De dimineata m-am trezit cu dilema asta care vad ca persista, nu-mi da pace si din care nu pot iesi, oricat as incerca.
De ce avem (mai) mereu impresia ca ultimele lucruri realizate sunt cele mai bune, cele mai frumoase, cele mai grozave? De ce ne sunt ele cele mai dragi? De fapt e gresit spus “ultimele”, corect ar fi sa le numim “cele mai recente”.
Nu ati inteles nimic, stiu. Dar va explic, pe larg, de indata.
Ieri am iesit (iar) la fotografiat. Stop! Nu dati x, nu parasiti aceasta pagina, nu urmeaza inca un articol plin cu poze. V-am terorizat suficient cu ele, unii deja se intreaba daca nu cumva am vreun plan secret. Ceea ce nu stiu ei, fiind oaspeti de putina vreme ai acestui blog, este ca eu foloseam si inainte multe imagini in articole, doar ca erau luate de pe net, nu-mi apartineau. Asadar, m-am intors aseara cu tolba burdusita de fotografii, peste 800 la numar, le-am descarcat rapid si…m-am indragostit de ele. Daca nu as fi stiut ca sunteti satui de “capodoperele” mele, le-as fi folosit chiar in articolul de azi, dar nu vreau sa intind prea mult coarda, asa ca mai aman un pic. Sa revenim la ideea principala, deci, cum va marturiseam, mi-au placut atat de mult incat am uitat tot ce am facut pana acum in materie de arta fotografica. Asa se intampla mereu, ori de cate ori realizez un set nou de fotografii, cele vechi devin instant istorie.
In 2010 am calatorit in Catalunia. Evident ca i-am innebunit pe cei care imi citeau pe atunci blogul cu frumusetea fara seaman a meleagurilor spaniole. Din doua texte, unul aborda tema asta. Tarile pe care le vazusem si adorasem pana in acel moment, Belgia si Grecia, devenisera subit neinteresante, Spania era de departe cel mai captivant loc din lume. Recent m-am intors din Croatia si de atunci visez intruna la ea, consider ca este inegalabila si nimeni si nimic n-o va putea inlocui in inima mea. Nimic nu se compara, in viziunea mea, cu cel mai recent loc vizitat. Spania? Care Spania?
Si nu, situatia nu e valabila doar in fotografie si turism, ci si in dragoste. Intotdeauna, dar intotdeauna, ultimul partener este cel mai bun, cel mai destept, cel mai frumos si cel mai potrivit. Si intotdeauna ni se pare ca el e adevarata noastra dragoste, ca pe el il iubim cel mai mult.
Sa fie oare “de vina” experienta capatata in timp si reflectata in realizarea fotografiilor? Si intelepciunea in alegerea unui nou partener care ne impiedica sa comitem greselile din trecut? Sa ne placa atat de mult cel mai recent loc vizitat pentru ca el ne-a ramas cel mai bine pe retina, iar la restul amintirile s-au estompat? Sau pur si simplu este entuziasmul provocat de un lucru nou de care nu am avut timp sa ne plictisim si de aceea nu are momentan rival? Sunt pure speculatii, astept si opiniile voastre.
Ati experimentat vreodata cele expuse mai sus? Cu precadere in ce domeniu?
sursa foto: weheartit.com
Seara buna, Nice!
Da, eu le spun la pastile, adica medicamente şi nasturi :biggrin:
Păi…crecă in primul rand e vorba de ceva in noi care ne face sa credem ca de data asta totul va fi bine, mult mai bine decat inainte. Daca nu am gandi asa, poate ar fi mai greu sa mergem mai departe. Bănuiesc ca e o constructie mentala prin care ajungem sa imaginam un fel de lume mai sigura
Mi se mai intampla si mie, insa arareori. Entuziasmul e bun. 
Buna seara, Marin.
Paiiii…nu ma refer chiar la toate lucrurile facute. Nu ma refer la toate domeniile vietii noastre. Eu am dat trei exemple in care asa patesc, dar sunt si multe altele in care nu pot mereu spune ca am dat lovitura, ca de data asta lucrul respectiv mi-a iesit fenomenal. Nu se intampla asa pentru simplu fapt ca exista…norocul incepatorului.
Probabil insa ca tu nu esti un pasionat al fotografiei ca sa cunosti sentimentul. Iar cu dragostea…chiar nu stiu daca gandesti ca si mine, ca ultima iubire e cea mai mare. Turismul, calatoriile nu prea te atrag pe tine… Deh, nu te-am nimerit cu articolul asta.
Dar in general noul nu te emotioneaza? Nu te atrage? Nu te captiveaza? Banuiesc ca nu.
Stii bine ca nu sunt pasionat al fotografiei, insa nu de aici mi se trage :biggrin: Natura meseriei mele ma cam duce spre trecut :tongue:
Cat despre iubiri, daca nu as crede ca se poate mai bine, nu m-as mai indragosti. Insa, nu traiesc cu impresia ca noua iubita e minunea pe pamant, doar mai potrivita pentru mine decat precedenta 
Mi-au placut si imi vor placea multe alte locuri. De unele voi fi incantat. Insa, Madridul va avea locul lui in inima mea. Asa cum il are Argesul meu iubit sau prima pustoica de care m-am indragostit…
Sunt un om optimist, imi plac provocarile, sunt insa si extrem de reticent cand e vorba de nou
Eu prima data intr-o tara straina am fost la Madrid, apoi Salamanca, Sevilla. Apoi am vazut multe altele. Si acum iubesc Madridul cu aceeasi pasiune ca la inceput
Neata, Marin. :cheerful: Da, cred ca exista si aceasta varianta, sa ramai pe viata marcat de prima experienta. Sa-ti amintesti cu drag, intreaga viata, de ea. Poate, acesti oameni se numesc nostalgici, nu stiu. :biggrin: Nu era vorba de orase, ci de tari total diferite. In Spania, ca sa dau un ex, nu o sa gasesti farmecul tarmului cu canaluri care m-a fascinat pe mine in Croatia si care e un paradis terestru. Sa vezi varfurile muntilor ridicandu-se din apa…uh, greu de descris in cuvinte senzatia. :wub:
Eh, nu e vorba de minunea pe pamant, ci de faptul ca e mai potrivita pentru tine decat celelalte. Asa cum ai spus si tu. :biggrin: Si ai impresia ca o iubesti mai mult decat pe celelalte.
Desigur, zic eu, pastram un loc aparte in inima noastra primei fotografii realizate, primei iubiri si primei tari vizitate, prin prisma faptului ca a fost intaia, dar depasim faza asta nu? :dizzy: Adica nu ne gandim doar la ea si de atunci nimic nu se poate compara cu ea, tot ce vine este rau, prost, urat, total nepotrivit. :dizzy: :ermm:
Cam asta era dezbaterea aici, primul lucru sau ultimul. :unsure: Se pare ca cei mai multi comentatori inclina spre primul. Mi se pare foarte interesant. E ca in articolul ala, scris mai demult de mine, ultima impresie conteaza. Ei bine, incep sa cred acum ca pentru cei mai multi dintre noi, prima impresie conteaza. :biggrin:
:dizzy:
Buna! La multe altele cum ziceam mai sus includeam si orase din Germania si Portugalia. Da, e posibil sa fiu nostalgic :cheerful: Ca o iubesc mai mult, nu as prea zice. Nu eu, cel putin
Nu stiu care e prima fotografie facuta :biggrin: Eu nu cred ca tot ce urmeaza nu e frumos, desosebit si la fel de incitant. Doar ca pentru prime primul/prima au un farmec aparte, de neegalat. Da, acum ca pui asa problema, intr-un anume context, pare ca prima parere conteaza :biggrin: Dupa cum ziceam, eu sunt sceptic la nou. Noul devine sigur si placut pentru mine dupa ce se invecheste :cheerful:
Da, si pentru cei care au comentat pe aici se pare ca tot primul/intaiul are un farmec aparte, atat de aparte incat au ramas cu gandul la el. Da, pentru mine intaiul acesta este pretios, dar am trecut mai departe si nu ma mai gandesc la el, astept noul, nu in toate domeniile, trebuie specificat clar. Dar in materie de calatorii si poze asa se intampla. In in dragoste am explicat extrem de clar cum sta treaba.
Ma bucur mult ca ti-ai gasit o fata care te iubeste atat de mult. E foarte placut, cred, sa stii ca esti adorat. Ca sentimentul ti-e impartasit, chiar daca intr-o mai mare masura(in cazul tau). Felicitari, Marin ca trezesti astfel de pasiuni! :biggrin: :happy:
:cheerful: :silly:
Ahh, vorbeam si eu tot la general, sa stii. Daca am dat senzatia ca ma iubeste careva pe mine mult, atunci m-am exprimat gresit :tongue: Era vorba de noua situatie, ipotetic vorbind :biggrin:
Pasiuni stiu ca trezesc, insa deocamdata ma tiu departe de ele, e vara :tongue:
:dizzy: In cazul asta imi pare rau pentru ipotetica ea. Poate e fata buna si merita toata dragostea ta. Ce s-o privezi de ea din cauza unor intamplari din trecut? :ermm:
Uneori e doar entuziasm, alteori un mix de experienta .. nu conteaza domeniul :D eu nu ma satur pe poze, deci nici vorba de plictis draga Nice.
Seara frumoasa!
Uite, ca sa explic mai bine, eu nu mai am acelasi entuziasm cand vine vorba de pozele mai vechi. Nu mai am chef sa ma uit la ele sau sa le pun pe blog asa cum as face cu cele mai recente pe care le admir pana la epuizare.
In sensul asta vorbeam de plictiseala. Nu ca m-am plictisit de fotografiat.
Multumesc asemenea, Mihaela.
La mine nu se potriveste deloc
Iubesc Lisabona, care nu a fost nici prima, nici ultima vacanta!
Am poze bune in fiecare folder, nu consider ca ultimele sunt cele mai reusite :)
In cazul barbatilor da, ultimul a fost sotul meu :)
Eu sunt in general o fata fidela (fata de firme, orase, tari, vacante, prieteni, pana si marca de ciocolata, taxi sunt acceleasi) :)
Si trebuie sa fie ceva extrem de bun, sa ma impresioneze tare ca sa imi schimb parerea
Pai nici nu trebuie sa se potriveasca. Desi vad ca in dragoste opinezi la fel ca si mine.
Or fi reusite si pozele mele mai vechi, insa pe mine nu ma mai atrag ca cele noi la care m-as uita non stop, pe care le admir non stop. De aceea m-am gandit ca poate a intervenit plictiseala… :ermm:
Iar la vacante stiu ca nu toti simt ca mine. Eu ma entuziasmez mereu cu cel mai recent loc vizitat, pe el il port in gand mereu, de el imi este cel mai dor. Iar Croatia imi doresc s-o revad, ceea ce nu pot spune de celalelte locuri. :biggrin: :tongue: :silly:
Fidela sunt si eu, de aceea am gasit doar trei exemple… :happy:
Asa patesc si eu. Imi aduc aminte prima zi in care am scris un articol (pentru job) mi s-a parut ca am facut cel mai bun articol din lume :)). Apoi dupa o perioada cand am mai invatat una – alta mi se parea din ce in ce mai putin bun. Si tot asa si cu urmatoarele, deoarece cu timpul am invatat sa le scriu tot mai bine.
Este un sentiment normal, deoarece in fiecare zi evoluam si ne perfectionam. Luptam sa facem lucrurile din ce in ce mai bine, invatam, invatam si iar invatam. Chiar si cand nu constientizam acest lucru. :biggrin:
Adria, ce surpriza frumoasa
:cheerful: , long time no see. :dizzy: Ma bucura mult vizita ta. :happy: Pai da ar fi culmea sa nu evoluam in ceea ce priveste scrisul. :dizzy: Sau meseria noastra. Mi s-a parea suspect ca primul articol de pe blog sa fie cel mai bun articol al nostru de ex. :)) Oricum ar fi o proasta strategie asta, ca oricum cati au ocazia sa-l citeasca? Bine, excludem cazul in care suntem scriitori si ne-am reprofilat pe blogging.
Eu imi doresc sa fiu din ce in ce mai buna, sa fac lucrurile din ce in ce mai bine. Atat la job cand si aici pe blog, atat cand vine vorba de scris, dar mai ales de fotografiat. :w00t:
Mersi frumos Nice. Incerc sa-mi fac timp de blog sa mai scriu cate ceva uneori ca mi-e dor. Mi-am cam iesit din mana ce-i drept insa sper sa-mi revin repejor. :)) Si sa ma pun la curent cu noutatile din blogging :tongue:
Da, am vazut ca ai revenit in forta. :biggrin: Spor la treaba, Andria. :happy: O sa te mai vizitez si eu, desigur. :cheerful:
La ultimul barbat e cea mai simpla explicatie :biggrin: De restul te-ai despartit, deci e clar ca ceva a fost in neregula cu ei. La ultimul inca n-ai apucat sa ii descoperi defectul ala mare (sau nu-l are deloc, si atunci ramane tot timpul ultimul).
Cu locurile de vizitat cred ca e vorba de numarul amintirilor pe care il ai. De exemplu, prima mea iesire din tara a fost in Roma, in vacanta de vara intre a 10-a si a 11-a, adica acum mult timp. Imi amintesc cu drag de ea, si stiu ca mi-a placut mult, insa nu mai am aceleasi amintiri senzoriale pe care le am cu vizite mai recente, cum e Dublin-ul, care a fost ultimul. Daca fac un exercitiu de memorie, pot sa-mi amintesc detalii, insa gandindu-ma in general la toate excursiile mele, la capitolul Roma imi trec prin cap imagini cu niste monumente, cu niste stradute, in timp ce la Dublin imi amintesc si ce am mancat in fiecare zi, ce gust avea, versurile pieselor irlandeze pe care le auzeam in pub-uri sau glumele ghidului de pe autobuz. Sunt sigura ca peste cativa ani cand o sa am (sper) alte vacante la activ, o sa uit toate astea si-o sa-mi amintesc si din Dublin doar niste castele si niste pub-uri.
