Cu Nikon D3200 la Palatul Mogosoaia

palatul-mogosoaia

Timpul ne schimba, uneori dramatic, iar acesta este un adevar de netagaduit. Ne schimba perceptia asupra lumii, planurile, optiunile, parerile si nu in ultimul rand pasiunile.

Am strabatut un drum lung si anevoios ca sa ajung azi aici. In 2005 am plecat pentru prima data in strainatate si nici prin cap nu mi-a trecut sa-mi iau aparatul foto cu mine (aveam o Smena ruseasca, cu film). Detestam tot ce avea legatura cu fotografia, simteam ca e un domeniu la care nu ma pricep deloc, fiind rezervat exclusiv profesionistilor. Pur si simplu nu ma atragea. In 2010 am facut poze in Spania cu telefonul, iar rezultatul a fost dezastruos. Abia in 2012 mi-am achizitionat o compacta si mi se parea o investitie pe viata. Sa va spun ca initial imi tremura mana pe camera de emotie?

Apoi am inceput sa vad pe net fotografii de o claritate ireprosabila, iar cel mai tare le admiram pe acelea cu bokeh superb. Am inteles pe loc ca asfel de instantanee imi doresc sa realizez si eu. In septembrie 2012, am ajuns in miez de noapte, intr-una din cele mai noi si moderne capitale europene, Podgorica, dar compacta a esuat in redarea oricarei imagini de la fata locului. Dezamagirea si frustarea mea au atins atunci cote nebanuite.

In februarie 2013 am decis sa fac pasul spre un DSLR. Am oscilat intre Nikon D3100 si varianta sa mai noua (lansare aprilie 2012) si usor imbunatatita, D3200. Cu ce m-a convis cel din urma? Cu procesorul superior EXPEED 3, puternic si rapid, cu senzorul CMOS de 24,2 MP, cu ajutorul caruia pot captura imagini de o claritate uluitoare si pot decupa in voie, fara riscul de a pierde din detalii, cu monitorul sau LSD de 3” si 921.000 de puncte (VGA), cu sistemul de focalizare extrem de precis, cu 11 puncte, cu sensibiltatea ISO ridicata, cuprinsa in intervalul 100-6400, cu trasmitatorul wireless WU-1a, prin care DSLR-ul poate fi conectat la un smartphone sau la o tableta, cu meniul in limba romana, greutatea redusa (505 gr) si posibiltatea de filmare Full HD (cu 30 fps).

Dar cel mai mult m-a atras faptul ca Nikon D3200 nu vine singur, ci cu profesorul de fotografie dupa el. Cei care au proiectat aparatul asta s-au gandit si la amatorii in domeniu, asa ca mine. Au incorporat un ghid capabil sa ne sfatuiasca la fiecare pas ce avem de facut. Modul ghid a devenit rapid preferatul meu, iar toate imaginile pe care le veti vedea in acest articol sunt facute cu ajutorul lui. Deh, sunt si eu la inceput, abia de curand m-am bagat la modurile manuale, iar rezultatele spectaculoase se lasa asteptate.

Ah, sa nu uit de reducerea de 1000 de lei de care am beneficiat, initial produsul costand 3000 de lei. Si ea a contribuit decisiv la alegerea facuta.

Dar obiectivul de kit lasa mult de dorit. De aceea mi-am propus sa nu ma opresc aici, si sa-mi achizitionez in timp si alte obiective mult mai performante. Deja am pus ochii pe un Nikon 50mm f1/8 AF-S.

Pentru prima iesire in aer liber a aparatului, am ales un obiectiv turistic de marca din apropierea Bucurestiului: Palatul de la Mogosoaia. Veti avea ocazia sa observati cum arata el in prezent, dupa ce a fost devastat si apoi restaurat de mai multe ori de-a lungul secolelor de personalitati ale acelor timpuri, Nicolae sau Martha Bibescu. Construit intre 1698 si 1702 de catre Constantin Brancoveanu, palatul este o imbinare a elementelor de arhitectura bizantina si venetiana, intr-o capodopera a stilului renascentist, o adevarata incantare vizuala pentru cei care ajung pe pamanturile ce apartineau odinioara boierului Mogos. Am profitat de ziua calduta, dar innorata de 8 martie, in care doamnele si domnisoarele puteau vizita gratuit interiorul Palatului pentru a petrece cateva ore relaxante si a-mi indeplini un vis mai vechi. Iata ce am vazut, concret:

Aleea dinspre poarta principala

poarta-palatului-mogosoaia
Indraznim si pasim in curtea Palatului
DSC_0657

Imediat pe partea stanga admiram Vila Elchingen, construita in sec XIX de catre Nicolae Bibescu.

Vila-Elchingen

Casa de oaspeti dintr-un alt unghi

Casa-de-oaspeti-mogosoaia

Pe partea dreapta se gaseste Cuhnia (bucataria brancoveneasca) dotata cu 4 turnuri de aerisire.

Cuhnia

Bucataria brancoveneasca

bucataria-brancoveneasca

poze-cu-mogosoaia
Aici se vad foarte clar decoratiunile florale, orientale
motive-florale

Prim plan cu Palatul Mogosoaia de undeva de dupa coloanele Cuhniei

palatul-mogosoaia

coloane

Turnul de Veghe si Casa de oaspetiTurnul-de-Veghe-Mogosoaia

Turnul Portii Palatului MogosoaiaTurnul-portii-mogosoaia

turnul-de-veghe

curtea-palatului-mogosoaia

Vedere de turn

vedere-din-turn

panorama-mogosoaia
Biserica Sfantul Gheorghe, ctitoria lui C Brancoveanu, situata in afara zidurilor Palatului, aproape de Turnul de Veghe.
Biserica-Sf-Gheorghe-Mogosoaia

Imagine “cropuita” cu scara exterioara pe care se poate urca in Turnul Portii

poze-nikon-d3200

"palatul mogosoaia"
Spre foisor

foisor-mogosoaia

Foisorul dinspre apartamentele familiei princiare

foisor

curtea-palatului-mogosoaia

"poze nikon d3200"
Pe marginea Lacului Mogosoaia

"lacul mogosoaia"

Fatada dinspre lac a Palatului

fatada-dinspre-lac

Ferestrele Palatului

ferestrele-palatului

poze-nikond3200

Felinare la Palat

fotografii-nikond3200
Aleea imensa ce ne-a adus la Palatul Mogosoaia, flancata de mesteceni, felinare si bancute.

alee-spre-mogosoaia

Cam lunga plimbarea de azi, dar sper ca nu v-am obosit prea tare si v-a placut la Mogosoaia. Alte fotografii realizate cu Nikon D3200 gasiti aici.

Si pentru ca eram datoare cu un link(sau mai multe), trebuie sa anunt persoanele care au ghicit numele noului meu aparat foto. Acestea sunt: Ana Q, Marmotica, Deea si Cosmin.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

108 comentarii la “Cu Nikon D3200 la Palatul Mogosoaia”

  1. FOarte frumoase toate pozele! Vad ca bloggari se upgradeaza, mai multi am vazut ca si-au achiitionat gadget-uri sau aparate foto mai performante! Asta ma bucura

    Poza mea preferata e cea cu felinarul si cu poarta, a doua …

    1. Nu doar bloggerii isi cumpara DSLR-uri, Alice, ci toata populatia Romaniei, acum ele nu mai constituie apanajul profesionistilor sau a pasionatilor cu multi bani. Orice om de rand, care vrea poze frumoase isi poate lejer achizitiona un aparat ceva mai bun. Al meu este un entry-level, deci este un aparat destinat amatorilor. Cand am inscris aparatul si obiectivele pe nikonisti m-am trezit cu sute de inscrierie de nikon d3200 sau 3100.
      Merci mult. :cool:
      Tu ce ganduri ai, te-ai hotarat la un model anume, stiu ca vroiai sa-ti schimbi aparatul cel vechi.

  2. hehe! Asta ar fi fost si alegerea mea, cred ca de asta mi-a fost foarte usor sa intuiesc.
    Inca o data sa il stapanesti sanatoasa,draga Nice si sa ne incanti cum ai facut-o si pana acum cu cele mai artistice si mai frumoase fotografii. :tongue:

  3. Ţi-am mai spus, dar mă bucur că-mi dai ocazia să repet că pozele pe care le faci cu noul tău aparat sunt excelente şi că degeaba te temeai că vei fi depăşită de complexitatea lui.

    1. Inca nu m-am bagat la setarile manuale. Daca aparatul nu avea si proful de fotografie, probabil as fi folosit modul automat… Momentan ma simt cam depasita, cu setarile manuale imi ies niste poze dezastruoase…
      Deci, mai am mult pana departe. :biggrin: :dizzy: :ermm:

  4. Hello hello,
    Cum era vorba aceea, Sazi bland si priveste or keep calm and watch what beautiful photos you got Nice, gata cu englezismele ca mai putin ma intreaba google chrome daca vreau sa traduc pagina :silly: :lol:. Splendide poze Nice dar cel mai mult imi place poza cu fatada palatului dinspre lac si poza cu imensa alee sau mai bine zis autostrada pietonala.
    Zilele acestea ma gandeam serios sa investesc intr-un hobby dar cam greu pana gasesc ceva ce sa ma tina ocupat mai tot timpul.

    1. Multumesc mult, Daniel, Palatul Mogosoaia este cu adevarat magic atunci cand natura inverzeste. Acum nu prea am reusit fotografii artistice, ma bucur mult ca totusi le apreciezi. S-a ivit acum ocazia de a-l vizita, nu stiu daca ma mai duc vreodata, avand in vedere taxa de fotografie. :biggrin: :angry: :cwy: :ninja: Totusi, Mogosoaia nu e nici Louvre si nici Versailles. :ermm: :wassat:
      Initial articolul cuprindea mult mai multe poze, dar am renuntat la cateva dintre ele pentru ca riscam sa plictisesc pe toata lumea. Voi cei care ati comentat, sunteti cu adevarat niste oameni cu suflet. :happy:
      Poza cu aleea nu intentionam s-o inserez in articol, a fost un impul de moment.
      Deci, sa rezum, merci mult pentru rabdare! :biggrin: :happy: :cheerful: :tongue: :silly:

      Pai ar fi o idee buna sa te reapuci de blogging, iti cumperi domeniu si poti sa faci ceva de nisa din care sa castigi bani. Sau generalist, dar aici nu prea sunt castiguri materiale… Adica personal, asa ca al meu. Sau ai putea merge la niste cursuri… Zic si eu. :dizzy:

      1. Hehe se pare ca mi-am gasit ceva de facut :), ziua de azi poate fi declarata o zi de succes :D, am gasit un site pe care poti sa inveti o limba straina e foarte distractiv site-ul Duolingo e numele siteului si dupa nici 5 minute de studiat pot sa ma declar multumit si incantat de el :w00t: :biggrin: :happy: . Trebuie doar cunostinte de engleza si cu ajutorul lui pot sa inveti franceza, germana, portugheza si spaniola.
        Ce sa mai super :w00t:

        1. Wou, merci de pont, o sa ma uit acum pe el :cheerful: , dar eu cred ca trebuie sa ai talent si aici, o inclinatie aparte pentru invatatul acestor limbi, eu nici pe cea materna nu o stiu perfect. Cat despre scris, nu mai zic. :lol:

                1. Credeam ca stii deja spaniola mai ales in ziua de azi unde majoritatea femeilor stiu limba spaniola de la telenovele, asta imi aduce aminte de colegele mele din liceu care vorbeau in spaniola uneori sa vezi acolo ce ghiveci international era :)) spaniola, germana, maghiara =)), o Doamne ce amintiri :wub:

                2. O stiu si eu din telenovele, dar imi este destul de greo s-o vorbesc si s-o scriu. Inteleg spaniola mexicana, care este ceva mai usoara si asemanatoare cu lb. noastra.

  5. Foarte faine fotografiile Nice! Ai talent, “ai ochi” cum se zice.
    Citeam de curand intr-o carte de fotografie cum ca cel mai important in aceasta arta este ..”sa vezi”. Sa vezi ceea ce altii nu vad, sau ceea ce altii gasesc banal si neimportant.
    Sa-l stapanesti cu placere, sa te bucuri de el si la cat mai multe fotografii frumoase prin locuri la fel de frumoase!

    1. Multumesc mult, Larisa, :cheerful: da, cand vine vorba de fotografie ca si arta, e adevarat sfatul din carte. Eu aici am vrut insa sa ofer o perspectiva mai larga asupra Palatului Mogosoaia, stiam ca multi nu au fost si am incercat sa-i introduc in atmosfera tipic brancoveneasca, nu am pretentia unor fotografii artistice, mai ales ca a lipsit si vegetatia care m-ar fi ajutat cat de cat. :dizzy: :ermm:
      Eu sunt incepatoare, mai e mult pana departe, am mai incercat si poze din unghiuri speciale dar nu le-am pus pe blog, ca am crezut ca nu intereseaza pe nimeni. De gustibus. :biggrin:
      Iar pozele sunt facute cu obiectivul de kit care nu e deloc grozav. Dar sper sa-mi achizitionez ceva mai bun curand. In doi trei ani. :biggrin: :lol:
      Eu sincer cred ca tu esti talentata. :cool: Mie doar imi place pentru ca ma deconecteaza si mai uit de ganduri, de probleme. :ermm:

  6. Si mie imi plac fparte mult fotografiile de la Mogosoaia. Foisorul, fatada, ferestrele si felinarele sunt superbe. Sunt fascinata de tot ce inseamna dantelarie…in orice ar fi ea creata: piatra, metal, lemn…
    Stii ca si eu tot in 2005 am iesit in afara pentru prima data? Si tot un aparat clasic aveam :smile: Care a dat rateuri ce m-au enervat peste masura. Astfel ca anul urmator mi-am cumparat aparatul pe care il am si acum si de care, daca ar face fotografii noaptea, as fi foarte incantata chiar daca nu are el o rezolutie spectaculoasa. In fine, unul ca al tau inca nu am in plan, nu mi-l permit. :smile:
    Si eu iti doresc fotografii cat mai frumoase si viata lunga aparatului! :smile:
    O saptamana buna sa ai!

    1. Da, e necesar un aparat cu care se descurca bine in conditii de iluminare scazuta pentru cazurile in care ajungem noaptea in locuri frumoase si vrem sa le imortalizam. Belgradul era o feerie noaptea de ex, dar uite cum eu nu am reusit niciun cadru mai ok.
      Stiu ca si tu esti pasionata de fotografie si arhitectura totodata. Cum altfel? :biggrin:
      Multumesc mult, asemenea. :happy:

  7. ceeasi problema m-a facut si pe mine sa fac un upgrade, fotografiile de noapte!
    Acum ca avem aparatele, ar trebui sa ne facem curaj… chiar daca e frig afara sa iesim in oras noaptea :D. Fiindca ziua, si compactele noastre reuseau fotografii foarte frumoase. :blush:

    1. Si efectul de blur, Pato, sa nu uitam de el. Bine, pe mine m-a pus pe ganduri un comment lasat de un tip la o poza de-a mea facuta intr-o zi mohorata, in Split. Era o poza cu niste yachturi, cred ca o stii si tu si el remarca lipsa unei claritati superioare. Desigur, el a pus-o pe lipsa unui trepied, nu stia ca nu folosesc DSLR…
      Deci nu doar pe timp de noapte nu performa Canonul meu, ci nici in zilele ploioase, mohorate. Am fost ziua la Ptitvice, ploua torential si nu prea a iesit maire lucru la distanta. Doar ce fotografiam aproape, la doi pasi. Si nici atunci prea frumos…Zoomul era mic, iar de bokeh nu mai zic. Deci, in conditii de iluminare redusa, nu prea ieseau poze stralucite.
      Per total eu zic ca DSLR-ul are multe avantaje, mai ales cu obiective bune, nu cel de kit cu care a venit aparatul meu.
      Aici, la Mogosoaia, iarasi nu am avut lumina buna. Dupa cum vezi, nebulozitatea era foarte accentuata.
      Da, te astept pe tine curajosule, ca eu in Bucuresti nu prea ies noaptea, nici nu prea am ce surprinde frumos. Eh, daca stateam in alt oras(vroaim sa-l scriu, dar m-am oprit la timp, nu vreau sa fiu pusa la zid ca nu-mi apreciez bunatatea de oras medieval :)) ).

      1. efectul de blur trebuie sa-l descopar si eu, fiindca nu prea m-am prins cum se face :)), la dslr e mai usor sa reglezi focalizarea, din acele inele de pe obiectiv… la mine s-ar putea sa fie niste mici impedimente dar pana il invat va mai dura nitel, trebuie mult exercitiu si multa documentare… deja m-am uitat la tutoriale pe youtube, am invatat unele trucuri, cred.

        Daca nici tu nu ai centrul vechi, noaptea! eu ce sa mai zic… ca braila nu-i un oras de dimensiuni colosale. :whistle:

        1. Ideea e daca iti place fotografia macro. E de ex o ador.Si cea de peisaj, evident. De calatorie prin orase medievale de ex.
          La mine exista si obiective dedicate, dar si alte instrumente, mai scumpe sau mai ieftine, cum ar fi inele sau lentile. Fiecare cu avantajele si dezavantajele lui.
          Te-ai bagat deja la modurile manuale sau lucrezi pe automat? :unsure:
          In centrul vechi nu imi place sa merg pentru ca imediat captez atentia oamenilor si nu am chef sa ma intrebe cineva de ce il fotografiez… Sa se uite urat la mine…

  8. Nice, nu cred ca este doar meritul aparatului, oricat de scump si sofisticat ar fi. Dupa umila mea parere, tu esti deja la profesionisti. Pozele pe care le faci i-ar lasa cu gura cascata si pe cei care se cred asi in domeniu, i-ar face invidiosi. ;)

    1. Vienela, tu esti prea amabila si draguta. :cheerful: Te pup :kissing: , dar chiar nu e adevarat! Sunt constienta ca sunt la inceput de drum, cei care au comentat aici sunt doar oameni foarte de treaba, au mai intrat si altii si probabil s-au ingrozit de calitatea indoilenica a pozelor mele. :biggrin: :ninja: :lol:
      Inca am emotii, inca nu imi ies incadrarile, de setari manuale nu mai zic. Dar sunt la inceput, e o realitate. Si nici prea talentata nu sunt. :lol:

  9. Foarte frumoase poze, sa folosesti cu placere noul aparat. Si iubitul meu e pasionat de fotografie, a dat o caruta de bani pe tot felul de obiective si alte accesorii. El are Nikon D90. Si vreo 3 obiective, filtre, baterii, trepiede si alte minuni. Eu nu-s pasionata de fotografie, dar imi place sa fiu fotografiata. :) Asa ca e o situatie win-win.

    1. Multumesc, Mihaela. :cheerful: Da, stiu de Nikon D90, e un model ceva mai vechi, dar foarte foarte apreciat de toti nikonistii. Era vreo 2300 de lei, dar cum nu are incorporat si un prof de fotografie, iesea din calculele mele. In plus nu era nici la oferta.
      Da, am vazut ca iti place. :cheerful: :w00t:

  10. Foarte frumoase fotografiile, imi plac incadrarile, diversitatea unghiurilor, in special detaliile facand a doua si cea cu felinarele preferatele mele. Ce frumos a iesit cerul in a 27-a.
    Spor la invatat :)

    1. Uh, am stat sa numar fotografiile, nu stiam care e cea cu albastru frumos. :biggrin: Spre finalul sesiunii a iesit putin soarele… Din pacate, per total, am prins o zi urata, mohorata vreau sa zic, ca in rest a fost cald si bine. :lol:
      Merci mult! :happy:

  11. Felicitari pentru achizitie si pentru poze. Frumoase ;)

    Eu mi-am luat in 2011 un Nikon D5100 (tocmai se lansase) si sunt FOARTE multumita de el. Asa impiedicata, cum sunt ca pozar, si tot face unele poze de raman si eu masca

    1. Instantaneele din Zurich sunt surprinse cu el? :happy: :unsure:
      Asa e, aparatele astea au momente in care ne surprind prin calitatea oferita. Totul este sa le punem la treaba. Iar tu calatoresti des, deci un DSLR bun iti este util. D5100 este mid-level, parca.
      Multumesc. :cheerful:

  12. Stii, eu nu am fost niciodata la Palatul Mogosoaia si cu aceste poze, simt ca am vizitat deja locul. :happy: Aparatul se descurca foarte bine, dar sa nu uitam ca cea care il manuieste face treaba mai importanta :wink: Iti multumesc ca ne-ai impartasit aceste poze! Chiar eram curios sa vad cum e acolo :biggrin: Vreau sa ma duc si eu macar odata. :smile:

    1. Cam asta era intentia mea, Alex, sa va ofer un tur virtual al Palatului Brancovenesc si sa va fac curiosi, sa va determin sa veniti si voi sa-l vizitati one day.
      Trebuie sa ajungim dar musai sa fie prin aprilie-mai. :biggrin:
      Multumesc mult. :cool:

  13. Superbe fotografii! Iti multumesc ca mi-ai facut cunostinta cu Palatul Mogosoaia. :) Intrebare: se poate vizita si inauntru in anumite zile sau cumva organizat? Stiu ca se tot organizeaza evenimente acolo, dar mi-ar placea sa-l vad in interior fara a avea obisnuitele decoratiuni pentru respectivele evenimente. :)
    Zi frumoasa!

    1. Da, se poate vizita oricand, costa doar 5 lei intrarea, dar…o sa fii dezamagita, te avertizez. Nu e mai lucru de vazut. :ermm: :dizzy: :ninja: Ma rog, de gustibus, stii tu. :biggrin:
      Multumesc asemenea, Andera. :cool: :cheerful:

  14. Profesorul de fotografie e o chestie foarte utilă pentru cei care abia acum se acomodează și învață funcțiile mai complexe ale aparatelor foto (mai ales când vine vorba de dslr) :smile:

    Îmi place foișorul și turnul porții, cred că mi-ar plăcea să stau o vreme pe-acolo :smile:

    1. Da, Iulia, tocmai de aceea am ales Nikonul asta. Nu am vrut sa risc. Pentru ce aveam eu nevoie, e tocmai bun. E un aparat pentru amatori. :biggrin:
      Si mie mi-a placut mult Turnul Portii. I-am facut zeci de poze. Era dragut sa fi fost si copacii inverziti. Si o lumina mai buna… Dar asa a fost sa fie. A fost prima si ultima mea vizita la Mogosoaia pentru ca taxa de fotografiat mi se pare aberanta, o bataie de joc. 100 de lei!
      Si nu am chef sa mai tipe ingrijitorii la mine ca pentru DSLR se plateste taxa! :angry:

      1. Sper să te bucuri din plin de el! :happy:

        100 de lei mi se pare mult prea exagerat… :angry: Adică, nu e ca și cum le ocupi spațiul sau timpul sau îi încurci în ceva mod. E prea mult. Știu că se practică la multe obiective turistice, însă uneori se sare calul.

        Iar la capitolul amabilitate, se stă foarte prost. Nu e necesar nici să țipe, nici să fie ofensivi în vreun mod. E chiar așa de greu să folosească un ton normal, informativ, amabil prin care să comunice regula? :ermm:

        1. Pai da, ca initial m-am si speriat, nu stiam ce vor sa “comunice” cu mine muncitorii aceia care lucrau la renovarea vilei. :lol: Cand am auzit ca exista taxa foto am ramas perplexa si m-am uitat nedumerita la ei. Mi-au explicat ca daca faceam poze cu mobilul era ok, dar asa… :wassat:

          Nu inteleg, ce se presupune? Ca daca ai DSLR ai multi bani sau ca profiti de pe urma fotografiilor(gen expozitii, publicare in mass media)?

          1. Da, chiar mă întrebam și eu care-i faza cu diferențierea aceasta. Știu că unii fotografi profesioniști (care fac și bani din fotografiile lor) mai organizează sesiuni foto în astfel de spații – în sensul că de obicei au și un model/un client.
            Dar așa, că faci o vizită și faci fotografii la clădire/spațiu… ce contează daca e dslr sau un aparat foto oarecare?

            1. Da, am vazut si eu pe facebook astfel de imagini de la sesiuni de fotografiat cu modele…
              Cu proxima ocazia eu chiar intreb, care e faza, mi se pare discriminare. :biggrin: :lol: :silly:

      2. 100 de lei taxa de fotografiat? In conditiile in care TU II PROMOVEZI? Bine ca stiu, sa evit locatia. Am fost printr-o groaza de locatii in toata lumea si peste tot erau fericiti ca faci poze, de unde sa iti mai bage si bete in roate?

        1. Exact asa gandesc si eu, mi se pare aberant, nu ma mai intorc in veci acolo. Nu am patit pana acum asa ceva, dar, e adevarat, nici nu aveam DSLR. :ermm: :dizzy:

  15. Superbe pozele, de fapt chiar se recomandă pentru poze cu clădiri şi detalii arhitecturale o vreme puţin innorată (am făcut şi eu un curs foto în cadrul facultăţii în anul I, dar cum nu aveam aparat foto atunci şi nu am pus în practică ce făceam la curs, am uitat multe lucruri….). :biggrin:

    1. Buna, MT si multumesc. Hai ca m-ai mai linistit putin, daca asa v-au invatat la curs, inseamna ca am nimerit bine in ziua aia. Totusi, o preferam norisori pufosi de tip cumulus… Din aia ca de vata. Daca erau flori si pomi inverziti, era altceva.
      Ce zici de taxa de fotografie de 100 de lei? Se merita sau nu? :ermm:

        1. Nu, nu a fost. Doar intrarea in Palat era libera pentru doamne si domnisoare, dar taxa foto era de 100 de lei pentru cei cu aparate mari (DSLR, bridge). M-am simtit penibil cand niste muncitori mi-au atras atentia din Vila Elchingen ca trebuie sa platesc. :angry: :wassat: :ninja: :sick:

    1. Da, da, sa vii negresit, mai ales primavara (in aprilie-mai) vara sau toamna. In niciun caz iarna sau la inceput de primavara cum m-am nimerit eu. :lol:
      Merci mult pentru apreciere. :happy:

    1. Pai sa iesi cat mai curand, si apoi sa le pui pe blog sa le admiram si noi. :happy: :biggrin: :cool: Incantata ca am un coleg blogger de suferinta. :tongue: :silly:
      Ce iti place cel mai mult sa fotografiezi si ce obiectiv ai? :dizzy:

    1. Pai cine s-a dus sa plateasca? Doar nu crezi ca am innebunit subit sa arunc atatia bani pe poze. :angry:
      Ma deranjeaza cumplit chestia asta cu taxa foto daca ai un aparat ce pare mai scump. Eu sunt amatoare, nu sunt fotograf profesionist, nu-mi vand creatiile, care e problema? :ermm: Le fac pentru sufletul meu si asa vad ca nu multi au fost impresionati de ele. Au comentat destul de putini din cei care o faceau de obicei si asta spune tot. Deci, sunt poze pentru mine, de ce sa platesc 100 de lei pentru ele?

      1. N-ai menţionat în articol dacă ai plătit ori nu (sau n-am fost eu atent?), de aceea am întrebat, ca o concluzie logică a faptului că pozele există. Însă întrebarea mea, de fapt, îşi are rădăcinile în ideea că poate muncitorii care spui că renovau una dintre clădiri ar fi avut chef de-o bere sau o vodcă şi s-au gîndit să fraierească niscai novici. Deh, dacă n-am fost acolo să văd situaţia, ghicesc şi eu prin prisma informaţiilor oferite.

        Pe partea cealaltă, mă întreb din ce buget se alocă sumele necesare reparaţiilor şi întreţinerii unor locuri uriaşe de asemenea gen. Chiar zilele astea discutam la Sonia despre castele (mai mult fără decît cu prinţese) şi îmi puneam aceeaşi întrebare: cu ce erau întreţinute – din ce buget – şi cu ce erau încălzite?

        Cred că problema pusă aici e una generală: în marea majoritate a cazurilor, excepţiile sînt sacrificate în favoarea maselor majoritare. Dacă tu eşti una dintr-o sută sau o mie, care are un DSLR şi face poze doar pentru plăcerea proprie, restul o fac pentru un cîştig material şi atunci ca în orice altă “afacere”, “statul” – această instituţie iluzorie care la un moment dat se va prăbuşi prin propria-i greutate – îşi cere “partea leului”, fiindcă aşa vrea el şi fiindcă poate.

        1. Nu, nu am precizat, si asa m-am lungit prea mult cu acest articol. Dar taxa este reala, ca am citit despre ea si pe alte bloguri (serioase).
          Bun, sunt de acord cu tine, ceilalti isi comercializeaza pozele de la Mogosoaia, scot bani din ele, totusi taxa e nejustificat de mare. Si e vorba de exterior, de curte, nu de interior, de Palat. Intelegeam sa puna taxa la interior, dar la exterior? Nu am mai auzit asa ceva pana acum.
          Daca sunt asa disperati dupa bani, de ce nu au pus taxa de intrare in curtea Palatului? Oricum, aparatul meu nu este pentru profesionisti, el este destinat amatorilor. Am fost si prin alte parti si nicaieri nu mi s-a cerut taxa pentru a fotografia ziduri. La Muzeul-Teatru Dali nici macar nu era taxa de fotografie in interior…
          Acum DSLR-urile nu mai sunt apanajul profesionistilor. Toata lumea isi cumpara, toata lumea viseaza poze de calitate, pentru ca, sa fim seriosi, compactele lasa mult de dorit. Cand mi-am inregistrat eu aparatul pe nikonisti, in acelasi timp, curgeau zeci de nume de persoane pe site care isi inregistrau nikonul. Vezi dara…

          1. Dacă s-ar fi inventat un sistem de recuperare a imaginilor vizionate din creierele oamenilor, fii sigură că ar fi pus o taxă de intrare piperată pentru toţi. :devil: Da’ dacă stau să mă gîndesc, ar putea totuşi s-o facă, fiindcă – cine ştie – vreun pictor cu memorie vizuală foarte bună ar putea picta zeci de tablouri cu Mogoşoaia şi ar cîştiga munţi de bani – cum ar putea “statul” să piardă asemenea afacere? :whistle:
            Mai bine tac naibii, că le dau idei nemernicilor ăstora – nu i-ar mai răbda pămîntu’ o secundă! :angry:

            Da’ totuşi, te rog frumos, nu aluneca pe “panta Boc”, care şi-a cumpărat şi el un iPad “ca tot românul”. Nu vreau să dezvolt subiectul aici, dar există oameni care muncesc pe rupte şi nu-şi pot cumpăra o pereche de pantofi.

            1. :biggrin: :lol: Asa a zis Boc? :ermm: :dizzy: Da, nu vreau sa spun aberatii ca el asa ca mai bine ma opresc aici. Oricum ma refream strict la pasionatii de calalatorii si interesatii de fotografie. Nu neg ca e si un trend acum sa-ti cumperi gadgeturi…tot mai scumpe. :ermm:

              1. Deh, pe vremea aia Boc era prim-ministru şi i se urcase la cap, avea impresia că toţi locuitorii ţării sînt şi ei prim-miniştri, ca salariu.
                Dac-ai şti cîte pasiuni mor în faşă din cauza lipsurilor materiale… uf, e prea complicat. Gata, am tăcut. Rămînem în lumea pozelor, care cum poate.

                Şi da, uitasem – luat cu toate “mărunţişurile” astea – să te felicit pentru achiziţie. :blush: Deschide-ţi larg sufletul atunci cînd foloseşti noul aparat şi vei obţine rezultatele dorite. Mult succes! :wink:

                1. Hehe, da, inca mai am emotii cand merg sa fotografiez. Ma rog, poate fi si impactul frumosului asupra mea. Sunt coplesita de farmecul naturii, de puritatea si gratia ei. :wub: Si arhitectura deosebita ma lasa fara cuvinte. :biggrin: :happy:

                  Multumesc mult. :cheerful:

  16. tot cel kit, nu am facut upgrade la nimic. Exact aceeasi oferta am prins-o si eu de la f64 cu reducere 1000 RON…
    Nu sunt atat de pasionat de foto, mai mult l-am luat pentru prietena mea, eu ma joc cu video. :)

  17. Supeeerb! Si am ghiciiit! Vai ce ma bucur! Imi plac fotografiile, nu ma pricep eu prea bine la aparate, dar incerc pe cat posibil sa imortalizez clipele frumoase atunci cand suntem intr-un loc frumos. :biggrin:

  18. Ce coincidenta amuzanta! Si eu am fost duminica la Mogosoaia cu niste colegi din clasa, ca premiu castigat la un concurs de reciclare. Probabil ai observat un grup galagios invartindu-se pe acolo…

    1. Bun venit pe blog, Scarf. :cool: Pai…eu am fost intr-o zi de vineri(pe 8 martie) nu duminica. :ermm: E adevarat ca am vazut si auzit si niste tineri galagiosi, dar imediat ce noi am sosit, ei au plecat… Cu siguranta nu era vorba de voi! :wassat: :unsure:

  19. Nice, viata e schimbare… e normal ca dorintele si pasiunele de acum sa nu mai fie aceleasi cu cele de acum cativa ani. No, iti dai seama ca din toate pozele de blogul tau, cele pe care le-am vazut eu, desigur (si sunt multe, iar eu am vazut destule), astea sunt cele mai frumoase. Pentru că au legătură cu istoria :biggrin:

    Eu te astept la primavara sau in vara la muzeul din Golesti în Argeș :smile: Iti garantez ca vei pleca cu greu de acolo :biggrin:

  20. E un aparat foarte bun. Unele poze sunt chiar bune. Mai ai de lucrat la încadrare, la anumite unghiuri favorabile, dar ai timp să descoperi asta :P Plus de asta ideal ar fi să îți mai iei câteva obiective și să nu stai doar într-un obiectiv.

Dă-i un răspuns lui Nice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *