Trei ani de vară veşnică

la-multi-ani

Trei ani de discuții savuroase, captivante, interesante. Trei ani colorați în azuriul cerului și în roua pură așternută delicat pe verdele proaspăt al ierbii în diminețile de vară sau în galbenul solar al florilor de câmp, presărați cu voie bună și înțelepciune, în compania unor oameni deosebiți, cu suflet mare. Trei ani plini de emoție, pasiune, trăiri intense. Totul țesut magistral, desăvârșit pe portativul prieteniei și armoniei.

Aici, cuvintele sunt nestemate, iar în lumea lor strălucitoare sunt împletite cu har povești fermecate unde eu evadez zilnic pentru porția de frumos, de liniște și înțelegere. Aici mi se oferă ocazia să mă exprim, să comunic, să fiu ascultată. De aceea iubesc atât de mult lumea virtuală, ziua de vară veșnică. Pentru că doar aici sufletul meu încetează să ofteze, să plângă, să dispere. Pentru că aici soarele strălucește neîncetat și speranța, vorba bună și curajul răsar când te aștepți mai puțin, când ai mai mare nevoie de ele.

Summerday a apărut pe 12 ianuarie 2011, poate nu întâmplător exact de ziua mea de naștere. Pentru că el a devenit părtaș la bucuriile și realizările mele, la momentele mele de îndoială, de melancolie, de confuzie. În cuprinsul lui sunt depozitate gândurile, visurile și sentimentele mele și tare mi-ar plăcea să fie ceva mai des actualizat. Pentru că în timp am devenit extrem de pretențioasă în alegerea subiectelor abordate, dacă nu e ceva extraordinar, nemaipomenit și nemaintalnit, nici nu mă sinchisesc să iau în calcul pentru un eventual material. Mereu am idei noi, simpatice, dar nu mi se mai par demne de a concepe articole pe baza lor. Și realizez că în ritmul asta nu o să mai scriu niciodată nimic, pentru că este clar, tot ce mă frământa a fost deja lămurit.

Și încă un mare regret, care deja tinde să devină supărare de-a binelea, faptul că simt că nimeni nu înțelege că asta e marea mea pasiune și nu mă interesează câtuși de puțin să scot bani din ea. Până și mama a ajuns să-mi reproșeze că nu fac bani din blog. De ceilalți nu mai zic. Summerday este un loc eminamente destinat alinării sufletului meu, nu o cale de umplere a buzunarului cu câțiva bănuți. Oare sunt singura din Univers care opinează astfel?

Cam atât despre blog, câteva cuvinte și despre mine. Joi și vineri am plecat fără fular la serviciu și acum mă doare groaznic gâtul. În momentul de față beau ceai cu lămâie dintr-o cană imensă și sper să-mi revin miraculos până mâine. Amân petrecerea și dansul pentru săptămâna viitoare. Îmi propun să termin “The Hobbit: Un Unexpected journey”, filmul pe care l-am început ieri și pe care nu am reușit să-l vizionez până la final pentru că a picat internetul.

sampanie

Cu ocazia împlinirii a trei ani de summerday şi a zilei mele de naştere inlocuim cappuccino cu șampania și vă rog să-mi spuneți ce anume vă place aici și ce subiecte v-ar interesa să citiți și nu au fost încă abordate.

sursa foto: weheartit.com

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

113 comentarii la “Trei ani de vară veşnică”

  1. Heiii Nice, La Mulți Ani, ție și blogului!!! Bea ceiuțul și fă-te bine, asta e cel mai important – să fii sănătoasă, iar restul se așează ele pe rând cum trebuie :smile: Mie îmi pare bine că am avut ocazia să îți descopăr blogul, iar prin el, să te descopăr și pe tine – sau cel puțin părți din tine :smile: :happy: Au trecut deja 3 ani de summerday… uaiiii. În zbor parcă, repejor.

    Cât despre actualizarea blogului… cred că uneori e chiar sănătos să re-analizăm unele aspecte pe care le considerăm de mult timp bine despicate și lămurite. Noi perspective, punerea acelorași lucruri într-o nouă lumină e de multe ori un proces constructiv. :smile: Multe lucruri par prea mărunte și nedemne pentru a le da glas, dar ele alcătuiesc universul nostru și poate sunt relevante și pentru alții… just sayin’ :tongue:

    Ți-am spus de-a lungul timpului de ce îmi place aici, și în mare parte. toate aceste lucruri nu s-au schimbat. Mi s-a schimbat mie nivelul de energie și mi-e tot mai greu să fac ce îmi propun și ce mi-aș dori, motiv pentru care ajung mai puțin pe bloguri. Dar tot ajung :smile: Și mă bucur de fiecare dată când îți trec pragul!

    1. Multumesc mult, Iulia :heart: , voiam sa scriu cate ceva si despre dorintele pentru noul an, pentru viata in general, dar m-am gandit sa le dedic un articol separat. Deja m-am intins nepermis de mult si cu asta aniversar. :lol: :wassat:
      Pai da, el intinereste, eu imbatranesc. :biggrin: :lol: Ai dreptate tu, eu as vrea sa pun pe blog tot ce-mi trece prin minte, stiu ca poate interesa pe altii, insa ma opreste ceva. Trebuie sa schimb asta pentru ca in ritmul asta mai public ceva nou abia in 2015. :lol: Noroc cu Dragos care mi-a trimis azi un material. :w00t: :silly:
      Esti tare nice, iti multumesc inca o data. :cool: :cheerful:

      1. Da, da, mai bine un articol separat, sa le poti acorda atentia cuvenita :happy: :biggrin:
        Probabil toti ne confruntam cu o serie de blocaje la un moment dat. La tine e de vina acea senzatie ca ideile respective nu ar fi demne de conceperea unui articol pornind de la ele. Sper sa depasesti “criza” asta :tongue: Gandeste-te ca toate articolele tale trecute au pornit de la o idee oarecare. In momentul in care le acorzi atentie, lor, ideilor, si le dezvolti – atunci primesc ele valoare. :smile:

        Ah, Dragos, cum salveaza el situatia cand nu te astepti hahah :lol:

          1. „A considera” e termen-cheie aici. E doar perspectiva ta care se schimbă. Fii mai indulgentă cu tine, toți gândim banalități în cea mai mare parte a timpului (nu știu nici un apropiat care să fi revoluționat lumea științifică, de exemplu :silly: :lol: ), dar „banalitățile” astea pot să aibă un impact neașteptat asupra celor din jurul tău…

            1. Iulia, tu esti atat de buna si ingaduitoare cu mine, cu ceilalti…poate ai dreptate, o sa ma gandesc serios la asta. Poate sunt eu prea pretentioasa…cu mine, cu ceilalti. :dizzy: :cwy: :alien:

  2. Lasa ceaiul si hai cu vodka cu suc de mere verzi:> Antibiotic natural, garantez pentru el :)))
    Ei bine, la multi ani tie si la multi ani blogului tau. Ma bucur tare mult ca v-am descoperit, ceva mai tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata, nu? Ma bucur ca aici gasesc subiecte interesante dezbatute intr-un mod ce se aseamana cu parerile mele si multe articole in care ma regasesc.
    La multi ani, Nice:) iti doresc ca sanatatea, fericirea si iubirea sa te urmareasca mereu si sa te ajute sa-ti implinesti si cele mai complexe dorinte :) La multi ani :*>:d<

    1. Merci mult, Raluca :heart: , suc de mere verzi fara vodka nu merge? :lol: Nu de alta dar vreau sa fac si altceva azi in afara de somn. :lol: :ninja:
      Momentan am trecut pe apa plata ca s-a terminat ceaiul… :biggrin:
      Uite, asta nu mi-ai spus niciodata, ca te regasesti in articolele/ideile mele. Nice. :wink:
      Da, asa zic si eu, mai bine mai tarziu decat niciodata. In fiecare an am descoperit oameni noi, frumosi, iar in 2013 ma bucur ca te-am gasit (si) pe tine. :blush: :kissing:

  3. La muuuuuulți ani Nice! Tot m-ai luat prin surprindere. Am tot așteptat articolul să apară și până la urmă am fost la cumpărături și a apărut. Aș fi vrut să las primul comentariu dar merge și în primii :)) Nu te mai gândi că sunt subiecte care nu sunt wow. Nu ai de unde să știi până nu publici :P Vorba ta, mai ales dacă ai postat cam toate lucrurile care te frământau. Deci nu e cazul să te ”cenzurezi” :)))

    Îți doresc din suflet să nu îți lipsească nimic din tot ce poate fi bun și problemele să te ocolească! Să ai sănătate din plin și zâmbetul să nu-ți dispară niciodată de pe față.

    Ce mi-aș dori să văd pe aici? Poate și niște articole despre dragoste :D

    1. Ce dragut, prima persoana care imi spune si ce isi doreste sa citeasca pe blog. :biggrin: Tu vorbesti serios, sa scriu despre dragoste? :unsure: Asta nu era resortul tau? :dizzy: :lol: :devil:
      E mai complicat, au fost timpuri cand abordam des subiectul, era si preferatul majoritatii. Insa lucrurile s-au mai schimbat si complicat intre timp…
      Pai da, ca ieri cand imi planificasem sa scriu despre aniversare a picat netul. Ai avut timp sa mergi la cumparaturi si sa te si intorci? Wou, cata rapiditate! :biggrin: :happy:
      Multumesc mult pentru urarile frumoase, Creve, asemenea si tie. :cool: 16, nu am uitat! :w00t:

      1. Păi ce, dacă scriu eu despre dragoste înseamnă că nu mai are nimeni voie să scrie despre asta? :))) Partea asta cu complicatul nu sună bine, dar poate se mai simplifică între timp :P

        Eu de fel mă mișc repede la cumpărături. Am luat doar niște perne :P Nu ai uitat. 16 e :)) Dar azi e ziua ta deci tu ești răsfățata zilei :)) Azi ești prințesa noastră :P

        1. :wub: Ce frumos suna printesa voastra, ar fi minunat sa creada toata lumea asa. :w00t: :happy: :blush: :angel:
          Niste perne? Fantezie? :))
          Complicat in sensul ca atunci cand traiesti sentimentul e mai greu sa discuti despre el. Mai usor e atunci cand visezi la dragoste…esti trist, abatut, disperat s-o ai in viata ta. Parca atunci ai mai multa inspiratie, forta, elan. :lol:

  4. La multi ani cu sanatate! La multi ani blogului!
    nici nu stiu cum au trecut acesti trei ani, dar stiu sigur ca tot ce am citit aici mi-a placut, mi-a facut placere si ca mereu o sa revin din placere.
    eu imi doresc sa te vad sanatoasa, implinita, fericita! cand esti fericita postarile tale sunt pline de culoare, optimism si asta cu siguranta ne face pe toti sa ne simtim bine cand savuram un cappuccino :)
    sa ai o zi minunata! sa faci doar ce vrei tu! :kissing:

    1. Multumim pentru urarile frumoase, Lilly :heart: , pai si reciproca este valabila, si mie mi-a placut tot ce am gasit pe blogul tau. :cool: :cheerful:
      Cam asta imi doresc, postari pline de viata, de culoare, de entuziasm, pentru ca exact ele imi lipsesc actualmente, entuziasmul, energia, vitalitatea. Le-am pierdut pe drum. Cred. :ermm: :dizzy:
      Asemenea si tu! :cheerful:

  5. La multi ani!
    Sa cresteti mari! :biggrin:
    Eu tocmai ce m-am pus pe picioare cat de cat! :))
    Lasa ca un vin fiert e mai bun decat ceaiul, asa ca poate îl încerci diseara! :tongue:
    Iti doresc multa sanatate si tot binele din lume! :heart:
    pupici! :kissing:

    1. Multumesc mult, Minnie :heart: , sa stii ca vin fiert nu am incercat niciodata, eu nu sunt prietena cu alcoolul, doar putina sampanie cu animite ocazii speciale(zile de nastere, Revelion) mai beau. :lol: :biggrin: :alien:
      Multa sanatate si tie si bine ai revenit! :cool:

  6. La mulți ani, Nice, și ție, dar și blogului! Îți doresc un an minunat, în care să ai parte de cât mai multe motive de fericire. Eu, deși tot mai puțin prezentă pe bloguri, te citesc mereu cu mare drag datorită faptului că e așa personal și pentru că îmi dă senzația că lași mereu câte puțin din tine în articole :smile: :kissing:

    1. Multumesc mult de urari si observatie, Ioana. :heart: Ma bucur sa aflu ca ma citesti macar din cand in cand si ti-am lasat aceasta senzatie. Cam in sensul asta s-a schimbat in timp blogul, a devenit foarte personal, desi unii contesta treaba asta. :lol: :ermm:
      Un an desavarsit iti doresc si eu, La multi ani in 2014! :w00t:

  7. La multi ani frumosi Nice, in primul rand tie, cu multa sanatate, fericire si multe realizari!
    Apoi la multi ani si blogului si la cat mai multe articole la fel de interesante!
    Ce-mi place la summerday? Imi plac temele diversificate despre care scrii, imi place felul tau de a povesti, imi place ca raspunzi la fiecare comentariu si ca incerci de fiecare data sa creezi discutii cu cititorii. Asa ca din punctul meu de vedere tine-o tot asa :wink: !
    Cat despre partea cu banii obtinuti din blog, eu te inteleg perfect, si eu am refuzat diverse oferte publicitare din acelasi motiv.
    Sa ai o zi frumoasa si insanatosire grabnica!

    1. Multumesc mult, Larisa :heart: , sa stii ca am observat si am apreciat ca nici tu nu ai reclame sau advertoriale pe blog, nu ca monetizarea ar fi ceva rau, dar ma bucur cand vad oameni care imi seamana in cuget si simtire. :biggrin: :lol: :blush: :tongue: :silly:
      Ti se mai par diversificate, ca eu am tendinta ca ma tot repet in articole, mai mult povestesc despre viata mea super captivanta care nu intereseaza oricum pe nimeni. Inainte tot mai scriam despre dragoste, mai venea si Dragos cu niste politica, acum Nice in sus, Nice in jos…boring. :lol: :ninja: :alien: :silly:
      Eu incerc sa creez discutii, sa vedem acum daca accepta cineva provocarea mea. :lol: :unsure: :ermm:

  8. La multi ani Nice! Iti doresc sanatate, fericire si iubire! Si la multi ani blogului tau! Ce frumos e ca impartiti aceeasi aniversare!

    Si blogul meu a implinit…cred ca 5 ani. Mi se pare asa mult! Sau poate 6 ani? Le-am pierdut sirul.

    Cat despre subiectele pe blogul tau…important e sa scrii ce-ti place tie, ce gandesti tu, lucrurile care te intereseaza pe tine. Sa ne surprinzi. :)

    1. La multi ani, Mihaela, asteptam articolul aniversar de pe blogul tau sa-ti faci si eu cateva mici urari. :biggrin: :cool: :w00t: Multumesc mult. :heart:
      Pai da, si eu am inceput sa scriu pe blog din 2009, din 2010 am intrat practic in blogosfera cu un blogroll si cu comentarii, iar din 2011 am trecut pe domeniu. Culmea e ca primul an, 2010-2011 a fost cel mai frumos pentru ca am stat acasa si am avut timp sa ma ocup de blog. Cum am reinceput serviciul, cum acesta a inregistrat un regres vizibil. Dar nu-i bai, ca oricum eu sunt fericita cu el, cu voi alaturi. :w00t:
      Da, ideea e sa va surprind, asa ziceam si eu, momentan va surprind prin absenta mai mult. :lol: Tocmai de aceea mi-am propus sa scriu mai des. :dizzy: :ermm:
      Cum ziceam, astept si articolul tau. :cheerful:

  9. La mulți ani! Ție și blogului tău. Să vă fie drumul lin și frumos, mereu mână în mână. Iar tu să ai parte de sănătate, de inspirație și de visuri împlinite.

    1. Bine zis de inspiratie, Sonia, si nu doar pentru temele abordate pe blog ci si pentru deciziile pe care trebuie sa le luam la tot pasul in viata de zi cu zi. :biggrin: :dizzy: :dizzy:
      Multumesc frumos, La multi ani tie si blogului tau simpatic! :heart:

  10. La multi ani NICE! Sper ca blogul tau, cadoul tau permanent sa creasca din ce in ce mai mare, sa ai din ce in ce mai multi cititori fideli si mai ales comentatori pentru ca blogul sa iti aduca fericire nemarginita si sa-ti aline problemele ce vor aparea in acest An!

    Imi plac temele diversifcate, eu cred ca te descurci de minune asa ca tine-o tot asa!

    1. Se pare, deci, ca lumea iubeste diversitatea. Hm, grea misiune imi revine. :tongue: :silly:
      Multumesc frumos, Alice, cititori, dar mai ales comentatori ca de una singura nu prea imi place sa vorbesc. :lol: Imi place urarea ta, asa sa fie! :heart:

  11. Ia uite puturosu’ de mine, ce tîrziu ajung…! :blush: Mai e vreun strop de şampanie pe fundu’ sticlei? :tongue:

    Voiam să zic ceva da’ am uitat… hmmm… ce era oare? Pfuai, fir-ar… Ah, gata:

    LA MULŢI ANI, NICE!
    LA MULŢI ANI, SUMMERDAY!

    Fă-te bine repede-repejor, da!? Şi să nu se mai atingă boala de tine în următorii… o sută douăzeci de ani! :lol:

    Şi mai era ceva: nu, nu eşti singura din Univers care detestă monetizarea tuturor aspectelor vieţii, inclusiv – sau mai ales – a sufletului. Dar eşti printre foaaaaaaaaarte puţinii care încă nu şi-au vîndut sufletul. Iar el pîndeşte; uite-l cum rînjeşte… :devil: Hehehe, ce ştie fraieru’ că tu ai corniţe mai mare decît ale lui şi nu-i merge cu tine! :cool:

    În ce priveşte subiectele chiar nu sînt eu cel care să vină cu ceva nou, avînd în vedere distanţa mea faţă de lume. Dar aşa cum s-a spus şi mai sus, pot exista sau apărea între timp faţete noi ale unor probleme vechi şi atunci ar putea fi reluate din alt punct de vedere. Lucrurile se schimbă, în viaţă, aşa că nu cred să rămînem vreodată fără subiecte de discuţie, fie ele cît de mici. :smile:

    Gata, că iar scriu mai mult decît articolul în sine! :blush: Am să iau o gură de coniac în sănătatea ta!

    Happy Birthday, Nice! :cool:

    1. Hehe, Dragos, tocmai ma gandeam ca tu te trezesti tarziu duminica…si am avut dreptate. :biggrin: :cool: :w00t: :cheerful: De fapt si eu m-as fi trezit pe la 11-12, dar cum doua zile nu am prea avut net, am amanat scrierea articolului aniversar pentru dimineata asta si pe la 8 AM eram fresh, cu cafeaua bauta, gata de treaba. :blush: :tongue:
      A mai ramas sampanie, cum sa nu, este pentru toti oaspetii mei dragi. :happy: Pentru cei dispusi sa ciocneasca cu mine un pahar azi! :cool: :dizzy:
      Ce frumos ai scris, Dragos! Sa stii ca initial am cochetat cu ideea, dar l-am rugat pe Dragos FRD sa le scrie. :)) Tot veneau oferte si nu stiam cum sa le refuz. :lol: :ninja: Dar asta se intampla inainte de summerday, pe la inceputurile lui 2010…
      Stiu ca si tu simti ca si mine si ma bucur sa constat ca suntem trei! Larisa si noi doi. :lol: :biggrin: :silly:
      Multumesc mult pentru urari, :happy: e bine pana la urma ca lucrurile se mai schimba ca avem subiecte pentru blog. :biggrin: :lol:

      1. O, ce matinală ai fost azi! Spre deosebire de eternul io – definiţia de dicţionar a lenei patologice. :lol:

        Desigur că ciocnesc cu tine, da’ eu cu sticla, că-s mai din topor popor, aşa. :tongue: Şi azi nu vorbim despre bani ci despre noi înşine. :wink: Sau doar bem şampanie şi zîmbim, sperînd în mai bine. :smile:

        1. :biggrin: Lene patologica? Hm, imi suna cunoscut. :lol: :tongue:
          Corect, eu nu vorbesc de bani in general, nu stiu daca ai observat. :cool: :cheerful:
          Sa curga sampania, dulce de preferinta, cel putin pentru mine. :blush: Stiu ca barbatii au alte preferinte. :tongue: Oricum pe mine “ma ia” indiferent de acest aspect. :biggrin:

          1. Hehe, azi sînt îngăduitor, cred că şampania ta mi s-a urcat la cap. :tongue: Şi uite, mărturisesc cinstit şi cu mîna pe tricolor că şi mie îmi plac băuturile mai dulci, dacă am de ales. Poate că e un obicei prins din copilărie, dat fiind că taică-meu făcea în casă vişinată, afinată şi vin şi nu exista să nu bag botu’ prin damigene în prea-multele ore cît ai mei erau plecaţi la serviciu. :blush: Şi poate ăsta a fost un lucru bun, că am învăţat să fiu cumpătat. :cool:

            Dar azi e ziua ta, şampania îţi aparţine în totalitate şi ai voie să exagerezi şi să spui “adevărul, tot adevărul şi numai adevărul”. :angel: Poţi să spui şi prostioare, că nu ne supărăm. :tongue: :lol:

            Hmmm… ceva lipseşte cu desăvîrşire din colecţia asta de muţunachi… adică un huguleţ. Am de gînd să rezolv problema curînd. :cool: Pînă atunci, ai un huguleţ de la mine aşa, din cuvinte. :smile:

            1. Dragos, eu la bautura nu spun prostioare, nu fac nebunii, ci ma ia durerea de cap, imi este rau si uneori adorm. Alcoolul are un efect teribil asupra organismului meu.
              Am observat si eu lipsa acelui emoticon interesant si important. Se rezolva din taste >:D<

              1. Eşti incoruptibilă! :lol:
                Îmi pare rău pentru efectele adverse, sper să nu ţi se întîmple azi. :wink:
                Am să fac ceva să apară şi huguleţul acela, numai să nu mă dea iahu în judecată. :silly:

  12. La mulţi ani, cu prilejul împlinirii celor… 25 de ani (atâtea floricele am numărat eu pe poza articolului, da’ poate m-am încurcat :wink: ) multă sănătate, numai bucurii şi împlinirea tuturor viselor, chiar şi a celor mai îndrăzneţe :smile:
    La mulţi ani şi pentru summerday.ro :happy:

    Pentru că vorbeam de “summerday.ro”, mi-ar plăcea să rămână aşa cum l-am cunoscut, abordând subiecte în conformitate cu stările emoţionale ale celei care-i dă “viaţă”.

    Petrecere faină de ziua ta! (lasă ceaiul, o dată în an poţi face excepţie de la regula anti-alcool :cool: )

    1. Frumos ai apreciat tu, Centurion, esenta articolelor gasite aici. Cam asa scriu, in functie de starea sufleteasca din acea zi. Problema e ca de cele mai multe ori sunt apatica. Iar starea fizica e de epuizare. :biggrin: :lol: Iar cand am idei simpatice caut unele geniale capabile sa ma scoata din letargia caracteristica si sa-mi provoace un soc pozitiv. :lol: :w00t: :tongue: :silly:
      Vise indraznete? Am oare eu asa ceva? Hm, asta da idee pentru un articol! :cool: :cheerful: :lol:
      Multumesc mult, o zi excelenta si tie! :happy:

  13. La multi ani fericit tie, Nice! si …. La multi ani blogului tau magnific!

    Nice, sa fii fericita si sanatoasa, sai ai parte de multe bucurii si impliniri, atat in viata personala, cat si in cea profesionala …. si blogosferica :heart:

    Sa avem parte de articole la fel de bune si de fotografii la fel de …. amazing … ca si pana acuma, numai daca vrei si tu sa le imparti cu noi :P…. Si cum stim deja ca tu vrei, nu mai zic nimic. Doar atata. Love you, Nice! :heart: :kissing: :heart:

    1. Alexandra, tu ma rasfeti chiar de ziua mea. :happy: :lol: :w00t: :blush: Nu neg ca imi place. :wub: :silly: :angel: Blog magnific…asta mic a rosit de incantare. :lol: :blush:

      Da, da, vreau, se pare ca ma cunosti foarte bine. :lol: Love you, too! :heart:
      Multumesc mult pentru cuvintele frumoase, Alexandra. :happy: :kissing:

  14. Nice, eu nu te ştiu de multă vreme, dar nu mă ştiu nici pe mine în lumea asta de prea mult timp, dar la blogul tău îmi place firescul ce vine din lucruri simple, modul tău de a ne implica pe noi în viaţa ta, in planurile şi frământările tale şi cum acestea nu dispar ci se diversifică cu timpul nu văd de ce ai schimba ceva. Eu sunt capricoarnă, sunt născută pe 18. Nu ştiu cum eşti tu dar eu nu mă omor după schimbări. Asta nu înseamnă că nu le fac, dar aşa …discret, ca şi când nu era ceva condiţionat, ci normal. Mă voi alătura prietenilor tăi cu gânduri de sănătate, cu urări banale dar fără de care sunt sigură că ai fi mai puţin fericită, îţi doresc spor la scris şi subiecte frumoase. Vom fi pe aici să-ţi răspundem temerilor tale, iar tu să aduni ce îţi face bine. La mulţi ani, Nice! La mulţi ani blogului tău! Ador să beau cappuccino. Voi bea unul în cinstea ta. Vorbit. Ca aici….

    1. Wou, ce de capricorni in coltul meu de blogosfera, acum am aflat de tine si Sonia(ieri si azi). :w00t: Mai sunt si altii: Creve, Centurion, Marin, Vlad Tepes si Silvia dintre cei care mai scriu pe aici. Si altii pe care sunt prezenti in viata mea reala…
      Normal ca nu ne plac schimbarile, suntem destul de conservatori, mai ales cand vine vorba de sentimente, prieteni dragi, lucruri pe care le iubim. :wub:
      Hehe, ma gandeam acum ca daca dispar framantarile dispare si blogul, deci la cat mai multe framantari si dileme ati putea sa-mi urati. :biggrin: :lol: :ninja: :silly:
      Multumesc mult, Adriana, sper ca accepti si o cupa de sampanie pe langa acel cappuccino fierbinte si delicios. :heart:

  15. Uf! Ce bine că este şampanie pentru toţi oaspeţii, mă îngrijoram că nici un strop n-oi mai găsi când ajung aici. Căci, şi dacă nu publicai nimic, eu oricum veneam să-ţi doresc “La mulţi sănătoşi şi fericiţi ani!”, cele bune să se-adune, cele rele să se spele.
    Să ciocnim. Aaaaşa. :wink: Dragă, Nice, părerea mea oarecum o ştii. Nu cred că trebuie să ne întrebi ce vrem să găsim pe blogul tău. Stai să mai iau o gură de şampanie. Mmmm. Aaaaşa. Ce n-ai înţeles? Noi te vrem pe tine. Adică vrem să te găsim aici pe tine. Chiar e bună şampania asta. Veritabilă. Mmmm. La tine găsesc arta conversaţiei. Şi e de-ajuns. De dragul conversaţiei (şi nu numai) şi noi şi tu ne aflăm pe această străduţă însorită.
    Să ciocnim, deci… Hîc! Hai să te pup. :kissing: Aaaşa. Sigur e şampanie? Că parcă prea repede m-a luat de cap. Hîc!

    1. Hehe, Antonela, draguta si amuzanta ca de fiecare data, pai normal ca scriam articolul aniversar, chiar si mai devreme, daca ma lasau cei de la ENEL… Nu a fost curent in blocul unde cei de la firma de cablu isi tin echipamentul si evident ca nu am avut internet doua zile.
      Ma bucur ca gasesti sampania delicioasa si asupra mea a avut acelasi efect. :lol: :tongue: :silly: :angel:
      E bine ca sentimentul e reciproc, nu ca la Lapusneanu… :biggrin: Merci mult pentru vizita si urari, Antonela :kissing: , nu stiu cum stau cu arta conversatiei, acum o exersez. :biggrin:

    1. :cool: Multumesc mult, Tury, ma bucur ca nu ti-ai schimbat sentimentele fata de summerday. Da, am stilul meu, stil incandescent, de vara torida. :lol: :w00t: :tongue: :dizzy: :ermm:

  16. La mulţi ani, Nice, toate dorinţele să ţi se împlinească!
    Blogul tău a împlinit trei anişori deja, ceea ce nu-i de colea.
    La mulţi ani şi lui, să crească mare şi frumos!
    E opţiunea fiecăruia să posteze ce doreşte pe blog.
    Tu nu vrei să câştigi bani de pe urma lui, deşi ai nişte cheltuieli
    pentru a-l menţine. Ai ales ca blogul să aibă un singur rol, cel de jurnal personal.
    E numai treaba ta ce conţin postările tale. În locul tău, n-aş abandona nimic din
    tematica obişnuită a blogului, dar aş îmbogăţi-o. Cu ce? Cu orice! Vei constata
    singură mai târziu ce a interesat cititorii.

    1. Multumesc mult pentru sfaturi si urari, @J. :cool: :cheerful: Sa stii ca asta e si marea mea rezolutie pentru 2014, sa postez mai des. Evident sa mai diversific tematica, se pare ca asta isi doresc si cititorii. :lol: :biggrin:

  17. La multi ani Nice! Si tie si blogului.

    Eu nu vreau sa-ti dau sfaturi despre subiectele pe care ar trebui sa le abordezi, pentru ca trebuie sa fie lucruri care te preocupa pe tine ca sa iasa articolele bune :)

    1. Multumesc mult, Anda. Nu era vorba de sfaturi, ci eram curioasa daca v-ar interesa pe voi sa cititi ceva in mod deosebit aici, daca aveti o tema preferata pe care o savurati pe bloguri. Uite, Creve vrea sa citeasca despre dragoste. Mie imi place sa citesc despre blogosfera. :lol:

      1. Ah, pai mie nu-mi place sa citesc despre blogosfera :)) Nu stiu, eu cand citesc pe cineva imi place sa aflu despre el sau eventual parerile lui despre un subiect interesant.

  18. La multi ani atat tie cat si blogului, ce repede trece timpul…parca mai ieri descopeream acest blog. Multa sanatate i-ti doresc si bani cat mai multi de pe urma lui :))

  19. “ce subiecte v-ar interesa să citiți și nu au fost încă abordate”.

    Hehehehehhee….

    Heheheheheeeeee…

    M-ar interesa niste subiecte politice…nu de altceva, dar doresc sa stiu, din pura curiozitate, ce parere au uslamistii din zona de disparitia plagiatorului taman când a venit o femeie, taman din America, sa-i traga niste labe peste bot. Sa te ascunzi asa, de o femeie? Au raspuns la asta? Da? OK. Dar ce raspuns au la faptul ca UE a considerat planul uslamist de absorbtie a fondurilor europene drept lipsit de viziune? Au raspuns si la asta? OK. Dar ce raspuns au la faptul ca CcR, uslamista imn proportie de 5/4, a considerat (IN UNANIMITATE!) ca baroniada penalului Dragnea este neconstitutionala? Cam atât, deocamdata. Voi reveni dupa ce primesc niscaiva raspunsuri. Daca le primesc si daca uslamistii nu se ascund precum idolul lor, plagiatorul…

      1. Offffff…..hai sa-l traduc pe intelesul tau.

        In urma rascoalei uslamului impotriva statului de drept, Statele Unite au hotarât sa trimita un emisar (de fapt, o emisara) sa-l puna la punct pe plagiator, cu câteva labe peste botul obraznic. Simtind pericolul si fiind de felul lui las, fricos si temator, plagiatorul a preferat sa spele putina, intr-o directie necunoscuta (unii spun ca s-a ascuns in vespasiana Latrinei 3, de unde a fost evacuat spre Glina, altii spun ca e prin Korrea de Nord…in fine, cert este ca premierul unei tari europene a disparut ca plagiatorul in ceatza….sau ca magarul in ceatza, tot aia e).

        Pâna aici ai inteles? Ca sa stiu daca sa merg mai departe sau sa disec mai pe intelesul tau cele de mai sus….

        1. Dragos, iarta-ma dar nu voi discuta politica pe articolul meu aniversar si pe niciun articol de altfel. :devil: Nu vreau, nu ma intereseaza, habar nu am de aspectele descrise de tine mai sus. :ermm:

  20. La multi ani, Nice! La multi ani, Summerday.ro! Draga mea, sa ai parte numai de bucurii, sa-ti dea Dumnezeu sanatate si sa ne incanti in continuare cu adorabilele tale articole si mai ales cu imaginile luate din natura pe care tu sti sa le imortalizezi intr-un mod profesionist! :kissing:

  21. La multi ani cu sanatate! Ma bucur ca te-am gasit draga Nice, din simplul motiv ca imi place omul care se simte de dincolo de randuri. Imi place ca imbini experientele personale si creezi adevarate povesti pe care le citesc cu nerabdare. Chiar ai putea sa faci bani din asta, pt ca esti o jurnalista de nota 10, un om care stie sa cucereasca minti, si sa ii faca pe ceilalti sa revina mereu la soare, sau la o ceasca de cappucino! Stii sa vii cu subiecte interesante si acest lucru e de admirat! ITI DORESC TOT BINELE DIN LUME, MULTA PUTERE DE MUNCA, SI SA AI PARTE MEREU DE O IUBIRE SINCERA ASA CUM MERITI!LA MULTI ANI COPILULUI TAU SI TIE! :kissing:

    P.S.SAMPANIA E DELICIOASA! :biggrin:

    1. Ce sa mai zici in fata unor asemenea cuvinte? :wassat: :cheerful: :cool: Sunt pur si simplu emotionata, incantata ca te cunosc si ca esti alaturi de mine. Esti geniala, draga Fairytale :heart: , stii sa faci omul fericit de ziua lui si nu numai. :w00t:
      Frumoase de tot urarile tale, mi-au mers la inima, se pare ca stii exact ce imi doresc. :happy: Multumesc mult :kissing: , asemenea. :wink:

  22. LA MULŢI ANI ŢIE ŞI BLOGULUI TĂU !!! :biggrin: Îţi dorec tot binele din lume şi tot ce îţi propui, să realizezi!

    Ce aş vrea să văd pe blogul tau? Orice doreşti tu să publici şi desigur pozele extrem de reuşite “Nice TM”. :biggrin:

  23. La multi ani frumosi,Nice! Sanatate si vise implinite!Ei,acu nu cred ca mai faci fata sa raspunzi la toti :))
    Eu nu zic ce-as vrea sa mai citesc la tine,zic doar ca esti una dintre degetele mele de la mâna,cum ar veni,ca blog,pe care o/il citesc.Ca n-am rabdare sa citesc texte lungi de niciun fel,dar tu ai un stil accesibil si nici nu te lungesti prea mult,de obicei :D.
    Petrecere frumoasa,cat mai e :)

    1. Sunt inepuizabila cand vine vorba de discutii blogosferice, iar cand obosesc iau o pauza de cateva zile si revin cu forte proaspete. :biggrin: :happy: :tongue: :silly: :blush:
      Stiu ca nu iti plac textele lungi, sa-ti spun un secret nici mie, dar ma bazez pe stilul meu extrem de accesibil(vad ca l-ai remarcat si tu). Oricum, una din dorintele acestui an era sa scriu mai des si mai scurt. Problema e ca nu stiu cum sa fac asta, nu prea ma caracterizeaza. O sa incerc, mereu imi propun.
      Merci mult pentru frumoasele urari. :heart:

  24. Desi nu ne-am cunoscut,deci nu ti-am citit decat putine postari,mi-am facut curaj sa te felicit de ziua ta si a blogului tau,dorindu-ti sanatate si suflet impacat,bucurii de unde or veni si vara …perpetua !

  25. Sper că nu e prea târziu să-ți urez un sincer ‘la mulți ani’. :unsure: Eu doar dimineața stau la calculator. De-aia întârzii mereu cu comentariile.

    La mulți ani Nice, ție și blogului tău! :happy: :heart: Îți doresc de asemenea multă sănătate, împliniri din toate punctele de vedere și să călătorești în toate locurile pe care ai vrut să le vizitezi vreodată.

  26. Văd că ți-am scris ”La mulți ani” la art articol, cred că dorm la ora asta :)) Îmi place la blogul tău atmosfera, e relaxantă și invită la discuții… despre orice. Orice ai scrie ar fi potrivit, oamenii și atmosfera fac blogul așa de frumos!

  27. La multi ani, Nice! La multi ani blogului tau! Sunt convinsa ca vei gasi intotdeauna subiecte noi si incitante, chiar si fara sugestii de la noi. Asa cum tu nu poti scrie pe bani, asa eu nu pot intreba pe nimeni despre ce sa scriu. Scriu cand imi vine chef si despre ce imi vine chef. :)))
    Inspiratie si spor sa ai! Si multa sanatate!

    1. Asa scriu si eu, Vienela, tot cand am chef si despre ce am chef, insa sunt curioasa ce mai cauta lumea, ce subiecte prefera sa citeasca. Eu as vrea sa citesc, de ex, despre blog si blogosfera, e topicul meu predilect. :devil:
      Merci mult, asemenea. :happy:

  28. La multi ani! draga mea si tie si blogului. Mi-am facut un obicei din a incerca sa nu deschid calculatorul cand sunt acasa (stau suficient timp in fata lui cate 10 ore pe zi cand sunt la serviciu). Asa ca urarile mele ajung cu intarziere :*. Sa ai parte de tot ce-ti doresti tu, multa sanatate si sa fii fericita :kissing:
    Nu prea stiu ce sa mai spun, pentru ca au spus altii inaintea mea, cam tot ce gandesc eu despre tine si blogul tau.
    Pentru mine, blogul tau reprezinta pauza mea de relaxare si cafea(vezi cat sunt de egoista? exact cum spunea Centurion intr-un articol :) ).
    Si ti-am mai spus, pe langa stilul tau de a scrie, imi place foarte mult calitatea comentariilor.
    A, eu cand am dureri de gat, beau multa limonada calda ( la o cana pun sucul unei lamai, multa miere si ceai de soc). La mine face minuni :kissing:

    1. Merci mult, Luminita :heart: deci asa se explica faptul ca nu prea apari in weekend pe blog. Gata, am inteles! :biggrin: :happy: :lol: E normal, nici eu nu as mai vrea sa aud de calculator dupa 10 ore de stat la el la serviciu, doar ca la mine este exact invers, doar acasa am acces la el… :lol: :ninja: :cwy: Iar sambata si duminica imi place sa le dedic blogului. Atunci sunt si eu in sfarsit libera si odihnita (psihic). :w00t: :tongue: :blush:
      Ma bucur mult ca ai remarcat si comentariile, de multe ori ele sunt mai importante si mai interesante decat articolul. :w00t: Si ale tale contribuie la calitatea blogului, de ce crezi ca sunt eu asa fericita ca te am alaturi? :biggrin: :happy: :wink: :cool:

      Sa stii ca asta mi-am dorit sa fie summerday, atat pentru voi cat si pentru mine, un loc de relaxare si de discutii simpatice pe diferite teme de viata. Un loc unde fiecare sa se poata exprima, unde fiecare poate sa spuna ce are pe suflet. :happy: :cool: :cheerful:

      Hihi, super reteta, mi-as face-o si eu chiar azi daca as avea ceai de soc. :ermm: :dizzy: :cwy:

      Te imbratisez! :kissing:

      1. Da, acasa imi place sa ma relaxez citind o carte, tricotand ( ma destinde extraordinar ca-mi pot lasa mintea libera), jucandu-ma cu pisi, orice altceva incat sa ma tina departe de laptop. Binenteles ca tentatia exista si pentru mine, sa vad ce articole s-au mai publicat, ce comentarii s-au mai scris, ce raspunsiri primesc la comentariile mele, etc. :tongue: Din aceasta cauza imediat cum ajung acasa, uit geanta cu laptopul in birou :smile:, si-mi amintesc de ea dimineata cand plec de acasa.
        Cred ca din aceasta cauza refuz constant sa accesez internetul de pe telefon. Pentru mine telefonul este un obiect la care vorbesc si atat ( uneori vorbesc atat de mult incat imi vine sa-l arunc imediat cum ajung acasa ). Dar si laptopul ca si telefonul au devenit unelte indispensabile in viata noastra, si de ce sa nu recunoastem au si partile lor bune. Altfel cum ne-am fi cunoscut?

        1. Luminita, extraordinar, fantastic, incredibil, iata ca am descoperit inca o coincidenta:amandoua vorbim foarte mult la telefon. :lol: :biggrin: :tongue: :silly: Eu oricum mi te imaginez o persoana extrem de sociabila, de comunicativa care are multe de impartasit cu prietenii.
          Cand vine vorba de netul de pe mobil…zic ca mi-e foarte necesar pentru a controla din cand in cand blogul. Nu scriu nimic de pe telefon, dar macar aflu ce mai e nou pe aici, pe taramurile scaldate de soarele verii. :biggrin: :w00t: :silly:
          Interesante modalitatile tale de relaxare, cred ca ai facut pulovarase foarte frumoase. :lol: :unsure: :cheerful: :cool: De ele sunt eu indragostita mai nou. :blush: :tongue:
          Sa stii ca internetul ne-a schimbat viata. Mie imi place ca pot comunica cu oameni din toata lumea, uite de ex pe blog imi scriu persoane din Franta, Danemarca sau SUA. :happy:

          1. Mmm…eu vorbesc la telefon mai mult in interes de serviciu. Si da, sunt destul de sociabila, dar restanta in vorbitul la telefon cu prietenii. Prefer sa ma intalnesc direct cu ei, cand se poate binenteles.
            Ei da, si eu ii sunt recunoscatoare tehnologiei, printre altele si pentru ca ne-a usurat mult munca, mai ales noua femeilor. Nemaivorbind de faptul ca ne-a deschis lumea intrega printr-un simplu clic. Imi amintesc cu drag de tatal meu, care spunea ” cat de mult s-a schimbat lumea pe parcursul vietii mele, cand eram mic eram vrajit in fata unui aparat de radio, si acum vorbim amandoi si ne vedem ca si cum ai fi langa mine” ( la vremea aceea lucram la Belgrad si vorbeam cu ai mei prin skype si videocamera).

            Revenind la tricotat, cand eram mai tanara si aveam mai mult timp si mai putini bani sa colind magazinele, imi placea sa-mi lucrez pluovarase de mohair. Intre timp am facut o pauza pana acum un an, cand m-am reapucat. Anul trecut aparuse moda pluoverelor cu paiete, cu preturi destul de mari. Si am zis ca pot face si eu unul la fel daca mai gasesc material de tricotat. Si am gasit(desi poti numara pe degete magazinele de profil) chiar fir de mohair cu paiete, asa ca i-am facut nepoatei mele un pluover foarte reusit, pe care poti spune ca l-ai cumparat de la Zara :smile: . Pe langa satisfactia lucrului facut de mana mea, ma si relaxeaza extraordinar.

            1. Eh, iata ca aici nu prea ne mai potrivim, eu vorbesc la telefon doar cu prietenii, in interes de serviciu nu am de ce. Daca suna cineva e semn rau. :lol:
              E bine ca ai timp de intalniri…mai ales in ziua de azi cand toata lumea e mereu ocupata sau obosita… :biggrin:

  29. La multi ani frumosi si sanatosi si felicitari pentru blogul tau superb! :smile:

    Draga mea, propun sa scrii despre frumusetea vietii si lucrurile simple pe care le avem la dispozitie fiecare dintre noi. Despre povestile oamenilor de rand care traiesc o poveste minunata si care sunt multumiti cu ceea ce au primit si ceea ce sunt.

    Felicitari si mult succes in toate! :happy:

  30. Nice, iti scriu tie si inca catorva persoane din blogosfera care imi sunt dragi. Fac azi un efort pentru voi. In ultimul timp nu mai pot sa scriu, nici macar un comentariu, dapoi vreun articol pe blog. Dar te urmaresc pentru ca imi place asa cum esti, asa cum scrii, pentru ca esti tu si pentru pasiunea pe care o ai. Iti doresc numai bine si sanatate, iar vietii tale minunate, cu bune si rele, ii impletesc o coronita, pentru ca meriti premiul I. La multi ani voua, tie si blogului!

    1. Multumesc din inima, Tina, eu am citit ultimul tau articol, dar nu am crezut ca este atat de grav. Adica stiu ca fiecare dintre noi trece la un moment dat peste un astfel de moment. De exemplu eu sunt o lenesa care ar sta toata ziua la tv sau in pat in loc sa scriu pe blog. Dar imi dau seama ca as fi tare nefericita fara el, fara voi, si incerc sa ma mobilieze… Oricum, viata din offline ne solicita foarte mult, tot mai putini au timp cum se cuvine pentru blog… Eu sunt sigura ca tu o sa-ti revii si o sa revii. Te pup, ai grija de tine. :heart: :kissing:

  31. La multi ani cu sanatate pentru tine, numai urari de bine si pentru blogul tau, continua sa ne delectezi cu articolele tale! Chiar ai reusit sa cladesti un spatiu unde cititorii sa se simta confortabil si sa se simta apreciati. Ai de ce sa continui!

  32. Știu că ți-am zis și pe facebook, dar îți urez și aici La mulți ani, și ție și blogului :cheerful:
    Și țineam să răspund la întrebarea din finalul articolului. Ce tot caut pe-aici? Păi… îmi place că toate articolele au o notă personală dar cu toate astea îți păstrezi obiectivitatea, îmi place atmosfera relaxantă (au mai spus-o și alții da’ așa este :lol: ) și… este unul din puținele bloguri unde comentez cu plăcere. :) Ce subiecte mi-aș dori să văd aici… nu știu. Eu nu știu nici la mine ce subiecte să abordez, darămite să mai zic și la alții. Oricum… aș vrea să văd mai multe poze :D

    1. Tu vorbesti serios? Vrei mai multe poze in general sau mai multe poze cu mine? :lol: :biggrin: :tongue: :silly: Glumesc, nu imi imaginam ca te atrag pozele mele. :ermm: :dizzy: :angel: :blush:
      Slava Domnului ca toata lumea percepe atmosfera ca fiind una relaxanta. E bine ca nu exista certuri sau indivizi care lasa comentarii malitioase ca prin alte parti. Mie imi plac oamenii modesti, calmi, amuzanti, prietenosi. Asa ca voi.
      Merci mult, Marius, am vazut ca ai revenit, felicitari! :happy:

      1. Da, și în general și cu tine :cheerful: Îmi plac pozele tale, și nu mă refer doar la cele postate aici, ci și la cele din “dependent de fotografie” de pe facebook că în alte grupuri nu m-am înscris.
        Eu am încercat pe comunitatefoto.ro, dar din câte poze am pus, doar una a primit destule voturi pentru a fi publică, așa că am renunțat deocamdată :)

  33. La multi ani Nice!
    Imi cer scuze pentru delay, insa sa zicem ca sunt in circumstante atenuante…sunt intr-o perioada foarte dar foarte aglomerata. Nu mai am timp prea mult pentru online.

    Sper sa ti se intample numai lucuri bune atat tie cat si blogului in acest nou an, fiindca se pare ca sunteti mai intelepti si mai experimentati, lucruri care va va sa faceti lucruri marete. :angel:

    1. Multumesc si mult succes, Pato, in problemele pe care le ai de rezolvat in offline. :cool: :cheerful: Vad ca toata lumea e foarte bizi la inceput de an… Am lipsit si eu o perioada destul de lunga din peisaj, mi-am propus sa scriu mai des, sa vedem daca imi iese schema. :dizzy: :ermm:

  34. La multi ani, Nice! La multi ani, Summerday! La cat mai multi ani de vara vesnica! :cheerful: Uite ca si blogul meu implineste acusica, in martie, tot 3 ani, insa nu e nici pe departe comparabil cu al tau. Ce-i drept, nu m-am ocupat de el atat de intens, al meu nu a fost partas la orice, deci nu e asa cum ar fi fost daca… In fine, nu stiu cum sa-ti raspund la intrebare, oricum ai abordat aproape toate subiectele din lume si o sa-ti fie mai greu de acum :biggrin: O seara frumoasa!

    1. Merci frumos, Ana :happy: , chiar ca am abordat toate subiectele din lume, uneori ma gandesc despre ce nu am scris, daca a mai ramas ceva. Cam greu de gasit. :lol: :ninja: :whistle:
      Seara excelenta si tie. :kissing:

  35. la multi ani… Nice…
    imi place asocierea dintre ani si vesnicie…
    cred ca anii nu ne apartin… desi, doar ne ajuta la masurarea trecerilor… noi, ii privim ca si cum ar fi ai nostrii… nici vesnicia nu ne apartine… dar… o putem primi in dar divin… daca trecerea ne-o facem frumoasa…
    asa ca… nu iti doresc anii… desi cu asta am inceput… trec peste… si iti doresc vesnicie… asta insemnand tot ce anii cuprind… este, va fi, frumos…chiar foarte frumos… asa iti doresc…
    cu drag,
    ovi

  36. LA MULTI ANI, NICE! :cheerful: LA MULTI ANI, SUMMERDAY!
    Imi plac articolele cu substanta, daca sunt lungi nu-i bai ca revin si citesc tot. Blogurile au devenit pentru mine biblioteca virtuala si cu toate astea mi-ar placea sa am timp sa simt paginile uneia. Intr-o zi am citit un articol despre arta si viata unui pictor… in spaniola. Scris marunt, text foarte lung, a fost obositor, dar mi-a placut.
    Asadar Nice ciocnesc un pahar de sampanie cu toate ca sunt inconjurata de medicamente si ceaiuri. Iti recomand miere+ghimbir+lamaie pentru gat ;)

    Sa ai o zi frumoasa!

    1. Aolo, Mihaela, tu tot bolnavioara esti? Inca nu ti-a trecut raceala? Insanatosire grabnica si merci mult pentru urari! Eu incerc sa fac articole interesante, nu mereu imi iese, dar…ma straduiesc. :happy: :blush: :tongue:

  37. :smile: Nice, mi pare tare rau ca de abia acum reusesc sa intru si eu putin in actiune dupa pauza cea lunga.
    E frumos ce gasesc aici, la tine. Doua aniversari superbe, care ma bucura.
    Iti urez, cu putina intarziere, La multi ani! cu multa, multa sanatate si iti mai doresc ca anul acesta sa-ti aduca multe impliniri, prieteni noi si buni blogului si tot ceea ce-ti mai doresti. :smile:
    Orice subiect dezbatut pe blog s-a dovedit ca mie mi-a placut si am convingerea ca si ceea ce vei publica de acum inainte va fi la fel de placut si pasionat scris si, de asemenea interesant.
    O seara minunata, draga Nice! :heart:

    Uitasem. Imi place mult sampania. Doua pahare am baut :wink:

Dă-i un răspuns lui Aliceee traveler Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *