www.windeebreeze.blogspot.com

Dupa cum puteti lesne observa, am schimbat (iar) tema.  Motiv pentru a va invita, conform unuia dintre obiceiurile casei, intr-o expeditie safari in savana kenyana. Asadar am ales Kenya, un tinut absolut fantastic prin exotismul si salbaticia sa, destinatia ideala pentru cei care vor sa evadeze din cotidianul gri si monoton, sa se desprinda o perioada de avantajele civilizatiei si sa redescopere frumusetea si simplitatea vietii, dar in mod special  pentu fabuloasa zona Masai Mara, considerata a fi cea mai bogata rezervatie naturala a Africii.  La fel de bine puteam sa propun Tanzania, vecina acesteia din sud, tara ce adaposteste celebrul Parc National Serengeti. Si pentru ca iubim natura si animalele, va fi un safari fotografic, unul in care vom putea urmari in habitatul lor natural pe cei sapte magnifici: elefantul, leul, leopardul, rinocerul, bivolul african, hipopotamul si girafa, dar si gazele, zebre, hiene, antilope gnu, gheparzi.

Este stiut faptul ca in safari nu ai voie sa cobori din masina si nici sa faci galagie, odata ajunsi  pe teritoriul animalelor va trebui sa le respectam regulile, in schimb, acestea ne vor permite sa le admiram si, cu putin noroc, ne vor oferi un spectacol inedit.

Un safari inseamna intai de toate aventura. Presupune testarea curajului, a rezistentei, a propriilor limite. Cat de mult iubiti pericolul, cat de dornici sunteti sa simtiti adrenalina, cat de tare va doriti ceva nou, diferit, ceva care sa va aduca aminte ca traiti cu adevarat? Va tenteaza o schimbare de peisaj, contactul cu o lume neobisnuita, primitiva, simpla, in care totul se rezuma la  alegeri si sinceritate?

Un fapt este cert, daca tineretea este de cele mai multe ori sinonima cu temeritatea, indrazneala, curiozitatea, nonconformismul, dorinta imperioasa de a incerca cat mai multe lucruri, unele chiar interzise, maturitatea iti aduce nevoia de liniste, siguranta, stablitate, instinctul de conservare se accentueaza si iti dicteaza un comportament diferit, mai rezervat, mai calculat, mai realist.

Voi ce alegeti? Confortul, comoditatea si siguranta sau aventura, pericolul, adrenalina? Va plac provocarile? Cum ati raspunde invitatiei mele la o calatorie in savana africana? Pozitiv sau negativ?

sursa pozelor: www.marseltravel.ro; www.commons.wikipedia.org; www.africanadrenalin.co.za; www.whitneymcd7.wordpress.com; www.picsphotosimages.blogspot.com; www.igoogledisrael.com; www.labarfa.wordpress.com; www.boscomichael.blogspot.com

Prima data când am citit aceasta sintagma intr-o carte, acum câtiva ani, am ridicat din sprânceana stânga. Am intors cartea pe toate partile, cu susu-n jos si jos-un sus, si nu am reusit sa gasesc nicio referinta. Apoi am intâlnit-o pe un blog si am ridicat din sprânceana dreapta. Dupa care m-am obisnuit. Excluzând cazurile de rea vointa, probabil ca din comoditate, din cauza faptului ca precizarile riguroase s-ar putea sa incarce textul sau pentru ca autorul are o incredere orbeasca in ‘surse’, “studiile / cercetarile arata ca…” se utilizeaza in calitate de adevar absolut, ceva gen “end of discussion” sau “pe aici nu se mai trece bre”. In calitatea mea de chimist ratat stiu foarte bine ce inseamna experimentele si câte din ele reusesc sa demonstreze ceea ce banuiesti tu ca ar demonstra.

Poate ca ar trebui niste precizari.

In primul rând, ‘cercetarile’ costa. Si costa al dracului de mult. Va zic asta in calitatea mea de slujbas la o firma care chiar cu asta se ocupa. Cu “cercetarile care arata ca…”. Operatorii, telefoanele, consultantii, apa (ca operatorii astia beau la apa ceva de speriat domnule), eventualele cheltuieli de teren, cheltuieli indirecte, taxele etc etc etc….Prin urmare cercetarile le fac firmele cu bani. Si ar fi culmea ca, dupa ce ca dai bani, sa te trezesti cu o cercetare care-ti spune ca ai luat-o pe un drum gresit cu produsele tale . Si sa o mai si publici! Presupunând (din nou) ca nimeni nu e rauvoitor, ca firma de cercetare si-a facut treaba perfect (fara erori  serioase de esantionare, fara masluiri de chestionare sau de rezultate), ideea e ca cercetarea apartine clientului care a platit pentru ea. Iar clientul respectiv poate sa interpreteze rezultatele cum vrea (poate lua sau nu in considerare raportul firmei de cercetare) sau  sa dea publicitatii numai ce si cât vrea din intreaga cercetare.

In al doilea rând, sintagma cu pricina am auzit-o in principal in cadrul articolelor legate de alimentatie, efectul vitaminelor, mineralelor, ce e bine sa papam si ce nu e deloc bine sa intre in organismul nostru, ce inseamna ‘in exces’ si ce nu inseamna ‘in exces’. Sa va spun un secret ‘polichinellic’:  cu exceptia unor foarte putine chestiuni de baza, restul e apa de ploaie.  Pur si simplu nu poti sa faci un studiu in care sa tii sub observatie subiecti cu diete controlate, impreuna cu un grup placebo,  pentru o perioada de 30 de ani, ca sa constati ca e bine sa manânci pastârnac. Sau ca miscarea e buna pentru sanatate. Sunt extrem de multe variabile pe care efectiv nu le poti controla. Compozitia terenului agricol si a legumelor / fructelor se schimba, organismele se schimba…nu poti trage niciodata concluzii definitive.

Asa ca fiti pe pace. Nu trebuie sa va puneti prea multa baza in studii, ci mai degraba in ceea ce simtiti voi atunci când experimentati (in cazul alimentatiei, recomandarea de baza e sa fie cât mai variata, sa nu va cantonati numai in cafea si ciorba de burta). La urma urmei….ce naiba stiu studiile astea zise ‘stiintifice’? Ca sa va dau un singur exemplu, va rog sa retineti faptul ca in jur de 90% din practicile medicale conventionale (inclusiv proceduri chirurgicale) Nu se bazeaza pe studii desfasurate in mod stiintific. Asta au aratat studiile…Pai daca nici macar ei, medicii alopati….atunci cine?

Iata de ce, din punctul meu de vedere,  sintagma ‘studiile arata ca…’, in absenta citarii sursei (si care, mai departe, sa ne conduca la  cine a comandat studiile, in ce conditii s-au facut studiile etc etc etc) e la fel de inutila ca avionul Concorde, spam-ul, Liga Europa, sofranul pentru taran sau radioul pe unde medii.

Cam câta apa e bine sa bem? Ciocolata ingrasa? Dar brânza dulce? De care pâine e bine sa mâncam? De fapt, e bine sa mâncam pâine? Ce fructe sunt sanatoase? Ce legume sunt absolut importante pentru organism? E bine sa bem ceai? Daca da, de care? E cazul sau nu sa recurgem la suplimente nutritive? Unde ar fi cazul sa ne oprim din a consuma alcool? E bine sa consumam carne? Cam câta si de care? E bine sa ne incredem in fructele de mare si in consumul de peste? De ce ar fi soia un aliment atât de extraordinar? Sunt  doar câteva subiecte din noianul celor dezbatute in care se face abuz de ‘studiile arata ca…’.

Voi va incredeti in ‘studiile care arata ca…’?

Uffffff….imi vine sa-mi iau câmpii….M-as duce la Amarillo, numai sa nu gresesc drumul.

[youtube bp2YZXAkS18]

15 ianuarie 2008. Mi-am cumparat casa! De ceva vreme ma gândesc la asta, m-am saturat de vecinii care-mi bat in usa si in teava caloriferului când serbez golurile lui Dinamo (si Dinamo da multe goluri), de bormasinile care lucreaza permanent in bloc si de liftul care functioneaza oricând, numai când vin incarcat cu cumparaturi de la Real nu! Am analizat in detaliu fiecare miscare, casa costa 100.000 eur si e intr-o zona linistita, la liziera unei paduri, iar la vreo 500 de metri e un lac! E facuta in 2007, are si termopane… Are chiar si un inceput de piscina, lasata printre balarii in acest moment. Am intrebat un prieten care a lucrat multa vreme in constructii, i-am spus ce vreau sa mai fac la ea si mi-a zis ca trebuie sa mai bag maximum 10.000 eur  in total. L-am intrebat si de piscina, a zis ca n-a facut in viata lui piscine dar nu crede ca trebuie sa bag mai mult de 15.000 de eur. Apoi m-am interesat la o agentie imobiliara si apartamentul meu de 3 camere din Dristor e evaluat la 150.000 eur! Uau! Si când te gândesti ca in urma cu câtiva ani il luasem cu 13.000 eur….Din restul de bani o sa-mi iau un jeep si ce tare o sa fiu…o sa am casa pe pamânt, masina, piscina, blondina si o sa le arat eu tuturor celor care de-a lungul vietii mi-au zis ca nu sunt bun de nimic! Sa vezi cum o sa vina sa ma roage sa le dau voie la piscina…

30 ianuarie 2008. Mi-am cumparat casa! Inca nu am facut actele, dar sunt pe aproape. L-am intrebat pe proprietar daca ma pasuieste câteva luni cu plata, sa-mi vând mai intâi apartamentul. A zis ca nu poate, pleaca urgent in Islanda, vrea sa fie cât mai departe de România, dar in Europa. D-aia si vinde casa asa ieftin. Bun, va trebui sa fac un imprumut la banca, sa-i dau omului banii. Functionarii bancii zumzaie pe lânga mine ca albinele pe lânga stup, ma simt rege! Imprumutul mi se acorda in doua saptamâni si mi se da sa semnez niste hârtii multe si scrise foarte mic, numai numele si suma sunt scrise citet. Semnez fara sa citesc, e banca, e de incredere!

15 februarie 2008. Mi-am cumparat casa! De data asta am facut si contractul, omul si-a luat banii si a zburat la propriu. Valeleu!, ce usor câstiga multi bani notarii….Actele au costat 3.000 eur, bani pe care nu-i pusesem la socoteala initiala…In fine…Am vorbit cu consoarta si am stabilit ca de data asta nu vom lucra cu zilieri, ci doar cu o firma mare, cu contract. Asa ca am apelat la o firma mare, aia au trimis un nene sa vada casa, ala a facut poze, s-a uitat atent peste tot si mi-a spus ca o sa ma coste cam 20.000 eur ce vreau sa fac. Dar contract? Ce contract, vrei contract? Bine, o sa vina un domn inginer.

20 februarie 2008. Mi-am cumparat casa! A venit si domul inginer cu contractul. 35.000 eur?!?!?! Pai da, ca nenea de dinainte mi-a spus suma neta, dar daca vreau factura trebuie sa platesc si TVA-ul. In plus, trebuie izolata si consolidata ca lumea, terenul musteste de apa, nu m-am intrebat niciodata cum se poate construi ditamai mastodontul pe un teren asa de moale? Oare cum or fi primit autorizatie de constructie aia care au facut-o? Si trebuie schimbat si acoperisul, e din internit. Si ce daca e din internit? Pai contine azbest. Da, si? E cancerigen, vreau sa mor de cancer? Nu, nu vreau. Cum o sa vreau? Ce, sunt nebun?

Mergem afara, sa-l intreb de piscina. Mda, 50.000 eur si e gata. Câââââââât???? Pai da, a fost treaba de mântuiala, betonul initial nu e bun, trebuie schimbat. Vreau si pentru piscina contract? Ca sa stie daca adauga TVA-ul. Hm, am impresia ca individul ma ia la misto, incepe sa ma calce pe nervi.

In orice caz, jeepul s-a dus naibii. Un prieten insa imi spune ca are el un jeep de vânzare, ieftin, 8.000 de eur, ma intereseaza? Desigur ca ma intereseaza! E bun, dar are volanul pe dreapta. La dracu’, cred ca o sa ramân cu Solenza mea.

10 martie 2008. N-am gasit inca un client pentru apartament, treaba nu e asa simpla, lumea se codeste sa cumpere. Agentul imobiliar spune ca n-ar fi rau sa-l las la 140.000, ca sigur gaseste pe cineva. Intre timp imi vine de plata prima rata, e cam ciudat, mi se spusese de 400 de eur pe luna si vad ca e 500…Ma interesez la banca, mi se spune ca da, rata de baza e 400, dar s-au adaugat asigurarea de sanatate, asigurarea de viata si inca vreo 5 comisioane. Ce asigurari, care comisioane?!?! Pai…n-am citit contractul? Scrie acolo tot.

15 iunie 2008. Tot blogger-ind pe net dupa fete dau de un blog pe care niste unii vorbesc ceva de o criza financiara de groaza ce va sa vina. Ma uit la “despre…”, titularul blogului e un tip de 21 de ani, student la marketing nu-stiu-cum la o facultate particulara. Ce fraier, nici macar n-a fost in stare sa se duca la ASE…Da, desigur, tinerii astia sunt revolutionari de meserie, mereu au ceva de contestat, mereu se dau in stamba ca sa cada gagicile pe spate când ii aud cum abereaza…si taman acum se gasesc sa spuna tâmpeniile astea, când domul prim ministru Tariceanu tocmai ne-a asigurat ca economia nationala duduie si suntem pe panta ascendenta. Liberalii intotdeauna au fost favoritii mei, sunt destepti, inteligenti, simpatici, bataiosi si se pricep la economie s i la chestia asta cu pietele, n-au cum sa greseasca. Preventiv, imi intreb totusi un prieten care a lucrat 15 ani intr-o agentie de publicitate internationala, ceva mare director de marketing. Râde copios si-mi spune ca n-am de ce sa-mi fac griji. E adevarat ca e o mica problema in America, e pe cale sa dea faliment o banca obscura, Lehman Brothers parca, dar nu are ce sa se intâmple, câte banci nu dau faliment in fiecare zi?

20 decembrie 2008. N-am demarat inca lucrarile de renovare ca n-am gasit inca un cumparator pentru apartament. L-am lasat la 110.000 eur si tot degeaba. Intre timp au inceput sa apara tot felul de crapaturi pe la subsolul casei. Si nici in concediu n-am mai plecat, unde naiba sa ma duc daca am rate? Norocul meu ca au fost alegeri, iar noua coalitie, prin intermediul domnului Dumitru Pelican, spune ca a recuperat intr-o zi un milliard de eur din risipa pe care o faceau liberalii. Bine ca am scapat de hotii aia de liberali, acum avem un guvern competent care sigur o sa ne scoata repede din criza care a cam inceput.

25 ianuarie 2011. Din criza n-am iesit. Apartamentul nu mi l-am vândut. Masina nu mai am, a trebuit s-o dau (pentru piese) ca sa-mi pot plati doua din rate. Iar locatia e cam destul de mult in afara Bucurestiului, ma duce in fiecare dimineata un vecin cu caruta pâna la prima statie de autobuz. Casa….inca e in picioare. A cazut faianta din bai, gresia s-a umflat, s-a crapat si prin casa umblu in ghete de teama sa nu-mi intre vreun ciob in picior dar, una peste alta…casa e aproape verticala.

Nu vrea cineva sa cumpere o casa? Sau un apartament? Le dau ieftin!

Las-o ba ca merge-asa. Pe dracu’!

[youtube GNFZUtNyY0c]

Buna dimineata, dragi prieteni. La Multi Ani!, intai de toate. Buna dimineata si tie, tinere 2011. Azi noapte, la 12 fix, ai intrat navalnic in viata mea, m-ai luat pe nepregatite (imi cautam paharul de sampanie) si pana sa ma dezmeticesc, te-ai instalat comod la masa, ca un adevarat oaspete de onoare, cel mai asteptat, cel mai invocat, cel caruia toata lumea ii avea numele de buze, cel in care ne puneam cu totii sperantele si caruia ii incredintam visurile noastre cele mai tainice. Sa fii bun cu noi, auzi? Sa nu ne dezamagesti, sa ne oferi zile senine, pline de zambete si culoare, de iubire si frumos. Sa alungi iarna din suflete si s-o inlocuiesti cu o dulce si eterna vara. Sa fii darnic cu cei singuri, sa le aduci prieteni buni si calzi alaturi, iar celor saraci sa le dai o mana de ajutor, sa fii milos si sa-i vindeci pe cei bolnavi, sa ai grija de copiii de pretutindeni, sa ne dai tuturor sanatate, energie, vitalitate, rabdare si incredere intr-o viata mai usoara si mai buna. Pe mine vreau sa ma plimbi in Franta, vreau sa vad in sfarsit Parisul, sa-mi aduci mai repede primavara, ieri au fost -10 grade si m-am cam saturat de ger, te rog sa-mi dai o iubire frumoasa, sincera, adevarata numai si numai pentru mine, intelegere si armonie la serviciu, colegi simpatici si amuzanti, o casuta mica, mica intr-o padure de brazi pentru Dragos, iar pentru prietenii acestui blog, iti cer 2011, sa fii cel mai bun an din viata lor de pana acum.
Voi cum va simtiti in nou an? Veseli, optimisti, fericiti sau dimpotriva, tristi si meditativi? Cu ce ganduri ati intrat in 2011? Ce va doriti mai mult si mai mult de la el?

Ada mi-a cerut un cuvant. Unul prin care sa rezum un intreg an. Si l-am gasit: eliberare. Un suflet chinuit, prins in capcana unui iubiri devastatoare, incercand zadarnic sa se strecoare printre coloanele  de marmura alba ale durerii. O nefericire cronica care-ti paralizeaza simturile si  ratiunea, iti distruge increderea in tine, iti submineaza pofta de viata, entuziasmul. O dragoste mistuitoare care te arunca fara mila in abisul disperarii.  Dupa doi ani imensi cat o eternitate, in care am experimentat forta distructiva a unei  iubiri fara limite si fara sens, mi-am dat seama ca trebuie sa lupt. Si am fost ajutata sa inving. Obiectivul era clar, fara echivoc, iar pentru atingerea lui eram in stare sa trec si prin foc. Si am trecut… Si am comis greseli pentru a indrepta o alta greseala. Dar este prima oara in viata cand nu regret nimic.

2010 a insemnat mai mult decat atat. A fost un an complex cu multe evenimente cruciale, a reprezentat desprinderea de un  trecut traumatizant, emotia si avantul specific unui nou inceput, constientizarea unei pasiuni ardente, implinirea unui vis, o mare reusita profesionala, abordarea unui stil de viata diferit, regasirea unei mari iubiri. Dar mai presus de eliberare, 2010 a insemnat gratitudine. Recunostinta care pare a fi  mai puternica decat orice alt sentiment incercat pana in prezent si care pare a se fi transformat intr-o iubire neconditionata.

Pentru Dragos, colegul meu de blog, anul 2010 a insemnat acceptare.

Dar 2010 e pe cale sa ne paraseasca. Eu ii multumesc pentru toate lucrurile bune pe care le-a adus cu el, pentru toate clipele de fericire daruite, pentru  toti prietenii dragi cunoscuti, pentru momentul de vis din aprilie-mai, Catalunya-Andorra, pentru toate sperantele sadite intr-un suflet indragostit de viata, frumos, vara si soare. Nu-mi ramane decat sa-l astept pe 2011 cel plin de surprize si rasturnari de situatie, sa ma gandesc la el cu bucurie si credinta, sa va urez  tuturor implinirea dorintei de maine de la ora 12 noaptea, un sincer si calduros LA MULTI ANI  cu sanatate si cu un strop de fericire sau  poate unul de iubire, poate unul de noroc, poate toate la un loc!

Goodbye 2010, Welcome 2011!

Ce legatura poate fi intre un film care n-a fost carte si o carte care, cel putin pâna acum, n-a fost film? Pai in primul rând Adrian Lustig. A colaborat la scenariul filmului “Nunta muta” impreuna cu Horatiu Malaele si a scris cartea “Funeralii fercite!”. Apoi, din nefericire, in “Nunta muta” este vorba despre o petrecere care se termina cu….Eh, stiti cum e un film despre comunisti facut dupa 1990 (si nu in regia lui Sergiu Nicolaescu). Se termina intotdeauna prost.

“Nunta muta” face parte din categoria acelor filme românesti care se vor de arta. Adica multa mizerie, barbati nerasi si betivi, urlete, injuraturi, ma rog, tot tacâmul. Si neaparat niste scene de sex ca deh!, acum e libertate si se poate (sa nu fim totusi cârcotasi, actrita Mara Victor e echipata cu de toate in proportii ideale). L-am luat mai de demult de la un prieten care mi l-a recomandat calduros dar pâna acum n-am avut starea de spirit necesara sa ma uit la el. Pentru ca recomandarea “Dragos, trebuie neaparat sa-l vezi, e o capodopera” n-a facut altceva decât sa ma sperie.

Actiunea se petrece in 1953. Intr-un sat (din Ardeal as zice eu) se organizeaza o nunta. Problema e ca moare tatucul Stalin si ofiterul sovietic din poligonul de lânga sat, impreuna cu primarul comunist, decreteaza 7 zile de doliu, perioada in care se interzice cu desavârsire orice petrecere, sub amenintarea cu moartea. Stiti cum e la sat: petrece toata suflarea (in cazul nostru, mai putin cei câtiva comunisti). Curent electric nu era….se pregatise o gramada de mâncare, bautura nu mai zic, venisera rude de peste mari si tari…asa ca satenii iau hotarârea sa organizeze nunta in liniste, intr-o casa. Se manânca in liniste, se bea in liniste, se comunica prin telefonul fara fir…nu conteaza ca mesajul initial n-are nicio legatura cu mesajul final, toata lumea se distreaza. Mai greu e cu muzica si dansul, dar se rezolva si asta. Pâna când apar tancurile…

Mai multe amanunte la www.nuntamuta.ro

“Funeralii fericite!” (scoasa la Humanitas, o editura extrem de credibila) in schimb are doua finaluri, unul pesimist si altul optimist, fiecare cititor e liber sa-si aleaga. O carte din care razbate un umor debordant, cu numeroase intâmplari haioase, cu replici savuroase, care se citeste usor si care se termina exact in momentul in care parea ca devine plictisitoare.

Actiunea porneste intr-o zi de 6 mai când Lionel, un român care traieste cinstit si relativ anonim de 5 ani in Angers (Franta)  are neinspiratia sa mearga cu doi prieteni la o ghicitoare. Omul avea planuri, pe 13 mai era ziua lui iar pe 14 trebuia sa primeasca cetatenia franceza, scopul lui in viata. Când colo, ghicitoarea ii spune ca va muri pe 13. Cum cei doi amici primesc stiri mai rele (unuia i se prezice moartea a doua zi, celuilalt a treia zi) si cum prezicerile se adeveresc in cazul lor, personajul nostru intra intr-o vrie comportamentala greu de descris. In plus ‘cazul’ lui ajunge public, lucru care-l enerveaza peste masura. Vrea sa se sinucida inainte de 13, numai si numai sa-i arate ghicitoarei ca n-a avut dreptate, si bineinteles ca nu reuseste. In sfârsit…cartea lui Adrian e ideala pentru duminica dupa amiaza, de citit la gura sobei, cu o cana de vin fiert alaturi.

Ah!, si inca un amanunt: Adrian Lustig e doctor in calculatoare la Institutul Politehnic Bucuresti.

De curiozitate: voi credeti in preziceri?

Pisica neagra. Ce altceva?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=o7zfhy7C4Xw]

A realizat curand ca nu poate trai fara el.

Cand el era trist, era si ea, cand el era vesel , ea zambea fericita. Lumea se prabusea in jurul ei cand se certau sau atunci cand el se supara pe ea.

Constientiza ca era un risc imens  sa-l iubeasca, ca cel mai probabil va pierde totul si va iesi cu inima sfaramata din acest joc, dar daca exista o sansa pentru dragostea lor, nu ar fi regretat  mai apoi ca nu a luptat pentru ea?

Iar pentru el era doar un joc. Cand dragut si fermecator, cand ursuz si distant. Cand o chema, cand o alunga, cand un aprig vulcan in flacari, cand un iceberg plutitor pe marile indiferentei.

De ce ii era asa frica sa piarda ceva ce nici macar nu era al ei? Cu el era ca si cum ai pasi  pe nisipuri miscatoare, in fiecare zi se afunda tot mai mult in capcana dragostei si nu era nimeni  in jur ca s-o salveze din bratele ei din ce in ce mai viguroase.

Chiar si o simpla neintelegere poate distruge totul. Lucrurile simple, marunte, chiar conteaza!

Ajunse si in momentul in care realiza ca  era mai dureros sa plece decat sa ramana. De ce?  Pentru ca nu poti trai fara farama de fericire pe care o poti simti la un moment dat alaturi de cel pe care-l iubesti…

De ce lumea este in haos? Pentru ca omenii sunt fapturi menite sa fie iubite, iar lucrurile sunt create pentru a fi folosite, doar  ca acum e putin invers, oamenii sunt folositi, iar lucrurile(partea materiala) adorate.

Nu-l ura pe el, ci detesta faptele lui. Ar fi vrut sa fie din nou doar o fetita, pentru ca juliturile la genunchi se vindeca mai repede decat o inima franta.

Concluzii:

Lumea crede ca dragostea raneste, dar nu este adevarat. Singuratatea doare.  Respingerea. Umilinta, dispretul si  nepasarea.  Invidia si  gelozia. Pierderea cuiva drag. Acestia sunt dusmanii nostri reali, iar oamenii confunda respectivele  sentimente cu dragostea cand, de fapt, ea este singura din lume care reuseste sa inchida ranile sufletului si ne face sa ne simtim din nou minunat.

Sfarsit:

Fata a inchis pentru totdeauna acel capitol din viata ei. A mers mai departe fara sa se  mai uite niciodata inapoi. A gasit un baiat pe care-l iubeste la fel de mult, dar care o face fericita si are un mesaj pentru cel pe care l-a adorat in trecut: ai grija de sufletul tau, incearca sa fii fericit!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2UkO9viUEdc&feature=related]

Producator: Miriam Segal

Turnat in Budapesta, 2007

Coproductie UK / Germania

Actiunea se petrece in Germania anilor ’30.

John Halder (Viggo Mortensen) e un german de treaba.  E veteran de razboi (din primul razboi mondial; nu facuse mare lucru atunci, se inrolase abia in 1918), prietenul lui cel mai bun, Maurice, e psiholog evreu, fost camarad de arme, are o sotie, doi copii, o mama bolnava si e profesor de literatura la universitate. Cum spiritul creator clocoteste in el, scrie o carte. E vorba de iubirea “la limita”: un barbat isi ucide iubita, bolnava de o boala incurabila, pentru ca nu mai suporta s-o vada chinuindu-se. O fictiune. Ce e rau intr-o fictiune neutra? Atâta doar, se intâmpla ca fictiunea sa dea idei dementilor puternici ai zilei, care impart lumea germana in doua categorii mari si late: arienii si ceilalti, posesori ilegali de vieti care nu merita traite. Prin urmare, daca ii eliminam, facem doar marginal un bine pentru noi, pentru ca in esenta facem un bine pentru ei, intrucât ii scapam de un chin. Ca ce altceva poate insemna iubirea aproapelui decât impunerea binelui nostru radical asupra amarâtilor bolnavi? Iar bolnava este toata lumea ne-ariana, la o adica. Accidente genetice. Iar ei, arienii adica, au atât de mult de munca, pentru ca natura insasi a gresit atât de mult…

Asa ca destinul incepe sa-l impinga de la spate, oarecum impotriva valorilor personale. Intra in partidul nazist cam fara chef. Ca altfel nu putea promova in cariera profesionala, ce nu intelegeti? Isi schimba sotia pe o apetisanta si perversa blondina ariana pur-sânge. Fosta studenta. Anturajul il baga in SS. Ei hai…ce e asa rau in asta? Ca doar are numai un nenorocit de grad onorific, de capitan. Si, la urma urmei, un sistem nu se schimba mai eficient din interiorul sau? Insa… nu incearca sa schimbe nimic. Nu prea-i convine ce se intâmpla, dar nici energie sa se opuna nu prea are. Ce-ati fi vrut, sa-ti sacrifice o cariera prestigioasa? Sa-si puna in pericol viata, familia si agoniseala? Pentru ce? Cârcotasilor…

Este adulat de mai toata lumea. Incearca, fara sorti de izbânda, sa-si ajute prietenul. Se implica asa, cât sa nu dauneze pozitiei dobândite. Da’ macar a incercat, nu? Pe masura ce timpul se rostogoleste, urca in ierarhia Reichului si priveste, din ce in ce mai neputincios si ingrozit, cum ideea sa sta la baza industrializarii raului in Germania nazista.

Ca ce altceva e raul absolut decât un bine absolut, mutat din locul lui?

Temple Grandin

Producator: Scott Ferguson

Director: Mick Jackson

Cu: Claire Danes (Temple Gradin), Julia Ormond (Eustacia), David Strathairn (profesorul Carlock)

HBO 2010

Temple are bafta. E autista in America anilor ’60, nu in Germania anilor ’30, unde ar fi riscat sa fie … procesata. In blânda America nu risca decât sa fie batjocorita si luata la misto de americani sanatosi  si cowboys bravi, muncitori care le stiu pe toate. Trebuie insa sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si sa spunem ca Temple gaseste in viata si exceptii, oameni care incearca sa o inteleaga si dispusi sa o ajute, incepând chiar cu familia, mama si matusa ei, dar si cu profesorul Carlock . Ce nu observa cei considerati normali observa ea, din strafundurile nebuloase ale bolnavului mintal. Reuseste sa priceapa comportamentul bovinelor, realizeaza care sunt problemele sistemului de industrializare a carnii, pune la punct planuri.

Am zis cumva ‘industrializare’? Din nou?

Temple e o luptatoare. Si chiar mai mult de atât: o invingatoare.

A tratat barierele intâlnite in viata nu ca pe niste piedici nenorocite, semne ale destinului implacabil, ci ca pe niste ocazii izbavitoare. N-a prea avut timp de intrebari existentiale sau sa-si plânga de mila. Sau n-o fi dus-o mintea pâna acolo.

Norocul ei ca n-a fost normala.

Filmul e facut dupa o intâmplare reala. Temple Grandin chiar exista.

Deci … ce facem cu balastul?

Melanie – Beautiful people

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=M5PgfqnZ7Ew]