Love at first sight

 

Nu pot sa cred ca poate exista cineva atat de elegant, fermecator, sarmant pe lumea asta! E chiar genul meu! Depaseste orice imaginatie, cum e posibil sa-l fi ignorat pana acum? Pare a fi fost creat special pentru mine… Sunt ravasita, totul pare ireal, logica mea e complet depasita, de ore intregi il privesc uluita, nu-mi pot desprinde ochii de la el. Prima noapte am adormit cu imaginea sa in gand…am visat ca sunt o parte din el. Efectiv nu-mi pot controla ratiunea, ma intreb, cum pot fi asa slaba, ma hipnotizeaza, ma atrage ca un magnet, cu intreaga-mi fiinta simt ca vreau, ca trebuie sa fiu acolo, numai cu el. Sentimentul e coplesitor, e mai presus de mine ce se intampla, realizez ca vreau sa-i simt pulsul, sa ma las invaluita de parfumul sau legendar, sa-i dezleg misterul. Sunt indragostita! A fost dragoste la prima vedere si stiu un singur lucru, vreau sa traiesc aventura vietii mele, sunt constienta ca o relatie stabila e practic imposibila. Necunoscutul seducator ma intriga cu zambetul sau enigmatic, ma atrage inexorabil in bratele lui, cine ar putea spune nu unei asemenea tentatii, cine ar putea sa refuze placerea si bucuria jocului, cine ar putea sa reziste impulsului de a da frau liber sentimentelor ardente ce-ti inunda fiecare ungher al sufletului insetat de nou, de inedit si a se cufunda in magia celui mai frumos oras din lume?

M-am indragostit de cel mai cosmopolit, contrastant, dinamic oras al Europei, Londra. M-a vrajit cu istoria sa, cu arhitectura si grandoarea sa, cu podurile, palatele si catedralele sale, cu stradutele sale medievale, cu muzeele si parcurile sale, m-a captivat cu impletirea de conservatorism si modernism, cu capacitatea sa de a se reinventa permanent. In lumina blanda a toamnei, Londra anului 2011 pare mai ademenitoare ca niciodata. In departare, orologiul Big-Ben bate in ritmul inimii mele. Ironia sortii, o iubitoare a soarelui ca mine s-a indragostit tocmai de Orasul Ploilor.

Credeti in dragostea la prima vedere? V-ati indragostit vreodata de ceva, un loc, un oras, un obiect(un ceas, un telefon mobil, un aparat foto) sau de cineva, o persoana, femeie sau barbat la prima vedere?

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

125 de comentarii la “Love at first sight”

  1. Asa zisul “coupe de foudre” exista normal ca fiecare dintre noi a trait cel putin o data asa ceva, insa acea dragoste dese ori ramane un platonica si neimpartasita… din diferte motive.
    Dar da eu cred in dragostea la prima vedere!

    1. Platonica ramane in cazul in care te indragostesti de un actor sau o actrita, daca insa iti place o colega de facultate( ca tot esti tu student) dragostea respectiva se poate si materializa. Eu am patit-o la 19 ani…in Gara de Nord, pe peron…in timp ce asteptam trenul spre Busteni. M-am indragostit la prima vedere de un tip superb si am stiut pe loc ca trebuie sa fie al meu. Continuarea ti-o imaginezi si singur… :devil: :tongue: :silly:
      Cel mai des ma indragostesc de orase, barbati(evident) si aparatura electronica. Tu? :lol:

              1. Da eu nu-s visator… desi uneori se intampla, dar nu-mi place sa visez chestii irealizabile teoretic.

                Esti tare! fetele sunt timide de obicei… ba daca se mai lasa si greu la curtari, ca ele nu mai vor doar curte vor vila cu piscina :whistle:

                1. Hai ca te-am citit. :lol: Nu pari genul romantic…
                  Pai nu a trebuit sa fac prea multe, s-a dat el la mine si eu am acceptat avansurile. Eram indragostita lulea. :tongue: :lol:

    1. Asa e, Szabi, ochii niciodata nu te inseala, vezi exact cu cine ai de-a face in momentul cand ii studiezi atent. Dragostea la prima vedere nu e de fapt o atractie fizica?
      Si eu sunt o fire vizuala. :dizzy: :blink:

  2. Mi s-a întâmplat să-mi placă o persoană mult de tot din prima clipă. Și încă îmi plac persoanele respective. Dar nu prea mă îndrăgostesc la prima vedere. Cel puțin, nu până acum :happy: Mi se spune că raționez prea mult. :biggrin:
    Pupici! Somn usor!
    PS. superbe pozele :wub:

    1. Si eu cred asta, reiese din textele pe care le scrii ca esti o persoana rationala, lucida, cu picioarele pe pamant. Dar nu e timpul pierdut, eu m-am indragostit prima oara la 19 ani(la prima vedere). Si a tinut ceva… :cool: :cwy:
      Merci mult, care iti place mai mult, Londra sau Paris?

  3. Nu stiu care e faza cu Londra dar toata lumea se indragosteste de acest oras, TOTI
    eu nu inteleg ce e cu el …. serios

    m-am indragostit de un barbat la prima vedere, chiar 3, … de Italia, de Fes- Maroc, de Insula Capri, de parfumurile din Capri, de clatitele din Paris etccc

    1. Cum, Aliceee, tie nu iti place Londra? :shocked: E fermecatoare… :wub: eu m-am trezit indragostita pana peste cap de ea, e cel mai frumos oras la Terrei cred. :dizzy: :cool: :unsure:
      Capri are potential, cred ca si eu as fi in stare sa ma indragostesc de ea. :biggrin: Deh, insulele astea… Banuiesc ca te referi la aromele naturale, ale plantelor care cresc pe insula, nu?

      1. Capri e de vis! apa azur, plante exotice, soare, casele albe, lux, Via krupp, strazi inguste si intortocheate, e de vis! Nu mi-ar placea neaparat sa stau acolo, e prea izolat dar o casa de vacanta mi-as lua :)

        Nu am vazut Londra si nu ma pasioneaza deloc, dar voi merge (poate la anul) sa vad si eu despre ce e vb! Imi doresc sa ajung acolo tocmai fiindca toata lumea e extaziata de Londra, poate voi fi si eu …

        1. Aliceee, dar tu pe blog nu ai pus poze cu insula Capri? Nu i-ai dedicat articole?
          Din ce descrii tu aici, e insula visurilor mele.
          Eu am intrebat-o pe mama care dintre Londra, Paris, Barcelona si Roma i-a placut mai mult. A raspuns fara sa ezite ca ultima. :dizzy:

  4. Buna….dimineata, cred! :D

    Hmmm….mai, mai…lele! Ce e si cu dragostea asta :devil: Parca as fi de acord sa te las sa pleci la Londra daca te duci cu soarele si aia trimit ploaia la noi :w00t:

    Nu am vizitat Londra niciodata, nu pot spune ca e un deziderat al meu, dar sigur este un oras superb.

    Hmm…nu prea stiu cum e cu dragostea la prima vedere, dar la a doua m-am topit cu siguranta cel putin o data. Oare mi-a trecut? :whistle: :tongue:

    1. Neata…cred. :silly:
      Cred ca londonezii, plictisiti de atata ploaie, ar face bucurosi schimbul. :lol: M-ar primi cu bratele deschise, m-ar adopta rapid. Ce va faceti insa voi aici cu atata ploaie? Ca nu sunteti obisnuti…o sa dati navala la mine in Londra. :biggrin: :lol:
      Da, abia acum l-am descoperit, este magnific, indeed! :wub: Cel mai frumos oras al Globului. :dizzy: :blink:
      Marin, dragostea la prima vedere este de fapt pura atractie fizica si ii caracterizeaza mai degraba pe barbati? :ermm:

      1. Neata si mai neata :biggrin:

        Nu am niciun fel de probleme cu ploaia….englezii sa stea la ei, nu au ce caut aici :devil:

        Hmm….nu, dragostea la prima vedere nu este doar apanajul barbatilor si in niciun caz nu e vorba doar de atractie fizica

          1. Pai…nu stiu cum sa iti zic…imi e greu sa explic…eu am simtit-o ca pe o dorinta de a fi in preajma ei mereu…un fel de bucurie de cate ori o vad…de cate ori o privesc, zambesc chiar daca pana acum o secunda eram cat se poate de trist. E mai mult decat o atractie fizica…e o compatibilitate sufleteasca.

  5. dragoste la prima vedere… era si un cantec la moda, candva… uneori, il mai fredonez inca…
    sigur ca exista dragoste la prima vedere…
    am vizitat Londra… cu mai multi ani in urma… cam pe fuga, e drept… fara sa ma indragostesc de ea… fara sa neg adevarul ca, este un oras elegant… si foarte scump, mi s-a parut mie… deh… ” obrazul subtire, cu cheltuiala se tine”…

      1. te voi dezamagi, poate… dar nici de paris… si de nici un oras, nu am fost indragostit la prima vedere… nici cel putin de new york…
        imagine de oras care m-a incantat… a fost pe vremuri, demult… berlinul de est… imi amintesc… am mers cu metroul si am ajuns in centru… iesind de la statia de metrou… am gasit parca o alta lume… eleganta… curata… comparam atunci cu romania… ungaria… cehoslovacia si polonia… altceva nu stiam… dar… oricat mi-a placut… nu am simtit acel tremur, care iti da dorinta sa fii mereu cu el…

  6. Buna dimineata :cheerful:
    Sigur ca da :biggrin:
    Loc – Piatra Craiului… de unde mi-a ramasa intiparita in minte o imagine de poveste (nu exagerez aici, am prins un moment superb acolo), oras – inca nu stiu ce sa spun aici :smile: , obiecte – daa :lol: ceasuri de mana si brichete (ceasuri de mana nu mai port, din cauza ca am tendinta sa le uit pe la clienti, dar… sunt cunoscut pentru brichetele mele :smile: … care intotdeauna ajung sa fie mult prea foite, pentru ca toata lumea se joaca cu ele :pouty: )
    Inelele de argint – iarasi :tongue: … aceeasi problema :biggrin: Am vreo 3, din care port doua, care imi plac foarte mult. Al treilea e cadou de la sor’mea, si seamana cu o verigheta – de aia nu-l port :lol: (pitici de-ai mei… :tongue: )
    Iar femei? Daca m-am indragostit la prima vedere? Uh :tongue: . Da, am facut si asta. Chiar de mai multe ori. Nu neaparat un lucru inteligent… da’… cine mai gandeste cum trebuie cand i s-a pus pata? :lol:

    1. Neata, Cristian, oho, ai devenit expert in dragoste la prima vedere, adevarul e ca, pe de o parte, exista atatea lucruri fascinante pe lumea asta, care ne atrag aparent inexplicabil pe moment, iar pe de alta, si noi suntem atat de sensibili la nou, la frumos, atat de dispusi de a ne lasa cuceriti si de a ne pierde ratiunea in fata inefabilului.
      In decursul timpului m-am indragostit de multe ori la prima vedere, mereu am facut totul pentru a avea obiectul sau persoana dorita. Daca imi placea o bijuterie sau un obiect vestimentar, nu ezitam sa-l cumpar, nu reuseam sa-mi stapanesc emotia, inima imi batea atat de tare…stiam ca trebuie sa fie al meu cu orice pret. Tentatia era prea mare si nu-i puteam rezista. Dar de cele mai multe ori m-am indragostit de orase la prima vedere: Salonic a fost primul dintre ele, a urmat Bruxelles, Bruges, Girona si ultimul a fost Figueres… :cheerful:
      Zilele trecute mi s-a pus pata pe Londra. Oare cum pot sa ma vindec?

          1. Mmm… s-o vizitez… poate. Nu cred ca e genul meu de oras, totusi. Apreciez cladirile in stil… victorian, daca nu ma insel, dar cam atat. Nu-mi plac orasele superpopulate, si asta cam este…

            1. Da, Cristian, stilul victorian este specific Marii Britanii, e si pe gustul meu. Evident ca doar in vizita, nu trebuie sa te stabilesti acolo…nici eu nu as face-o, cu toate ca, nu prea inteleg de ce(poate pentru ca acolo gasesc linistea mult dorita) multe vedete de la Hollywood aleg sa se mute in Londra, sa-si cumpere o casa si sa locuiasca acolo.

  7. As vrea si eu sa vizitez Londra, evident! Este un oras incarcat de istorie, sunt multe obiective de vizitat. TRebuie sa precizez ca, inainte de a vizita Anglia, vreau sa merg in GErmania, la Munchen! :heart: :wub: Hihi, stii ce as vrea sa fac la Londra? Sa merg la Buckingam si sa ii fur caciula unui soldat din garda! Hehehehe :devil:

    1. Daa, ai vazut ce caciuli ciudate au? :lol: :alien: :cheerful: Ar fi un suvenir inedit… :lol:
      Off, Munchenul e de superb, de asemenea, Marientplatz e un vis mai vechi de-al meu. :sad: Eu cred insa ca tu te-ai duce special pentru Oktoberfest. :biggrin:
      Care e cladirea ta preferata din Londra? A mea e Westminster. De departe. :wub: :wub:

                1. :biggrin: Ti-ar placea o astfel de titulatura? Regreti ca esti doar un muritor de rand? Te-ai visat vreodata print, rege, duce sau ceva de genu’? :biggrin:

                2. Evident ca m-am visat nascut in puf, cu o armata de servitori dupa mine, gata sa imi satisfaca orice doleanta! :w00t: :biggrin: :lol:

  8. Nu am vizitat Londra…trebuia sa o facem acum vreo 2 ani dar au aparut niste probleme si nu am mai fost.
    In general nu prea cred in dragoste la prima vedere. Cel putin nu intre oameni. M-am indragostit la prima vedere de Monte Carlo, este un oras spectaculos.

  9. Ah frumoasa Londra, chiar ai de ce sa te indragostesti. Imi plac englezii, asa ciudati cum sunt, la fel literatura lor.
    M-am indragostit la prima vedere acum foarte multi ani. Si isurpriza, inca mai tine :blush:

        1. Wou, pai daca e asa nu prea imi plac englezii astia. :getlost: :ermm: :biggrin: Eu am inteles ca au tendinta sa te priveasca de sus, se considera buricul Pamantului. Probabil ca sunt mai reci, mai distanti, mai scortosi, dar si mai eleganti in maniere.

    1. Oh, inseamna ca te-au convins pozele mele. :cheerful: Creve, tu crezi in dragostea la prima vedere? Ti s-a intamplat vreodata sa te indragostesti de cineva sau de ceva intr-o secunda?

        1. Hehe, eu m-am indragostit pana si de un sacou sau de o pereche de pantofi, am stiut ca nu pot trai fara ei, ca trebuie neaparat sa-i am. De genti ma indragostesc cel mai des. :silly:

  10. eu vreau sa ma indragostesc din nou dar nu tin neaparat sa fie dragoste la prima vedere :)
    defapt cred ca aproape zilnic gasesc ceva care sa-mi placa, sa-mi bucure sufletul, doar ca aceste indragostiri sunt de moment, cum vin asa pleaca
    nu stiu dc m-as indragosti de Londra, poate dc ar fi cald, cerul fara nori, nu ar ploua, mi se pare asa un oras cu un aer regal, care te priveste de sus, care mereu pastreaza o atiutudine serioasa si impunatoare – asta e parerea mea

    1. Eu nu am privit Londra din perspectiva asta, s-ar putea sa ai dreptate tu, Lilly. :dizzy: :sad: Deci nu te atrage deloc Londra…
      Sa stii ca eu prin cate orase am fost, niciunul nu mi-a parut deosebit de cald, de primitor. Probabil ca singurul care are calitatea asta e orasul natal, Clujul in cazul tau. :cool: :biggrin:

      1. poate am idei preconcepute dar mi se pare Spania foarte primitoare, la fel Italia, Franta mi se pare asa ca o femeie sofisticata, iar Anglia are asa un aer rece. poate cand o sa ajung sa o cunosc o sa-mi schimb parerea :)

  11. Sincer sa fiu, nu am experimentat dragostea la prima vedere.
    Cat despre Londra, e un oras foarte frumos pe care as fi curios sa-l vizitez intr-o zi. Mai ales ca, in scoala, la orele de engleza, ni se spuneau atat de multe lucruri despre el incat mi-a stimulat curiozitatea de a-l descoperi, chiar si numai prin intermediul ghidurilor turistice.

    1. Danny, esti tanar, nu e timpul pierdut. :biggrin: Ce norocos, mie la orele de engleza nu mi s-a povestit despre Londra. Ah, ba da, am avut o lectie in carte care vorbea despre istoria orasului, asa am aflat ca prima sa denumire a fost Londinium. :cool: :wub:

  12. Buna!

    1) Dragoste la prima vedere nu exista (cel putin din punctul meu de vedere) ci e numai atractie fizica (sexuala). Nu poti sa afirmi pe iubesti pe cineva pana nu ajungi sa cunosti mai bine persoana respectiva, sa ii vezi toate laturile. Relatia bazata pe fizic nu va fi decat o simpla aventura (in cele mai multe dintre cazuri).

    2) Despre Londra, e un oras pe care as vrea sa il vad candva, dar nu e tocmai in fruntea prioritatilor mele de excursie, ca sa zic asa. Adica mi se pare mult prea mediatizat (cel putin in Romania).Consider ca Parisul, Roma, Moscova, Sankt Petersburg, Atena, stanbul (si lista poate contiua, desi nu am vizitat niciunul dintre orasele respective) nu sunt cu nimic mai prejos deca Londra (asta ca sama refer doar la Europa).

    1. Buna. :cool: :cheerful: Ok, e doar atractie fizica, dar tu ai experimentat vreodata sentimentul asta? Te-ai indragostit de ceva sau cineva la prima vedere?
      Londra e foarte mediatizata, da, si are si de ce, e sublima! :cool: :w00t: :wub:

      1. Nu am experimentat asa ceva, pt ca nu e dragoste. E atractie fizica pur si simplu, si da, cu totii am experimentat atractia fizica de multe ori (mai ales la prima vedere).

        1. Eu cred ca Vacitim are dreptate, iti redau raspunsul sau de mai devreme:
          vacitim says:
          September 23, 2011 at 12:45 am

          Pai…nu stiu cum sa iti zic…imi e greu sa explic…eu am simtit-o ca pe o dorinta de a fi in preajma ei mereu…un fel de bucurie de cate ori o vad…de cate ori o privesc, zambesc chiar daca pana acum o secunda eram cat se poate de trist. E mai mult decat o atractie fizica…e o compatibilitate sufleteasca.

        2. Eu sunt de acord cu ce a scris Modern Talking aici, si mai sus… Desi eu credeam ca este vorba de cu totul altceva atunci cand am inceput sa citesc textul. :biggrin: :blush:

  13. Am simtit o singura data acest sentiment “dragoste la prima vedere” cand am vazut un barbat, el m’a privit pe mine si am stat o noapte intreaga cu ochii atintiti unul spre celalalt. Eu munceam ca ospatar si el era client la hotelul-restaurant unde munceam eu. :cheerful: Dupa doua zile m’a chemat pe mine sa il servesc si atunci m’a invitat in oras.
    El era grec si eu nu stiam nici macar un cuvant in greaca. Am fost impreuna 1 an de zile, vorbind doar in engleza. A fost unul dintre momentele cele mai frumoase din adolescenta mea. :smile:

  14. Da, am patit. De o persoana…din pacate. Inca astept sa-mi treaca… sper curand.
    E ciudat. Ba nu, nu ciudat, extrem de ciudat si inexplicabil, ilogic, fara sens … dar in acelasi timp atat de frumos.
    Dar cum spunea cineva mai sus, aceste lucruri nu ajuns sa se materializeze. Raman platonice si de cele mai multe ori celalat nici nu stie ce se itnampla.

  15. Nice……asta e articolul despre….paradis? Daca raspunsul e pozitiv, din punctul meu de vedere e lesne de inteles de ce nu “l-am recunoscut” Nu mi-ar place ca in Paradis sa ploua mereu……..si sa existe suburbii :)
    Frumoase poze!

  16. La inceputul articolului ma gandeam la cu totul altceva. Londra e frumoasa dar sa revenim la curiozitatea mea. Crezi in dragoste la prima vedere ? Ti s-a intamplat vreodata ?

    1. Pai, Dani, aia era curiozitatea mea, nu a ta, ca aici eu pun intrebarile si tu raspunzi. Oricum, se vede ca nu ai citit nici articolul si nici comentariile…aflai acolo tot ce te interesa. :smile:

  17. Si eu la inceput am crezut ca te-a lovit iar Cupiodon.. :lol:
    Da,londra este frumoasa.. :happy:
    Dar,revenind la intrebarea ta…nu :ermm: De obiecte sau orase nu ma pot indragosti..le apreciez mult,admir…dar nu pot avea acel sentiment asemanator iubirii..iar de persoane tot nu.Cel putin,nu inca…dar am patit ceva oarecum amuzant. Mergeam anii trecuti la scoala si aveam o colega de clasa si…eram doar prieteni..dar intr-o zi , asa din senin..m-am “trezit” ca o iubesc… :ermm: :dizzy: :biggrin: ….Se pune? :lol:

  18. Sa zicem ca in ultimii ani, am inceput sa diferentiez ,,dragostea” de ,,iubire”, cel putin in mintea mea. Si cum dragostea mi se pare mai superficiala, legata de concret, aspect fizic sau, cel putin, prezenta fizica si carisma celuilalt, cine stie, poate m-am indragostit la prima vedere, insa cert e ca nu am acordat importanta evenimentului – motiv pentru care nici nu imi amintesc un exemplu concret in care sa se fi intamplat asta.

    Dar ca sa iau in calcul si definitia lui Marin :tongue: O compatibilitate sufleteasca speciala si puternica am resimtit ,,la prima vedere” a unei alte persoane, in urma cu vreo 7 ani. Dar nu a fost dragoste la prima vedere, a fost legatura sufleteasca la prima vedere :smile: Legatura inca mi se pare ca e acolo, desi nu l-am vazut pe omul respectiv de vreo doi ani si nu am vorbit de un an..

    Insa chiar nu ma asteptam sa te vad pe tine indragostita de Londra!!! :happy: :silly:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *