Din categoria “Staţiuni degeaba”. Azi – Albac

horea

Ori de câte ori mergeam către Tauti pornind dinspre Kaufland-ul din Alba-Iulia, un panou îmi rănea retina. Era o invitaţie ‘în inima munţilor Apuseni, staţiunea Albac, 99 km’. Am ignorant cât am putut anunţul, până când ireparabilul s-a produs: finii noştri au insistat să petreacă 5 zile cu noi, chiar în Albac, chiar în staţiune. Sigur, nu se face să refuzi rugămintea finilor, mai ales dacă nu-i vezi decât o dată pe an.

Aşa că iată-ne pornind la drum.

E dureros să fii dezamăgit atunci când îţi pui multe speranţe în ceva. Dar e şi mai greu să fii dezamăgit în condiţiile în care oricum n-ai niciun fel de aşteptări.

Nu e vorba de timpul petrecut împreună (care a fost fascinant, pentru că suntem cu toţii nişte oameni simpatici, drăguţi şi veseli), ci de condiţiile găsite acolo: un fel de Bran-Moeciu, dar fără castel, fără infrastructură, fără cafenele, fără restaurante adevărate. În rest: pensiuni grămadă, lipsa de locuri de parcare şi o înghesuială inexplicabilă în condiţii normale. Cum de s-a putut întâmpla că într-o comună nenorocită să ai probleme cu parcarea???, la asta numai marii manageri de pensiuni pot răspunde. Încă una: genialii constructori au tăiat o parte din grindă de lemn că să se poată deschide uşa dulapului. Iar dacă sunteţi ceva mai înalţi decât un hobbit, aveţi grijă la cap! Hardughia pare uşor demolabilă, dar nu cu capul! Şi ar fi bine să va luaţi cât mai multă mâncare uscată, ca să evitaţi complicaţiile cu frigiderul. Nu e decât unul, de prin anii ‘70, pentru toţi cei 20-25 de turişti. Vreţi să mâncaţi la pensiune? Sigur că se poate, dar nu mănânci ce vrei tu, ci ce au chef proprietarii să-ţi servească. Dar va pot asigura că ieşiţi mai ieftin la aproape orice restaurant din Paris. Plus că aşa-zisa pensiune (e vorba de pensiunea “Aurora” şi va scriu negru pe alb: să va feriţi de ea, nu va lăsaţi amăgiţi de publicitate) se află într-un fel de curbă în care toate basculantele, tractoarele, camioanele care transportau lemne şi, în general, mai toate maşinile de mare tonaj, se simţeau datoare să tureze motoarele la maximum (nu, nu sunt termopane la ferestre şi nici plase pentru goange, că cică nu există aşa ceva acolo – zic proprietarii). Preţuri de Elveţia, condiţii de Albania (dacă nu cumva nu ne-or fi luat-o şi ăştia înainte între timp).

Un prieten mi-a zis odată: nu-ţi mai bate capul cu lucrurile rele, ci încearcă să iei ce e mai bun din orice. Aşa că să trecem la lucrurile bune. Albacul se învecinează cu comuna Horea, unde se află şi casa memorială a marelui român. Acuma, să nu credeţi că e aşa simplu de ajuns acolo, întrucât e vorba de casa unui luptător adevărat şi extrem de încăpăţânat, nu a cine ştie cărui filozof plictisit de viaţă. De la drumul asfaltat mai trebuie să urci pieptiş în jur de 4 kilometri că să poţi admira superbul peisaj în care Horea s-a născut. Autorităţile, probabil, şi-au zis să pună la încercare răbdarea şi fizicul oricărui turist care îndrăzneşte să viziteze locul cu pricina. Indicatoare nu sunt, ai tot timpul impresia că te-ai rătăcit şi nimic nu te încurajează să urci. Probabil s-au gândit că numai cine merită cu adevărat e menit să ajungă unde trebuie!

casa-memoriala-Horea

Mai departe: peştera Scărişoara. Nu merită efortul, tocaţi-va nervii pe alte chestii, mai folositoare. Lipsa de parcări (şi acolo unde este câte un loc mai de Doamne-ajută trebuie să plăteşti 5 lei pentru el), aglomeraţie cât cuprinde şi zeci de bucureşteni pe metru pătrat poţi avea oricând în altă parte! Şi ca să ce? Ca să vezi o groapă cu un maldăr de gheaţă mizerabilă în ea!

Voi de ce locuri (considerate de alţii mirifice) aţi fost dezamăgiţi?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

97 de comentarii la “Din categoria “Staţiuni degeaba”. Azi – Albac”

  1. :lol: Genial articol, ca de obicei, am ras copios citindu-l. :biggrin: Felicitari, Dragos, te mai astept si altadata cu astfel de productii spumoase. :happy: :cheerful: :cool:

    Din cate am inteles, in Albania e raiul pe pamant mai nou, iar curiosii au luat deja cu asalt cea mai la moda destinatie turistica din Peninsula Balcanica. :ninja: :biggrin: :tongue: :silly:

    Nu am vizitat decat o singura pestera din Apuseni, Pestera Ursilor. :ermm: Prin precambrian, insa, asa ca nu-mi amintesc mare lucru. :whistle: Parca am fost putin dezamagita… :biggrin:

    Dragos, eu am renuntat la plimbari prin Romania in calitate de turist tocmai din acest considerent. Nu am chef de dezamagiri. :lol: :ninja: :cwy: Preturile mari practicate ma sperie cel mai mult. Pe banii astia vad ceva nou, in alta tara. Iar in strainatate nu prea am fost dezamagita de nimic. Poate doar de Santa Susana, plictisitor loc! Ma asteptam la mai mult. :dizzy: Si conditiile meteo nefavorabile din mai toate calatoriile. Se pun si ele? :biggrin: :dizzy: :tongue:

    Frumos peisajul surprins in comuna Horea. Foarte idilic. :smile:

    1. Multumesc :-)

      Mda, banuiam eu ca, pâna la urma, ne-o vor lua inainte si albanezii, pe când noi ne afundam, din ce in ce mai mult, intr-un soi de ev mediu târziu.

      Pestera Ursilor merita vizitata, au acolo o organizare foarte buna si ghizi bine pregatiti. In plus, ai ce vedea. Sigur ca e tot aglomeratie (vara), dar na, asta e, macar merita.

      Intr-adevar, pe mine ma mira nesimtirea multora. Cum prind un turist, cum tin mortis sa-l jupoaie (nu toti proprietarii de pensiuni sunt asa, ci numai 98% dintre ei). Observ insa ca le merge din plin, pensiunea respectiva era 100% ocupata, la fel ca mai toate pensiunile din zona.

      Acuma, noi avem cam 70% din tara cu peisaje frumoase. Albacul, teoretic, e intr-o zona faina, dar comuna – nu are nimic in plus, nimic care sa te faca sa iti doresti sa stai pe acolo mai mult ca in alte parti. In Horea insa, in afara de peisajele superbe, domneste si o oarecare ordine: totul e curat, totul e curatat, nu prea vezi locuri neingrijite, lucru care se observa si in poza. Niciun fir de pai pus aiurea!

      1. Era plina pensiunea? Cum asa? Si atunci de ce se vaita astia ca nu sunt turisti in statiunile din Romania? Sau era in weekend? Dar nu, ca voi ati stat 5 zile… :ermm:

        Nu stiu, dar pe mine nu prea ma atrag pesterile. Sau nu ma mai atrag. Cred ca nici de Postojna nu sunt foarte entuziasmata, nu visez s-o vizitez… Dar Scarisoara credeam ca e aparte, tocmai pentru este cea care adaposeste cel mai mare ghetar subteran din tara. Parca mai e unul si la Focul Viu. :ninja:

        Da, am vazut pe net imagini din Albac si nu am fost prea impresionata… Poate nici nu erau cele mai reprezentative imagini…

        Vad ca e super in Horea, insa nu stiu cu ce ai facut poza aia, probabil cu mobilul? :lol: :biggrin: :dizzy:

        1. Pai era plina, da. Cu unii veniti din Constanta si cu unii veniti din Franta. Iar astia veniti din Franta erau destul de multi, umblau in picioarele goale si-si spalau lenjeria la cismeaua din curte, desi aveau si baie. Dupa care dispareau vreo 3 zile si o luau de la inceput. Am inteles ca sunt acolo de vreo doua luni, asa ca….

          Nu stiu cum e cu ghetarul de la Scarisoara, mie nu mi s-a parut asa mare. O fi sodt mare mai de demult dar acum, cu incalzirea asta globala, s-a facut mai mic.

          Nu, pozele le-au facut finii mei, aveau nu stiu ce scula desteapta :-)

          1. Dragos, tu pe unde mergi dai de aglomeratie. Doar in Tauti sunt sanse sa ai linistea mult dorita. :lol:

            Ce scula desteapta ca ieseau mai bine daca le faceai tu cu telefonul. :devil:

            1. Pai nu pe unde merg eu, ca am invatat sa ma feresc, dar na….la noi in familie e democratie, minoritatea se supune majoritatii

              Nici in Tauti nu e liniste asa cum as vrea, dar acum nu le poti avea chiar pe toate.

              Acum, mai nou, esti critic de arta? :-)

              1. Incerc, nu stiu daca reusesc. Cert e ca in sfarsit am ajuns si eu sa critic ceva. :biggrin: Pare o meserie nobila, in comparatie cu altele, nu? :ermm: :lol: :blush: :silly:

                Las’ ca e bine in Tauti…fata de Dristor. :biggrin:

                1. Da, e bine sa critici. La inceput e mai dificil, dar dupa aia te obisnuiesti :-)

                  Acuma, na….normal ca e mai bine, in orice directie m-as uita.

                2. Nu sunt criticul uslamului, ci criticul ipocriziei, minciunii si cretinismului pur. Faptul ca, toate astea, se identifica cu (pardon de cacofonie) uslamul…. e o realitate incontestabila.

              1. Am fost acum multi ani si am vazut o parte din frumusetile Apusenilor printre care Groapa Ruginoasa si Detunatele(astea doua m-au impresionat pe mine in mod deosebit). Am ajuns si la Brad(Muzeul Aurului era inchis), Stei, Zlatna, Deva si Alba Iulia.
                Tot atunci am ajuns si in Copsa Mica… :dizzy:

                1. Mai sa fie dar ce plimbareata ai fost! Da, zona e frumoasa (mai putin Copsa), dar sa stii ca nu e niciun pacat ca ai sarit peste Albac :-)

  2. In Horea am ceva rude, dar n-am fost niciodata acolo :))

    Pe mine m-a dezamagit foarte tare Iasi-ul. El ca oras asa si asa, insa oamenii mi s-au parut foarte nepoliticosi.

