Doua tragedii

Later edit: in Bucuresti a venit toamna. E deja frig… Ieri ma luptam inca cu arsita verii, visam cu ochii deschisi la o adiere de vant care sa racoreasca putin atmosfera incinsa din apartament, imi doream practic ce am azi, dar acum ca totul e aievea, nu-mi mai convine, vreau vara inapoi.  :silly:

In viata exista doua tragedii, una e sa nu obtii ceea ce-ti doresti, cealalta e sa obtii. G.B. Shaw.

De multe ori am senzatia ca generatia mea s-a nascut obosita. Ma uit consternata cata putere de munca are mama, care nu sta locului o clipa pe parcursul zilei, iar eu daca ma duc pana la aprozarul din colt (a se citi banca sau farmacie), ma intorc atat de ostenita inca nu mai sunt capabila sa fac nimic toata ziua. Cunoscandu-mi perfect fortele, mi-am ales o profesie de asa natura incat sa nu ma solicite exagerat, dar si in aceste conditii ma plang non stop ca sunt obosita si surmenata, iar concediile parca nu-mi ajung niciodata pentru a ma reface mental. Dar mai presus orice, consider ca ne-am nascut nemultumiti. Parca ne-ar fi frica sa ne bucuram, caci imediat gasim nod in papura oricarui lucru bun din viata noastra, avem mereu ceva de reprosat, de comentat, de carcotit. Daca e alb, ca de ce nu e negru, daca e frumos ca de ce e asa frumos, daca e cald  de ce nu e frig, daca e vara de ce nu e iarna. De ce ploua, noi vrem soare, iar cand intr-un final apoteotic acesta se indura sa iasa dintre nori, noi ne dam seama brusc ca suntem indragostiti de peisajele reci si mohorate, de stropii romantici de ploaie… E un soi rau de nemultumire pentru ca ne creaza anxietati si nelinisti nedorite, nu e vorba de acea nemultumire care iti da impulsul necesar de a face lucrurile din ce in ce mai bine, care te mobilizeaza si te obliga sa-ti depasesti conditia, nu, ea doar te macina neincetat, plasmuind premisele nefericirii cronice.

Uneori  motivele nemultumirilor noastre sunt intemeiate, dar ar trebui sa Continuă să citești Doua tragedii

Share

Scrisul sau fotografia?

Cea dintai ma bantuie de mult timp, de la varsta de 11-12 ani, cand am compus prima mea poezie si am cochetat cu ideea unui roman de aventuri. In liceu adoram pur si simplu literatura, nici nu era prea greu cu 10 ore de romana pe saptamana. Pe cea de-a doua am descoperit-o de curand, si a venit ca urmare fireasca a primei. Pentru ca, in viziunea mea, este vital sa-mi insotesc textul si de o imagine sugestiva. Pentru ca cele doua nu se exclud, ci se completeaza in cel mai fericit mod cu putinta.

Ambele satisfac nevoia de frumos, de visare si emotie. Ambele solicita imaginatia, punand-o serios la lucru. Imaginatia, dar si talentul. Ambele au efect terapeutic asupra unui suflet zbuciumat, in cautare de raspunsuri. Scrisul este eliberator, relaxant, reconfortant. Acolo, pe coala de hartie sau pe foaia virtuala, iti pui o particica din viata ta, din crezul si Continuă să citești Scrisul sau fotografia?

Share

Fructe de sezon

Imediat dupa revolutie, mama a decis sa viziteze tara la care visase dintotdeauna: Grecia. Dar nu singura, ci impreuna cu sora ei, la fel de indragostita si ea de meleagurile scaldate de apele inspumate ale marii Egee. Insa, matusa mea nu a mai primit in final viza, iar mama s-a vazut nevoita sa mearga singura intr-un sejur de opt zile intr-o insorita statiune elena. Era prima data cand pleca de acasa fara tata. Impreuna calatorisera destul de des in strainatate, insa, acum am simtit ca daca pleaca, nu se va mai intoarce niciodata. Eram mica, naiva si tare speriata… Nu stiu de unde si cum imi incoltisera asemenea ganduri in minte, dar abia cand mi-am vazut mama vie si nevatamanta, intrand fericita pe usa casei, am rasuflat usurata. Se intorsese foarte bronzata si vizibil mai slaba si mai tonifiata. Ne-a marturisit ca fusese atat de cald incat nu putuse sa manance decat inghetata si fructe. Atunci a scos pe masa cadoul ei din Grecia pentru mine, cele mai parfumate, dulci si zemoase Continuă să citești Fructe de sezon

Share

Natura umana

Complexa, schimbatoare, misterioasa, natura umana m-a intrigat atat de mult in trecut incat ridicasem socializarea la rang de hobby. Imi placea sa cunosc oameni si sa le ascult povestile de viata. Vroiam sa descopar firi, obiceiuri si temperamente diferite si, poate mai mult decat femeile, cei care-mi starneau curiozitatea erau barbatii. Imi doream sa le descifrez personalitatea, sa le inteleg reactiile in anumite situatii. Sa stiu cum sunt si de ce sunt asa. Ii analizam indelung, dar niciodata nu ma grabeam sa pun etichete, nu dadeam verdicte si nu judecam. Asteptam rabdatoare sa vad daca-i prind pe picior gresit, il lasam sa-si dea arama pe fata. Se spune ca cel mai bine cunosti omul in actiune…

In schimb, natura ma lasa rece. Copacii mi se pareau banali, niciodata nu am fost in stare sa identific un artar, un frasin sau un stejar pedunculat, iarba total neinteresanta, muntii ma iritau, florile erau dragute si atat, fenomenele orajoase ma ingrozeau. Nici macar in imagini nu-mi placea s-o imortalizez, fotografiile cu peisaje mi se pareau de-a dreptul plictisitoare. Chiar nu pricepeam obsesia celorlalti  pentru a surprinde magia apusului de soare!

De la un timp, insa, oamenii nu mi se mai par atat Continuă să citești Natura umana

Share

Calator prin lumea larga

In ultimul timp am ocolit lepsele. De cand am deschis blogul, din 2009, cred ca am dat curs la peste 50 de astfel de provocari. Dar consider ca ce-i prea mult strica si, in plus, nici ceilalti nu sunt foarte interesati de aceasta structura de articol, unii refuzand sa priveasca lepsele ca niste articole adevarate. Insa este vacanta, este vremea calatoriilor, iar subiectul mi-a placut atat de mult incat nu am putut s-o refuz pe Vienela.

Asadar:

1. Muntele sau marea?

Marea, pentru ca inotul mi se pare sportul perfect pentru sanatatea mea, pentru mentinerea siluetei si pentru buna dispozitie. Intotdeauna mi-am gasit linistea la malul marii si, mai mult decat atat, chiar si dragostea. Iar daca valurile sale inspumate imbratiseaza poalele unui masiv calcaros, bine impadurit, asa cum se intampla in locul unde voi ajunge in Continuă să citești Calator prin lumea larga

Share

Caut host bun!

Vuieste blogosfera, din 15 septembrie blogway va fi istorie. Si daca nu fac ceva rapid, exact acelasi lucru va pati si summerday. Mai am la dispozitie doar cateva zile pentru a-l muta la o alta firma, pentru ca in curand voi pleca din tara.

Despartirea e destul de dureroasa, mai ales ca mereu a existat temerea ca afacerea cu bloguri in Romania nu este suficient de solida, de rentabila. Sunt lucruri care se simt, care se observa. Am vorbit de multe ori cu ei la telefon, am fost la sediul lor si de fiecare data am plecat cu inima stransa. Ceva era putred acolo, ceva nastea suspiciuni. Am stiut ca va veni acest moment, dar mizam pe o perioada mai mare de timp in care sa ma pot bucura de conditiile destul de bune oferite de ei. Ca si in alte domenii ale vietii mele visam la stabilitate, iar acum ma vad nevoita, sa ma mut si cu blogul, nu doar cu jobul.

Ma obisnuisem cu faptul ca am blog gazduit de blogway, gandul ca trebuie s-o iau de la inceput ma ingrozeste pur si simplu. Sper sa-mi gasesc un host bun, de preferinta din Romania, care sa-mi transfere gratuit continutul blogului pe platforma sa, asta in primul rand si, un alt lucru care ma intereseaza in mod deosebit, este ca platile sa se poata efectua si la banca, nu doar online.

La un search rapid pe google am gasit cateva variante: Continuă să citești Caut host bun!

Share

Tara bazaconiilor – o traditie a penibilului

Titlu: Tara bazaconiilor – false valori in stiinta româneasca

Autor: Gheorghe Stratan

Editura Logos, 1993

Daca aveati impresia ca actuala stare de lucruri in România este doar un vis urât cazut din senin pe capul nostru, ar fi timpul sa va treziti: politicienii (ca si ei sunt dintre noi, nu adusi din alta parte) sunt doar urmasii vizibili ai unei situatii comice care a persistat in cercetarea româneasca vreme de ani de zile. Si ar persista si acum, daca ar mai exista cercetare româneasca. De stat. Se pare ca avem de-a face cu un blestem al penibilului, care erupe din când din când.

Sigur, genii neintelese au existat dintotdeauna  si lor le datoreaza umanitatea mersul inainte. De-a lungul timpului grosul populatiei a persiflat oameni exceptionali si teorii ciudate (care, ulterior, si-au dovedit valabilitatea), asta in cazul in care nu i-a ars pe rug, nu le-a ars cartile in piata publica, nu i-a decapitat sau, pur si simplu, nu i-a inchis in casa de nebuni.

Dar asta nu inseamna ca orice ‘neinteles’ este automat si genial. Si nu inseamna ca orice teorie Continuă să citești Tara bazaconiilor – o traditie a penibilului

Share