Despre fotografii nu pot sa-ti zic, ca n-am trecut prin experienta asta.
Nu e vorba ca nu are defecte, Anda. Doar ca am impresia ca pe el il iubesc cel mai mult, oricum mai mult decat pe ceilalti. Si ca este mai potrivit pentru mine, ca se poarta mai frumos, ca mi-e mai bine cu el. Defecte avem cu totii, iar eu nu ma las orbita de dragoste, cel putin nu la acest capitol. Nu exista oameni perfecti, insa cu defectele unora nu te poti impaca niciodata, insa cu ale alora poti supravietui.
:biggrin: :tongue:
Cum nu ai trecut, ca vad ca fotografiezi si tu de fiecare data cand pleci undeva? Cand te-ai intors din Irlanda ce ai facut? Te-ai uitat peste pozele din Budapesta sau ai admirat indelung si te-ai bucurat de minunile realizate in Dublin? :biggrin: :unsure: Cam despre asta era vorba, de emotia si entuziasmul noului. Nu ne mai vine sa ne uitam pe cele vechi, indiferent cat de dragi ne-au fost la un moment dat. Cele mai recente sunt la putere. Sau vrei sa spui ca fotografiile te lasa rece la modul general, si nici macar cele facute de tine nu te intereseaza prea mult?
Ma refeream ca ceilalti ti-au dat motiv sa te desparti de ei, in timp ce actualul nu (pentru ca altfel ati fi despartiti, logic) :)
Eu credeam ca e vorba de fotografii artistice, fotografiile mele sunt destul de normale, facute mai mult pentru a-mi aminti anumite locuri sau evenimente. Si sa stii ca doar in primele zile/saptamani dupa reintoarcere mi se par mai interesante (nu neaparat mai dragi), insa cateodata chiar imi plac mai mult cele vechi decat cele noi, pentru ca imi aduc aminte de lucruri pe care poate le-am uitat, in timp ce cele noi nu ma mai surprind. Eu chiar ma uit mai des la fotografiile mele vechi :)
Nu m-am despartit eu de ei, ci ei de mine. Si nu pentru ca as fi gresit eu cu ceva, ci pentru ca nu erau seriosi, nu-si doreau o relatie serioasa(cu mine).
Pai nici eu nu consider ca fac fotografii artistice. Dar tot imi place sa ma uit peste cele recente, peste cele proaspete, iar pe cele vechi le cam ignor, rar le scot de la naftalina.
De fapt nu opinam ci simtim!
Am inteles exact cum sta treaba pentru cei mai multi dintre voi. Opinam diferit, dar asta e, no problem!
Nu stiu ce sa zic Nice. Mie nu mi se par mereu cele mai recente lucruri realizate ca fiind si cele mai bune. De obicei imi place sa despic firul in patru, sa analizez detaliile si sa le compar in cap. La mine e invers, cele mai recente sunt mai putin ok decat celelalte. Nu intotdeauna, dar in cele mai multe cazuri… E ca si cum as zice :” Locul ala avea si aia, si aia… Asta nu le are, asa ca nu-mi place la fel de mult”, chiar daca cel mai probabil, locul vizitat recent are ceva mai bun de scos in evidenta decat cel anterior.
Cred ca te-am ametit. Oboseala e cauza. Nu gandesc la fel de bine cand mi-e somn…
Nu m-ai ametit deloc, am inteles perfect punctul tau de vedere. Acum depinde si ce locuri ai vizitat tu… Nu am de unde sa stiu. Si cat de des calatoresti de poti face asemenea comparatii. Eu calatoresc destul de rar si amintirile se estompeaza, dar oricum cel mai recent loc vizitat a fost mai frumos si mi-a placut mai mult decat precedentul. Poate asa a fost la mine, sa merg in locuri din ce in ce mai frumoase, care sa ma entuziasmeze mai mult. Oricum cand am ajuns in Croatia nu m-am gandit sa fac comparatie cu Spania sau Grecia, am stiut doar ca am ajuns in paradis.
Oricum ideea e ca normal ar fi sa evoluam, nu sa privim mereu cu drag spre trecut. Pentru ca in felul asta traim in trecut, si ne nemultumeste orice are legatura cu prezentul. Prezentul este cel care ar trebui sa ne faca fericiti, nu?
Desigur, trecutul are aura sa, are gustul sau dulce, dar nu ne putem raporta mereu la el. Uite, mie mi se pare ca blogul tau de pe wordpress este o realizare mai mare decat cel de pe blogspot. Tu le-ai comparat si ai ajuns la ideea ca cel din trecut iti placea mai mult? :ermm: :dizzy:
Nu, bineinteles ca nu-mi place mai mult cel de pe blogspot decat cel de pe wordpress. Beneficiile sunt cu mult mai mari acum. De aceea am zis ca nu intotdeauna lucrurile mai recente sunt mai putin ok decat celelalte. Exista si exceptii.
:biggrin: La mine sunt majoritare cele din prezent. Dar am inteles punctul tau de vedere. :cheerful:
Bună, Nice!
şi veselă (fără dileme prea încurcate :unsure: )
Până n-ai pus pe “tapet” dilema asta, niciodată nu m-am gândit în termenii după care cel mai recent lucru făcut ori descoperit l-ar pune în umbră pe precedentul. Dar acum dacă tot mi-ai dat “temă de casă” am stat şi am meditat vreo juma’ de oră pe tema dată… :ninja: :silly: :wassat: Hmmm… Se pare că mie nu mi s-a întâmplat, :wassat: fiecare nouă “descoperire” nu a influenţat pasiunea sau interesul arătat vreuneia din trecut. Fiecare loc pe unde am trecut mi-a rămas în memorie aşa cum a reuşit să pătrundă la momentul respectiv, ulterior vizitarea unei alte locaţii nu m-a determinat să-mi schimb părerea iniţială. Bine, e drept că nici nu fac “clasamente” între diversele obiective turistice, poate că nici nu mă entuziasmez chiar atât în faţa noului încât să uit ce mi-a plăcut anterior. Uite, deşi n-am văzut Spania şi nici Croaţia, cred că ambele mi-ar rămâne în memorie fără a se umbri una pe cealaltă, fiecare ar fi specială în felul ei, dar la fel de apreciată. Poate, dacă m-aş ambiţiona să fac un clasament, aş înclina spre Spania, chiar dacă aş fi vizitat-o înaintea Croaţiei (deci nu s-ar aplica regula cu cel mai recent).
În cealaltă ipostază enunţată de tine, situaţia e puţin cam altfel… :whistle: :angel: :alien: nu de alta, dar dacă constaţi că ultimul partener nu se ridică la nivelul precedentului, înseamnă că ai greşit teribil atunci când ai renunţat; acum nici nu sunt sigur că relaţiile sau partenerii se compară, mi se pare că nu-i chiar fair-play :alien: :silly: Sau nu? Gata mi-am prins urechile :silly: şi încep să am prea multe dileme pentru o zi de luni.
O zi faină îţi doresc :cheerful:
Buna, Centurion :cheerful: , nici nu stiu daca sa imi cer scuze ca v-am lansat o asemenea provocare. :blush: :angel:
Eu m-am trezit cu ea in gand luni de dimineata si cum nu imi dadea pace, am zis sa v-o fac si voua cunoscuta. :tongue: Insa, se pare, nimeni nu simte ca mine, pe aici exista mai degraba nostalgici decat iubitori ai prezentului, ai lucrurilor recent incercate sau facute. :dizzy: :biggrin: :wassat:
Nici eu nu fac clasamente, spun doar ca atunci cand am vazut Croatia am zis ca am ajuns in paradis. Poate nu am vazut eu partea cu adevarat frumoasa a Spaniei, Andaluzia? :unsure: Oricum ei nu au tarmul cu canaluri al Coastei Dalmate, care reprezinta punctul forte al Croatiei, nu stiu unde pe glob mai exista asa ceva. :dizzy: Din pacate nu am cum sa va arat pentru ca l-am vazut din autocar si nu mi-au iesit pozele. Dar din punct de vedere al naturii, Croatia cu insulele sale, cu tarmul sau, este de vis. In plus arhitectura mi se pare mai frumoasa, mai unitara, mai armonioasa decat in Spania, cel putin mai pe gustul meu. :wub:
Sa stii ca nici eu nu-mi imaginam, pana sa ajung in Croatia, ca imi va placea atat de tare. Si ca sa intelegi mai bine ce simt pentru ea iti spun ca m-as intoarce si maine in Croatia, in Spania nu. Poate unde m-am plictisit de moarte in Santa Susana? :dizzy: Poate unde in mijlocul statiunii trona un camp de scaieti si ala era principalul obiectiv turistic?
Ah, si cu Carrefourul! 
Stiu ca in Croatia nu am fost in sejur, dar in fiecare oras erau mii de obiective turistice, cred ca nici daca aveam 2 saptamani la dispozitie nu le dovedeam. :biggrin:
Eu nu militez aici pentru Croatia, spun doar cum am simtit eu. Si, ca sa-ti spun drept, si ceilalti excursionisti s-au indragostit iremediabil de Croatia. Dar sunt sigura ca sunt mai multi nostalgici decat iubitori ai prezentului, nu doar pe blog, ci si in lumea asta mare. :biggrin:
Pai nu neaparat ca nu se compara, asa cum am subliniat in articol, e doar o impresie! E doar o senzatie, nu stiu sigur daca e si adevarat, de aceea v-am consultat si pe voi. Partenerii mei din trecut s-au purtat mizerabil cu mine, nu am de ce sa fiu fair play cu niste oameni care m-au dezamagit crunt. Si nu-ti imagina ca ei m-au respectat catusi de putin, nu. Sau ca relatiile noastre au fost sfinte si duceau spre casatorie. Ei nu m-au luat in serios, eu da. Foarte bine, poate a fost vina mea ca i-am iubit si respectat, dar acum de ce sa le port eu o anumita pretuire? De ce sa vorbesc frumos de ei daca nu merita? Da, daca aveam barbati seriosi, corecti, buni si integri in viata mea, da. Dar nu a fost cazul. S-au intrecut toti in gafe! Mai devreme sau mai tarziu toti si-au dat arama pe fata. Desigur, eu eram doar o tanara naiva, neexperimentata, dar asta nu e un motiv suficient ca tu, un mascul feroce, sa-ti bati joc de om. Cand intalnesc un barbat civilizat de la inceput pana la sfarsit, eu imi scot palaria in fata lui. Altfel nu discutam de fair-play. Poate tu ai intalnit numai fete bune, perfecte. Ei bine, eu nu am intalnit astfel de barbati! Si nu am renuntat eu la ei, ci ei la mine, ca deh, oferta e generoasa si tentanta. :biggrin:
Cert e ca eu am avut mereu impresia ca ultimul e cel pe care il iubesc cel mai mult. Poate nu e asa, de aceea nu imi explic aceasta senzatie. Aici interveneati voi. 
Merci mult, eh, bine ca am gasit o dilema ca altfel iar vedeati aici jdemii de fotografii. :devil: :w00t: :tongue: :silly: :angel:
Bună seara, Nice!
:silly: le voi citi şi “analiza” cu aceeaşi plăcere. 
:alien:
Gata, m-ai convins, se prea poate să nu văd Spania (decât virtual), însă n-am să ratez o călătorie în Croaţia, anul ăsta nu pt. că nu sunt şanse la un concediu decent, dar am trecut-o pe lista de “must done” :cheerful:
Regret să aud (citesc) despre neplăcerile trecutului tău şi prin prisma acestor experienţe îţi înţeleg atitudinea, normală în astfel de cazuri. E drept, puţinele fete pe care le-am cunoscut şi am avut o relaţie (3 din care ultima mi-a devenit între timp însoţitoare), au fost “perfecte”. De asta ziceam că n-ar fi fair-play faţă de ele să fac comparaţii să am preferinţe, cum la fel n-ar fi corect faţă de actuala să păstrez amintiri ale trecutului având conotaţii emoţionale, altele decât a unor simple amintiri.
Mi-a făcut plăcere să discut despre “dilema de luni”, poate mai ai şi-n alte zile
Da’ apropo, ce-i rău în a vedea “jdemii de fotografii”, mie îmi plac :alien: :silly: :whistle:
O seară excelentă în continuare
:biggrin:
Mi-ar placea sa ajungi acolo cat mai curand si sa impartasim opinii. :cheerful: Dar nu asta era intentia mea, sa promovez Croatia pe blog, sa-i fac reclama mai mult sau mai putin mascata. Oricum nu cred ca au ei nevoie de mine, tara lor oricum e asaltata de turisti din toata lumea. Si pe buna dreptate. Dar Coasta Dalmata e un adevarat deliciu, poate sa fie la fel de spectaculos tarmul cu fiorduri… :dizzy: :ermm:
Pai da, tu ai fost norocos, de aceea ai putut pastra aceste amintiri frumoase, curate. Eu nu, asa a fost sa fie, de aceea azi nu sunt atat de atasata de trecut. Pentru mine prezentul este cel mai important. Si gust din fericirea lui in fiecare zi. :w00t:
Booon, nu-ti convin articolele cu poze, nu-ti convin nici cele bazate pe text? Atunci ce vrei? De ce esti nemultumit?
Multumesc asemenea. :happy:
Da, cred că experiența este “vinovată”. Cel puțin în cazul pozelor. În rest, cred că de vină este memoria și uitarea. În timp, uităm detaliile evenimentelor mai vechi, detalii care le-au făcut atractive la vremea lor, și așa își pierd din importanță. :)
Da, si eu marjez tot pe explicatia asta. :biggrin: Insa chiar daca fotografiile mele de duminica nu sunt cele mai bune (din punct de vedere tehnic) si cele mai frumoase, eu tot pe ele le prefer celorlalte din trecut de care m-am plictisit deja. Si pe ele ard de nerabdare sa vi le arat. :w00t: Chiar daca voi nu vreti sa le vedeti pentru ca nu va intereseaza si sa nu plac.
:tongue: :silly:
Da’ cine-a zis că nu ne plac? :biggrin: Cel puțin mie mi-au plăcut postările cu fotografii… și cele de pe blog și cele de pe facebook :)
:blush: Merci, good to know.
Buna @Nice
Mmm… nu. La mine lucrurile au efect diferit, si unele chestii nu le pot egala pe altele, oricat de recente ar fi ele. Ca tot veni vorba de locuri de vizitat – de ex. nu pot compara cu nimic amintirire pe care le am din Piatra Craiului, ’94 (unul dintre momentele superbe pe care le-am prins acolo fiind miscarea valurilor de ceata peste creste, eu eram la poalele muntilor).
… si nu, ultimul partener nu e neaparat cel mai bun si “cel mai”… pana la urma e doar “altfel”, si e doar… nou.
:tongue:
Buna, Sky.
Oho, ce peisaj magnific trebuie sa fi fost, de poveste, ar fi iesit niste fotografii memorabile. Sa stii ca visez si eu sa surprind asa ceva one day. Crestele spectaculoase ale muntilor invaluite in ceata diafana… :wub: Sa stii ca eu m-am referit strict din punctul de vedere al cadrului natural, al frumusetii obiectivelor turistice, nu discut aici de cat de bine ne-am simtit in compania prietenilor dragi in acele locuri. Nu e vorba deci despre oameni, ci despre locuri.
Da, asa e, e altfel! Poate de asta imi place( nu zic ne place, pentru ca este evident ca doar eu opinez astfel pe acest blog). :biggrin: Dar in cazul meu e de departe mai bun. Despre fostii mei, din pacate, nu pot sa scriu nimic de bine. Dar chiar nimic. :face: Slava Domnului ca ultimul e altfel, ca daca era la fel ca primii, acum eram cu moralul la pamant.
good for you
Multumesc. :cheerful:
Nu pot zice că mă plictisesc de fotografiile vechi. Dacă e vreuna bună o folosesc chiar de e veche. Atât că sunt mai autocritic la cele vechi și m-apuc a le corecta (
altă tipicăreală de fotograf 
corectatul ăsta)
Tury, cate cadre tragi tu pe sesiune? Eu ma intorc de fiecare data cu 700-800. Si ies destul de des la fotografiat, deh, am de putin timp aparatul, trebuie sa ma obisnuiesc cu el. :biggrin:
Iti dai seama cum ar fi ca in loc sa vad noile poze, deloc putine, eu ma concentrez tot pe cele vechi. :tongue: De ele sunt deja satula… Desigur, din cat in cand mai folosesc si eu cate una mai deosebita, asa cum zici tu. Si da, ma mai apuca si pe mine editatul, dar nu cu photoshopul caci nu am asa ceva, din pacate. Poate, daca l-as avea, as sta toata ziua de editat fotografii. :biggrin: 
Eu nu sunt multumita nici de cele mai recente, doar ca ele imi sunt mai dragi. Si pe ele vi le-as arata desi nici pe altele mai vechi nu le-ati vazut inca. Si ele meritau sa fie postate…
De multe ori descoperi că o poză veche e genială. Păi la o ieșire cam 70, 100 de fotografii fac în medie
Tury, poate descoperi tu, ca esti fotograf profesionist.
:cheerful: Eu de unde sa descopar atata genialitate? :biggrin: 
:ermm: :dizzy: 
Cam cate iesiri pe luna faci?
Doar ocazional, nu mi le planific
Da, asa procedez si eu, Tury, ies doar cand simt un impuls extraordinar, cand simt ca nu pot sta in casa de dragul microbului.
Am tot stat sa ma gandesc daca mi s-a intamplat asa sau nu. Raspunsul este nu. Oricat de mult mi-ar placea un lucru facut recent, oricat de mult mi-as iubi barbatul, stiu ca in trecut am vazut locuri la fel de frumoase, am facut lucruri care vor dainui mereu in memoria mea, am iubit oameni frumosi… Nu pot nega, nu pot abandona ceea ce mi-a placut ieri, doar pentru ca astazi am descoperit altceva.
Eu nu pot spune ca am iubit oameni frumosi, Vienela. Din pacate. Iar locuri frumoase da, am vazut, dar ultimul le intrece pe toate.
Tu nu simti ca pe actualul partener il iubesti mai mult decat pe ceilalti? Nu trebuie sa te dezici de nimic, e vorba de senzatii, de perceptii, de impresii.
Nici macar pozele vechi nu le abandonez, nu e vorba de asa ceva, nu stiu de unde acesti termeni radicali, o sa le readuc si pe acelea pe tapet intr-o buna zi, insa azi sunt entuziasmata de cele mai proaspete. :biggrin:
Wow, eu nu ma dezic de trecut. Poate doar de barbatii din trecut pe care i-am iubit ca o fraiera pentru ca oricum nu au meritat. :angry:
Hmmm…nu prea. De exemplu nu consider mereu ultima vacanta ca fiind cea mai frumoasa. Bine, s-a nimerit ca ultima sa fie intr-adevar cea mai frumoasa, ca a fost in Tenerife, dar nu e mereu cazul. Ba chiar eu am tendinta de a privi foarte mult in trecut si de a considera lucrurile din trecut mult mai bune ca cele din prezent sau bine, din trecutul ce de-abia a trecut. :)
Da, poate sa fi fost si o coincidenta si in cazul meu cu Croatia. Acum imi este greu sa cred ca ceva o va putea depasi in grandoare. Impresia lasata de aceasta tara, zic. :biggrin:
:blush:
Eu sunt foarte multumita de prezent, Mihaela. Nu sunt deloc nostalgica. Poate si pentru ca am fost mai mult nefericita in trecut si acum totul e roz. Oricum e mult mai bine, eu fac totul mult mai bine. Insa e doar o impresie, asa cum scriam si in articol. Asta e senzatia mea azi. :happy:
Devin mai interesante doar daca ajung sa aduca si beneficii, daca nu le uitam repede. Dar ai dreptate, ce e interesant si apropiat noua face uitat cel dinaintea sa.
Asa ziceam si eu, ma bucur ca exista cineva care ma aproba in chestiunea asta, intr-un fel sau altul. :dizzy: :biggrin: :happy:
Uneori da mi se intampla si mie, poate din cauza entuziasmului, sau a experientei acumulate, dar nu intotdeauna.
.
Uite de exemplu referitor la poze, nu mereu cele mai recente mi se par cele mai bune. Ba chiar unele le vad extrem de proaste :lol:. In schimb se intampla sa ma uit la albume mai vechi si sa gasesc poze care mi se par faine, chiar din cele facute cu vechiul aparat.
La vacante, da, cred ca sunt la fel ca tine. Si cand vine vorba de barbati la fel. Ar fi culmea sa fie altfel, ca ultimul e chiar sotul
Larisa, adevarul e ca tu ai facut dintotdeauna niste fotografii de exceptie, chiar si cu vechiul aparat ieseau uluitoare. Poate nici ale mele, cele mai recente, nu sunt cele mai bune dpdv tehnic, dar cu siguranta ma entuziasmeaza cel mai mult si ard de nerabdare sa le pun pe blog.
Iar celelalte mai vechi, chiar daca nu vi le-am aratat, nu ma mai pasioneaza asa mult. Le-am abandonat undeva pe un stick… Cam asta era ideea, poate nu am explicat-o eu cum trebuie.
Da, ar fi culmea sa nu opinezi la fel ca mine si in dragoste. :biggrin:
Ma bucur mult ca simti la fel in ceea ce priveste vacantele, locurile vizitate.
:cheerful: :happy:
as fi tentata sa spun ca entuziasmul e vinovat dar,( evident apare un dar) in acelasi timp cred ca e vorba de evolutie, orice lucru care ne-a placut la un moment dat ne-a ramas in suflet, sigur are un locsor in inima noastra, si cand ne place ceva cu adevarat ne place, dar in timp clar ca tot entuziasmul se estompeaza, se pierde, raman doar amintiri vechi, locul lor fiind ocupat de ceea ce e nou. la fel e in toate domeniile :) daca acum 10ani ti se parea supermega extra ca ai luat un examen, acum vezi totul cu alti ochi, ne maturizam, evoluam, inlocuim vechiul cu noul :)
Si mie imi place sa cred ca m-am maturizat si am evoluat. Din pacate nu stiu cat de adevarat e. :ermm: :dizzy: Trebuie sa si dovedesc cu adevarat asta! :cheerful:
poate isi intra in rol uitarea! :whistle:
Nu stiu cred ca evoluam si simtim ca inceputul nu ne face cinste…daca e sa-l comparam cu unde am ajuns, fara sa luam in calcul drumul frumos si anevoios pe care l-am parcurs spre o definire a ceea ce am devenit. M-ai pierdut, nu-i asa?
Ideea mea este ca exista o diferenta evidenta intre ce am fost la un moment dat si ce am devenit, chiar daca multe nu s-au schimbat, totusi celalti percep schimbarile mai usor decat ne dorim noi sa le observam…insa in subconstient suntem “constienti” de ele. :biggrin: Poate de asta, sau e doar uitarea!…am amintit prima ipoteza, in caz ca deja ai uitat! :tongue:
Nu, nu te-am pierdut, Pato, chiar ai dreptate in ce scrii. :happy: :wink:
Cred ca se depune praful pe amintirile noastre, oricat de frumoase ar fi, iar eu militez aici pe blog pentru trairea la maximum a prezentului. El trebuie sa ne bucure, nu trecutul(pe care, desigur, il pastram undeva intr-un coltisor de suflet). Din trecut trebuie sa invatam, de aceea are rolul lui bine determinat in evolutia noastra. Insa nu trebuie sa ne acapareze toate gandurile. Ce-a fost a fost. :ninja: :face:
Da, asa e, altii observa mai usor schimbarile, noi abia daca suntem constienti de ele. :dizzy:
Si, de cele mai multe ori schimbarile sunt in bine. :happy:
Banuiesc ca asta e cursul firesc al vietii! :blush:
Simple as that! :silly: :cheerful:
Poate pentru ca nu mi s-a intamplat niciodata asa. In materie de orice: locuri frumoase, carti bune, fotografii reusite sau cu subiecte remarcabile, tipi care au fost iubitii mei, articole pe care le-am scris pe blog…niciodata nu am considerat asa. Fiecare dintre cele enumerate isi au locul lor special, pe care si l-au ocupat acolo, in mintea si in inima mea la timpul respectiv
Eu in general nu ma prea entuziasmez de multe chestii. In privinta oamenilor niciodata pentru ca pot oferi surprize care numai surprize nu sunt. Poate sa ma entuziasmez doar de un obiect pe care l-am cumparat la un pret neasteptat de bun…cum a fost cu laptopul, pe care la vremea respectiva l-am cumparat la un pret cu 11 milioane mai mic decat era pe orice alt site.
Cam asa…
Paiiii, ce sa zic…desigur ca toate au un loc special si in inima mea, dar intamplarile, locurile si fotografiile recente imi sunt cele mai dragi. Asa simt eu, nu stiu daca e doar o impresie sau e pura realitate. Iar acestea sunt dilemele mele, gandurile mele, este oarecum normal sa nu va regasiti in ele pentru ca eu am recunoscut mereu ca sunt diferita de bloggeri.
Ma rog, e greu sa intelegi sentimentele cuiva daca nu le-ai trait niciodata. Cat despre laptop…cam asa si in cazul meu. :cheerful:
Pai n-am zis ca nu inteleg
Ba chiar foarte bine, sunt intotdeauna gata sa ma pun in pozitia altcuiva si aici, pe bloguri, fac asta de mai multe ori in fiecare zi 
. Chiar daca eu, personal simt altfel 
Da, Elly, si eu ma pun de obicei in locul celorlalti. Sau cel putin incerc sa-i inteleg, sa le inteleg reactiile si punctul de vedere diferit, desi, recunosc, nu mereu reusesc. :ermm: :dizzy:
Nu stiu ce sa zic, nu stiu daca am inteles exact ce ai vrut sa spui.
Daca te referi la fotografii, poate pentru ca sunt cele mai recente, sunt mai proaspete in mintea asta a noastra. Daca nu am aceasta pasiune n-as sti sa spun cum e.
Oricum, timpul trece, noi ne mai schimbam parerea, intervin si alte schimbari in viata.
Desi ne-am dori sa ramanem cu acele momente frumoase, timpul nu ne asculta si in goana lui, ne poarta spre alte si alte experiente din care poate ca invatam ceva si le valorizam altfel pe cele dinainte.
Vroiam sa spun ca ma bucur de prezent inainte de toate si ca nu sunt deloc nostalgica…
E greu sa intelegi daca nu ai pasiunile mele. Doar ca ador prezentul, ca il apreciez enorm, ca ma simt mai fericita decat in trecut. Cam asta era ideea. Ca ador viata. :happy:
Şi iată cum dilemele de luni sunt şi cele de marţi sau de miercuri! :dizzy: Întreaga noastră existenţă e presărată de provocări, tensiuni, paradoxuri. În timp ce căutăm principii universal valabile, trebuie să ne însuşim autoritatea experienţei noastre, şi să nu pierdem din vedere lumea sau pe ceilalţi oameni. Omul îşi adresează în permanenţă întrebări fundamentale raportate la dimensiunea fizică, socială, personală ori spirituală. Problema este că nu există un manual de reguli, ceea ce până la urmă e bine, pentru că descoperim că avem libertatea, responsabilitatea şi puterea de a alege. Căutându-ne sentimentul încrederii în sine, traversăm perioade dificile în decursul cărora suntem confuzi în legătură cu identitatea noastră. Iată de unde se nasc atâtea întrebări, şi cred că una sintetizează bine toate dilemele expuse de tine: aş fi capabil(ă) să nu mai fac aceleaşi greşeli şi să apelez la mai multe resurse personale în viitor? De multe ori, pripiţi fiind, în momentele de criză ne pierdem centrul gravitaţional şi urlăm : de ce mi se întâmplă mie toate astea, cu ce am greşit?! Ştii unde greşim, zic eu, cel mai mult în raport cu ceilalţi? Îi tratăm pe ceilalţi ca şi cum ar fi la fel ca noi sau ca şi cum ar trebui să fie la fel ca noi. De aici provin dezamăgirile. Nu ştiu exact unde ar trebui să ancorăm, ca să dobândim o perspectivă asupra vieţii şi să găsim sensul propriei existenţe. Cei care au reuşit acest lucru sunt fericiţi, ceilalţi vor fi măcinaţi de întrebări fundamentale toată viaţa.
Îmi place ce spune Lao Tzu : “Când renunţ la ceea ce sunt, devin ceea ce aş putea fi”.
Antonela, sa inteleg ca nu vezi rostul dilemelor mele? Articolul acesta nu este despre dezamagiri, ci despre bucuria prezentului. Despre faptul ca ma bucur de viata mea de azi, asa cum e ea. Ca imi place totul la ea. Astfel de articole au tot fost pe blogul meu, acum nici sa nu intelegi ca nu am putut sa dorm noaptea de grija acestei dileme. Oricum eu public mai rar, sper din suflet ca nu te-ai gandit ca ma macina problema non stop.
Era doar o maniera de a scrie, maniera mea, pentru a impresiona sau a sublinia ceva. Sunt gandurile mele, ce altceva sa publicam pe blog daca nu propriile trairi? Eu asa inteleg bloggingul…
Eu am un blog de dezbateri, propun astfel de teme in ideea de socializare. O socializare lejera insa, nu incrancenata. Nu pretind ca fac filosofie…
Si da, sunt fericita. Despre asta e vorba aici. Sunt impacata cu mine si astept cu bucurie si incredere orice tip de provocare imi lanseaza viata.
Sper din inima ca am inteles gresit mesajul tau. Sper ca nu te deranjeaza articolele in care eu imi expun unele ganduri, trairi, opinii. Desigur, poate le consideri prea intime, poate esti obisnuita cu altfel de texte. Nu stiu ce sa zic, dar chiar m-a mirat felul cum ai pus problema, sper inca o data din suflet sa ma fi inselat, sa nu fi inteles eu bine…
Am cam filozofat eu pe marginea subiectului :unsure: , poate prea pe marginea lui, fără să intru în detalii, fără să exemplific, de dragul de-a “sporovăi”. :wink: Am vorbit la modul general despre dilemele existenţiale, nicidecum făcând referire la simţirile tale, trăirile, sentimentele tale, împlinirile, fericirea ta. Dar de multe ori, generalizând, nu iese tocmai aşa cum trebuie. E firesc la un moment dat să ne găsim fericirea, împlinirea în ceva, în cineva, alături de cineva, adică, acel ceva care dă sens al existenţei. Că ne gândim, că ne întrebăm, că medităm asupra anumitor aspecte ce ţin de persoana noastră, de lucrurile din jurul nostru, de oamenii din preajmă, iarăşi e normal. Dezamăgirea de care vorbeam – în plan personal – se instalează atunci când unii ( nu tu!) nu înţeleg sau nu vor să priceapă că persoanele din jur nu sunt la fel ca ei.
Fiecare ancorează undeva, cândva. E mersul natural al lucrurilor.
Îmi pare rău că am generat aşa o confuzie doar din plăcerea unei sporovăieli fără esenţă. :blink: Pe blogul personal, fiecare publică ce doreşte, fără constrângeri academice. Eu sunt mai rezervată, asta nu înseamnă că nu îmi face plăcere să socializez în felul acesta, doar de asta te citesc şi mai comentez.
Eh! De data asta nu mi-a ieşit comentariul, cum e vorba aia: dacă tăceai, filozof rămâneai – mi se aplică. :cwy:
Merci de lamurire, acum pot rasufla usurata. :biggrin: :happy: Banuiam eu ca vorbesti la modul general, insa am vrut sa fiu sigura. Exista acolo, un 10% de indoiala care ma determina sa cred ca faci referire la mine.
Aceste dileme, cred ca ai inteles bine, sunt si de dragul discutiei cu voi. Daca ele nu ar exista, nu as avea ce sa public. :ermm: Am nevoie de ele, vor mai fi si in viitor, vreau sa propun o dilema in fiecare zi de luni, desi momentan va trebui sa fac o pauza de blogging pentru ca am de rezolvat niste treburi urgente in real life. Viitorul meu depinde de ele. Dar se vor rezolva rapid si voi reveni cu subiecte noi. Pana atunci voi publica sporadic. Daca voi mai avea timp de asa ceva. :ermm: :dizzy:
Nici eu nu am timp să public des, îmi propusesem trei articole pe săptămână, apoi mi-am zis că dacă scriu două e bine, mă gândesc că nu voi reuşi decât unul pe săpt. Ce să facem, real life înainte de toate!
Eu vin la taclale, ce crezi? :wink:
Rezolvă ce ai de rezolvat, mult succes în toate, şi când vei reveni (sporadic sau în forţă), scutură clopoţelul.
Multumesc de gandul bun, Antonela :happy: :cheerful: , vad ca offline-ul ne-a acaparat pe toti, bate vantul in blogosfera. :cwy: :ermm: Pe perioada de vara nici nu e indicat sa publicam prea des, zic eu. :dizzy: Parca sunt toti in vacanta… :wassat:
Dar pe voi o sa va mai vizitez, chiar daca nu public eu, aici, pe blog. :biggrin:
Da, interesanta intrebare…nu m-am gandit la asta panq acum pentru ca eu nu ma regasesc in totalitate in afirmatia ca ultimele lucruri intamplate imi sunt cele mai drafi, ba dimpotriva. Dar asta probabil pentru ca eu sunt o fire mai melancolica, uneori usor depresiva si pretuiesc mai mult prietenii vechi, amintirile din copilarie/adolescenta si imi aduc mereu cu drag aminte de ele. Asta e, sunt o nostalgica si cred ca asta nu se va schimba vreodata. :tongue:
Oh, Ana, in niciun caz nu era vorba de prieteni aici. In niciun caz. Am dat cateva exemple ca sa va faceti o idee. Cu alte cuvinte ma bucur de prezent. Pe el il traiesc, pe el il consider cel mai frumos. Poate pentru ca am ajuns la o varsta a intelepciunii, a maturitatii. Sunt foarte linistita si increzatoare in fortele proprii. Nu ma mai tem, nu ma mai uit in trecut. Stiu ce vreau.
Teoretic vorbind, ultimele fotografii ar trebui să fie și cele mai ca și calitate, doar ai experiență mai multă. Chiar și o zi face diferența, nu?! :) Pe alte planuri, din punctul meu de vedere, ultima versiune nu este și cea mai bună, vezi update-urile la softuri etc. În ceea ce privește locurile vizitate, cred că ultimul e cel mai fain pentru că despre el ai cele mai multe detalii rămase în memorie. :)
Da, Stefan, in mod normal experienta acumulata ar trebui sa ne ajute. Insa mie imi sunt dragi si vreau sa vi le arat, cu alte cuvinte sunt entuziasmata in privinta lor, chiar daca se intampla sa nu fie atat de reusite, de spectaculoase.
Cu update-urile la softuri si schimbarile de ordin tehnic ai mare dreptate, despre asta merita sa discutam separat, intr-un alt articol.
Da, probabil, insa mie chiar mi s-a potrivit manusa Croatia prin natura si arhitectura ei. Mai mult decat alte tari vizitate. E o tara chiar pe gustul si sufletul meu exclusivist.
:biggrin: :blush: :tongue:
Bună, Nice!
Și eu am momente în care mi se pare că ceea ce fac acum e cel mai important și că experiențele de acum îmi sunt cele mai dragi și simt că asta nu e doar așa o senzație, ci este adevărat într-o anumită măsură. Cumva, mă gândesc că am 21 de ani și e normal să simt că atât profesional, cât și personal, lucrurile cele mai faine mi se întâmplă acum.
La fel, când o să ajung să lucrez acolo unde îmi doresc probabil că voi simți că aia e cea mai interesantă experiență. Sigur, asta nu înseamnă că oamenii pe care i-am cunoscut ca voluntar sau cei cu care voi fi lucrat între timp, ca și joburile respective, nu vor face cumva parte din mine și din ceea ce sunt, dar cred că voi avea senzația aia că ”acum e cel mai bine”.
Așa cum ziceai și tu, poate e doar faptul că încercăm pe cât putem să trăim în prezent :D
O zi frumoasă îți urez! :kissing:
Da, Ioana, asta e si concluzia desprinsa de mine din comentariile acestui articol. Asta era si mesajul lui subliminal, dar se pare ca cei mai multi aleg trecutul, el le e mai drag. E optiunea fiecaruia, dreptul fiecaruia de a se simti mai bine intr-o anumita perioada a vietii lui.
Ma bucur mult ca si tu simti ca prezentul e cel mai frumos si ca el ar trebui sa conteze. Nu trecutul, nu viitorul. :biggrin:
E placut sa simti ca cea mai recenta experienta e si cea mai draga, cea care te face cel mai fericit.
Multumesc asemenea. :kissing: Ma bucur, sincer, de revedere. :cheerful: :happy:
Bună, Nice!
E chiar bine că ți se întâmplă așa. Psihologic, rememorarea ultimului succes e foarte benefică pentru mintea umană, pentru om. Pentru că, în general, suntem obișnuiți să ne tot amintim ultimul eșec, ultima nereușită, mare, mică, nu contează. Păstrarea imaginii vii a ultimului lucru frumos care ni se întâmplă duce la imaginarea și manifestarea fizică a altor întâmplări asemănătoare. Păstrarea atenției pe momentul prezent bătătorește drumul spre fericire. Păcat că școala, familia, societatea ne învață altceva. Nu că ne-ar dori familia răul; dar și ei au crescut și au fost învățați la fel. În realitate, trecutul nu mai e, viitorul nu există. Ceea ce simți astăzi ți se va întâmpla mâine. Și tot așa.
E o plăcere să întâlnesc oameni (fie și doar virtual :) care fac din gândirea pozitivă un mod de viață. Baftă!
:happy: In sfarsit cineva care ma intelege pe deplin. Si pentru mine e o mare placere sa intalnesc astfel de oameni.
Bine ai revenit in blogosfera, by the way. :biggrin: :cheerful:
Mulțam fain. Și nu mai plec. :)
Unde va fi următoarea călătorie? :) Vezi-o deja în detaliu și, cine știe, curând s-ar putea să ți se întâmple. Eu așa fac. :)
:biggrin: Am detaliat-o acum sa vedem ce se intampla. :cheerful: :unsure:
Eu nu am pățit asta până acum. Poate că ești genul care se plictisește mai repede de lucrurile vechi și îți plac lucrurile noi? :D Sau nu e asta? Eu chiar nu am pățit-o :D
Sau poate traiesc si ma bucur la maxim de prezent? :biggrin: :happy:
E perfect atunci :P
Interesant subiectul..depinde insa de domeniu…daca e vorba de dragoste, as indrazni sa spun ca ultima e cea mai buna(asta pana in momentul in care ultima o sa fie o alta persoana :)) ). E impropriu spus ca ultimele lucruri sunt cele mai bune, asta pentru ca, de exemplu, am vizitat acum 3 ani Danemarca si chiar mi s-a parut cea mai frumoasa vacanta, chit ca intre timp au fost si altele.
Da, si la dragoste faceam referire. Ma bucur ca macar aici coincidem. :happy: :biggrin:
In eventualitatea in care vreo ‘ea’ citeste ce scriu acum, sper sa fie ultima…asta asa, ca sa nu o deranjeze cuvintele, din contra, sa-i ridice putin numarul batailor inimii :>
eu am patit si invers, sa compar un prieten cu altul avut in trecut si sa-i dau castig de cauza celui trecut. sau pozele de azi sa nu-mi spuna nimic, fata de extazul starnit de unele facute mai demult. poate tine si de disponibilitatea sufleteasca, de pasiunea pe care o pui folosind un lucru nou…
iti doresc sa-ti mentii dorinta vie si sa prestezi poze cat mai expresive!
Da, cu prietenii nu se verifica teoria asta, nu la partea umana ma refeream. :biggrin: :dizzy:
Eu asta sper, sa mai evoluez cat de cat. :ermm:
Hello. Probabil pentru ca noul ne va fascina mereu si pentru ca in ritmul in care traim, uitam cam tot ce se intampla . Mie cel putin asa mi se intampla. M-am trezit la sfarsitul anului trecut ca ce putin am calatorit eu si cand am stat sa ma gandesc mi-am dat seama ca am vazut vreo 5 tari straine :)))) :biggrin:
Buna, Cornelia, eu am gasit explicatia asta, ca imi place si ma bucur la maxim de prezent. Ce a fost a fost, amintirile s-au estompat, chiar daca a fost si atunci frumos, nu mai pot trai in trecut. :dizzy: