Cel mai frumos loc din Romania

Leapsa  aceasta a circulat acum ceva timp prin blogosfera(in vara mai precis), dar am asteptat momentul potrivit pentru a o realiza si eu. Pentru ca de-a lungul vremii v-am tot adresat diverse intrebari legate de tara voastra preferata, orasul vostru favorit din Europa, cea mai indragita regiune din lume, iar la un moment dat am adus in discutie cel mai frumos loc de pe Terra in opinia mea, era normal ca dupa o zi de sarbatoare nationala sa va lansez o provocare  legata de tara noastra. Asadar, care este locul cel mai frumos din Romania in viziunea voastra? Sau altfel spus, locul cel mai apropiat sufletului vostru, unde va place sa va petreceti timpul liber, concediile, vacantele, unde reveniti cu drag ori de cate ori aveti posibilitatea, fie pentru ca va leaga amintiri frumoase de el, fie ca il considerati realmente grandios, impresionant, unic in lume.

Recunosc ca a fost o alegere grea, Romania are prea multe locuri fermecatoare pentru a nominaliza unul singur. Inital ma gandisem la Valea Prahovei, acoperita cu paduri bogate si  incununata de munti spectaculosi, ce atrage deopotriva suflete romantice cat si exploratori indrazneti, apoi la dulcea Bucovina, renumita pentru frumusetile sale naturale si pentru bisericile medievale acoperite cu fresce splendide, pe care le-am vazut de doua ori pana acum, la cel mai tanar si mai exotic pamant al patriei, Delta Dunarii, o clipa am poposit cu gandul acolo unde legenda se impleteste atat de armonios cu geologia, geomorfologia si peisagistica dand nastere celor mai renumite chei, cele ale Bicazului, si celui mai original lac, lacul Rosu, si nici Detunatele sau Dunarea la Cazane nu mi-au fost indiferente si am fost tentata sa le clasez primele in topul preferintelor mele romanesti, dar apoi mi-am amintit de locul unde m-am indragostit pentru prima oara  si unde tot pentru intaia data am avut marea bucurie sa fiu initiata in tainele celui mai spectaculos si mai ofertant sport din lume din punctul de vedere al emotiilor experimentate, schiul alpin.

In maiestoasa fortareata naturala a Carpatilor, situata pe un platou ce se intinde timid la poalele Muntilor Postavaru, Poiana Soarelui este un etalon de frumusete, nestemata cea mai indragita si mai dorita  a coroanei carpatice romanesti.  La 12 kilometri distanta de unul din cele mai grandioase orase sasesti ale Transilvaniei, Poiana Brasov este statiunea cea mai complexa din Romania in ceea ce priveste sporturile de iarna precum si un important centru turistic international; dispune de 12 piste de schi cu diferite grade de dificultate (o pista olimpica, 3 piste de coborare si de slalom urias, o pista de slalom special, doua trambuline etc.), terenuri de sport (pentru tenis, mini-golf, handball, baschet), un lac artificial, telecabine, telegondola, piscine acoperite, saune, sali de gimnastica medicala, discoteci, baruri si restaurante.  Aflata la 1020 de metri altitudine este recomandata totodata  pentru tratamentul nevrozei astenice, pentru stari de epuizare si surmenaj fizic si intelectual, pentru anemii secundare si boli endocrine, pentru boli ale aparatului respirator.

Desprins parca dintr-un basm fantastic, “Sunny Glade” va ramane pentru totdeauna in sufletul meu pentru zecile de vacante, revelioane, excursii petrecute aici, primii fiori ai dragostei, intaiul “te iubesc” si unele din cele mai vesele momente pe schiuri si patine din viata mea. Acum sunt mai vii ca niciodata: bataile cu bulgari de zapada, povestile la gura sobei, intalnirea de zero grade si prima imbratisare calduroasa a unui falnic copac de pe marginea partiei de schi, plimbarile romantice pe lac, serile la cabana, la discoteca, drumetiile, ascensiunile montane, aventura, emotiile, amintirile…

Evident mai sunt si alte locuri demne de vizitat si admirat  in Romania, despre ele ii invit sa ne povesteasca pe: Maria, Andreea, Nora, Diana, Mathew, Lusio, Modern Talking, Julien Sorel, Vis, Dragos FRD, Ada Pavel, Andera Y, Altcersenin, Black Angel, Carmen Negoita, Chocolate Follie, Cristian Dima, Delia, Diana Emma, Gabriela Elena, Klausen, Lilly, Miscellaneous11, Iulia Mihai, Pato Basil, QED, Roxana, Space Dust, Strumful, Teo Negura, Vacitim,Wonderland, Vointa , Zuzu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

122 de comentarii la “Cel mai frumos loc din Romania”

  1. Sunt atatea si atatea locuri care merita locul intai in Romania incat nu ma pot hotari… Daca ar fi sa aleg un oras ar fi cu siguranta unul dintre Sibiu, Brasov sau Sighisoara si daca ar fi sa aleg o regiune cu adevarat spectaculoasa aceasta ar fi cu siguranta Muntii Fagaras, unde Transfagarasanul serpuieste de la sud la nord printre peisaje cu adevarat unice in tara noastra.

    1. Stiu ca e dificil de stabilit un astfel de clasament, e greu de ales doar unul singur, tocmai de aceea am sugerat nominalizarea unui loc de care sa va lege amintiri deosebite, intamplari iesite din comun sau unul pe care sa-l indragiti pur si simplu. Sau poate fi chiar orasul natal. :)

      1. Dca e sa vorbesc despre orasul nostru (Bucuresti), aici intamplarile iesite din comun sunt la ordinea zilei (si nu neaparat intr-un sens pozitiv) :)

  2. “Asadar, care este locul cel mai frumos din Romania in viziunea voastra? Sau altfel spus, locul cel mai apropiat sufletului vostru…”

    “Acolo unde este comoara voastra, acolo este si sufletul vostru (Matei, VI, 21).
    …Comoara mea, darul lui Dumnezeu, este rodul dragostei ce s-a infiripat intr-un week-end minunat, cu zapada ca-n povesti, cu energia daruita de simpla dar faimoasa bucatarie de la Cabana Schiorilor, in acel aer proaspat al noptii de pe Valea Prahovei, acolo unde isi gaseau linistea chiar si regii Romaniei si parca vegheati de manastirea care poarta numele muntelui Sinai, locul unde Moise a primit tablele legilor…Imi e tare draga Perla Carpatilor !

    1. Deci tot dragostea este si in cazul tau responsabila pentru cele mai frumoase amintiri legate de un anumit loc. :) Si mie imi este draga Sinaia, dar mai sunt si alte perle pe V. Prahovei care-mi spun povesti…

      1. Henry Drummond spunea ca vei realiza cand vei privi inapoi asupra vietii tale ca momentele in care ai trait cu adevarat sunt acelea in care ai facut lucruri in spiritul dragostei…

        Exista locuri, persoane, momente care scot la iveala partea noastra mai sensibila…articolele si practic provocarile de minte si suflet propuse de tine au acest efect asupra mea, amintindu-mi de adolescenta, cand reuseam sa citesc toata noaptea , iar dimineata sa merg la scoala cu gandul ca voi incepe o noua carte in acea zi (cam acelasi stil de viata din romanul de dragoste cel mai frumos, in opinia mea, “Invitatia la vals” al lui Mihail Drumes… numai ca, o viata dedicata cartii :)
        Valea Prahovei este intr-adevar minunata si tot dragostea, bat-o vina, aceasta a deplinei maturitati, este cea care ma face sa ma gandesc la Predeal ca la unul dintre cele mai dragi locuri de pe acest pamant…
        …si nimic nu se compara cu plaja de la Mamaia sau Costinesti, acolo unde, vara, cred ca trupurile noastre sunt cu adevarat frumoase, acolo unde cred ca ne comportam cel mai natural de la itirea noastra pe pamant si unde am cunoscut dragostea deplina, senzuala, care este cea mai mare placere a vietii noastre laice, caci “dragostea este sfintenie plus sexualitate”, dupa cum spunea Cioran :)

        Si ca sa-ti raspund la “Deci tot dragostea este si in cazul tau responsabila pentru cele mai frumoase amintiri legate de un anumit loc”, cred ca Mahatma Gandhi poate ilustra cel mai bine de ce ne simtim cel mai bine intr-un loc sau altul…”Unde exista dragoste, exista viata”…

        1. Ma bucur mult ca articolele mele gasesc ecou in sufletul tau, iti starnesc trairi si sentimente diferite, nu te lasa indiferent. Pentru mine e cel mai frumos compliment posibil. :) Evident ca unde exista dragoste, exista si viata, doar ca nu mereu ne bucuram de beneficiile sale, nu intotdeauna putem s-o simtim la cote maxime, nu o putem avea mereu in vietile noastre. Tocmai de accea pretuim atat de mult momentele in care ne inunda simturile si ne face fericiti.
          Acum , trebuie sa recunosc public, dragoste senzuala, deplina nu am experimentat inca la Mamaia si Costinesti. :P :mrgreen:

          1. “Acum , trebuie sa recunosc public, dragoste senzuala, deplina nu am experimentat inca la Mamaia si Costinesti”

            “Wish of love. Summer love”…de multe am o intelegere proprie a cuvintelor, asa ca iti doresc (…nu sa experimentezi, este un cuvant care nu se potriveste cu dragostea…) sa patrunzi si acest mister :) …si mai si condimentez cu o vorba a lui John Fowles in in acelasi ton: “Dragostea este misterul dintre doi oameni, nu asemanarea dintre ei.”

