“Si atunci ne-au terminat”. Spanish stroll, spanish stroll.

Autor: Joshua Ferris

Editura Humanitas, 2010

Marturisesc sincer ca habar n-am avut de semnificatia acestei sintagme, titlul unui cântec pe care-l fredonam de multa vreme, intrucât il cânta si Saragossa Band. In muzica e ca si in dragoste: pur si simplu ti se pune pata, asa ca va rog sa nu-mi criticati prea tare gusturile.

Pe vremea piratilor din Caraibe, acestia nu suportau sa-si execute prizonierii fara o umilire prealabila. Asa ca ii luau de guler (sau ce-or fi avut pe timpul ala) din gramada si ii transportau frumos ridicati, astfel incât nenorocitii sa nu ajunga pe pamânt decât cu vârful degetelor, pâna la locul executiei. “Plimbarea spaniola” se facea, bineinteles, prin fata unui public doritor de asemenea spectacole.

“Plimbarea spaniola” reprezinta, in contextul cartii, concedierea. Drumul pe care-l faci pe hol pâna in biroul sefului care-ti comunica sentinta….apoi, insotit de un om de ordine, ca un infractor periculos, iti iei lucrurile personale si trebuie sa pleci cât mai repede, urmarit de privirile fostilor colegi care se uita la tine cu sentimente amestecate, intrebându-se când le va veni si lor rândul.

Joshua Ferris stie sa-si tina cititorul captiv in universul neo-kafkian construit de el, o lume a frustrarilor, complexelor si framântarilor de care se lasa dominati simplii angajati ai unei societati corporatiste. O suma de comportamente infantile, situatii stupide, bârfe interminabile, intâmplari stranii, reactii hilare, decizii care par ilogice,  competitii acerbe…pentru ce? Poate ca, la inceput, erai mânat de intentii nobile. Aveai un birou (sau macar un cubicul) frumos aranjat, intr-o cladire cu zeci de etaje, salarii mari (cel putin in comparatie cu munca depusa), prime babane, tot felul de bonificatii, asigurari platite si un viitor rozaliu. Dar undeva, pe drumul dintre povestile cu zâne despre care ni s-a spus la angajarea intr-o multinationala si lumea hâda in care te trezesti parca brusc, filmul s-a rupt. Fardul a cazut si in locul printesei fabuloase pe care voiai sa ti-o vâri cât mai repede in pat  dai de vrajitoarea cocosata, cu nasul coroiat si calare pe matura. Te simti pângarit si o voce interioara iti ordona sa-ti redescoperi radacinile si sa-ti traiesti naibii propria viata asa cum trebuie. Nici nu e de mirare ca am ajuns la marginea Infernului.

Intâmplarile descrise de Joshua in romanul sau de debut se situeaza undeva la inceputul anilor 2000 (cartea a aparut in 2007, deci inaintea crizei care ne-a amarât viata in ultimii ani). Cu toate astea, logic, ai un acut sentiment al prezentului. Firme respectabile in spatele carora ni se releva greseli impardonabile. Birouri parasite, holuri pustii, concedieri care parca nu se mai opresc. Ce naiba s-a intâmplat, de unde au inceput lucrurile s-o ia razna? te intrebi, plimbându-te siderat prin cenusa Imperiului.

In caz ca ati lucrat intr-o firma corporatista….nu v-a venit niciodata sa va luati câmpii?

sursa foto

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

56 de comentarii la ““Si atunci ne-au terminat”. Spanish stroll, spanish stroll.”

            1. Marin, ce coincidenta, tocmai era la tine pe blog. :cheerful: :cool: :biggrin:
              Sa ti se spuna ca nu e bine ce faci e grav si tare neplacut. Am patit-o si eu odata, eram in prima zi la o firma si cand a venit vremea sa predau lucrarea, sefa s-a uitat consternata la mine si mi-a spus ca am gresit, ca sunt o incapabila, ca sunt cea mai ineficienta salariata pe care a intalnit-o in toata cariera ei. Ghici ce am facut eu. :dizzy: :ermm: :ninja:

                1. Hai mai ca’s atat de previzibila…a fost prima si ultima mea zi acolo. :devil: :cheerful: :tongue: :silly:

                1. Da, asa e, aproape peste tot exista sincope, dar daca intr-o universitate româneasca e pe undeva natural sa gasesti tot felul de faulturi, pe mine m-a surpins ce se intâmpla in cazul ‘corporatiilor’, care se bat cu caramida in piept de cât de macho sunt ele in primul rând in domeniul managementului.

              1. yep, ai dreptate Dragos. Asta te face sa iti dai seama cat de urat mirositori sunt unii, ca sa zic asa :d

                Azi, l-am executat pe unul care venise la mine cu talente de project manager si couching :))))) I-am demonstrat ca oi fi eu istoric, dar de la strategiile de batalie la cele de realizare a unui proiect nu e un drum prea lung :d Inca e numarat de arbitru :)))))

                Mai tii minte cum le ziceam unora pe la tara cand se laudau ca nebunii si se dadeau cocosi? ce, ba, s-au umflat taratele in tine? :))))))
                Cam asa este si acum cu cei de mai sus :D

                1. :-)))))))))))))))))))))))))))))

                  Dar pâna la cât il numara, pâna la 1.000?

                  Acum nah….la fiecare se umfla pe unde curge sângele mai cu putere la un moment dat….

        1. “Bataia ai de joc” probabil ca intr-un fel te ajuta. De ce te ajuta ? Pai unii oameni sunt mandrii si in in felul asta mandria lor o ia la vale. Oricum dupa cum se stie estia un principiu al relativitatii :) . Pentru un om o situatie considerata “bataie de joc” pentru un altul nu este considerata la fel.

          Apropo de articol de “Plimbarea spaniola” a avut parte si fostul sef de la FMI in America, cand l-au ridicat de la aeroport politia ? Se poate face vreo paralela, sau nu am inteles despre ce este vorba in articol ? :angel:

    1. Satula de umilintele la care eram constant supusa, intr-o buna zi mi-am dat demisia de la singura firma privata la care am lucrat vreodata. Mi-am dat seama ca nu sunt genul care sa accepte un sef care sta toata ziua pe capul angajatului si am plecat fara sa privesc in urma. :devil:

      1. Si bine ai facut :smile: . Ca nota, apropo de asta, m-am intalnit cu un fost coleg, de la ultima firma la care am lucrat. A plecat si el de acolo, satul de badaraniile tipului care are firma. “Seful”… Ha!… traim intr-o societate in care toti omuletii mici si soiosi au firma, si sunt sefi. Mai bine mort, decat sa lucrez sub unul din asta.

        1. Normal, am pus piciorul in prag si dupa cateva zile ma cauta sefa disperata sa ma intorc la munca. Am oroare de sefi, mie nu-mi dicteaza nimeni nimic, daca vreau sa fac de buna voie e o chestie, impunerile de orice fel ma scot din sarite. Chiar ca mai bine moarta… :devil: :lol: :silly:
          Si tu ce faci acum Torden, esti pe cont propriu? :dizzy:

          1. Da, inca lucrez intr-o astfel de firma. Culmea e ca am un program relaxat, salariu bunicel….oare ce nu mi-o conveni, cârcotasul de mine? Gata, am gasit. Printre altele ma scoate din sarite insistenta de a economisi din te miri ce rahaturi (de exemplu: din punctul lor de vedere, o cafea e deductibila daca o bei dimineata, dar nu si daca o bei la prânz!), când de fapt conductele sparte prin care se scurg banii sunt in alta parte….

    1. :biggrin: Asa stau lucrurile si aici, cu o mica exceptie de vreo cateva luni. Cred ca in total nici 6 intregi nu se-aduna.

      Eu vreau sa lucrez dar vreau in stilul meu :lol: !

        1. @Nice
          Aberez si eu…chiar ma gandeam serios, oare gasesc vreodata ceva la care sa ma pricep, sau macar sa ma descurc? :lol: A inceput sa-mi fie si mai teama…

          @Pato
          Eu zic sa te apuci de lucru inca din studentie…altfel sanse mai slabe dupa.Bine,depinde si de domeniu dar oricum e mai bine sa lucrezi,fie si un part time, iesi cat de cat mai pregatit dupa terminarea studiilor.
          Eu am fost cam comoda si acum din cauza lipsei de experienta am de suferit. De doi ani de cand am terminat cu facultatea si sunt la master,n-am lucrat nimic.

          1. Pai Silvia…eu zic ca da! :smile: Nimeni nu s-a nascut invatat, cu putin efort si bunavointa vei reusi sa te descurci in domeniul in care iti vei dori sa activezi. Eu insami am fost un fel de autodidact…caci nu s-a oferit nimeni sa-mi dea indicatii pretioase. :dizzy: :ermm: :biggrin:

            1. @ Silvia, cred ca Pato a fost destul de clar: n-a lucrat CU CONTRACT :-) . In cazul tau permite-mi sa-ti dau un sfat. Daca vrei sa lucrezi in stilul tau, te poti face PFA in domeniul in care esti pregatita. Free lancer parca le spune. sau fa-te scriitoare :-) . Observ ca te cam pricepi la poezii.

  1. Well Dragos , welcome to the story of my life:)) Sunt printre ultimii doi supravituitori ai unei companii care la un moment dat ajungea catre 400-500 angajati .. Daca as scrie si eu o carte despre cei 7 ani de activitate ..Chiar sunt cuiroasa si cred ca o voi citi.

  2. Îți vine să-ți iei câmpii oriunde nu doar într-o firmă corporatistă. Mai ales azi când ei știu că nu prea ai unde să pleci și ai nevoie de bani.

    1. Creve, ai dreptate. Problema e ca managementul corporatist se lauda ca ‘iz za best’ desi, daca stau bine sa ma gândesc, din cauza lor am cam ajuns la marginea prapastiei.

  3. sunt zile in care iti iei campii de 10 ori sau mai mult :)))) depinde…asta in sensul ina cer parca nimeni nu intelege nimic si sefii iti cer din 5 in 5 min cate-un raport :D
    depinde cat de mult pui la suflet saa daca lasi sa te afecteze asta
    pot spune ca la vechiul job am avut un sef tiran care imi spunea ” nu ma-ntereseaza….maine vreau sa fie asta si asta ” chiar dc uneori era imposibil si niciodata nu avea rabdare sa te asculte, avema noroc ca lucram pe pct de lucru si nu-mi statea zilnic in coaste
    oricum peste tot exista cate unul care sufera de sefisme dar in corporatii diferenta este ca ai pe cine da vina, ca-i un lant si pana gasesti vinovatul uiti ce ai vrut :)))

    1. Da, corect Lilly :-) . Si pe mine ma deranjeaza multitudinea de prostioare cu care trebuie sa-ti pierzi timpul intr-o corporatie. Uneori ma gândesc ca poate nu reusesc eu sa ma fac inteles…..

  4. Dragos, mie nu mi se pare ca atunci cand ne indragostim ni se pune pata pe cineva, din senin, fara un motiv anume. :dizzy: :ermm: :unsure: Da, tu ai ceva dreptate, este exact ca la o melodie, ne place pentru ca ne transmite anumite stari si sentimente, ca ne regasim in ea, o admiram, ne entuziasmam cand o ascultam, ca ne face sa ne simtim intr-un anume fel. La fel ca si dragostea, o melodie ne infioara, ne emotioneaza, ne da putere, ne face mai buni, ne ajuta sa depasim momentele mai putin frumoase, ne tine companie. Eu nu cred ca ne putem indragosti de oricine, asa cum nu orice melodie e pe placul nostru. Exista motive bine intemeiate pentru tot ce simtim! :happy:

    1. @ Nice, asa e. Si eu am experimentat asemenea trairi, iar dupa ce a trecut ‘tsunami-ul’ (chiar daca urmarile au ramas) m-am intrebat ce naiba mi s-o fi intâmplat si din ce cauza. Poate ca a fost un moment in care vibratia ta interna a fost pe aceeasi lungime de unda cu ‘informatia’ venita din exterior. Poate ca, daca te-ar fi prins defazat(a), nu ai mai fi rezonat la fel. Ah!, inginerul de mine….vrea sa explice totul in termeni de fizica ondulatorie….

  5. Hihi, ma sperie nitel de fiecare data cand citesc sau aflu cate ceva despre marile firme, corporatii, de fapt, despre firme in general.
    Eu inca sunt habarnista in domeniul ,,luatul campiilor” :lol: Singurii sefi ce i-am avut au fost proprietari de ludoteci (spatii de joaca pt copii), imi luam campii de fiecare data cand imi dadeau instructiuni (ca sa nu zic ordine) total aiurea. Caci ei erau sefi, dar n-aveau nici un minim de cunostinte despre copii – despre ,,obiectul” propriei lor afaceri deci. Imi venea sa ii bat, sa ii pun la colt!!! :pinch: :lol: Evident ca nu am stat prea mult prin preajma. Cand vezi ca omul care se presupune ca ti-e sef, iti da niste instructiuni total anapoda si totul iese prost din cauza asta, si tot tu te simti prost…… Nu, multumesc. Imi deschid si eu propria afacere. Daca ratez, ratez din cauza mea, nu din cauza ignorantei altuia.
    Oricum, sa zicem ca mai am putin timp sa fac ce vreau, cand vreau, cum vreau :happy:

    1. Hai mai Iulia ca uneori si tu iti mai iei câmpii, am vazut la tine pe blog :-)

      Da, asa e, ai mare dreptate. Eu inteleg ca, intr-un fel sau altul, se intâmpla ca cineva care nu prea are legatura cu domeniul sa ajunga sef. Asta pot sa inteleg. Dar ce nu inteleg este de ce oare aproape orice sef (si mai cu seama cei care nu au legatura cu ce se petrece) doreste sa ajunga un mic dictator cu orice pret.

      Aha….tu când vrei sa fluieri, fluieri :-)

      1. Evident ca mi-i iau, Dragos :lol: Ma refeream la a-mi lua campii din cauza unui job in cadrul vreunei firme corporatiste :tongue:
        Cred ca sentimentul puterii e de vina, asta face puterea din oameni, ii transforma in mici dictatori. Si asta e la un nivel social scazut. Ne mai miram de tendintele liderilor natiunii ? :dizzy: De ce mai ales cei care nu au nici o legatura cu ce se petrece ? Simplu. Ei, in ignoranta lor, la ceva nivel subconstient si reprimat (haha, nenea Freud ar fi mandru de mine), isi dau seama de incompetenta lor in domeniu si simt nevoia sa compenseze cumva, sa anuleze sentimentul de inferioritate. Astfel, se folosesc de ce resurse au pentru a se simti net superiori celorlalti.

        1. Foarte buna explicatie. E probabil corecta in 99% din cazuri, dar in cazul meu cu siguranta nu. Eu merg dupa principiul ‘decât sa nu intreb si sa fiu prost toata viata mai bine intreb si sunt prost 5 minute, pâna aflu raspunsul’. De-a lungul timpului mi s-a mai intâmplat sa mai am câtiva oameni in subordine….nu multi….dar daca nu intelegeam ceva nu ma sfiam sa intreb. E adevarat ca nici n-am dat de cine stie ce ‘cazuri’ de indisciplina, dar nici sa arat cu orice pret ca eu sunt seful nu m-a prea tras atza. La urma urmei…de ce sa ma bag peste cineva care, de buna seama, stie mai bine ce se petrece?

          De-asta zic….n-ar fi mai natural sa compensezi ignoranta cu intrebari care sa te faca oarecum competent, in cazul in care afli raspunsurile? Si, daca nu intelegi ideea, nu mai bine stai in banca ta? Macar sa nu incurci, daca la altceva nu te pricepi….

          Spre marea mea mândrie, am cunoscut oameni care au ajuns oarecum mari si asta nu le-a schimbat cu nimic comportamentul fata de prieteni.

          1. Mergi pe un principiu sanatos, care din pacate nu e imbratisat de foarte multi. Nu stiu de unde vine credinta asta ca daca intrebi ceva ce nu stii, esti prost. Exista o oarecare teama sa pui astfel de intrebari, tocmai pentru ca stii cum se raporteazaa lumea la asta. Eu sper ca in timp sa se schimbe acest lucru. Sa acceptam (sa ne acceptam pe noi insine si pe ceilalti) ca nu suntem atoatestiutori, ca un om nu are cum sa le stie pe toate si ca e normal, productiv si eficient sa invatam unii de la altii…

            Daa… asa ar fi mai rational, nu stiu daca si natural, hihi :lol: Natura omului e una dubasa :alien:

            Eu ma bucur sa aflu si vreau sa cred ca exista totusi un numar impresionant de oameni care si-au pastrat caracteristicile, felul de a fi, in ciuda maretiei atinse intr-un anume domeniu. Cred ca asta spune multe despre un om. :happy:

Dă-i un răspuns lui Dragos FRD Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *