Provincie vs Bucuresti

Cand eram mica observam destul de des urmatoarea realitate: bucurestenii ii priveau cu un aer de superioritate pe locuitorii zonelor rurale, apelativul “tarani” fiind considerat chiar jignitor de acestia. Mai tarziu, cand am mers la facultate, m-am trezit ca in grupa mea s-au format doua tabere: pe de o parte, studentii proveniti din orasele, comunele si satele din Campia Romana(majoritari) si pe de alta parte, studentii bucuresteni, practic o mana de oameni. Contactele dintre cele doua parti erau rare spre inexistente. Probabil, suspectandu-ne de infatuare, colegii din alte zone ale tarii nu au dorit sa relationeze sub nicio forma cu noi, bucurestenii. Cel putin eu m-am simtit respinsa inca din start, cand am incercat sa ma apropii de cateva fete cu origini in sudul tarii, am fost complet ignorata. In timp s-au dezvoltat puternice animozitati si au izbucnit conflicte aparent de nesolutionat cu unele colege, insa, spre final, marile  dusmanii s-au transformat in amicitii si chiar prietenii de durata.

Astfel de prejudecati am intalnit si mai tarziu la locul de munca si chiar pe primele bloguri pe care am activat. La serviciu tot cei veniti din provincie erau Continuă să citești Provincie vs Bucuresti

Share

Days of my life (III) Frustrari

Daca cineva cauta pe google cuvantul frustrat, prima imagine evidentiata va fi aceea a FC Rapid sau a unui suporter rapidist si, trebuie sa recunoastem ca pe buna dreptate, deoarece ani de-a randul, in epoca de trista amintire, alb-visinii au fost privati de dreptul la pozitia fruntasa in Campionatul Romaniei, abuzati, persecutati, oropsiti, deposedati pana si de locul din Divizia A, alungati din paradis tocmai in ligile inferioare de catre cluburile comuniste Steaua si Dinamo. :devil: :lol:

Cu ceva timp in urma, Paul ma intreba ce as face daca as ramane fara internet. Ii raspund acum, cu putina intarziere: acelasi lucru ca in cazul in care Enelul ar intrerupe subit furnizarea de curent electric, Radetul pe cea de apa calda sau Apa Nova pe cea de apa rece. Si, Slava Domnului, au fost nenumarate intamplari nefericite ce au avut ca protagoniste societatile mentionate mai sus. As simti o frustrare incomensurabila, as intra in panica, mi-as iesi din minti. Exact ca zilele trecute cand, dorind sa-mi fac dus pentru a pleca in oras pentru a rezolva treburi urgente, am descoperit la geamul meu de la baie, agatat de o franghie (in conditiile in care stau la etajul 9), un barbat care Continuă să citești Days of my life (III) Frustrari

Share

Engleza, franceza sau spaniola?

http://www.youtube.com/watch?v=RFzyYYZsxGc

Later edit: in partea dreapta sus aveti un nou poll, va invit sa votati cea mai frumoasa limba straina.

Am nevoie de ajutorul vostru pentru ca toate suna bine, cel putin in melodii, iar eu singura nu ma pot decide: care este cea mai frumoasa limba din lume? Cu exceptia limbii romane, evident. Azi vorbim despre limbile straine.

Se spune ca daca inveti o limba, apoi ti-e mai usor cu celelalte. Si se mai zvoneste prin targ, ca unii copii au o inclinatie spre limbile straine, au aptitudini deosebite, le asimileaza mai repede, mai usor, in timp ce pentru altii, o limba straina presupune multa vointa, efort, perseverenta, resurse financiare.

Inca din clasa I-a, parintii mei s-au gandit ca ar fi bine sa invat limba Continuă să citești Engleza, franceza sau spaniola?

Share

Love at first sight

 

Nu pot sa cred ca poate exista cineva atat de elegant, fermecator, sarmant pe lumea asta! E chiar genul meu! Depaseste orice imaginatie, cum e posibil sa-l fi ignorat pana acum? Pare a fi fost creat special pentru mine… Sunt ravasita, totul pare ireal, logica mea e complet depasita, de ore intregi il privesc uluita, nu-mi pot desprinde ochii de la el. Prima noapte am adormit cu imaginea sa in gand…am visat ca sunt o parte din el. Efectiv nu-mi pot controla ratiunea, ma intreb, cum pot fi asa slaba, ma hipnotizeaza, ma atrage ca un magnet, cu intreaga-mi fiinta simt ca vreau, ca trebuie sa fiu acolo, numai cu el. Sentimentul e coplesitor, e mai presus de mine ce se intampla, realizez ca vreau sa-i simt pulsul, sa ma las invaluita de parfumul sau legendar, sa-i dezleg misterul. Sunt indragostita! A fost dragoste la prima vedere si stiu un singur lucru, vreau sa traiesc aventura vietii mele, sunt constienta ca o relatie stabila e practic imposibila. Necunoscutul seducator ma intriga cu zambetul sau enigmatic, ma atrage inexorabil in bratele lui, cine ar putea spune nu unei asemenea tentatii, cine ar putea sa refuze placerea si bucuria jocului, cine ar putea sa reziste impulsului de a da frau liber sentimentelor ardente ce-ti inunda fiecare ungher al sufletului insetat de nou, de inedit si a se cufunda in magia celui mai frumos Continuă să citești Love at first sight

Share

Cine ne comenteaza?

Blogosferice, episodul 3.

De cand am deschis acest blog, am avut o mica nelamurire, o curiozitate sa-i spunem, cui ne adresam de fapt in articole, cine ne citeste, pentru cine scriem? Oare e firesc sa ne comentam intre noi bloggerii? De ce persoanele fara blog reprezinta un procent infim din marea masa a postatorilor din blogosfera? Scriem noi total neatractiv in opinia lor sau, pur si simplu ei nu au timp, dispozitie, nu sunt interesati de bloguri in general?

La un moment dat, Aliceee a facut o observatie pertinenta aici pe blog, mi-a atras atentia ca in stilul in care se desfasoara ostilitatile pe summerday, nu voi evolua niciodata.  De indata am realizat ca are dreptate si m-am intristat. In afara de cei din blogroll, pe acest blog rar poposeste cineva sa-si spuna opinia. Mai sunt prietenii cunoscuti cu multi ani in urma in blogosfera sportiva, cativa prieteni de pe raposatul niceeynice, din ce in ce mai putini si acestia…si cam atat.

Si intr-o zi am inteles de ce lucrurile stagneaza. Continuă să citești Cine ne comenteaza?

Share

Menta, oregano sau rozmarin?

In ultimul timp, am observat ca tot mai multa lume a dezvoltat o adevarata pasiune pentru menta. Cum vara aceasta am avut ocazia sa beau cocktailul traditional cubanez, Mojito, si nu am fost deloc cucerita de gustul sau exotic si rafinat, m-am gandit sa va intreb daca aveti un condiment preferat, pe care il folositi cel mai des pentru a da savoare preparatelor culinare si daca exista mirodenii pe care nu le-ati incercat niciodata pana acum. Continuă să citești Menta, oregano sau rozmarin?

Share

Hoinar in Orasul Visurilor

La inceput de toamna, orasele capata un farmec aparte, iar ochiul turistului insetat de fumos nu poate ignora bogatia culturala sau cea a culorilor. Va invit in cadrul rubricii  “Miercurea fara prea multe cuvinte” sa hoinarim impreuna prin cel mai romantic oras din lume. Hai sa dam o tura prin Paris, sa-i simtim spiritul si sa-i surprindem magia, sa-l vedem exact asa cum este el, fara retusuri. Nu vom putea ajunge azi peste tot, dar cu siguranta nu vom rata plimbarea pe unul dintre cele mai renumite bulevarde ale lumii, Champs Elysees, considerat si cel mai frumos, vom vedea simbolul Frantei, Turnul Eiffel, cel mai vizitat muzeu din lume, Louvre, situat chiar in inima orasului, apoi o capodopera a stilului gotic, Catedrala Notre-Dame, vom poposi in cea mai mare piata publica a Parisului, situata de-a lungul Senei, intre Gradinile Tuilerie si Champs-Elysee, Place de la Concorde, iar in finalul calatoriei vom merge la fosta resedinta oficiala pentru regii Frantei intre 1682 si 1790, Versailles. Strecuram in program si o plimbare in lungul  Senei si prin cel mai popular parc al Parisului, Gradinile Luxembourg. Continuă să citești Hoinar in Orasul Visurilor

Share