Cat de mult va deranjeaza sa priviti trecatori pe strada cu gura plina, infulecand de zor dintr-o merdenea sau dintr-un hamburger imens? Considerati noul obicei al oamenilor grabiti si infometati dezagreabil, dezgustator? Daca inlocuim sandwich-ul cu o punga de snacks-uri, un covrig sau un mar vi se pare mai acceptabil? Exista in opinia voastra vreo diferenta semnificativa intre a privi omul mancand intr-un spatiu public special amenajat pentru aceasta, cum ar fi un restaurant, o terasa sau un mall si a-l vedea pe strada savurand cu pofta pranzul frugal, indiferent in ce consta el? Si nu ma leg de faptul ca mai toate produsele vandute la colt de strada sunt nesanatoase, adevarate bombe calorice, ma intereseaza parerea voastra strict din punct de vedere estetic. Sunt astfel incalcate bunele maniere?

Azi, dupa serviciu, moarta de foame, mi-am luat un sandwich de la un automat din acela de interior, si am inceput sa musc cu sarg din el. Nu am reusit sa-l termin pana am parasit cladirea institutiei, asa ca am fost nevoita sa mananc pe strada. Portarul m-a vazut si mi-a urat pofta buna, o colega mi-a rasarit in fata si s-a aratat mirata ca tocmai in colbul drumului mi-am gasit sa servesc masa, trecatorii ma priveau insistent si dezaprobator (in imaginatia mea cel putin) eu, jenata, imi doream sa se sfarseasca cat mai repede calvarul.

Ieri, langa mine, in metrou, o tanara elegant imbracata si-a scos tacticos din geanta un pateu, apoi o ciocolata si in final a gasit de cuviinta ca meniul nu e complet fara un mar si un suc. Putem spune ca a luat masa in oras, nu? Tot mai multi oameni manca pe strada, nu discutam acum motivele lor. Este gresit sau nu? Va deranjeaza sau va este indiferent pentru ca la fel procedati si voi uneori?

Intram intr-o relatie cu o suma de asteptari, iluzii, temeri, cu o dorinta imensa de a face lucrurile sa merga si topiti de dragoste pentru partener suntem dispusi sa ne mulam pe personalitatea sa, sa-i acceptam defectele, pasiunile, mofturile, pretentiile. Foarte important e cum iesim dintr-o astfel de relatie. Cat de mult am imprumutat de la omul pe care l-am avut zi de zi langa noi, cu care am petrecut luni sau poate ani de zile. Cat de tare ne-a influentat el personalitatea, gandirea, conceptiile despre viata, felul de a fi si de a ne purta. I-am preluat oare obiceiurile? Hobby-urile lui au devenit si hobby-urile noastre? Am ramas imuni la ambitiile sale sau, dimpotriva, la delasarea sa? In general se spune ca cei doi trebuie sa se completeze, sa se ajute astfel incat sa creasca, sa evolueze impreuna. Asta se intampla in cazurile fericite, cand relatia e sudata, de lunga durata si duce, inevitabil, spre casatorie, spre o viata in doi. Cand cei doi nu se potrivesc, lucrurile scartaie si vantul despartirii bate tot mai des, te poti trezi intr-o “buna” zi ca ai preluat exact ce era mai rau de la acel om. Culmea ghinionului, nu?

Pana sa intru la serviciu eram cea mai punctuala persoana din Univers. La primul meu job am intalnit un coleg de care m-am indragostit si care avea un obicei prost, intarzia, dar nu 5-15 minute cat e oarecum acceptabil, ci ore intregi, uneori nu mai ajungea niciodata la intalnire… Initial am fost  stupefiata si m-am simtit chiar jignita de tupeul si lipsa sa de maniere, de lipsa sa de educatie in definitiv, apoi, treptat, m-am obisnuit cu situatia, iar in final, am inceput sa-i imit comportamentul. Nu stiu daca el a renuntat la sportul asta periculos, eu insa nu m-am lecuit nici pana in ziua de azi, indiferent de locul unde trebuie sa fiu, intarzii. Uneori 5 minute, dar se poate ajunge pana la jumatate de ora. Enorm! De ani de zile incerc sa ma tratez de boala asta, fara succes.

Care este in viziunea voastra ora ideala de a intra la serviciu, scoala, facultate?

a). 7:30

b). 8.00

c). 9.00

d). Dupa ora 10 pentru ca imi place sa dorm mult dimineta.

Sunteti o persoana punctuala sau obisnuiti sa intarziati? Ati observat de-a lungul timpului ca ati imprumutat din defectele sau calitatile, din pasiunile sau limbajul partenerului? 

Intotdeauna am fost puternic atrasa de barbatii deosebiti, de barbatii altfel. :wub: De aceia care adopta o atitudine diferita  de cea a majoritatii, de cei care ies in evidenta printr-un comportament neobisnuit. Intr-o lume a minciunii si ipocriziei ii admir pe cei care raman sinceri si corecti, intr-o lume a tentatiilor, pe cei care reusesc sa-si pastreze verticalitatea, integritatea morala, demnitatea.  Intr-o lume atat de materialista, agresiva si lipsita de sensibilitate, imi atrag atentia barbatii care vin cu ceva nou, si nu ma refer la inteligenta sau umor, ci la maniere. La stiinta de a se purta frumos in prezenta unei femei. Secolul vitezei a ucis romantismul, iar galanteria, delicatetea si amabilitatea au fost si ele inlocuite cu badarania, vulgaritatea, lipsa de respect si bun simt. Desi, uneori ma indoiesc ca barbatul roman a avut in sange sau si-a cultivat astfel de calitati. El are doar pretentii exagerate si un orgoliu nemasurat. :alien:

De aceea, zilele trecute, o intamplare petrecuta in bloc la mine, in lift mai precis, a avut darul de a ma bulversa oarecum, de a ma surprinde in mod placut. Am parasit apartamentul cu intentia clara de a ma indrepta spre cel mai apropiat hypermarket, pentru mici cumparaturi si m-am postat linistita in fata ascensorului asteptand ca acesta sa soseasca. Si nu a intarziat sa apara, doar ca, spre marea mea mirare, usa s-a deschis si am fost poftita sa intru de catre o doamna mai in varsta, insotita de un mandru flacau. :shocked: Am pasit in lift usor descumpanita, intrebandu-ma in gand cine or fi cei doi, si ce le-a venit sa opreasca la etajul meu. Probabil ca stupoarea se citea pe chipul meu, pentru ca femeia s-a hotarat sa-mi crute chinul si mi-a destainuit ca, Sami, tanarul barbat ce-i statea alaturi, m-a observat si i-a atras atentia “uite o domnisoara la etajul 9, hai sa mergem s-o luam si pe ea”. :blush: Tin sa mentionez pe aceasta cale, ca majoritatea barbatilor din blocul meu sunt de-a crasa badaranie si mitocanie, nu doar ca nu trec sa ma ia cu liftul cand ma vad ca-l astept, dar nici macar nu ma saluta cand ne incrucisam drumurile, drept pentru care relatia mea cu ei este ca si inexistenta, eu nu exist pentru ei, ei nu exista pentru mine. :ninja:

Dar sa ne intoarcem la Sami. In momentul  in care scurta, dar intensa noastra calatorie cu liftul a luat sfarsit, acesta si-a luat ramas bun de la mine, l-am salut si eu si apoi mi-a urat o zi buna in continuare. :pinch: Deci se poate! :wassat: Comportamentul acestui tanar  m-a facut sa zambesc si mi-a redat increderea si speranta ca nu toti  sunt o apa si-un pamant, ca mai exista si barbati respectuosi, manierati, atenti, bine crescuti. Da, recunosc, mi-as dori sa fiu inconjurata numai de astfel de barbati. :whistle:

Face Sami parte dintr-o categorie de barbati pe cale de disparitie? Mai sunt galanteria si cavalerismul de actualitate, intalniti des posesori ai unor astfel de calitati? :ermm:

sursa foto

Editura House of Guides, 2008

Partea a treia. Eroii

Acest articol ar fi trebuit sa apara mai de demult, dar s-a intâmplat ca Nice sa aiba un articol pe tema asta si ceva asemanator am vazut si pe blogul Anei. Prin urmare, asa cum scrie in codul de bune maniere al bloggerului, publicat de M11, am zis sa mai astept un pic, sa nu se creada ca ma „inspir”.

Cine sunt eroii? Ce-i „mâna pe ei in lupta”? Dupa intense cercetari, sociologul Samuel Oliner concluzioneaza: „Nu exista nicio explicatie pentru faptele eroice ale oamenilor”. De ce oare unii prefera sa stea pe margine, in timp ce eroii actioneaza?

Amanda a reusit sa traga niste concluzii. Eroii au relatii mai strânse si mai sanatoase cu parintii lor (in principiu, in copilarie au fost lasati sa ia singuri decizii) si sunt empatici.

Asta sa fie tot? Nu. In ultimul secol, foarte putin cunoscuta Comisie a Fundatiei pentru Eroi Carnegie a acordat peste 9.000 de distinctii si ajutoare voluntarilor care si-au riscat viata in mod exceptional ca sa-i salveze pe altii. In aceste conditii, Fundatia are o foarte interesanta baza de date cu informatii despre eroi, intrucât Comisia nu acorda medalii fara sa cerceteze in amanunt fiecare caz in parte. Prin urmare, s-ar putea face un profil al eroului. Cum arata acesta?

91% dintre cele 450 de acte de eroism recunoscute de Comisie in perioada 1989-1993 au fost infaptuite de barbati. In general au pregatire medie, cu munci fizice care presupun anumite riscuri. Provin din localitati mici (acolo unde oamenii se cunosc unii pe altii). Sunt singuri, fara copii si tineri (din nou, ne referim la modul general, desigur ca exista si exceptii).

Se pare ca eroii fac ceea ce cred ca societatea se asteapta de la ei. Odata cu empatia, sunt predispusi la acte eroice. Sa fie vorba de altruism? Nu. In spatele fiecarui altruist se afla de fapt un hedonist. Un invingator. Iar invingatorii cuceresc fetele. Invingatorii sunt predispusi la acte de eroism pentru ca in acest fel au mai multe sanse de reproducere. Suna cam dur, dar asta e concluzia studiului Gallup.

Si am ajuns la „esenta” eroismului, explicatia a mai mult de 80% din actele de eroism.

Femeia.

Pentru ea ne facem aviatori, sarim cu parasuta, ne facem fotbalisti, vrem sa ajungem in trupele de elita, construim tot felul de bazaconii indraznete, facem gesturi nebunesti, de neexplicat, salvam necunoscuti din cladiri incendiate, din ape involburate, pentru ea incercam sa cucerim lumea.

Si pentru ea ne lasam chiar ucisi.

In carte sunt date câteva exemple definitorii, dar eu as vrea sa dau doua exemple din ograda noastra. Ambele incheiate nefericit. In data de 29 ianuarie 2009 Gheorghe Lâla a fost martorul unui jaf armat dat la o casa de schimb valutar din Brasov. A auzit strigate de ajutor si, trecând peste spiritul de conservare care ne tine incatusati de cele mai multe ori, fostul cadru militar a incercat sa retina agresorul, care tocmai omorâse un alt barbat si ranise o femeie. A fost impuscat in inima. El nu corespunde „profilului de erou” (avea doi copii, inginer mecanic, 55 de ani) dar asta nu inseamna ca nu e un erou.

Gheorghe Lâla a fost inmormântat cu onoruri militare in cimitirul din Predeal.

Despre modul tragic in care si-a sfârsit viata handbalistul Marian Cozma stie toata lumea, a fost un caz foarte mediatizat si nu vreau sa intru in amanunte dureroase. In cazul lui foarte interesante au fost efectele, campaniile anti-violenta declansate in scoli si, mai ales, modul in care tinerii au stiut sa-i onoreze memoria, atunci când a fost adus pentru un ultim omagiu la stadionul din Stefan cel Mare. Ma uitam la valurile de fete si baieti care veneau cu o floare in mâna si o lumânare. Puneau floarea pe gard, aprindeau lumânarea, schimbau câteva cuvinte in soapta cu eventualii cunoscuti si dupa câteva minute plecau. Cu frezele lor ciudate, cu inele in ureche sau cu tatuaje de neinteles, tinerii acestia pe care ii consideram scapati de sub control au reactionat asa cum nu ne asteptam si cum vor reactiona intotdeauna atunci când va fi cu adevarat nevoie.

Voi … aveti un exemplu de erou?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OIZ2c7xF5Ns]

I did what I did for Maria….