Peripetii la Vatican (I)

vatican-panorama

      Piazza San Pietro vazuta din Domul bazilicii

In primul rand trebuie sa va marturisesc ca niciodata nu am visat ca voi ajunge la Vatican. De aceea poate nici nu m-am informat foarte bine cu privire la comorile pe care le detine si chiar daca, cu cateva zile inainte de plecarea la Roma am citit in graba cateva lucruri despre ce si cum trebuie vizitat acolo, nu a fost suficient.

De obicei, un turist normal (nu un calator, caci sunt notiuni distincte) se bazeaza pe faptul ca se descurca el cumva la fata locului. Pentru ca desi citeste pe net sfaturi, recomandari, pareri si relatari ale celor care au fost inaintea lui la respectivul obiectiv pana nu vede el cu ochii lui realitatea, pana nu-si traieste propria experienta, tot nu intelege mare lucru. Sa zicem ca stie in mare ce are de facut, doar ca, de cele mai multe ori, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Si cum blogul de fata nu este nici unul turistic, nici unul istoric, nu va voi povesti despre ce inseamna Vaticanul, ci, mai degraba, ce ar trebui sa faceti pentru ca vizita la Muzeele Vaticanului si la Bazilica San Pietro sa nu fie un esec. Cu alte cuvinte, va voi spune care au fost greselile mele si cum ar fi trebuit sa actionez. Si, totodata, va voi destainui ce anume m-a fascinat, ce m-a derutat, ce m-a socat, care sunt, practic, cele mai vii si puternice amintiri acumulate intr-o zi plina, nebuna, de neuitat. Pe scurt, aventura mea in cel mai mic stat independent din lume. Continuă să citești Peripetii la Vatican (I)

Share

Evadare în viitor

nori-negri

Ce culoare are prezentul vostru? Cum l-ați descrie? Roz, albastru, verde? Al meu e gri, cred. Până acum a fost negru, dar pentru că mi s-au mai vindecat rănile (fizice, nu sufletești) s-a mai luminat puțin.

De la un timp nu mai pot să mă bucur de prezent. Nu mai știu cum se procedează. Desigur, o să-mi spuneți că voi vă bucurați de fiecare clipă a vieții, de cafeaua fierbinte de dimineață, de fiecare zi cu soare, de un serial bun savurat seara după serviciu, de surâsul unui copil drăgălaș, de un câmp de maci în asfințit. Sau de o prăjitură delicioasă proaspăt scoasă din cuptor și de o carte interesantă citită pe nerăsuflate în weekend.

Desigur, micile bucurii ale vieții. Sunt și ele importante, însă eu aspir la ceva mai mult. Ele îți pot colora existența doar într-un singur caz: când aceasta este una liniștită, împlinită.

Nici nu știu de când nu mi-am mai băut cafeaua de dimineață în tihnă. Nici nu-mi amintesc de când n-am mai avut timp să mă uit la un film sau să privesc fericită cerul căutând soarele de după nori. Continuă să citești Evadare în viitor

Share