    1. Anda, pai eu cred ca va trebui sa te duci :-)

      Iasi-ul…nu stiu, nu cunosc, nu prea imi doresc sa vizitez zona cu pricina. Asa am auzit si eu, ca nu prea dau pe-afara de politete.

          1. Eu am fost in Botosani la invitatia unei colege de facultate. Dar nu am fost primita prea calduros nici in casa ei si nici de prietenii ei. In rest nu am ajuns pe meleaguri moldave…

            Acum, fiecare are calitatile lui. :dizzy: :biggrin:

            1. Eu am fost in Suceava, Neamt si Iasi. In Suceava si Neamt am fost placut surprinsa de curatenie, mancare, amabilitate, sunt chiar doua judete frumoase. In Iasi insa n-am mai gasit nimic din toate astea si in general oamenii mi s-au parut destul de nesimtiti.

              1. Hehe, e binevenita precizarea, Anda. Sa nu-i bagam pe toti in aceeasi oala. :biggrin:
                Ma bucur sa aud ca nu toti sunt la fel, ca gasesti si moldoveni primitori, politicosi, nice. :lol:

                1. Pai…ei spun ca da. Are si Ioana niste rude acolo, pe lânga Suceava (culmea e ca localitatea se numeste Cimpulung Moldovenesc), si se enerveaza teribil daca cineva le spune ca sunt moldoveni. In grupa de la facultate am avut o colega tare simpatica, din Radauti. Era simpatica si draguta pâna o facea cineva ‘moldoveanca’, dupa care devenea pantera.

                  La Gallup am avut un operator foarte bun din Suceava. Ori de câte ori vorbeam cu el, indiferent de subiect, ma facea atent la faptul ca el e bucovinean.

                  Pe de alta parte, lucrând in constructii, am dat si de câtiva muncitori de prin Falticeni, care n-aveau absolut nicio problema sa li se zica ‘moldoveni’, ca asta se si considerau.

                2. Dar ce, e motiv de rusine sa fii moldovean? Nu le inteleg reactia.
                  Eu stiu ca toti provincialii, mai ales cei din vest detesta bucurestenii, eu ce ar trebui sa fac, sa uit ca sunt munteanca? :biggrin: :tongue: :ermm:

  3. Mda, ca la noi, la nimeni. Dacă prefectului nu-i iese nimic
    la afacerea asta, de ce să pună indicatoare? Avem o ţară
    binecuvântată, cu atâtea frumuseţi, pe care nu ştim să le
    vindem altora, să le facem un minim de reclamă. Şi dacă,
    totuşi, se rătăceşte vreun turist străin pe aici, pleacă dezamăgit:
    drumuri desfundate, mâncare proastă, cazare deplorabilă.
    Dacă mai şi plăteşte o căruţă de bani, nu-l mai vezi a doua oară,
    ba procedează ca şi tine, face reclamă proastă…

    1. Da, adevarul e ca pentru mine e de neinteles. Aproape nimeni nu se gândeste la ceva pe termen lung, toti incearca sa dea tzepe cât mai repede posibil. Eu cred ca daca faci eforturi sa dezvolti zona pe care o pastoresti, ai si ocazia sa furi mai bine, ca ai avea de unde. Dar asa?!?!? Din ce dracu’ sa furi daca n-ai de nici unele?

  4. Eu nu sunt dezamagita cand merg sa vad locuri noi pentru ca de regula nu-mi ridic asteptarile prea mult. In felul asta nu sunt nici super extaziata dar nici dezamagita pana la nervi. Cred ca e mai sanatos astfel. :tongue:

    1. Da Ana, corecta strategie, la urma urmei poti fi mereu optimist, indiferent ce se intâmpla, dar am zis ca e mai bine sa stiti pe ce sa nu contati :-)

  5. Din pacate este plina Romania de astfel de locuri, ceea ce este mare pacat. Am avea niste obiective turistice foarte frumoase daca le-am valorifica putin. Putin mai mult poate.
    Sunt multe statiuni turistice care zac in paragina si eu as incepe cu Herculane, unde am petrecut un sejur acum cativa ani. Peisajul e minunat, cladirile au o arhitectura deosebita, singura problema este ca stau sa cada. E trist….

    1. Bun exemplu, Larisa, am auzit si eu acelasi lucru(pe bloguri) despre Herculane. Pacat, mare pacat. Si ca ea mai sunt si alte locuri frumoase din tara, alte statiuni altadata asaltate de turisti si care azi sunt practic abandonate. Cum ar fi Soveja sau Borsec(despre cea din urma am inteles ca este intr-un proces de refacere). :ermm: :dizzy:

    2. Da Larisa, corecta observatie. Am fost si eu la Herculane in urma cu câtiva ani si e mare pacat. O gramada de bai si de hoteluri lasate in paragina. Zau daca inteleg ce au oamenii astia in cap! Sa ai o asemenea minunatie si sa-ti bagi picioarele….