            1. :))) Nu te-ai inselat deloc, chiar ala era sensul. ;) Cat despre mine ce pot sa zic…decat ca am patruns pe de-a intregul misterul dragostei, doar ca in Costinesti am fost in adolescenta, si ca la acea varsta eram tare…inocenta si cumintica. :) :D :P

  3. Eu am ceva cu Piatra Craiului. M-am indragostit de locul ala in ’94, inainte de armata. A fost o aventura faina tare. Trebuia sa plecam 3, adica Dan, un prieten de-al meu, cu mine… si cu o tipa. Tipa n-a mai mers, pentru ca erau parintii ei niste speriati, iar noi niste pletosi care ascultam metale :P. Asa ca am plecat cu rucsacii plini de mancare (pentru trei persoane), am facut primul bivuac din viata mea, la aproape 2000m, in mormaituri de urs si zgomote de liliac, si m-am speriat pe la 4 dimineata, cand m-am trezit cu o Luna mare cat China, in fata. Bausem toata apa (stupid me), inainte de a ajunge la izvorul de langa foisorul Spirla, cred, care susura atat de frumos… si am avut gurile atat de uscate, incat nu puteam sa manancam. Am baut “hellas”, ca sa avem ceva saliva. Pe vremea aia era mai greu cu fotografiile (nu aveam chestii digitale), insa mi-au ramas intiparite in minte niste imagini… greu de descris. Ce-am vazut atunci mi-a trezit niste chestii care rivalizeaza cu efectul unui LOTR (varianta extinsa:P). Taram de vis. Liniste. Piatra, cat vezi cu ochii. Animale salbatice. Oameni carora le mai pasa de natura, si au grija ce fac cu deseurile. Apa de izvor. Aer curat. A fost o faza tare, cand am coborat la apa, ne-am intalnit cu doua tipe care abia ce se imbaiasera/parfumasera. Am crezut ca mor acolo :)). Parca se dadusera cu un magazin intreg de cosmetice, asa mi se parea. Dupa doar doua zile petrecute in aer de munte… Uhh…
    Am cunoscut oameni, am gatit, am cantat, am stat la foc si am povestit tot felul de prostii :)
    Cand o fi sa merg in plaiurile vesnic verzi… acolo ma duc. Numai sa nu patesc precum mosuletul din Little Big Man, cu Dustin Hoffman :)).
    N-a durat decat o saptamana. Insa la intoarcere… Galatiul mi se parea mai strain ca niciodata. Dupa ce vezi un loc precum ala… nimic nu mai este la fel.
    :)…

    1. Fumoasa rememorare, mi-e un dor sa respir aer de munte… Sunt locuri care au darul de a produce un urias impact asupra simturilor noastre, locuri care ne vor ramane vesnic in suflet si care vor constitui cele mai frumoase amintiri peste timp. Locuri si oameni… :)

  4. “Oamenii ma-nvinuiesc / Ca sunt tânar si iubesc”….Sentimentele pozitive pe care le ai de ceva timp radiaza din orice scrii, tine-o tot asa.
    Eu m-am nascut in Bucuresti si am detestat de când ma stiu aglomeratia. Dar nu cred ca neaparat din cauza orasului, ci pentru ca asa sunt eu. Prin urmare, atunci când aveam posibilitatea sa aleg, alegeam pentru petrecerea timpului liber zone cât mai putin umblate. Muntii. Evident, nu cei de pe Valea Prahovei, mult prea circulati. Bulevardul Bucegi.
    N-am uitat insa ca mi-am petrecut o mare parte din vacantele din copilarie la Breaza, pe dealurile Gurga si Sinoiu. Apoi Apusenii…Traseul de pe Valea Frumoasei, dintre Paltinis si Obârsia Lotrului, pe care l-am facut de câteva ori in studentie, cu cortul, e unul din cele mai minunate locuri pe care le-am vazut ‘pe viu’. As merge cu placere si acum intr-o excursie cu cortul in acea zona, numai ca toti prietenii mei burtosi si mai descurcareti refuza cu obstinatie sa mearga intr-un loc in care masina nu te lasa direct in fata unei terase sau a unui gratar. Iar singur n-am curaj sa ma duc, mi-e frica sa dorm singur…
    Si, mai nou, Rimet, locul de unde am excelente amintiri din viitor…

    1. Dragos, daca in prima fraza a commentului te referai la mine 8O , tin sa-ti multumesc din suflet pentru apreciere. Sa nu uitam insa cu cine avem de-a face! :mrgreen: Fericirea e o iluzie, iar dragostea se risipeste rapid purtata pe aripile viguroase ale crivatului din miez de iarna undeva hat departe… Dragos, o minune nu tine decat trei zile…apoi te intorci(ma intorc) la cruda realitate… :) :) That’s me. :P
      Acum stiu ca nu ma voi schimba niciodata, ca nu ma voi multumi niciodata cu putin. ;)
      Locurile copilariei…mi-ai adus aminte de Paltinis, am fost de doua ori acolo, salbatic, pitoresc, spectaculos, ai ajuns din intamplare si la Gatul Berbecului?
      Deci la Rimet va fi noua ta casa?

      1. Pai asta e ideea, normal ca fericirea e o iluzie; daca ar fi fost realitate, n-ar mai fi fost fericire, ar fi fost viata de zi cu zi.
        Pai…daca o iei de la Paltinis catre Obârsia Lotrului e musai sa treci pe la Gâtul Berbecului. Superb, dar mai misto e Valea Frumoasei. Pe Valea Frumoasei am impartit ultimele picaturi de apa nestiind ca e ditamai râul la un minut de mers. Tot acolo ne-am pus cortul, ne-am culcat pe la 1.00, pe un cer incredibil de senin de se vedeau toate stelele si pe la 4.00 a inceput o ploaie de era sa ne ia corturile…iar unul din prieteni a intrebat daca nu cumva fulgerul poate ochi vreuna din barele cortului….
        La Rimet am simtit ce n-am mai simtit nicaieri pâna acum, un magnetism ciudat. Asa ca da, spre asta tind, spre acea zona.

      1. Pai…eu am facut dedicatia mai mult pentru peisajul din clip si pentru melodie, care imi place foarte mult. In principiu e vorba de dragostea unei fete pentru iubitul ei care nu e liber…

    1. Am intrat pe pagina de facebook(recomandata in articolul de pe realitatea.net) dar nu am inteles nimic din ce e acolo. Nu ma descurc cu facebook-ul, dar mi-ar placea tare mult sa aflu care sunt cele 273 de locuri demne de vizitat din Romania. :)

  5. Nice, asta da intrebare grea!
    In general as putea spune ca locul cel mai drag din Romania este acela in care mi-am lasat cea mai mare particica din inima :)
    Eu ador muntele si orice peisaj muntos ma ravaseste pur si simplu.
    Dar cu siguranta, locul care m-a impresionat cel mai mult este manastirea prislop. Am vazut-o in septembrie acest an si mi-a fost clar ca este raiul de pe pamant :)

    1. Pai…am numai dileme compexe si complicate. Conform firii. :P :(
      Da, dar iata ca spre surprinderea mea :mrgreen: :D va descurcati mai mult decat onorabil, cat as vrea eu sa va incui, tot nu reusesc. :( :evil: Ai gasit si de data asta raspunsul perfect. Ce ma fac eu cu tine? 8O :P
      Si mie imi plac peisajele montane, mai ales daca, din intamplare, contin si un lac albastru, limpede, grandios, imbietor. :) :)
      Nu am ajuns , dar am citit ca acolo este inmormantat Arsenie Boca.

      1. adevarata afirmatia ta cu albastrul cerului sau al lacurilor atragatoare. Nu stiu ce sa faci cu mine? Ma poti provoca din ce in ce mai des cu astfel de intrebari si te poti bucura de raspunsurile mele ;)

        Da, la Prislop este ingropat Arsenie Boca. Sunt imagini pe net cu manastirea si imprejurimile ei. Eu cand am intrat acolo m-am oprit, m-am uitat de jur imprejur si i-am spus unei maicute de acolo ca nu am puterea sa merg mai departe spre manastire de frica sa nu stric frumusetea locului. imi era teama sa calc, atat de divin parea totul acolo. nu ma simteam suficient de curat sufleteste ca sa inaintez

        1. Pai sa stii ca ma bucur de ele, chiar si ultimul e o dovada ca te descurci excelent. :) >:D< Sunt intr-o perioada in care iti inteleg (si impartasesc) perfect temerile… Acum stiu exact ce vreau. :(

          1. Multumesc frumos, Nice! Nu e usor sa te surpind mereu, dar incerc sa o fac de fiecare data.
            Si apropo de tristete si optimism, parintele Arsenie Boca spunea ca un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.

            Eu it spun ca articolele tale despre geografie cu imaginile acestea minunate uneori ne aprind lumina din interior si ne bucura sincer.

            E foarte bine ca stii ce vrei :d

            1. Reusesti cu brio! :) Dar unul meditativ, cum se numeste? :( :P :D
              Iti multumesc mult, as vrea eu sa produca un astfel de efect.
              Important e sa realizez ce-mi propun, cam putine garantii…

          2. Sufletul meu e ca un stup de albine-adevarata comoara e dincolo de stratul de la suprafata si este destinata numai celor care stiu sa o aprecieze. Am un suflet vesel, dar imi port veselia in ochii si in zambet.
            Cat despre cautarea de comori, cred ca am gasit-o deja :) pe a mea

    1. Da, asta stiu, dar ma interesa locul pe care-l consideri tu cel mai frumos. Sa-l nominalizezi aici sau la tine pe blog, si sa aduci eventual argumente in sprijinul afirmatiilor tale. :)
      Multumesc pentru ca te-ai gandit la mine, un gest pe care-l apreciez. :)

  6. Hehe, da, sunt foarte multe locatii superbe in Romania, este foarte greu de ales una”cea mai cea”! :D Mi-ar placea sa locuiec vara intr-o cabana ascunsa de ochii lumii prin munti, intr-o padure de brazi! De asemenea, ar fi la fel de placut sa stau intr-0 coliba de stuf in Delta, sa stau toata ziua pe malul apei cu o undita rudimentara in mana si sa admir zborul pasarilor calatoare! Ah, sa nu uit, locul unde mi-am petrecut copilaria va ramane mereu in amintirea mea! Si acum, sa fac reclama zonei respective :D http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://img.carpati.org/users/gi/gigi/gigicepoiu/editor/Crovuri2/img_6880-j1.jpg&imgrefurl=http://www.carpati.org/jurnal/sirul_crovurilor-varful_pietrele_albe-cheile_tesnei/2062/&usg=__HTcEr9qjMNw9OJ-gvO60WHgTmd0=&h=333&w=500&sz=73&hl=ro&start=58&sig2=lmFGDBG-427MhhpwUBBpdA&zoom=1&um=1&itbs=1&tbnid=1ne3mUw261fHjM:&tbnh=87&tbnw=130&prev=/images%3Fq%3Dtamna%2Bmehedinti%26start%3D40%26um%3D1%26hl%3Dro%26sa%3DN%26ndsp%3D20%26tbs%3Disch:1&ei=Hqr4TICVD86Gswb36qSvAw

    1. Superbe locuri, esti un norocos. :)
      Cum se face ca toti barbatii simt irezistibila chemare a muntelui? Pe acest blog absolut toata lumea il iubeste si viseaza la el pentru vacante sau excursii sau chiar peste o stabilire definitiva(vezi cazul Dragos). Cu o exceptie(klausen), toti sunteti devotati lui. Recunosc ca si eu incercam pana mai ieri aceleasi sentimente pentru padurile cu brazi, crestele alpine, lacurile glaciare, versantii abrupti ai muntilor, dar in ultimul timp chemarea oceanului, a plajelor coraligene, a golfurilor romantice si a oraselor medievale incarcate de cultura este mai puternica, a marilor metropole europene este mai puternica, mai rascolitoare. Trebuie sa admit, vreau sa vad cat mai multe locuri variate, nu ma mai multumesc cu un singur tip de peisaj.

      1. Nice, cred ca muntii simbolizeaza, cumva, virilitatea. Barbatii nascuti si crescuti in munti sunt mai duri, mai rezistenti, mai fermi. Poate ca noi tanjim tocmai dupa aceste atribute, de aceea iubim muntele. Cum se face ca, in vremuri de restriste, barbatii isi luau famliile si se refugiau in munti, unde se simteau in siguranta? Asta e, muntii simbolizeaza tot ce poate fi mai bun intr-un barbat! :P

        1. Poate ai dreptate, ce ma fac insa ca eu ador barbatii care prefera marea, care au aceleasi aspiratii, pasiuni, dorinte ca si mine. Este necesar sa avem acceasi persspectiva asupra lucrurilor, altfel am fi amandoi nefericiti…

          1. Nice, marea are si ea farmecul ei, indiscutabil! Pe mine, personal, marea ma aduce intr-o stare de melancolie, ma moleseste…….. Cand ma gandesc la orizontul plat, albastru si neschimbat….mhhh…..da, recunosc ca este foarte romantic sa stai noaptea intins pe plaja, sa privesti luna si stelele cum se reflecta in apa, apoi sa adormi in bratele iubitei, in acordurile ritmice ale valurilor ce iti mangaie agale varfurile degetelor de la picioare……prefer totusi muntii, doar ei imi pot reda singuranta de sine! Pana la urma, cel mai important este sa nu fii singur, oriunde te-ai afla! Avand persoana potrivita langa tine, poti trai in Paradis in fiecare zi, indiferent de locul in care te vei afla! Din moment ce ai declarat ca ai un nou iubit, inseamna ca iti impartaseste si el preferintele, asa ca nu are rost sa te intrebi “ce te faci” :P Sunt sigur ca este si el cel putin la fel de barbat cum sunt si cei care prefera muntii! Altfel, nu te-ai fi indragostit de el, sunt convins ca esti foarte selectiva si pretentioasa!

            1. Sunt multe de discutat pe marginea commentului tau, eu in general sunt atrasa de barbati foarte diferiti de mine, dar asta nu inseamna ca sunt si fericita cu ei. Este imperios necesar sa impartim aceleasi visuri, idealuri, aspiratii, pentru ca degeaba il iubesti ca o nebuna daca nu te intelegi cu el, daca el vrea sa mearga in Himalaya sau Tibet, iar tu in Bora-Bora sau Seychelles, daca el vrea sa construiti casa, iar tie iti place la bloc, daca el vrea sa locuiti in provincie, iar tu in capitala, daca el vrea sa stati toata ziua in casa, iar tu vrei sa mai iesiti din cand in cand si in oras, daca el e mereu ursuz si morocanos, iar tu ai mai mereu chef de conversatii spumoase. Nu poti trai in paradis in fiecare zi, pana la urma apar discutii, frustrari…ruptura. Pe langa dragoste mai trebuie indeplinite si alte conditii pentru ca o relatie sa functioneaza.

            2. Hmm, probabil ca sunt eu naiv si idilic dar deh, cred ca imi va fi iertat acest aspect, datorat varstei si experientei precare! Ma gandesc ca o potrivire absoluta nu poate exista si, chiar daca ar exista, ar duce la monotonie si relatia ar stagna. Cel mai bine ar fi sa se ajunga la un consens, sa alternam vacantele petrecute in locatiile dorite de partener cu cele unde ne place noua sa fim! :P Dar asta suna din nou a ceva ideal si ma tem ca iar rationez eronat………:( Spune-mi tu, Nice, sau oricine altcineva de aici, care are mai multa experienta de viata si poate vorbi din propria experienta, nu din ceea ce a citit sau ceea ce isi imagineaza ca ar putea fi! :)

            3. Evident ca nu cred in potrivire perfecta, dar macar sa doreasca sa faca unele concesii, mici compromisuri, insa nici macar genul asta nu am intalnit. Ma rog, nu am fost eu prea norocoasa in dragoste…
              Mie mi se spunea clar de la inceput: nu suport marea, ce, n-am pe ce arunca banii decat pe excursii in Europa, eram judecata daca vroiam sa plec undeva…

            4. Imi pare foarte rau ca respectivii au fost atat de intransigenti :(……… inseamna ca nu te iubeau cu adevarat, daca ar fi fost asa, ar fi incercat sa gaseasca o solutie care sa va fericeasca pe amandoi! Nu ii suport nici eu pe cei ce vor sa isi impun ei mereu vointa, sa fie in primul rand ei fericiti, abia apoi si partenerul…..astfel de indivizi egoisti trebuie evitati cu orice pret! Cat priveste norocul in amor……..vorba cantecului “Dar-ar naiba-n tine dragoste”, sunt in aceeasi situatie ca si tine! Zi de zi ma rog sa mi se dea si mie o sansa; sper sa nu mi se usuce sufletul intre timp….

            5. Ehe, cate nopti nedormite am trecut si in contul meu, in ultimul timp!!! Nu stiu daca este sufletul meu pereche, dar cu cat mi se releva mai diferita decat mine, cu atat mai mult tanjesc dupa ea! Ahh, daca Dumnezeu mi-ar asculta ruga si mi-ar acorda doar o clipa de dragoste alaturi de ea, m-as simti precum cel mai iubit dintre pamanteni apoi, daca M-ar chema imediat la El, as fi perfect impacat cu sinele!

          2. Normal ca nu ma iubeau, asta e problema, nu mi-am gasit inca sufletul pereche. Si mereu ma intreb daca am unul.
            Nu ne ramane decat sa ne rugam in continuare si sa asteptam minunea. :)) :( :P

            1. Din pacate prin peisaj se mai strecoara si domnisoare d-astea:

              http://farm4.static.flickr.com/3593/3423796140_ec30dc4bb4.jpg

              Eu sunt cam “rasist” la treaba asta.. As dori niste plaje gen: Slabi/echilibrati fizic and Grasi/Grase.. Fiecare cu plaja lui, cum si la nudisti e. Mie nu-mi place sa tot vad grase/grasi care se revarsa, sa ma balacesc cu grasi/grase in acelasi loc. N-am nimic cu grasii asa in general (exceptand plaja).. Nu ii jignesc din senin, nu le raspund urat daca nu mi-au facut nimic.. nu sar sa-i judec dc nu slabesc etc etc. Dar cand vine vorba de ramas in chiloti pe plaja, imi cam vine sa zic ceva. Cum si la doritorii de fotomodele imi vine sa le zic ceva (ei fiind grasi si dorind o fata super misto). Esti gras, ia-ti grasa, vrei slaba ? Slabeste si tu :D

              Oi fi rautacios dar macar sunt sincer.
              De asta imi tot doresc eu o piscina personala, sa aduc pe cine vreau, sa ma balacesc cu cine vreau :mrgreen:

              Din pacate in marea noastra nu prea gasesti locuri mai fara lume.. cateodata ai “noroc” sa dai si de shit prin apa :| Nu era suficient ca ma balacesc cu cocalari cu ceafa lata si grasi si basinosi.. acum se mai intampla sa dai si de cate un shit prin mare :o

            2. Da, in principiu sunt de acord cu tine, dar nu poti interzice omului sa nu faca plaja… Mai degraba mergi tu pe o plaja pustie daca nu iti convine. :P Dar sa stii ca nu e chiar asa, depinde de statiune, daca alegi Eforie Sud, s-ar putea sa ai surprize neplacute, daca insa mergi in Costinesti… ;)
              Hopa, avem un acelasi vis: o piscina personala. :) :) :)

            3. Avem.. dar eu pe langa piscina as mai dori si-o casa-n Miami sau macar un apartament la ultimul etaj evident cu piscina :lol: Si cand vreau sa ma plimb.. sa-mi iau masinuta si sa ma plimb pe strazile acelea minunate, cu palmieri pe langa strada iar pe fundal sa vad si apa :mrgreen:

              E frumos sa visezi :lol:

          1. Aveam o iubita acum ceva ani.. care atunci cand mergeam la plaja ma baga mai printre femei in varsta sau chiar babe.. caci de eram printre fete tinere, imi fugeau ochii prin…. alte “parti” :lol: :lol:

  7. Super subiectul, sunt atatea locuri frumoase, e si greu sa alegi. O sa raman insa “patrioata” si o sa aleg unul din apropierea orasului meu natal: Crivaia. De altfel cred ca pentru dezvoltarea mea ulterioara Muntii Semenic au avut o oarecare influenta. Ca sa fiu fericita de cadrul natural inconjurator trebuie indeplinite doua conditii: dealuri sau munti + apa. Crivaia trece testul.

  8. Avem o tara cu locuri superbe… Cele mai multe amintiri ma leaga de un satuc in apropiere de Iasi unde mi-am tot petrecut concediile in ultimii ani. E o zona absolut incantatoare, cu privelisti ce-ti taie respiratia, mult verde si oameni buni. Am sa raspund si pe blog ca sa pot pune poze. Asta imediat ce voi ajunge acasa. :D

      1. Am cautat de nebuna (mai ales sambata cand am facut curatenia generala) CD-urile cu pozele de-acolo si parca au intrat in pamant! L-am cam disperat si pe Mires cu treaba asta ca in mod normal e responsabilitatea lui sa aiba grija de cd-uri. :(( Oricum, o as continui sa le caut si te anunt cum gasesc! :)

  9. ms de leapsa :) sper sa gasesc timpul sa o fac. dupa cum probabil ai vazut… imi cam lipseste timpul… in plus, mi-a venit randul sa zambesc :D si nu vreau sa pierd nici o clipa :X

    1. Da, am vazut, foarte foarte multa dragoste pe blogul tau. Eu ti-am spun mereu sa nu-ti pierzi increderea, ma mir insa ca te-ai indragostit peste noapte si ai uitat asa repede vechea iubire…

      1. cum zicea si vechea iubire…
        e iubire daca e condiviza ! daca nu , e obsesie. nu era iubire si obsesie pentru ceva ce nu exista

        acum in schimb e diferit! pentru ca ea m-a facut sa uit de toate :X

  10. Vai, ce-aș putea spune? Nu prea am fost plecată… Cât despre locuri, cel mai mult mi-a plăcut Sibiul, atât cât am văzut. Îți mulțumesc pentru leapșă, dar, de vreme ce ar ieși o postare slabă și lipsită de esență, mă voi opri doar la a vă spune vouă. :)

  11. Ar fi multe locuri frumoase aici în ţară. Greu de ales doar unul. Tot spre munte m-aş îndrepta şi eu, pentru că de când mă ştiu l-am adorat. M-aş opri la Sibiu, apoi la Sighişoara şi chiar la Suceava, în Bucovina. Aş mai putea menţiona Braşovul, Alba Iulia, Iaşiul. Nu mai zic de Valea Prahovei. Nu pot alege doar o destinaţie. Fiecare mi-a lăsat ceva în suflet… o părticică din lumea de acolo, din frumuseţea lui, din misterele descoperite şi oamenii întâlniţi. La anul, în mod sigur, voi mai trece şi alte destinaţii pe lista mea.

      1. “Deci nu doar barbatii iubesc muntele, ci si femeile”, desi cred ca ai vrut sa spui “barbatii nu iubesc doar muntele, ci si femeile”. Normal Nice….ce-ai fi vrut acum, ca barbatii sa iubeasca alti barbati?

  12. Cluj, Timisoara and Sibiu :D

    As mai fi dorit sa vad si Iasul dar am intrebat un amic care era pe acolo cu worku si in loc sa-mi zica si el ce e frumos pe acolo.. mi-a aruncat una gen “plin de curve” :lol: (acum sa nu generalizam totusi)

    1. Din cele enumerate de tine nu am vazut decat Sibiul. Cat despre partea a doua a commentului tau, nu pot sa spun decat ca sunt fete frumoase in Moldova, eu am vizitat Botosaniul si m-am convins de lucrul asta la fata locului. :P

  13. toata Romania e frumoasa, fiecare loc are frumusetea si farmecul lui
    eu am vizitat mult prea putin pentru a ma pronunta pentru cel mai frumos loc al Romaniei :)
    probabil ca ” acasa-acasa” e cel mai frumos loc pentru ca acolo am multe amintiri frumoase, perioada copilariei cand inocenta ma facea sa privesc lumea cu alti ochi, e diferita lumea privita din prisma unui copil si lumea privita din prisma unui adult
    ca si locuri din putinul vazut ar fi zona Arieseniului- deosebit de frumoasa, numai la gandul catre acel loc mi se aseaza un zambet larg pe fata
    mi-a placut si Maramuresul foarte mult: Baia Mare, Baia Sprie si Cavnic. Am amintiri foarte frumoase de aici :)
    Clujul- asta-i sufletul meu, aici e viata mea, iubesc orasul asta chiar dc e aglomerat si are destule parti rele, dar am prea multe amintiri frumoase, mereu cand sunt plecata din Cluj pentru cateva zile atunci cand ma intorc trag aer in piept, inspir adanc sa-mi umplu plamanii cu aer de Cluj, chiar dc-i poluat

    1. Am fost si eu la Arieseni si in Maramures. Borsa va ramane mereu in sufletul meu atat pentru piesaje cat si pentru aventura de care am avut parte. Si pentru dragostea gasita acolo. :) :P

  14. Mie imi este draga Poiana Padis din Muntii Apuseni. Acolo si eu am iubit cum n-am sa mai iubesc vreodata. Iubire simpla printre trasee de munte, parauri din care beam apa fara teama ca m-as imbolnavi, in care ma spalam, in care admiram si eram admirata. Iubire adolescentina, impletita cu dragostea de natura, cu compotul de visine mancat in cantitati aproape industriale, cu lapte si branza de bivolita, cu oameni putini prin acele locuri salbatice, cu garduri inalte in locurile locuite.
    M-am simtit plutind pe deasupra a orice, vazand lumea in culoare verde, iubind-o cum n-o mai iubisem. Dar nu pentru ca acela a fost locul primei iubiri imi place zona, ci pentru ca este de-o salbaticie statornica, de-o frumusete salbatica. Sau era. Pentru ca acum am auzit ca sunt mai multi turisti prin zona. N-am mai fost de multi ani. Este locul din sufletul meu pe care nu-mi mai doresc sa-l vizitez. Mi-ar fi teama de transformari.

  15. N-am vizitat prea multe locuri in viata mea asa ca nu pot alcatui o ierarhie.
    Intr-o vreme mergeam destul de des in statiunile montane de pe Valea Prahovei (indeosebi Sinaia si Predeal) dar si Poiana Brasov, unde am petrecut momente frumoase in compania familiei.
    Asa deci, sa zicem ca pentru mine acestea sunt locuri speciale.

  16. QED: Si mie mi-e teama sa ma intorc in locurile care au produs o impresie mult prea puternica asupra sufletului meu, ca nu cumva sa fiu dezamagita. Incerc sa le pastrez intacta magia…
    Cu siguranta zona descrisa de tine este una din cele mai frumoase si inedite din tara.

  17. Poate nu e un raspuns prea original dar asa mi-a venit sa spun deoarece nici n-am fost prin multe locuri. Mi se intampla ca atunci cand ma duc undeva si imi place, sa repet figura si cu alta ocazie.

    1. Sunt atatea locuri frumoase in lumea asta mare incat merita sa le vezi pe toate. De obicei evit sa merg intr-un loc unde am fost, chiar daca m-am indragostit iremediabil de el. Mai ales daca e din strainatate.

  18. Orice, numai munte să fie. :lol:
    Și zăpadă.

    Totuși fără stațiuni… mi se pare atmosfera prea încărcată și superficială… mă mai enervez când văd fufe pe tocuri ieșind 5 minute în zăpadă și țipând că alunecă…

    Îmi place mult pe Transfăgărășan… păcat că e închis iarna… am mers anul ăsta pe 2 ianuarie până unde e închis și era superb așa nins și înghețat…
    Sus la Bâlea Lac e cabana aia… e relativ retras, mai ales dacă mergi în extrasezon… e numai bine…

  19. Sunt multe locuri frumoase.
    Tara noastra se poate lauda cu o haina invidios de colorata, impresionanta in varietatea reliefului, dar fiecare dintre noi, legat de anumite sentimente, intamplari, iubim mai mult poalele hainei inmuiata-n albastrul marii, gulerul ei ce priveste cerul de pe varfuri de Carpati, buzunarele ce ascund bogatii si forfota animalelor ce-ti bucura ochii si sufletul pentru ca exista…

    Sa ne bucuram de toate frumusetile lasate noua de Dumnezeu! :D

  20. Hm…cel mai frumos oras…cred ca in opinia mea este Sibiul si Orsova :D dar nici Brasovul nu e mai prejos, iar despre locuri demne de vizitat voi vorbi cand voi face leapsa >:).

  21. hmmm … cel mai frumos loc din Romania … n-am scris nimic de 1 decembrie, asa ca trebuie sa ma gandesc la asta, sa iasa ceva … artistic :) …

  22. Pingback: Silence's Blog

Dă-i un răspuns lui Nice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *