Lilit, ispita noastra cea de toate zilele….

Acum suntem obisnuiti. Credem ca multe din valorile noastre exista de când lumea. Uneori facem ochii mari citind câte o stire razleata venita din Bangladesh, unde o minora a fost biciuita pâna la moarte, pe motiv de adulter. ‘Adulter’, da, asa se cheama violul suportat din partea lui unchi-su. Ne multumim cu ideea ca asemenea fapte se petrec departe, intr-un colt al lumii care nu ne prea intereseaza. Nu suntem constienti de pericolele prin care trec persoanele care vor sa schimbe ceva in asemenea state, unde inca se pot intâmpla asemenea monstruozitati.

Dar lucrurile n-au stat dintotdeauna asa. Intr-un fel mult mai ‘blând’ discriminarea sexuala a existat si in civilizata Europa pâna foarte de curând, sub forma salarizarii diferentiate. Trecând peste parfumul sindicalisto-tovarasesc, filmul “Made in Dagenham” nu face decât sa reaminteasca acest lucru. Si tineti cont ca actiunea se intâmpla in Regatul Unit, unde poporul e obisnuit sa fie condus de regine.

E bine ca din când in când sa ni se reaminteasca grozaviile istoriei. Pentru a nu cadea in …ispita de a face aceleasi greseli. Macar sa facem altele, mai proaspete.

Dar de ce a fost nevoie de asa ceva? De ce lucrurile n-au stat asa cum trebuie de la bun inceput?

Religia e una din caile prin care s-a transmis, in mod fatis si fara prea multe discutii, aceasta idee care inca mai dainuie in imaginarul colectiv, chiar daca sub forma benigna in cazul societatii noastre, cum ca femeia e obligata sa asculte de barbat, pe când barbatul nu.

Dar de unde a aparut? Ce anume a generat-o? Continuă să citești Lilit, ispita noastra cea de toate zilele….

Share

Ambalaj vs Continut

O veche si actuala dilema ma determina sa apelez la ajutorul vostru.  Intr-un secol al vitezei, intr-o lume haotica, superficiala, a aparentelor si a formei fara fond, tot ce pare a conta este aspectul exterior, frumusetea fizica, cu alte cuvinte, ambalajul, iar interiorul, calitatea umana, continutul adica, pare a fi cazut in derizoriu. Iar de aici, putem extrapola catre toate domeniile vietii noastre.

Citeam zilele trecute cum o faimoasa companie producatoare de bauturi racoritoare carbogazoase intentioneaza sa lanseze pe piata, in 2012, prima sticla din lume fabricata din material vegetal (scoarta de pin, coji de porumb etc).  Asadar ne vom delecta in continuare cu acelasi lichid maroniu, delicios, conceput special pentru a ne mentine sanatatea si prelungi viata :alien: , avand printre ingrediente cateva substante eminamente inofensive precum: acidul citric si cel  fosforic, zaharoza, colorantul caramel, conservanti artificiali( benzoatul de sodiu), cofeina, vom cumpara aceeasi bautura toxica, cu alte cuvinte aceeasi otrava,  dar intr-un ambalaj revolutionar. Remarcabila inventie, de apreciat interesul tot mai crescut al semenilor nostri pentru protejarea mediului, dar pe cand un demers al echipei de cercetatori in vederea salvarii vietilor oamenilor, pentru ca, in viitorul apropiat, ne va fi livrata, in sticla din plante, insasi moartea. :alien: Prima mea reactie a fost Continuă să citești Ambalaj vs Continut

Share

24


Nu voi scrie despre celebrul serial şi nici despre numărul de ore al unei zile! Acum exact 24 de primăveri s-a născut un om. Ei, şi ce dacă?! Mi s-a spus că, atunci când am fost evacuat cu forţa din domiciliul care îmi fusese repartizat în pântecul mamei, medicii au râs. De plânsul meu! În acea zi însorită de 17 aprilie 1987 un nou luptător a intrat în arena vieţii. Primul cântec de leagăn mi-a fost glasul roţilor de tren. Oficial, eram un proaspăt cetăţean al Republicii Socialiste România, afişând un zâmbet tâmp şi o privire pierdută în spaţiu. Fireşte, aceste detalii nu îmi erau cunoscute atunci!

Evenimentele din decembrie ‘89 m-au surprins departe de lumea dezlănţuită, într-un sătuc din Mehedinţi, unde învăţam să vorbesc şi să fac năzbâtii. Îi mulţumesc bunicii din partea tatălui pentru primul aspect, pentru cel de-al doilea mă felicit, căci am fost autodidact!

Au trecut anii şi a venit şi năpasta! Am fost, din nou, evacuat din universul cu care abia mă obişnuisem şi readus în tumultosul oraş, acum capitalist, liber şi democrat (?) Îmi amintesc bine prima zi de şcoală, de puştiul blond şi stingher, care păşea timid printre străini. Îmi amintesc chipul blând al învăţătoarei, abecedarul albastru şi cartonat şi floarea, da, floarea proaspăt culeasă pe care, din păcate, aveam să o pierd. Am înţeles târziu că ea reprezenta un simbol şi că, o dată cu pierderea ei, mi-am pierdut şi inocenta de copil.

Puştiul a crescut, a urmat un liceu, a absolvit o facultate, a cunoscut fiorii dragostei şi acum Continuă să citești 24

Share

Dances with the daffodils

Nu stiu cati dintre voi erati pe blog sau va mai aduceti aminte de acest articol. In el vorbeam despre poezia mea de suflet, “Daffodils” si despre motivatia launtrica de a fi astfel desemnata si prezentam cu o bucurie aproape copilareasca  o descoperire recenta, o multitudine de varietati de narcise, incredibil de spectaculoase si delicate in acelasi timp, mai frumoase decat mi-as fi imaginat vreodata ca pot exista.

Azi, pe langa sarbatoarea religioasa a intrarii  Domnului Iisus Hristos in Ierusalim, atentia comunitatii traditionale este indreptata si catre renasterea vegetatiei. De fapt, denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor, Flora.

Duminica Floriilor reprezinta o dubla sarbatoare si in familia mea, de aceea, este, poate, cea mai emotionanta zi din an. Atat eu cat si mama mea purtam nume de floare, desi, in timp ce eu Continuă să citești Dances with the daffodils

Share

Maxima zilei (XVIII) Stari de spirit

“De-as fi Dumnezeu, m-as face orice afara de om.” (E. Cioran)

Hm, grea dilema, raspunzand provocarii lui Cioran, probabil ca as alege sa fiu o floare

sau poate un colt de paradis Continuă să citești Maxima zilei (XVIII) Stari de spirit

Share

Ce inseamna sa fii modern?

A fi modern nu inseamna, asa cum s-ar putea crede la o analiza superficiala, a fi in pas cu moda, a purta cele mai recente creatii vestimentare, ci este un concept care se refera la toate aspectele vietii noastre, vizand acele persoane care reusesc sa tina pasul  cu prezentul,  cu noutatile din toate domeniile, care se adapteaza cerintelor actuale ale societatii, pentru care timpul este un prieten si nu un dusman.

Barbatul modern este, totodata, si barbatul ideal. Pai ce, veti intreba, exista asa ceva? Se pare ca da, si asta e vestea buna, vestea rea e ca tara noastra are cei mai putini reprezentati pe segmentul “Barbatul modern” dintre toate tarile incluse intr-un  studiu, respectiv 12%. Si pentru ca tot vorbeam despre emigrare pe articolul precedent, iata ca azi am gasit si taramul visurilor mele, e vorba de Suedia, tara cu cei mai multi barbati moderni(57%) din total, dar nici Franta sau Norvegia nu stau rau la acest capitol…

Banuiesc ca v-am trezit curiozitatea in privinta mult ravnitului trofeu, ups, barbat modern.  Ei bine, acesta este un tip axat pe Continuă să citești Ce inseamna sa fii modern?

Share

Emigram?

Zilele trecute am primit de la Cony o leapsa in care trebuie sa mentionam trei motive pentru care am pleca din tara si  trei motive pentru care am ramane. Ne-am gandit sa schimbam  putin structura ei si sa numim, pe langa motive, si acele tari care,  in viziunea noastra, sunt ideale pentru a ne stabili definitiv.

Raspunsuri Dragos:

De ce as pleca. Si unde.

1. Desigur, as pleca in primul rând pentru ca in alte parti exista un grad mai mare de civilizatie, o infrastructura bine pusa la punct (si nu ca la noi, ca in fiecare an se inunda un sfert de tara si nu suntem in stare sa invatam nimic din asta). De preferinta intr-o tara unde se vorbeste engleza. Destinatia preferata ar fi Noua Zeelanda.
2. As pleca pentru ca, nu stiu cum naiba se face, dar in tari unde densitatea populatiei e mai mare nu se simte aglomeratia ca la noi. Nu-mi explic. As pleca in Continuă să citești Emigram?
Share