      Curios este ce-or pazi oamenii din Herculane. Oare le-o place sa stea cu fundul pe o comoara si sa nu faca nimic sa o valorifice?

  6. Chiar ieri am trecut prin zona asta, am facut o excursie la Pestera Ursilor care m-a lasat fara cuvinte. Albac nu m-a dat pe spate insa Arieseni mi-a placut la nebunie( l-am mai vaut acum cativa ani imbracat in vesminte de toamna si era ireal de frumos). Vreau neaparat sa revin in zona luna asta sau la inceputul lui septembrie sa stau un weekend acolo. De Scarisoara mai multi spuneau ca iti dai duhul pana la ea si apoi te dezumfli brusc cand realizezi ca nu e mai nimica. Insa tot vreau sa experimentez senzatia :))))

    1. Da, Pestera Ursilor mi-a placut si mie, dar nu e chiar ‘in zona’. Intr-adevar, in Arieseni e fain (pacat insa ca s-au ingramadit multi sa faca hoteluri si, când si-au dat seama ca se calca pe picioare, au inceput sa le scoata la vânzare, dar nu le cumpara nimeni pe criza asta, asa ca stau si se deterioreaza)

      Coborârea pâna la pestera Scarisoara e destul de periculoasa, chiar ma mira ca nu se intâmpla accidente, iar apoi urcarea e relativ dificila. In plus, intâlnesti o gramada de indivizi / individe care vor neaparat sa pozeze niste pereti umezi, sau niste zapada gri, si nu ai loc sa treci de ei / ele. Ghid nu exista, dar adevarul e ca nici nu prea e cazul. Ca sa-ti arate ce?!?!?!

      1. Ah, sa va povestesc aventura mea in Apuseni de anul trecut.
        De fapt am plecat din Bucuresti pe Transalpina(parerea mea: drumul este frumos, dar nu atat de spectaculos ca Transfagarasan) si am ramas o noapte la Voineasa. Mi s-a parut neingrijita, hotelurile lasate in paragina, dar am zis na, statiune comunista, n-au mai avut bani sa o intretina, etc. Tinta noastra era sa ajungem la Arieseni, si de acolo sa urcam pe traseu pana la Cetatile Ponor, avenuri si ce mai este pe acolo. Nu ne-am rezervat cazare din vreme, am vrut sa alegem la fata locului, sa nu fim constransi. Ne-am cazat la o pensiune in Arieseni, noua, draguta si bine pusa la punct( Ne-a trimis acolo asistenta de la cabinetul medical din Garda de sus.Cabinetul respectiv era langa Biroul de informatii turistice, birou care era inchis de multe zile…) Singurul restaurant unde se putea manca in Arieseni, era la 500 m de pensiunea unde ne-am cazat noi. Erau multe pensiuni, dar numai un restaurant, (or mai fi fost si altele, noua de unul singur ni s-a spus). Am plecat pe traseu de dimineata, plecand din Garda de Sus. Din pacate la cativa km prin padure, dupa Izbucul Tauz, traseul marcat dispare cu desavarsire, L-am cautat pe o raza de 200 de m, si eu si sotul meu( nu suntem chiar incepatori ), n-am dat de el nicaieri. Chiar comentam, nicaieri pe traseu nu gasesti si tu un indicator, niste sageti ceva care sa-ti spuna ca esti in locul x, mai ai n ore pana la obiectivul dorit. Nimic nicaieri. Ne-am intors pana la urma in Garda de Sus. Iar despre Pestera Scarisoara(sotul meu ii amator, eu nu intru, simt ca se prabuseste muntele pe mine) am fost si noi ca tot eram in zona. Am remarcat, ca desi sunt indicatoare catre Pestera, pe nici unul nu este specificat programul de vizitare. Risti sa ajungi la Pestera si sa nu mai poti intra, cum am vazut ca s-a intamplat cu un grup de turisti. Noroc ca la intoarcere am trecut prin Alba Iulia care m-a impresionat extraordinar. Uite ca se poate si la noi! Bine, din cate am inteles, cel care s-a ocupat de renovarea cetatii nu-i roman. O fi si asta vreo chestie.

        1. Da Luminita, Transalpina e faina, dar nu se compara cu Transfagarasanul si nici nu prea ai pe unde opri de-a lungul traseului.

          Cred ca ati mâncat in Arieseni la Four Seasons :-) , e cam singurul restaurant de pe acolo, are o terasa faina. Si se manânca bine.

          Da, nu inteleg nici eu chestia cu marcajele, mi-e peste puteri sa-mi dau seama de ce nu se ingrijeste nimeni de ele, de chestia asta zicea si Centurion.

          Alba-Iulia e intr-adevar un oras frumos (partea de cetate adica). Sincer sa fiu nu stiu cine s-a ocupat de restaurare…Biserica avea un parculet in fata, au vrut sa modernizezse parculetul si, când s-au apucat de sapat, au dat de alte ziduri si au descoperit o gramada de statuete romane (sunt expse la muzeu). Asta se intâmpla acum 3 ani.

          PAi, pâna la urma, ati intrat in pestera sau nu?

            1. Pe Transfagarasan am fost mai de demult, pe Transalpina am fost anul trecut. Inca se mai reparau niste chestii, nu era chiar gata, dar nu pot spune ca m-am dat pe spate de incântare. SIiarasi zic: multa aglomeratie, mai multa decât pot duce. E adevarat ca era intr-o sâmbata.

            2. Multumesc Nice,
              Eu ma bucur ca am ajuns pe blogul lui Dragos. I-am tot citit comentariile pe blogul Oanei(Elfa). Chiar, desteapta rau fata asta. Mi-ar fi placut sa am o fata ca ea.

              1. Luminita, asa ai ajuns aici? Ce fain! Da, Oana e o fata desteapta, dar nu prea mai scrie, ca e momentan indragostita (ea scrie mai mult in momentele de singuratate, atunci ii vine inspiratia)

                Si mie mi-ar fi placut sa am o fata ca ea :-) :-)

                Sunt de acord cu Nice, ma bucur ca ne-ai trecut pragul (nu e blogul meu, e blogul lui Nice in primul rând, ca ea il ingrijeste, eu scriu ceva mai rar) si te asteptam mereu cu mare drag!

  7. Cam așa stă situația în toată țara. Eu, de obicei plec la drum cu așteptări foarte mari și când ajung la destinație mă apucă jalea. Cea mai recentă experiență de acest gen am trăit-o acum o lună pe litoralul nostru, deși de data asta mă așteptam să fiu dezamăgită.

      1. Pot sa povestesc eu despre statiunile de la marea noastra(doua: Jupiter si Venus).
        Chiar, poate imi raspunde si mie cineva, in a carei administratie sunt frate? Mangalia, Constanta?
        Noi de cativa ani, mergem la mare in Grecia. A facut barbatul meu o pasiune pentru marea lor. Anul asta l-am tot batut la cap sa mergem si noi pe un weekend la marea noastra. Ca mie mi-e dor de marea noastra si punct. Am profitat ca niste prieteni de-ai nostri aveau bilet la Neptun si am facut si noi rezervare pentru o noapte la Hotel Opal in Jupiter. Noroc ca am facut rezervarea pe Booking, ca altfel nu am fi putut rezerva doar pe o noapte(asta ne-a spus receptionera cand ne-am cazat: daca sunati direct la noi nu se putea face rezervare doar pe o singura noapte).
        Prietenii nostri au stat la Hotel Sara in Neptun. Frumos hotel, cu o gradina frumoasa si bine ingrijita. Dar statiunea Neptun, dezastru, aproape ca m-a facut sa plang. Unora le da Dumnezeu da-si bat joc, altii nu le au dar le doresc, si atunci le fac artificial. Noi suntem dintr-aceia care ne batem joc, Altfel cum sa treci cu vederea ca ai in dotare o frumusete de lac care ii complet neingrijit, o rezervatie cu nu stiu ce stejari brumarii dar in care buruienile sunt la ele acasa? Si culmea, prin parcul cu buruieni de 1 m(credeti-ma atat avea costreiul, il cunosc ca-s de la tara), cu stejarii amintiti si pe langa lac, este drumul spre plaja… Deci trece toata lumea pe acolo! Cat ar costa sa se tunda iarba o data pe luna, in sezon? Nu mai vorbesc de trotuarele cu dale vechi de pe vremuri, care mai de care mai dislocate, cu fiare iesind din ele.
        Si intrebarea barbatului meu pe plaja: “de asta iti era atat de dor?” Se referea la “negustorii” ambulanti care treceau din 5 in cinci minute. El era si mai dezamagit, ca localul unde jucam bowling odata, avea alta destinatie.
        Da mie chiar mi-a fost dor de marea noastra care in zilele respective avea o culoare de verde smarald, si era atat de frumoasa!

        1. Concluzia e ca avem o tara nemeritat de frumoasa, pentru un popor atât de nesimtit. Pe de alta parte insa, e de inteles. Anul asta de câteva ori am auzit reporterii anuntând, cu mândrie proletara, ca ‘la mare gradul de ocupare e 100%’. Pai ce rost mai are ca autoritatile sau patronii sa se speteasca facând curatenie si aranjându-si locatiile, din moment ce merge si-asa?

            1. Nu, si in celelalte statiuni este/a fost aglomerat, nu numai in Mamaia. In general, in Mamaia se duc cei cu bani, este destul de scumpa. Chiar vorbeam despre asta, cu prietenii nostrii care au stat in Neptun. Copiii lor aveau bilet in acelasi timp in Mamaia, si-mi spuneau ca au platit cam 5000 de lei la Hotel Victoria (all inclusiv 2 adulti si 2 copii).
              Anul trecut am avut un proiect in Navodari si pe parcursul anului am stat la hoteluri in Constanta. La inceput la Hotel Oxford dar pe perioada verii era destul de dificil cu Satul de vacanta in spatele hotelului. Muzica se auzea destul de tare in camere pana pe la 2-3 dimineata. N-am inteles niciodata, de ce trebuie ca muzica sa fie atat de tare, de nu poti sa te intelegi om cu om in restaurant? Pana la urma, esti in concediu, de regula impreuna cu niste prieteni, mergi seara la restaurant, nu-i normal sa poti sa te auzi unul cu altul?
              Tot in perioada aceea, mergeam impreuna cu colegii sa mancam seara la o cherhana in 2 Mai, si la intoarcere treceam prin statiuni. Destul de aglomerate, mai ales Venus si Jupiter, de Eforii nu mai vorbesc. Deci chiar sunt turisti.

              1. Da, pai d-aia lucrurile sunt asa, pentru ca turistii nu prea pun pret pe conditii si nici nu pare sa le pese ca zonele in care se duc pentru ‘relaxare’ sunt mult mai aglomerate decât zonele din care vin cu intentia de a scapa de …. aglomeratie si stres.

                Asta cu muzica tare n-o pricep nici eu. Personal nu ma pot lauda cu cine stie ce auz profesionist si, din moment ce muzica ma deranjeaza de multe ori chiar si in conditiile in care nu am auzul dezvoltat…..dar am gasit o solutie simpla: pur si simplu, evit locurile zgomotoase. In plus, din fericire, prietenii mei sunt pe acelasi calapod in aceasta privinta, asa ca le evitam impreuna :-)

                Intotdeauna, printre administratori puturosi, proprietari nesimtiti si/sau tzepari si autoritati delasatoare, se gasesc anumite persoane care chiar vor sa faca ceva, care chiar incearca sa se comporte in mod profesionist si care chiar pun suflet in ceea ce fac. Sunt curios cât rezista….

          1. Eu cred ca patronii(macar unii dintre ei cum erau cei de la Hotel Sara) chiar se straduiesc, dar autoritatile, nu. Parcurile si aleile tin de administratia statiunilor, de asta am intrebat mai sus de care primarie tin. Atat de multa indiferenta, credeam ca nu am sa intalnesc.

  8. :)) Dragos, am citit primele 3-4 randuri si am stiut ca n-a scris Nice asa ceva. Ea ar fi fost mult mai nice :wink:
    De fapt insasi titlul ma pusese pe ganduri. Apoi patrunzand mai adanc in text am stiut ca tu ai avut aceasta mirobolanta experienta. Imi pare rau pentru tine. :smile:
    Cred ca am avut si eu experiente mizerabile. Dar stii cum e omul: are memorie selectivă. Nu vreau sa tin minte experientele negative. Am si eu una, hai sa nu fiu atat de rea si sa nu impartasesc din “bucuriile” mele. Am fost la un complex hotelier la Mamaia si am fost destul de dezamagita. Intre timp am vazut ca l-au renovat (anul trecut) si conditiile au devenit mai OK. Dar cand am fost eu, acum vreo 9 ani…era jale. Si preturile erau destul de mari. Cam invers proportional cu confortul si conditiile. Nu imi amintesc cum se numeste. Caut acum pe net… Sa-i fac reclama :wink: Am gasit, se numeste Hotel Mercur-Minerva, fost Club Fathi sau o mai fi inca. Dar sa stii ca erau turisti din Franța, Germania, Olanda si altele. Dadeau voie cu animale de companie, cred ca asta era avantajul. Si mai avea si o baza (piscina, terenuri de tenis si baschet fara sa se plateasca pentru ele) pe care nu multe hoteluri le aveau pe atunci. Dar conditiile erau destul de modeste. A, mai era si o zona rustica, o vila cam la fel, ceea ce stranilor se pare ca le placea.
    Asta a fost. Dar eu am fost destul de dezamagita.

    1. Elly, pai nu are de ce sa iti para rau. La urma urmei am fost cu finii si am reusit, cu totii, sa ne distram de minune. Am tratat cu optimism, ironie si haz toate chestiunile si, pâna la urma, a iesit ceva frumos.

      Da, nu inteleg fascinatia strainilor pentru mizeria românilor. Adica noi vrem conditii mai bune si vin ei, care ocupa toate paturile intr-o râna, toate dulapurile prafuite, toate televizoarele cu purici si toate baile cu goange, ne manânca salamurile cu gânganii si parizerele din plastic si mai dau si bani gramada pentru asta!

      Pentru mine e clar, eu la marea româneasca nu ma mai duc in viata mea. Am fost penultima oara in 1991…ultima oara in 2005…si ultima o sa ramâna!

      1. Interesant e ca si la mine ala a fost ultimul an in care am mai fost la marea noastra. Fix din 2004 n-am mai fost pe litoralul romanesc. Acel sejur pe care l-am amintit m-a dezamagit si ca sa ma duc unde mi-ar fi placut costa prea mult si nu merita. Asa ca am preferat sa dau aceeasi bani dar in Bulgaria (si chiar si Grecia) unde esti tratat si mult mai bine si unde conditiile sunt incomparabile. Poate din 2004 s-or mai fi schimbat lucrurile si pe la noi. Insa n-am mai verificat. :wink: De trei ani nici n-am mai ajuns la mare dar asta e alta poveste.
        Duminica frumoasa!

        1. Nu prea cred ca s-au schimbat lucrurile pe la noi si nici nu am chef sa verific. In Bulgaria oricum esti tratat mai uman, e mai aproape, e mai curat si e si mai ieftin. Oamenii aia chiar fac tot posibilul sa te ‘fidelizeze’. Cu o singura piedica, acum inlaturata (din câte am inteles). Trebuie musai sa platesti cash, nu exista posibilitatea platii cu cardul. Daca ai doar card (si nu si bani) e destul de rau, ca nu prea sunt bancomate.

  9. Nu ştiu de ce, dar nu mă miră. Deşi, e drept că, în ultima vreme n-am depăşit graniţele judeţului, totuşi n-am scăpat de “dezamăgirile turistice”, prima Semenicul, a doua Trei Ape (pe lângă Gărâna). Ar mai fi, dar hai totuşi să nu le fac anti-advertorial. :wink: Tocmai de aceea încep să mă mulţumesc cu ieşirile de weekend, aşa hai-hui prin munţi (nu te aştepta să fie trasee marcate, da’ pentru cineva care-i “bate” la pas de ani de zile, nu-i o problemă) sau pe malul Timişului superior ori Caraşului sau Nerei, la pescuit. :cool:

    1. Pai nu te mira ca e un fel de loc comun, din nefericire… :sad: . Semenic, Trei Ape, alte locuri demne de ocolit, multumesc de informatie :-)

      Dar Cheile Nerei ce zici, merita vizitate?

      1. Nu numai cheile Nerei, ci şi cele ale Caraşului, peisajul este mirific, doar că marcaje, ioc… acu’ nah, o iei pe firul apei şi nu te rătăceşti. Păcat că nu există interes din partea celor care ar putea avea soluţii şi mai ales putere de punere în practică. Avem peste tot locuri în care turismul ar putea înregistra o creştere expolzivă, numai că nu promovându-le aşa ca până acum, doar declarativ… şi uneori cu câte o “frunză” stilizată or “programe” de tipul Dracula Land şi palmieri de România.
        Dacă esti pasionat de munte, drumeţii prin locuri ceva mai sălbatice (unde dai de mai multe oi decât de oameni), îţi recomand un traseu (evident cu cortul) pornind de la Muntele Mic spre Cuntu, apoi Ţarcu, faci trecerea pe Godeanu şi cobori la Herculane (uite o altă staţiune cu potenţial de pe vremea romanilor, dar ajunsă o ruină. Anul ăsta n-am ajuns pe-acolo, dar acum doi ani au “bătut” traseul… (6 zile a durat turul, pe munte practic cam 5, o zi s-a pierdut cu drumul din Reşiţa la Caransebeş şi din Herculane la Reşiţa) La plusuri trec liniştea unei zone suficient de izolate, la minusuri, traseul cu marcaje greu observabile (la mine nu conteză, am fost de zeci de ori) şi poate şi faptul că prin zona Muntele MIc – Cuntu mai sunt dintr-ăia cu ATV-uri şi motoare en-duro care ară periodic poienile, eu am văzut doar brazdele lăsate de aşa-zisele competiţii de gen.
        Weekend fain, Dragoş :smile:

        1. Da, asta e concluzia generala, am avea ce arata daca nu ne-ar conduce niste mascarici pe care tot noi ii alegem, de fapt.

          Multumesc pentru idei, poate le pun in practica la anul!

          Weekend fain si tie, Centurioane!

  10. Dragos, cred ca ieseai mai multumit daca iti invitai finii in satucul tau, sa beti o limonada sub bolta… :)))
    Dar e bine ca ai scos la lumina aceste aspecte, ca oamenii sa stie si sa se fereasca. Tocmai ce ii spuneam lui Nice ca nu ma iau niciodata dupa reclame, dupa laudele gasite pe net… In general, produsele si serviciile bune nu au nevoie de reclama. Li se duce repede vestea… ;)

    1. Vienela, pai asta le-am propus si eu! Dar na, Tautiul e prea aproape de Alba-Iulia, de ce sa nu ne ducem la 100 de kilometri? Dar cred ca am reusit sa-i convingem pentru la anul :-)

      Da, corect, reclamele sunt sufletul comertului, nu sufletul adevarului. Iar la noi e o boala cronica, am urmarit si la televizor niste reportaje despre asta, despre cabane / pensiuni cu reclame faine si cu realitati jalnice. Dar ma intreb ce-o fi in capul lor? Dai o data tzeapa, dai a doua oara….dar oare câta vreme o poti duce asa?

        1. Vienela, ok…iei tzeapa o data…iei a doua oara…ne aflam in secolul telecomunicatiilor…pâna când poate merge o asemenea strategie? Ca, daca vorbim de naivi, ma intreb atunci cum pot acesti naivi sa faca rost de bani ca sa-i dea la tzepari???? Trebuie sa recunosc, e o chestiune care ma depaseste!

  11. nu spun nimic de cazare si comuna, ca nu cunosc, dar mie scarisoara mi-a placut. e o curiozitate in primul rand, atata amar de gheata in plina vara si cred ca ar fi interesant daca s-ar amenaja mai complex in interior pentru a fi vizitata. in plus “groapa” prin care cobori e plina de verdeata, iar drumul prin padure pana acolo (noi am mers pe jos de la baza) e lung, dar tare frumos!

  12. aA, probabil ca stai intr-un oras. Eu stau la tara, iar pentru mine o groapa plina de verdeata (si, eventual, si cu ceva gheata) nu inseamna mare lucru. Ai fost la Pestera Ursilor? Sigur ca, acolo, si ‘materialul’ e altul, dar exista un ghid care iti explica ce si cum, nu te lasa pe tine singur sa faci supozitii si, in al doilea rând, drumul pe care pasesti este asigurat cum trebuie, cu bare de sustinere pe ambele parti. La Scarisoara sunt numai pe o parte, daca nu esti atent risti sa cazi in balta cu gheata.

    In plus, foarte multa aglomeratie. Iar eu m-am dezobisnuit de asta.

    1. da, stau intr-un oras si sunt satula de betoane. orice iesire in natura, de preferinta cat mai lunga, e pe gustul meu. am fost si in pestera ursilor, vorbim despre altceva. e electrificata, amenajata si prezinta formatiuni din calcar, nu din gheata ca la scarisoara, unde noi am primit un lampas care a tinut pret de cateva poze. nu contest ca are nevoie de multa amenajare, dar cand faci turism in tara asta, trebuie sa te astepti la…nimic! unde gasesti ceva deosebit de atent ingrijit, e o exceptie care intareste regula.

  13. Ce imi plac mie pensiunile acestea!!!! (de fapt, glumeam) … Am trecut si noi printr-o astfel de experienta de curand, in iulie, intr-un weekend la Gura Humorului. Am plecat toti 5 (impreuna cu Emilia – fetita mea de 2 luni atunci), ne-am cazat si am intrebat de una, de alta. Clar! am zis. Nu vom face decat sa dormim aici ….In rest am mancat in oras, la un restaurant si am iesit mai ieftin, ne-am saturat si chiar am comandat ce am dorit noi, nu bucatarul/bucatareasa pensiunii. Tarifele se faceau in functie de client. Asta n-am mai auzit-o. Pe un site aveau un pret, la telefon mi-au confirmat acelasi pret, cu o seara inainte sa plecam era dublu. Asadar ne-am strans catrafusele, am platit pana atunci si am plecat la 10 noapte spre casa … Si bine am facut: racoare, autostrada libera. Am ajuns in Iasi intr-o ora si jumatate si am dormit in patul nostru. Gata! de acuma platim in avans si cerm recomandari inainte.

  14. Cred ca voi vizita toate regiunile tarii si, la urma, Apusenii. :silly: Asa s-a nimerit sa fie pana acum, nu m-am plimbat prea mult prin zona, decat in trecere (inspre Oradea, de ex). Sigur, am fost (si am zabovit) prin Cheile Turzii, Valea Draganului, Belis, astea au fost mai la indemana pentru mine. Daca bine imi amintesc, si Muntele Mare. Si mi-au placut :happy: A, bine, si Valea Ierii si Baisoara, locuri in care prind radacini cand merg :smile:

    Nu prea am eu treaba cu turismul romanesc. Cam deloc. Inafara de eventuale excursii, cand eram la scoala, nu tin minte sa fii apelat decat la improvizatii.
    De ex, la Belis am stat o saptamana intr-o casa obisnuita de tara. Clar nu era nici un fel de confort pe care pensiunile ti-l promit, cel putin. Dar curat (se vedea ca cineva a facut curat pe-acolo, inainte sa ajungem noi), paturi ok si sobe functionabile. Am pus lemne pe foc si am facut o calduraaaa :tongue: :happy: Iar frigiderul era bun, hehe. Eram vreo 15 oameni.

    Experienta neplacuta am avut la Iasi, in ceea ce priveste cazarea.
    A, si uite, ca mi-am amintit… Ce ma asteptam sa ma impresioneze si nu a fost asa este Coloseumul, din Roma. Nu zic ca nu e frumos, m-am simtit bine acolo si l-am privit admirativ, ca pe multe alte obiective turistice din oras. Dar ma asteptam sa fie acolo, intr-un top 3 al chestiilor “wow”, si nu a fost asa. Poate sunt eu ciudata :silly: Cred ca din reclamele si imaginea promovata prin filme sau spoturi publicitare, mi s-a creat impresia ca e mai mare si mai impunator decat ceea ce am descoperit. Banuiesc ca tine de asteptari, cu siguranta multi sunt dati pe spate de el pentru ca nu se asteapta sa fie atat de mare. :smile:

    Nu m-am avantat in nici o pestera pana acum. Doar salina, daca e vorba de categoria subteranelor :blush: :happy:

  15. Chiar luna trecuta am trecut prin zona insa nu am petrecut mult timp, destinatia era alta. Am facut totusi un popas si regasesc anumite aspecte pe care pe tine te-au deranjat :D

    1. :lol: Ce curaj iti trebuie, Pato, ca tu ai ajuns si in Grecia. :biggrin: Doar n-o fi mai greu sa ajungi in Apuseni, in tara ta, decat in alta straina, la mii de km distanta. :tongue: :silly:
      Apropos, sper ca ti-ai dat seama ca e articolul lui Dragos. Ca cei mai multi dintre cititori nu fac diferenta intre noi doi. :lol: :dizzy: :ermm: :wassat:

  16. Categoria e Dragos, normal…
    Mai sa stii ca am mers cu autocarul pe autostrada pana la Bucuresti dupa aia la Giurgiu am iesit repede din tara…
    Sa strabat tara e un risc pe care cu greu mi-l asum, drumurile patriei sunt “vai de mama lor”. Deci m-as gandi de doua ori daca vreau sa strabat 800 de km in Romania sau 5000 prin europa.

Dă-i un răspuns lui Dragos Frd Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *