Emotii coplesitoare, entuziasm nedisimulat, amintiri nepretuite caci in urma cu fix cinci ani s-a nascut summerday, blog ce a generat de-a lungul timpului mii de dialoguri spumoase, discutii frumoase si fructuoase, clipe de neuitat in compania voastra, a celor care ati binevoit sa-i trece pragul cu sufletul deschis. Asadar, azi, 12 ianuarie, se implinesc cinci ani de vara vesnica, cinci ani de cand acest blog va tine la curent cu noutati din viata proprietarei sale care isi sarbatoreste si ea, tot acum (simpatica coincidenta, nu?) ziua de nastere.

E motiv de bucurie si recunostinta pentru ca acest blog este printre putinele constante din viata mea. Pentru ca in valtoarea evenimentelor cotidiene, cand in fiecare clipa apare ceva nou si imi da toate planurile peste cap, cand vad ca totul e atat de schimbator, atat de imprevizibil, am nevoie de ceva stabil, ceva la care sa ma pot intoarce si unde sa stiu ca gasesc o vorba buna, o incurajare, un prieten cald si drag. Cand totul pare pierdut, cand sunt trista, cand framantarile mele nu-si gasesc raspuns, ma intorc aici. Acasa. Aici unde ma simt cel mai bine, unde sunt intotdeauna fericita.

El, blogul, m-a motivat sa indraznesc mai mult, sa incerc lucruri deosebite, sa visez, sa-mi doresc si sa realizez mai mult. Datorita lui am calatorit mai des, am pornit in excursii, pe cont propriu, in tara si in strainatate, am achizitionat un DSLR in speranta ca voi reusi sa fac fotografii mai bune. Si tot el m-am invatat sa am incredere in mine. Mi-a aratat ca si eu pot, ca imposibilul si inimaginabilul pot deveni realitate cand exista vointa.

Cred ca tot el m-a impulsionat sa-mi cumpar si noul telefon mobil pentru ca pe cel vechi scrisul abia se vedea si cu greu puteam citi din metrou sau dimineata, din pat, comentariile voastre.

Summerday e o poveste fara sfarsit. Poate nu scriu atat de des ca la inceput, dar cu inima sunt mereu aici. Nu v-as putea parasi, simt ca sunt incapabila sa renunt la scris, la voi, la o parte din mine in cele din urma. Pasiunea s-a mai diminuat putin, dar e tot acolo, iar sa-mi deschid sufletul pe blog e un soi de terapie care, din cate am observat, chiar functioneaza in cazul meu.

Stiti ce se simte dupa ce iti faci cunoscute trairile sau niste ganduri apasatoare pe un blog public? O liniste imensa. Eliberarea mult ravnita. Ca si cum ai lua un medicament care iti calmeaza instant durerile. Si apoi o euforie revigoranta. Este bucuria propriei creatii.

Ar fi multe de spus, dar, hai sa mai pastram cate ceva si pentru 12 ianuarie 2017…

Si ca de obicei, summerday si Nice v-au pregătit o mica surpriza azi, la ceas aniversar. Un premiu constand in:

1. un lac de unghii-gel ultrarezistent nuanta wonderfuel de la Essence

2. un fard de pleoape snowflake de la Essence

3. un fard de pleoape apricotta, tot de la Essence

4. o mascara pentru volum “get Big Lashes”, aceeasi marca

5. o crema-gel hidratanta, imbogatita cu extract de fructe de goji, paraben free, de la Elmiplant

Ce trebuie să faceți pentru a obține aceste produse:

1. Dati like paginii de Facebook a blogului aici (sau mai simplu, exista like box-ul in stanga sus).

2. Dati share pe contul vostru de Facebook cu link-ul catre acest articol.

3. Lasati un comentariu la acest articol unde mentionati numele cu care ati dat like, link-ul catre share-ul pe care l-ati dat pe facebook si unde imi povestiti despre anotimpul vostru preferat (care este si de ce va place).

*Castigatorul va fi ales prin tragere la sorti cu ajutorul programului random.org

*Ultima zi de inscriere este 20 ianuarie 2016.

Va multumesc tuturor pentru ca mi-ati fost aproape de-a lungul acestor superbi cinci ani!

Trei ani de discuții savuroase, captivante, interesante. Trei ani colorați în azuriul cerului și în roua pură așternută delicat pe verdele proaspăt al ierbii în diminețile de vară sau în galbenul solar al florilor de câmp, presărați cu voie bună și înțelepciune, în compania unor oameni deosebiți, cu suflet mare. Trei ani plini de emoție, pasiune, trăiri intense. Totul țesut magistral, desăvârșit pe portativul prieteniei și armoniei.

Aici, cuvintele sunt nestemate, iar în lumea lor strălucitoare sunt împletite cu har povești fermecate unde eu evadez zilnic pentru porția de frumos, de liniște și înțelegere. Aici mi se oferă ocazia să mă exprim, să comunic, să fiu ascultată. De aceea iubesc atât de mult lumea virtuală, ziua de vară veșnică. Pentru că doar aici sufletul meu încetează să ofteze, să plângă, să dispere. Pentru că aici soarele strălucește neîncetat și speranța, vorba bună și curajul răsar când te aștepți mai puțin, când ai mai mare nevoie de ele.

Summerday a apărut pe 12 ianuarie 2011, poate nu întâmplător exact de ziua mea de naștere. Pentru că el a devenit părtaș la bucuriile și realizările mele, la momentele mele de îndoială, de melancolie, de confuzie. În cuprinsul lui sunt depozitate gândurile, visurile și sentimentele mele și tare mi-ar plăcea să fie ceva mai des actualizat. Pentru că în timp am devenit extrem de pretențioasă în alegerea subiectelor abordate, dacă nu e ceva extraordinar, nemaipomenit și nemaintalnit, nici nu mă sinchisesc să iau în calcul pentru un eventual material. Mereu am idei noi, simpatice, dar nu mi se mai par demne de a concepe articole pe baza lor. Și realizez că în ritmul asta nu o să mai scriu niciodată nimic, pentru că este clar, tot ce mă frământa a fost deja lămurit.

Și încă un mare regret, care deja tinde să devină supărare de-a binelea, faptul că simt că nimeni nu înțelege că asta e marea mea pasiune și nu mă interesează câtuși de puțin să scot bani din ea. Până și mama a ajuns să-mi reproșeze că nu fac bani din blog. De ceilalți nu mai zic. Summerday este un loc eminamente destinat alinării sufletului meu, nu o cale de umplere a buzunarului cu câțiva bănuți. Oare sunt singura din Univers care opinează astfel?

Cam atât despre blog, câteva cuvinte și despre mine. Joi și vineri am plecat fără fular la serviciu și acum mă doare groaznic gâtul. În momentul de față beau ceai cu lămâie dintr-o cană imensă și sper să-mi revin miraculos până mâine. Amân petrecerea și dansul pentru săptămâna viitoare. Îmi propun să termin “The Hobbit: Un Unexpected journey”, filmul pe care l-am început ieri și pe care nu am reușit să-l vizionez până la final pentru că a picat internetul.

Cu ocazia împlinirii a trei ani de summerday şi a zilei mele de naştere inlocuim cappuccino cu șampania și vă rog să-mi spuneți ce anume vă place aici și ce subiecte v-ar interesa să citiți și nu au fost încă abordate.

sursa foto: weheartit.com

Cu multi ani in urma (atat de multi incat le-am pierdut sirul), intr-o dimineata geroasa de 12 ianuarie, s-a nascut o fetita care avea sa devina, mai tarziu, o mare iubitoare de vara, senin, natura proaspata, soare, zambete si mare. De libertatea de a-ti trai viata dupa pofta inimii. Tot intr-o dimineata, si tot intr-o zi de 12 ianuarie, a anului 2011 de data asta, s-a nascut summerday.ro, locul verii eterne, al vacantei si al bunei dispozitii, locul in care fetita de odinioara, femeie in toata firea acum, exprima cel mai bine ce simte, ce gandeste si ce-si doreste.

My baby blog a crescut si azi implineste 2 anisori. Mi l-am dorit nespus (nu intamplator e nascut in aceeasi zi cu mine) si nu m-a dezamagit nicio secunda. Acum am o casuta proprie in care gasesc intelegerea, armonia si, mai ales, comunicarea de care nu beneficiez in viata reala. Este locul unde pot discuta cu oamenii exact acele probleme care ma framanta la un moment dat. A devenit, in timp, locul care m-a schimbat enorm, unde mi-am gasit pasiuni frumoase. Este locul revelatiilor si al descoperirii de sine, al visurilor si aspiratiilor, al imboldului de a evada din cotidian, de a face lucruri deosebite, de a vizita, de a calatori si a fotografia mai mult. Si de a evolua, in cele din urma. Datorita lui am azi un jurnal in care imi pot citi cu placere gandurile din trecut si in care ma delectez cu ideile a zeci de oameni minunati care-mi asculta problemele si ma ajuta sa trec mai usor peste ele. Summerday e oaza mea de liniste si relaxare, de momente vesele si conversatii antrenante din care am multe de invatat. Si in care va invit si pe voi, ori de cate ori doriti, puteti, aveti placerea.

Si pentru ca este un moment aniversar special din viata mea si a blogului pe care va aflati, am decis ca unul din comentatorii acestui articol sa primeasca (in urma unei trageri la sorti efectuate cu ajutorul programului random.org) un mic premiu nice. Cadoul consta dintr-un stick USB de 16 GB, o cana de ceai cu infuzor (cea galbena din imaginea de mai jos), un pachet de ceai tropical ce contine cuburi de papaya, ananas si cocos (printre altele) si o cutie de ceai ( cea verde).

Iata si modul de preparare al ceaiului: la o ceasca cu apa fierbinte se pun 5 grame de ceai si se infuzeaza timp de 5 minute. Simplu si delicios, potrivit pentru serile sau diminetile de iarna…cand gandul ne zboara la caldura si prospetimea verii.  :happy:

Va multumesc tuturor pentru doi ani de exceptie!

Va rog sa priviti aceasta cescuta si sa va ganditi, ce anume va atrage atentia in primul moment, ce anume ca fascineaza, partea plina sau partea goala, cea inedit desenata, in care siluetele cladirilor se reflecta discret in lichidul maroniu?

Am considerat intotdeauna ca mentinerea unui echilibru intre optimismul desantat si pesimismul exagerat mi se potriveste cel mai bine, astfel ca mi-am permis sa ma caracterizez ca fiind o persoana realista, capabila sa vada si binele si raul, sa surprinda atat partile pozitive, cat si cele negative ale unei situatii.

Nu stiu daca va mai amintiti articolul de sfarsit de an 2011, in care scriam ca am nevoie ca un miracol sa se produca in primele zile ale anului 2012. Speram atunci la un deznodamant fericit pentru cariera mea profesionala, nimeni si nimic nu ar fi putut sa-mi zdruncine increderea ca voi reusi sa-mi gasesc rapid un job. Minunea s-a produs exact de ziua mea, pe 12 ianuarie. Obtinusem postul mult visat. In culmea fericirii am pornit sa-mi inspectez noul loc de munca. La intrarea in institutie, trona un cotet din care un catel latra din toti rarunchii la mine, iar entuziasmul se pierduse undeva intr-un tramvai ticsit cu indivizi dubiosi. Realizasem ca e prea departe, ca nu imi place zona, ca trebuia sa schimb prea multe mijloace de transport, iar vestile comunicate de sefa mea au fost mai mult decat ingrijoratoare. De la extaz la agonie e doar un pas, iar eu aveam sa experimentez ambele stari de sprit intr-un interval de timp extrem de scurt. Cum sa-mi pastrez optimismul si sa vad doar partea plina a paharului cand aflu ca jobul e unul temporar, iar conditiile de munca precare?

In astfel de cazuri, prefer sa raman lucida, sa nu disper, sa nu-mi pierd speranta. Incerc sa gandesc pozitiv in timp ce cantaresc cu atentie maxima toate posibilitatile si sa vad ce am de facut in viitor, pentru ca perspectivele sunt din ce in ce mai sumbre in domeniul meu. Dar daca nu e cazul, nici nu ma hazardez sa plutesc continuu pe un norisor roz si sa ma mint ca toate merg struna in jurul meu.

Voi cum procedati cand viata va ofera lucrul pe care-l visati, dar doar pe jumatate sau pe sfert? Incercati sa va bucurati de el, sa vedeti partea plina a paharului sau sunteti dezamagiti ca nu e tocmai asa cum ati sperat, ca sunt multe neajunsuri care trebuiesc remediate, ca mai e mult pana departe? V-ati caracteriza mai degraba ca o persoana optimista, realista sau pesimista?